Helloween - Unarmed

Nota zece pentru curajul celor de la Helloween de a face un disc pop, chiar daca rezultatul nu este nici pe placul fanilor dedicati si nici nu le va aduce noi adepti.  Aceeasi nota pentru medley si coperta. Restul e insa „neconcludent“. Cand asculti acest disc, pe alocuri ai sentimentul ca asisti la un experiement in care Stefan Banica Jr si-ar reorchestra cele mai bune hituri in stilul Rage Against the Machine...

Aniversarea a 25 de ani de existenta a unei dintre cele mai bune trupe de power metal din lume, Helloween, e marcata prin aparitia albumului Unarmed, ce contine o sumedenie de piese din repertoriul germanilor, reorchestrate plus un medley. „E modul nostru de a multumi fanilor din toata lumea. Am decis sa rearanjam si reinregistram cele mai cunoscute piese Helloween si am considerat ca este o idee mai buna decat sa lansam un best of banal“, spuneau baietii care pentru acest disc au colaborat cu  Orchestra din Praga si au creat un medley de 17 minute compus din Halloween, Keeper Of The Seven Keys si The King for A 1000 Years.

Categoric cei indragostiti numai de chitarile distorsionate si solo-urile rapide de tobe atat-de-cool ale favoritilor lor, vor gasi acest disc o deziluzie totala. Intr-adevar power metal-ul a fost alterat cu mult pop, lucru care in esenta nu e un lucru defel rau. Doar ca ghiveciul de fata este unul destul de confuz, fara prea multe momente catchy si greu de ingurgitat.

Dr. Stein, prima piesa a acestui disc suna de parca ar fi o piesa de David Lee Roth. Metalul a fost inlocuit cu saxofoane, atitudinea este una cat se poate de pop, suna oribil pentru fanii devotati si ciudat pentru restul lumii. Future World suna parca ceva mai bine dar departe de a fi interesanta. Ideea acestui disc - aceea de a oferi o noua perspectiva asupra "power metal-ului“ - este una laudabila, insa nu intotdeauna pretabila. La o trupa cu faima celor de la Helloween. If I could fly nu poate fi inclusa in momentele bune ale acestui disc, iar varianta "lounge" a piesei Where the rain grows este una acceptabila, gratie melodiei originale.

Fara indoiala cea mai reusita piesa din acest disc este The Keeper Trilogy. Foarte bine orchestrata cu note subtile, este fara indoiala punctul culminant al discului. Eagle fly free suna cu adevarat ciudat pentru blazonul Helloween. E parca o varianta karaoke a piesei originale.  Perfect Gentleman si A tale that wasnt right suna nici prea bine nici prea rau si descriu perfect sentimentul pe care-l ai dupa auditia acestui disc: acela de "so what?“. 

Nota zece pentru curajul celor de la Helloween de a face un disc pop, chiar daca rezultatul nu este nici pe placul fanilor dedicati si nici nu le va aduce noi adepti.  Unul din fanii dedicati se intreba pe un forum: Nu stiu daca au facut misto de ei sau de noi prin acest album“. Dincolo de stima pentru experimente, ramane un rezultat din seria „neconcludent“. Cand asculti acest disc, pe alocuri ai sentimentul ca asisti la un experiement in care Stefan Banica Jr si-ar reorchestra cele mai bune hituri in stilul Rage Against the Machine. Dubios, carevasazica.........