Schiller - Atemlos

Atemlos este un dublu - disc care te teleporteaza intr-o seara in care ultimele raze ale Soarelui se concentreaza asupra unor pescarusi care isi cauta resturile de mancare pe o plaja pustie.  E un disc care „pe la gene, ne aduce somnu-alene“.  Dar in dimineata urmatoare te trezesti ca ai visat ceva frumos. Un ghiveci multicolorat, recomandabil pentru oricine n-are dopuri in urechi!

Exista muzici care iti pica cu tronc din prima si altele care devin interesante doar la mai multe auditii. Desigur si "felii“ care nu-ti inspira incredere nici daca le asculti de mii de ori, dar asta e alta poveste. Cristopher von Deylen - care activeaza sub numele de cod Schiller - este un muzician german care a cunoscut consacrarea internationala gratie mirificei piese „I feel you/in every stone/in every leaf of every tree/if ever grown“, o piesa compusa oarecum in tonalitatea inceputurilor celor de la Depeche Mode. Cel de-al 8-lea material discografic al lui intitulat Atemlos (Fara suflare) demonstreaza - daca mai era cazul - ca muzica electronica nu implica defel automatisme. Daca Friedrich von Schiller poarta pecetea de print al poeziei germane, muzicianul in varsta de 40 de ani care si-a luat numele dupa el poate fi lejer etichetat ca vrajitorul - sef al tagmei care include artistii de muzica electronica contemporana.

Dublul disc Atemlos incepe cu un intro care ne spune : Buna seara si bine v-am gasit in noua lume a lui Schiller. E un welcome care se numeste willkomen. Cei care stiu albumele anterioare semnate Schiller s-au prins deja ca in debutul fiecaruia isi gaseste loc acest intro. Poate ar fi cazul sa schimbe ceva la acest capitol. Tiefblau este o piesa foarte cinematica care este imediat urmata de prima colaborare, cu solista Mia Bergstrom. Extrem de trista, melodia are reminescnete din Enigma iar versurile playing with sadness, playing with you dau o culoare aparte piesei. Cu siguranta nu este tipul meu favorit de muzica, dar trebuie sa recunosc ca piesa are o splendoare aparte. Cand asculti piesa care da titlul albumului ai tendinta de a-ti tine respiratia, pentru a nu interfera cu efectele din melodia care are o tonalitate foarte dark. Soarele apare odata cu aparitia Nadiei Ali, fenomenala solista care ne-a incantat urechile cu Rapture-ul semnat Iio. Try a fost o alegere inspirata pentru single, iar superbele vocalize ale solistei care ne-a vizitat orasul in cateva ocazii fac din aceasta melodie una care lupta pentru titlul de cel mai inspirat moment al discului. Daca si beat-ul era nitel mai sus puteam bifa cu certitudine unul din hiturile dance ale verii 2010. Pe parcursul celor doua discuri avem si doua colaborari cu actrita germana Anna Maria Muhe, iar in piesa Unruhig Herz primim de mai multe ori un indemn: schlaffen!

Lista invitatilor este una cat se poate de stufoasa. Tobarul Jaki Liebezeit, unul din fondatorii celebrului grup krautrock german Can are si el doua momente interesante. Daca pe Leidenschaft aportul acestuia se face simtit doar in a doua parte, pe melodia Opium lucrurile-s schimbate total. E - fara doar si poate - cea mai experimentala chestiune de aici, care iese din eventualele tipare ale acestui dublu - disc. Fostul solist al celor de la Ultravox, Midge Ure are o prestatie impecabila in Let it rise, care pe alocuri aminteste de Dancing with tears in my eyes. Printre momentele de varf se numara si cele doua colaborari cu solista indoneziana Angunn. E vorba de Blind si Always you, aceasta din urma fiind dementiala. E din categoria jumi - juma: prima jumatate doar cu pian iar finalul cu mici retusuri electronice. Cu o voce cristalina si cu un timbru aparte, Angunn ofera cele mai izbutite momente ale albumului. I will follow you este o piesa care are puternice reminescente in anii 80. Vocea solistei Henree seamana cu cea din Here comes the rain again semnata Eurytmics. Chiar daca pare "fumata" este o compozitie cat se poate de solida care concureaza si ea la cele mai bune momente ale Atemlos. Exista si mici "deraieri". Cum ar fi Dont go cu Kate Havenick sau Addicted cu Lenka, aceasta din urma beneficiind de un loop interesant dar de o continuare mult prea moale.

La piesele instrumentale exista momente in care ai impresia ca asculti soundtrack-ului unui film. Cum este Soho. Sau La Mer, piesa care deschide discul secund. Care te teleporteaza intr-o seara in care ultimele raze ale Soarelui se concentreaza asupra unor pescarusi care isi cauta resturile de mancare pe o plaja pustie. Nu toate instrumentalele sunt insa izbutite. Polarstern este o excursie plictisitoare. Asa cum exista un intro, era culmea sa nu existe si un final. Daca ati ajuns la piesa "reprise" fara sa adormiti, va rog sa acceptati sincerele mele felicitari.

Daca poetul Schiller a scris versurile care transpuse pe muzica de Beethoven au devenit imnul oficial al Uniunii Europene, muzicianul cu acelasi nume a compus un album care poate deveni oricand un imn al bunului gust in arta numita muzica. Atemlos e un disc care „pe la gene, ne aduce somnu-alene“.  Dar in dimineata urmatoare te trezesti ca ai visat ceva frumos. Este un ghiveci foarte frumos, recomandabil pentru oricine n-are dopuri in urechi!