Joe Satriani - Black Swans and Wormhole Wizards

Desi la alegerea de titluri Satriani pare sa nu fie tocmai in forma, din fericire primul disc solo de cand muzicianul face parte din supergrupul Chickenfoot e cat se poate de elegant si chiar daca nu merita amintit printre cele mai bune creatii ale sale are un farmec de necontestat. Categoric, fiecare produs semnat Satriani este un must – have pentru fanii chitarii. Chiar daca acest disc nu aduce prea multe noutati sound-ul pastrandu-se in liniile obisnuite a la Satriani, albumul este unul care nu are voie sa lipseasca din colectia acelora care se considera intr-un fel sau altul inglobati in rock-ul clasic. Satriani ramane un geniu, fiecare sunet de pe acest disc e la locul lui, nimic nu e in plus. Cu toate acestea, fara indoiala domnului profesor de chitara ii fac bine experimentele de genul ChickenFoot, unde sound-ul sau mirific este amestecat cu cel al altor “granzi” din categoria sa.

Asteptari: Joe Satriani este indiscutabil unul din cei mai faimosi chitaristi ai lumii. Iar atunci cand o legenda vie de asemenea talie scoate un album nou, e clar ca toata suflarea care aprecieaza acest instrument muzical e cu ochii-n patru. Black Swans and Wormhole Wizards vine la doi ani distanta dupa un alt disc care a avut parte de un titlu cat se poate de neinspirat, Professor Satchafunkilus and the Musterion of Rock.

Rezultat: Desi la alegerea de titluri Satriani pare sa nu fie tocmai in forma, din fericire primul disc solo de cand muzicianul face parte din supergrupul Chickenfoot e cat se poate de elegant si chiar daca nu merita amintit pruntre cele mai bune creatii ale sale are un farmec de necontestat. Debutul Premonition e unul care ni-l prezinta “din prima” pe Satriani asa cum il stim de ani de zile, cu un riff inconfundabil si o desfasurare de forte impresionanta. Dream Song ne ofera pentru cateva secunde la inceput o bucatica extrasa parca din Voodoo Child-ul lui Hendrix dar mai apoi aluneca intr-un fel de blues. Alte momente de mare finete ale discului sunt Pyrrhic Victoria, Littleworth Lane si God is Crying, aceasta din urma fiind printre cele mai interesante melodii ale materialului. Virtuozitatea lui Satriani a ramas aceeasi iar daca ar fi sa caracterizez in doua cuvinte acest disc, acestea ar fi „sunete precise“. E reconfortant sa asculti Two Sides To Every Story cu al ei iz de jazz, in care prestatia lui Mike Keneally (Frank Zappa, Steve Vai) este una de exceptie. Dealtfel, mi-as fi forit ca momentele de keyboard sa fi fost mult mai numeroase, dar evident nici asa n-avem ce comenta. Nici single-ul Lights Years Away nu e defel de neglijat, avand un sarm aparte.

Categoric, fiecare produs semnat Satriani este un must – have pentru fanii chitarii. Chiar daca acest disc nu aduce prea multe noutati sound-ul pastrandu-se in liniile obisnuite a la Satriani, albumul este unul care nu are voie sa lipseasca din colectia acelora care se considera intr-un fel sau altul inglobati in rock-ul clasic. E Satriani, la irma urmei, care nu dezminte niciodata. Satriani ramane un geniu, fiecare sunet de pe acest disc e la locul lui, nimic nu e in plus. Cu toate acestea, fara indoiala domnului profesor de chitara ii fac bine experimentele de genul ChickenFoot, unde sound-ul sau mirific este amestecat cu cel al altor “granzi” din categoria sa. Asadar asteptam Satriani plus gasca, pana atunci ne delectam cu Black Swans and Wormhole Wizards.

Recomandari: Satriani n-are nevoie de nici o recomandare, numele lui spune totul.