Marina and The Diamonds - The Family Jewels

Marina se remarca drept una din cele mai inovative figuri ale muzicii pop actuale, care merita atentia oricarui om care nu asculta manele.....E Lene Lovich combinata cu Tori Amos, Nina Hagen amestecata cu Regina Spektor si Sparks imbibat cu Depeche Mode! E pop cu cojones!De neratat!

La inceputul anului trecut, Marina Lambrini Diamandis era la fel de cunoscuta in Marea Britanie ca Directia 5 sau Holograf. Intre timp - gratie a doua single-uri (Mowgli's Road si Obsession) dar si gratie nominalizarii sale la BBC Sounds of 2010 (si-n plus si Brits Critics Choice Awards), Marina & The Diamonds a devenit un nume hot, albumul ei de debut The Family Jewels fiind unul extrem de asteptat de toata suflarea britanica.
Comparata in fel si chip, de la Kate Bush, Sparks, Super Furry Animals sau chiar Aphrodite's Child (prin care au trecut Vangelis si Demis Roussos), solista reuseste sa se ridice la inaltimea asteptarilor, oferind un material discografic cat se poate de fresh, cu atitudine si multa voiosie, atribute care fac ca pop -ul etalat de ea sa fie unul cat se poate de respectabil. Daca tot suntem la comparatii, Marina ar putea fi asemanata mai mult cu Lene Lovich. Sau chiar Nina Hagen. Nu neaparat datorita stilului muzical abordat, cat mai ales pentru ticurile vocale. Care sunt atat de variate incat ai impresia ca pentru fiecare piesa solista jumatate grecoiaca jumatate galeza a exersat in mod special. E - daca vreti - o reactie la vocalizele executate in ultimii ani de Mariah Carrez sau Whitney Houston. E in primul rand emotie vocala si mai apoi demonstratii de „forta“ prin vocalize.
Are you satisfied?, deschide materialul discografic intr-un mod cat se poate de maiestuos. Si asta pentru ca din start eticheta de "pop“ capata valente multiple. O voce nu foarte slefuita dar foarte determinata si cu personalitate si o orchestratie usor electro - rock trag un semnal de alarma pentru toti acei care se asteptau sa asculte acel atat-de-familiar sound al topurilor actuale. Shampain seduce prin inceputul a la Depeche Mode (poate nitel si-n directia La Roux) iar inflexiunile vocale de pe aici aduc aminte pe alocuri de vremurile bune in care Cyndi Lauper avea atitudine. Se prea poate ca unii sa fie si aici surprinsi de claritatea vocii solistei. I am not a Robot este total diferit de ideea primelor doua piese fiind o piesa greu de categorisit. Cu siguranta si acesta este un plus pentru Marina: albumul ei nu poate fi bagat intr-un singur borcam fiind necesare multe etichete pentru fiecare piesa in parte. Pentru a demonstra ca nu exista doua piese la fel, pe album urmeaza Girls o demonstratie a abilitatilor vocale ce nu mai are nevoie de nici o comparatie. Sublim! Mowgli's Road ramane unul din cele mai demente slagare ale muzicii pop din ultimii ani. Imprumutand pe alocuri bucatele din Siouxsie Sioux sau chiar Regina Spektor, Marina canta de parca ar vrea sa dea o lectie tuturor solistelor  din lume. Desi desele incantatii de genul Ooh ooh-ooh ooh ooh pot fi extrem de enervante, aici totul este atat de echilibrat incat pur si simplu nu gasesti vreo hiba. Obsessions este piesa in care voceai ei seamana cel mai mult cu cea a celebrei Tori Amos, pianul avand deasemenea parca aceeasi tonalitate cu cea auzita in piesele artistei care a excelat printre altele cu Professional Widow.

Actualul single , Hollywood, e si el plin de originalitate iar atunci cand incepe Hermit the Frog ai impresia ca te invarti intr-un carusel si din cand in cand vezi la sol o armata de cantareti de pe Broadway, inconjurati de o orchestra impunatoare. Unica problema e ca gratie ritmului alert, parca ametesti. Din fericire piesa tine doar trei minutele si merita coronita de "cea mai ciudata“ de pe disc. Nu neaparat rea, dar nici una care se poate include in momentele culminante. In schimb Oh!No! chiar daca pastreaza si ea putin din aerul musical-urilor reuseste sa straluceasca prin originalitate, fiind fara indoiala una din piesele care vor face ravagii in urechile melomanilor. Primul moment linistit al discului se regaseste in "Rootless", iar Guilty inchide cat se poate de fericit albumul.
Vinovata de unul din cele mai originale albume ale acestui an, Marina se remarca drept una din cele mai inovative figuri ale muzicii pop actuale, care defileaza cu atat usurinta printre mai multe stiluri muzicale incat nici nu stii unde s-o incadrezi. Are momente cat se poate de comerciale chiar din directia Cristian Aguilera. Dar mai apoi, pac! te lovesc influente de punk a la Public Image Limited. Si chiar peste cateva secunde ai impresia ca prinzi ceva din "atitudinea" celor de la The KLF. Indubitabil, e una din cele mai interesante aparitii din ultima vreme, care merita atentia oricarui om care nu asculta manele.....E Lene Lovich combinata cu Tori Amos, Nina Hagen amestecata cu Regina Spektor si Sparks imbibat cu Depeche Mode! E pop cu cojones!