The Orb featuring David Gilmour - Metallic Spheres

Simpla alaturare a doua nume gigantice din sferele ambient si psychadelic rock este indeajuns pentru a creea o notiune de “cult” in jurul acestei aparitii, nu? Cele doua „parti“ de aproape 30 de minute fiecare, genereaza un fel de ambient-house-techno a la Orb plus space – rock a la Pink Floyd.  Din fericire ambele tabere sunt reprezentate cat se poate de egal in aceasta creatie. Asta chiar daca The Orb au fost considerati un fel de Pink Floyd ai muzicii electronice. Asadar, conservatorii n-au de ce sa-si faca griji, e un album adorabil pentru urechiusele obisnuite cu Pink Floyd. Ba chiar mai mult, e un disc care ar fi putut fi scos chiar de legendara formatie. Iar partile de chitara ale lui David Gilmoure sunt pur si simplu magice, ca de obicei

Asteptari: Mari, avand in vedere ca avem de-a face cu un fel de super grup. Pe langa chitaristul principal al celor de la Pink Floyd, David Gilmoure il avem pe domnul Alex Paterson din The Orb si chiar si pe Youth, basistul celor de la Killing Joke care este totodata si producatorul acestui disc.

Rezultat: Simpla alaturare a doua nume gigantice din sferele ambient si psychadelic rock este indeajuns pentru a creea o notiune de “cult” in jurul acestei aparitii, nu? Cele doua „parti“ de aproape 30 de minute fiecare, genereaza un fel de ambient-house-techno a la Orb plus space – rock a la Pink Floyd.  Din fericire ambele tabere sunt reprezentate cat se poate de egal in aceasta creatie. Asta chiar daca The Orb au fost considerati un fel de Pink Floyd ai muzicii electronice. Asadar, conservatorii n-au de ce sa-si faca griji, e un album adorabil pentru urechiusele obisnuite cu Pink Floyd. Ba chiar mai mult, e un disc care ar fi putut fi scos chiar de legendara formatie. Iar partile de chitara ale lui David Gilmoure sunt pur si simplu magice, ca de obicei. Nu exista track-uri sau piese ci doar doua parti – Metallic Side si Spheres Side – in care aparent se improvizeaza la greu. Gilmoure e prezent exact atat cat trebuie si lasa impresia ca nu vrea sa controleze linia melodica a partilor. Desigur discul acesta ar putea fi si mai interesant, poate daca ar avea totusi niste schite de „melodii”. Cu toate ca in acest caz poate multi s-ar fi plans tocmai de „sabloane”. Una peste alta e un disc cu greutate pentru toti acei care au auzit vreodata de Little Fluffy Clouds. Sau stiu de Pink Floyd nu numai gratie textului We don't need no education /We don't need no thought control“. Sau pentru aceia care mai au prin casa viniluri cu Tangerine Dream. Fac pariu ca daca ii intrebi pe muzicienii care fac parte din gasca acelora care se scalda in apele improvizatiei ce au discutat inainte de inregistrari, raspunsul este „nimic”. E de inteles atunci cand e o colaborare „one time only”. Dar raspunsul este adesea unul care poate fi bagat in borcanul „de mandrie”. Ca si cum chiar si niste planuri vagi ar fi considerate drept „trisare”. Mare parte din acest Metallic Spheres este atat de inchegat incat da impresia ca a fost intens pregatit. Chiar daca pe ici pe colo are arome de „improvizatie”. Categoric, nu e nimic rau in asta. E un disc de neratat pentru aceia care stiu sa asculte muzica „altfel”.
Recomandari: Doar pentru aceia care nu sunt deranjati de faptul ca nu exista nici un refren de fredonat. Si iubesc muzica ambient-space-rock.