Massive Attack - Heligoland

Probabil ca acest album s-a lasat prea mult asteptat. A fost mult prea laudat inainte de aparitie. Poate chiar si mult prea lucrat. Duzina de colaborari anuntate n-au facut decat sa sporeasca nivelul asteptarilor. Rezultatul: un disc cu doua piese mult - prea reusite (Atlas Air si Flat of the bleed) si altele cu abtibildul de old Massive Atack pe ele. Un album situat undeva la mijlocul drumului intre dezamagire si decenta...

Muzica celor de la Massive Atack este una stralucitoare. Depinde cum si cand asculti. Piesele lor pot sa te scoata din minti, te pot umple de melancolie sau te pot duce intr-o stare de reverie, iar cele mai bune dintre ele - Unfinished Symphaty sau Safe from harm, de exemplu - reusesc sa imbine toate aceste elemente intr-un mod terifiant.

Heligoland, primul disc de studio al inventatorilor trip - hop - ului dupa sapte ani de pauza este o intoarcere la radacinile "dark" ale proiectului, cu piese aproape - previzibile, mult mai slabut decat "Protection" sau "Mezannine" dar totusi aflat la limita suportabilului....

Prima melodie Pray for rain este una cat se poate de amortita, iar vocea oferita de Tunde Abedimpe (TV On The Radio) nu are sarm defel. Chiar daca spre final sentimentul de amorteala incepe sa se evapore, e un start dezamagitor.  Din fericire lucrurile incep sa se dezmorteasca la Babel, o piesa cu Martina Topley Bird care da o savoare deosebita acestui episod. Totusi, acea magie specifica unor piese din trecut ca Teardrop, nu-si arata coltii. Interesante sunt beat-urile din "filmul" celor de la Autechre.  Splitting The Atom este unul din momentele cele mai "percutante" ale acestui disc iar falsetul oferit de Horace Andy este de zile mari. Chiar daca aceasta piesa era deja cunoscuta fanilor gratie E.P.-ului de anul trecut care i-a purtat titlu, ramane unul din lucrurile "asa si asa" de pe Heligoland. Girl I love you are aceeasi "rezolvare" vocala si un ritm alert, poate nitel prea "sus", dar nu reuseste sa te dea pe spate, chiar daca are nervozitate si curge bine.

Martina Topley-Bird revine pentru Psyche, o demonstratie de alaturari nefericite de sunete, dezamagitoare pentru asa un album. E veriga slaba. Flat of the bleed este una din cele mai ciudate piese pe care ti-e dat s-o asculti. Vocea lui Guy Charvey este total inspaimantatoare prin alaturarea ei instrumentalului care este demential de melancolic. Este insa una din acele piese care in orice moment o recunosti ca fiind Massive Atack, superba in stilul ei si una din melodiile care iese in evidenta.

Solista trupei Mazzy Star, Hope Sandoval isi face si ea aparitia la piesa Paradise Circus, care picteaza un tablou cat se poate de misterios si intunecat. Din pacate Massive Atack nu reuseste sa aduca prea multe elemente "catchy" acestor picturi, foarte interesante dealtfel, dar de la care ne-am fi asteptat mai mult. Rush Minute nu aduce nimic nou, inscriindu-se in seria pieselor tipice trupei. Vocea lui Damon Alborn pe Saturday come slow este cat se poate de buna. Problema este ca intre el si Massive Atack nu se coreleaza o legatura prea stransa astfel melodia pare decupata din context. Si nu in sensul bun, din pacate. Atlas Air cea care inchide aceasta insiruire tpica de Massive Atack reuseste sa fie unul din punctele tari ale discului.

Pare-se ca Massive Atack au reusit dupa sapte ani de pauza sa scoata un album tipic Massive Atack. Nu tocmai ceea ce ne-am fi asteptat de la ei. Si asta pentru ca de fiecare data acest nume a reusit sa surprinda. Cu adevarate opere de arta sau cu momente in care parca au luat-o complet pe aratura, Massive Atack au socat dintotdeauna. Nu si acum. Niciodata n-am avut impresia ca oamenii astia se repeta. Pana la Heligoland. 

Probabil ca acest album s-a lasat prea mult asteptat. A fost mult prea laudat inainte de aparitie. Poate chiar si mult prea lucrat. Duzina de colaborari anuntate n-au facut decat sa sporeasca nivelul asteptarilor. Rezultatul: un disc cu doua piese mult - prea reusite (Atlas Air si Flat of the bleed) si altele cu abtibildul de old Massive Atack pe ele. Un album situat undeva la mijlocul drumului intre dezamagire si decenta. De ascultat, dar nu va asteptati la minuni........