Hot Chip - One life stand

Cine a auzit piese ca Shake a fist sau Boy from school stie ca Hot Chip este fara indoiala o formatie cat se poate de "hot". One Life Stand este un disc apoape fantastic, neaparat de bagat in colectie pentru cei care au in sange electro - pop -ul. Baietii au deschis robinetul creativitatii iar rezultatul este vizibil....

Cine a auzit piese ca Shake a fist sau Boy from school stie ca Hot Chip este fara indoiala o formatie cat se poate de "hot". Ridicati in slavi de critici, englezii au reusit sa ramana la standarde cat se poate de "valabile", acest disc numit One Life Stand fiind unul de colectie pentru oricine are ureche pentru curentul numit electro - pop. Printre promisiunile care au precedat acest album s-au numarat "suflet si melodie". N-au dat-o defel in bara, ambele chestii sunt prezente in cantitati industriale pe parcursul celor zece piese. 

Deschiderea cu Thieves in the night este o alegere inspirata. E genul acela de melodie care incepe sa ti se cuibareasca in creier in momentul in care o asculti a doua oara. E undeva la mijloc intre atitudine si "fun". Desi trupa a declarat ca a compus aceasta piesa influentata fiind de Velvet Underground, personal n-am identificat absolut nici o posibila comparatie cu acestia, mai degraba avand ceva reminescente de Visage si Fade to the grey. Oricum, Velvet Underground e un nume care suna bine atunci cand il citezi la influente. Are din plin ritm susceptibil de a face casa buna cu ritmul de dans dar si momente de "ciudatenie" cum numai britanicii stiu sa creeze, mai ales atunci cand undeva pe la mijloc o chitara cu mult distors se "lipeste" perfect de beat.

Hand me down your love e categoric in alt registru. cu totul altceva. O melodie disco care promite sa fie ceva de genul „put your hands up in the air/ Cause i don't care“, dar care devine mult prea complexa pentru oamenii care danseaza pe Danzel, de exemplu. O piesa aparent minimalista cu portiuni in care vocea lui Alex Taylor este nitel prea pitigaiata. La fel ca si albumul complet, e o piesa intriganta, ocazional prea "elaborata" dar defel plictisitoare. 

Unii spun ca piesa I feel better are un iz de La Isla Bonita de Madonna pe refren. Oricum, Madonna nu e un nume tocmai fericit cand e sa gasesti influente/comparatii vis-a-vis de Hot Chip, acestea fiind undeva in zona New Order sau Pet Shop Boys, stropite si cu niscaiva LCD Soundsystem.  Din nefericire piesa are un intro mult prea lung. Din fericire, ea devine cat se poate de dragalasa in a doua jumatate.  Iar in ceea ce priveste vocea lui Alex, e greu sa te hotaresti: cand e dragalasa, cand trece limita suportabilitatii. Oricum e o voce care nu are cum sa-ti provoace o reactie, oricare ar fi aceasta. Plini de umor baietii au declarat ca piesa seamana cu Good Life a celor de la Inner City. Doar ca pe vremea aceea nu se folosea efectul auto - tune...

One life stand, piesa care da titlul albumului este fara indoiala o exployie de energie. Percutia este dementiala, iar aranjamenetele instrumentale sunt pur si simplu nimicitoare. Chiar daca pe la mijloc piesa cade pentru cateva secunde intr-un tempo "mai moale", e numai pentru ca finalul sa fie unul cat se poate de maiestuos.

Se stie ca britanicii au uneori un umor de neinteles pentru restul muritorilor de pe aceasta planeta. Brothers este o gluma tipic made in UK, nesarata, o melodie care nu-mi dau seama de ce si mai ales cine a introdus-o in acest disc. Nici Slush nu sufera de originalitate, iar Alley Cats completeaza un trio-ul pieselor care nu se ridica la statutul de „hot“.

We have love este un diamant care reduce pe tapet muzica dance stropita insa si cu suflet. O alta gluma dar de aceasta data izbutita este Keep Quiet . Care daca e sa ne luam dupa informatii, a fost compusa in mod special pentru Susan Boyle. Din fericire aici Alex Taylor se completeaza la tanc cu celalalt solist Joe Goddard. Finishul e cat se poate de grandios. Take it in e o piesa pur si simplu din categoria „esentiale“, cu foarte multa substanta.

Tipic celor de la Hot Chip este faptul ca piesele pornesc destul de greu, uneori cu o introducere mult prea stufoasa. Din cele zece melodii exista vreo doua care ar putea fi introduse pe ringul de dans. Nu in tara noastra, totusi. Se prea poate ca albumul acesta sa nu aibe slagarele din trecut ale baietilor. Dar e cert ca baietii au deschis robinetul creativitatii generand melodii usor introvertite din seria „dance ultra sofisticat“ cu combinatii  surprinzatoare, numai bune de ascultat pe repeat. Fara indoiala, One Life Stand este un disc care nu e perfect. Dar chiar si „trio“-ul care adauga minusul in fata notei de zece care se acorda celor de la Hot Chip nu suna foarte rau. Atatica a lipsit sa avem un album fantastic, trei piese.....