Magnetic Man - Magnetic Man

E ceva ciclic si nu e legat de sexul frumos. Ceea ce e catalogat ca fiind underground trebuie sa iasa din cand in cand la suprafata, in mainstream. Nou – nascutul este blamat de puristi, aplaudat de multi si intampinat cu indiferenta de restul lumii. Bebelusul poarta numele de familie dubstep si numele mic pop. Sau viceversa. Iar Magnetic Man sunt taticii. Care au luat „jucaria” putin cunoscuta lumii largi numita dubstep si au expus-o la McDonalds. Ce urmeaza de acum incolo, doar Carmen Harra ne poate spune...Desigur eticheta de „album revolutionar” cu care a fost catadicsit acest disc seamana putintel  cu o gaselnita a vreunei minti luminate din departamentul de marketing. Aceasta constatare nu stirbeste insa defel frumusetea sonora a acestor piese. Magnetic Man e un album divers, are momente senzationale si reuseste sa amestece diverse felii de muzica. Poate e un pas prea curajos pentru tineretul obsedat de dubstep si greu de inteles pentru aceia care nu stiu ce e aia. Poate chiar aceasta a fost si intentia, un disc care sa te puna pe ganduri.

Asteptari: Daca Jimi Hendrix, Janis Joplin si The Beatles ar fi scos un album impreuna, care erau asteptarile? Lista poate continua cu trei “babani” din orice gen. Desigur, Skream, Benga si Artwork cei trei “grei” care au pus de aceasta colaborare n-au ajuns nici pe departe la faima celor amintiti, dar cu siguranta sunt vazuti drept trei dintre cei mai valabili producatori de dubstep de la ora actuala. Iar Magnetic Man , conform scriipturii, se vrea o incrucisare intre dubstep si pop. Underground-ul poate fi amestecat cu mainstream-ul?, asta e intrebarea….

Rezultat: E ceva ciclic si nu e legat de sexul frumos. Ceea ce e catalogat ca fiind underground trebuie sa iasa la suprafata. Nou – nascutul este blamat de puristi, aplaudat de multi si intampinat cu indiferenta de restul lumii. Bebelusul poarta numele de familie dubstep si numele mic pop. Sau viceversa. Iar Magnetic Man sunt taticii. Care au luat „jucaria” putin cunoscuta lumii largi numita dubstep si au expus-o la McDonalds. Ce urmeaza de acum incolo, doar Carmen Harra ne poate spune...

Desigur eticheta de „album revolutionar” cu care a fost catadicsit acest disc seamana putintel  cu o gaselnita a vreunei minti luminate din departamentul de marketing. Nu e nici pe departe Defineteley Maybe-ul celor de la Oasis sau Music for the jilted Generation-ul celor de la The Prodigy. Aceasta constatare nu stirbeste insa defel frumusetea sonora a acestor piese. Magnetic Man e divers, are momente senzationale si reuseste sa amestece diverse felii de muzica, devenind un sandwich delicios din cale afara.

Prima colaborare a maestrilor muzicii “vurr vurr vurr rrrr” reprezinta o surpriza de proportii. Flying into Tokyo e la mii de kilometri – distanta de orice forma a muzicii dance fiind parca un fel de bobarnac dat de cei trei puristilor genului. Colaborarea cu Ms. Dynamite – Fire – are un dram de nebunie „controlata” fiind un bun exemplu de „fusion”, termen care caracterizeaza aceasta aparitie discografica. Din nefericire, exista aici si ciudatenii. Cum ar fi single-ul I need air (cu Angela Hunte), care pare a fi o piesa trance de mana a doua, salvata doar de ritmul two – step de pe parcurs. Auto – tune – ul folosit pe partea vocala e neinspirat, dar fin fericire e singura deraiere consistenta a acestei garnituri care contine 14 piese.

Chiar daca si Anthemic are cateva linii de synth din familia trance-ului, de aceasta data ingredientele sunt amestecate cu mult bun gust iar pentru cateva momente apar si sound-uri Kraftwerk prin zona. Mai putin inspirate, dar in niciun caz de evitat sunt piesele The Bug si The Boiling Water, in schimb Ping Pong reuseste sa convinga din prima ascultare. Daca tot suntem la capitolul piese instrumentale, ar fi nedrept sa nu amintesc unul din momentele senzationale ale discului: K Dance. E genul acela de melodie care te ia pe nepregatite. Dupa care iti verifici cu atentie suportul de pe care rasuna muzica. Ai impresia ca ceva nu e in regula, ca ti s-au ars boxele sau cineva a umblat la BPM, fiindca ceea ce-ti percep urechile e ceva dubios. Ei bine, e cel mai experimental moment al albumului, in care dubstep-ul e amestecat nitel cu rave a la Prodigy dar se folosesc din plin si artificii sonore a la Art Of Noise. O capodopera, fara indoiala. Katy B face o figura frumoasa in piesa Perfect Stranger, chiar daca loop-urile jungle care se aud la un moment dat sunt nitel cam „din deceniul trecut”. Dintre momentele ”pop” cel mai reusit este Crossover, care incepe cat se poate de prietenos dupa care vurr vurr rrr-ul intra maiestuos in ecuatie, iar Getting Nowhere cu John Legend, are un iz aparte, asemanator baladelor lui Moby.

Magnetic Man poate fi un „mic ghid pentru introducerea in dubstep” dar are din plin si ceea ce ne place sa numim fusion. E un ghiveci, fara blues, rock, jazz, doar cu curente din zona muzicii electronice „dance”. Poate e un pas prea curajos pentru tineretul obsedat de dubstep si greu de inteles pentru aceia care nu stiu ce e aia. Poate chiar aceasta a fost si intentia, un disc care sa te puna pe ganduri.

Recomandari: Pentru toti aceia care vor sa fie la curent cu fila de calendar pe care scrie „2010 in muzica”.