Pat Metheny - Orchestrion

-
Orchestrion este un disc musai de ascultat pentru oricine nu are contraindicatii la medicamentul numit jazz. Alaturi de sunetele frumoase scoase de robotii lui Metheny discul te face sa evadezi in perioada cand orchestrionul era ascuns in spatele usilor unui dulap, in vremurile cand muzica era cu adevarat un lux....
Unul din cei mai aclamati muziceni ai jazz-ului, Pat Metheny a reusit sa faca valuri in intreaga mass - media prin faptul ca cel mai recent album al sau Orchestrion, a fost realizat cu ajutorul unei "trupe" formate din roboti. Acestia canta la toate instrumentele de care are nevoie in compozitii fiind controlati prin chitara muzicianului. Stirea a facut inconjurul lumii, lansarea discului bucurandu-se astfel de o publicitate gratuita cat se poate de sanatoasa. Dar pe deplin meritata, pentru aceia care sunt curiosi sa asculte si rezultatul sonor al acestui experiment. Orchestrionul este (sau mai bine zis era, fiind aproape iesit din uz) un instrument muzical mecanic folosit la sfarsitul secolului 19 care imita sonoritatea unei orchestre simfonice.

Cand asculti piesele incluse pe Orchestrion il poti auzi pe Metheny vabrand intr-un mediu care ii permite sa interactioneze in mod direct cu propriile sale viziuni. Fiecare nota este "inventata" prin intermediul chitarii. Pat este "omul - orchestra", la carma oricarui instrument in timp ce canta pe corzile chitarii. Piesa care da titlul albumului face parte categoric din categoria "de cursa lunga". Cei ce l-au mai auzit pe Metheny in trecut stiu ca domnul acesta are o predilectie pentru melodii care curg pentru o perioada neobisnuit de mare de timp. Chiar daca carcotasii ar putea numi interpretarea "mai putin umana", interactiunea dintre instrumente are darul de a colora un tablou fantastic care pe parcursul a 15 minutele nu reuseste sa plictiseste urechea obisnuita cu sonoritatile jazz. Soul search incepe cu superbe pasaje de pian colorate cu bass si cu un pregnant iz de blues inainte de a exploda intr-un swing maiestuos, care merita toate aplauzele. Cinelul suna bestial, la fel ca si linia de bass, "intregul" este unul cat se poate de reusit. Expansions este ceva mai "clasica" iar balada Entry Point are cateva momente fulminante. Asa numitele puncte "up and down" care ofera momente de o intimitate muzicala ascutita dar pe final si o revarsare de energie monumentala. Melodia care inchide acest disc Spirit of the Air incepe cu o tema care se repeta obsesiv pana cand devine lait - motivul principal al piesei. Se stie ca in improvizatia jazz clasica (jam - session) "trupa" se retrage pentru a lasa chitara acompaniata de jazz si o percutie insignifianta sa se "desfasoare". Ei bine undeva dupa mijloc aceasta piesa are acelasi "drum". Doar ca...nu uitati: orchestra este tot Pat Metheny. Spre finalul discului ai impresia ca e cel putin o echipa de fotbal , ca numar, care a realizat aceasta piesa.

Dupa declaratiile lui Pat Metheny pentru acest proiect improvizatia a cazut mai mult in seama chitarii. Deci ne putem astepta si la un Orchestration 2, in care "masina" isi va face de cap la capitolul improvizatie. Se prea poate ca pe plan strict sonor albumul sa nu aduca cu el o inovatie deosebita. Este mai degraba o aranjare fericita si perfect valabila a unor sunete multiple ce includ jazz, fusion, folk si chiar bucatele din muzica clasica. O contopire a stiintei cu arta, daca vreti. Se prea poate ca fanii infocati ai lui Metheny sa nu recunoasca maiestria si inventivitatea unor albume ca Secret Story sau Zero Tolerance for Silence.
Desigur ramane in aer o intrebare retorica. In 2010 cand orice sunet poate fi produs printr-o simpla apasare de tastatura si un laptop poate ingloba mai multe orchestre simultan, care e menirea unor roboti creati sa cante la instrumente?  Rezultatul este insa mult prea frumos pentru a despica firul de par in patru. Orchestrion este un disc musai de ascultat pentru oricine nu are contraindicatii la medicamentul numit jazz. Alaturi de sunetele frumoase scoase de robotii lui Metheny discul te face sa evadezi in perioada cand orchestrionul era ascuns in spatele usilor unui dulap, in vremurile cand muzica era cu adevrat un lux....

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Amala - Românie Hai!

-
Imagine
  „În clipa în care ai apărut / Eu nimic nu am mai vrut / Simplu am înnebunit / M-ai îmbolnăvit“. Sunt primele versuri care se fac auzite pe albumul formației Amala. Piesa cu pricina numită „Tu ești boala mea“ lămurește cât se poate de exact filmul formației care s-a născut în 1989 la Timișoara. Este vorba de acel rock clasic care făcea ravagii în vremurile în care muzica nu era numai despre showbusiness și-n care lumea nu se înghesuia să consume pe bandă rulantă produse muzicale insipide, incolore și inodore.  Da, e un soi de remember the time care îi va unge la suflet pe cei care se intitulează rockeri. Pe lângă acest aspect, discul ăsta e și un fragment de istorie, căci această primă înregistrare oficială a formației timișorene cuprinde compoziții semnificative din negura timpurilor.  Amala a fost creată de către Grujic Ljubisa, zis și , „Mișa, iar după o serie de schimbări de componență, reveniri și desfințări a reușit să lanseze materialul discografic de debut numit ...
citeste mai mult

Ravi Hazard – Clepsidra

-
Imagine
  Principalul atu al muzicienilor care nu fac parte din tagma celor încadrați în mediocritate constă în puterea acestora de a trezi în rândul celor care le ascultă cântecele, diverse sentimente și imagini care stau undeva ascunse prin hățișurile memoriei. Oridecâte ori cineva atinge o coardă sensibilă se declanșează o vibrație aparte, care reușește să-ți insufle acel sentiment de bine, care ar trebui să vină la pachet cu arta asta numită muzică. Din păcate, în vremurile actuale în care diletantismul este adesea ridicat la nivel de artă, misiunea asta pare-se că a fost abandonată de către mulți. Și totuși, unii n-au abandonat lupta. Este și cazul lui Ravi Hazard. Pe numele său adevărat Răzvan Stochița, „Ravi Hazard “ a început să scrie poezii la vârsta de 14 ani și a descoperit muzica folk la vârsta de 16 ani, în timpul unei călătorii la munte. De aici și până la a împrumuta o chitară, a se închide în casă două săptămâni și a învața să cânte prima melodie a fost doar un pas. În 1997...
citeste mai mult

Toulouse Lautrec - Dejun pe iarbă

-
Imagine
Noul album al băieţilor care şi-au găsit şugubăţul nume de Toulouse Lautrec se înscrie perfect în „oala“ asta a aşa zisului alternativ – rock made in Romania în care se scaldă şi alte trupe. Exemplele pot curge pe bandă rulantă, dar sunt sigur că le ştiţi şi voi. Desigur, la un moment dat devine destul de frustrant faptul că majoritatea trupelor româneşti „din noul val“ nu pot ieşi defel din „linia“ asta a influenţelor extrase la greu din „indie“-ul britanic al anilor 90. Pe de altă parte, în comparaţie cu „restul lumii“ – a se citi alte trupe de rock din România care cred că muzica lor are ce căuta în anul de graţie 2015 într-o lume civilizată – sound-ul ăsta uşor demodat „afară“ este mega – modern, într-o industrie muzicală bolnavă rău, dar care oglindeşte într-un fel sau altul societatea în care trăim. Chiar dacă niciuna din piesele celor de la Toulouse Lautrec nu reuşeşte să te facă să exclami „waw“, noul material al bucureştenilor care au devenit cunoscuţi şi dat...
citeste mai mult