Vaya Con Dios - Comme on est venu

Jazz, blues, flamenco, world - music, folk si accente de gypsy. E greu sa extragi unul din aceste ingrediente pentru a defini stilul unic pe care si l-au creat cei de la Vaya Con Dios. Primul lor album dupa o pauza de cinci ani este totodata "the first" cantat in franceza, un melanj de exuberanta si ingieniozitate care "prinde" bine la mai multe feluri de urechi.

De ce s-o fi apucat Vaya Con Dios sa cante in franceza? Raspunsul poate fi un semnal de alarma si pentru muzicienii romanasi. Avand in vedere faptul ca zilnic apar mii de piese cantate in limba engleza, competitia devine din ce in ce mai acerba. Dealtfel nu numai numarul celor care-si incearca norocul in acest business este de blamat. Ganditi-va ca si „cumparatorul“ - in speta melomanul - este atat de bombardat cu produse noi incat ii este tot mai greu sa discearna. Sa aleaga caimacul. S-atunci, evident, unii cauta alternative. Si canta in limba materna, fiindca au un target precis. Majoritatea cantaretilor de pe la noi fac declaratii in ideea ca isi doresc sa aibe succes in strainatate. Acolo unde competitia este mult mai dinamica decat la noi, unde e mult mai greu de patruns...
Revenind la Vaya Con Dios, acestia au cantat deja de patru ori in tara noastra si dupa cinci ani de pauza, la sfarsitul anului trecut a editat primul lor album cantat in limba franceza. Trupa belgiana se invarte in jurul unui singur nume: Dani Klein, solista care are nu mai putin de 57 de ani. Ea e vocea care a devenit cunoscuta in sufletele multora prin piese ca Nah, neh, nah, Puerto Rico, Dont cry for Louie sau What s a woman. Trupa al carui nume se traduce „Du-te cu Dumnezeu“ a vandut peste 8 milioane de discuri.


Piesa care deschide discul, Les voiliers sauvages de nos vies, este totodata si primul single extras din acesta si defineste perfect borcanul stilistic in care poate fi incadrat acest produs. Pop-ul abordat de belgieni este unul care iese din tipare. Spre deosebire de „comert“-ul practicat de o serie de trupe din zilele noastre, acesta este unul care reuseste sa transmita emotie. Matelots, de exemplu e o melodie care proiecteaza imaginea unui bar dintr-un port uitat, aproape de ora inchiderii, animat brusc de cateva persoane care parasesc incinta, iar superba voce a solistei adauga un plus de mister acestui tablou. A en mourir pas e un exercitiu vocal al solistei Dani Klein care scoate intr-adevar ce e mai bun in ea iar Vingt ans aluneca nitel si spre sound-urile de jazz. Un fel de gypsy jazz extrem de trist pe alocuri dar care este unic prin melodicitatea sa. Cei susceptibili de a pica in butoiul cu melancolie ar trebui sa evite piesele Il restera toujours, Pauvre rutebeuf si La pirogue de l'exode. In schimb Il suffisait d'y croire este atat de vesela incat te face sa plutesti iar accentele de trompeta din constructia sonora adauga un dramatism feroce piesei. Piesa care da titlul albumului este una care cocheteaza cu jazz-ul.
Un posibil hit al acestui disc este si Pauvre diable. Cu un remix putin mai "dancefloor" friendly piesa ar putea deveni unul din marile slagare ale anului 2010, fiind imbibata cu toate elementele pentru a prinde bine "la tot neatu". In schimb Le compte à rebours este o auditie placuta pentru oricine asculta Liza Minelli sau Frank Sinatra. Oldies but goldies cu o aroma speciala. Pentru a sublinia diversitatea stilistica s-a inventat si La vie c'est pas du gâteau, o melodie cu puternice accente de blues. Charly s Song, piesa care inchide discul nu poate decat sa te faca sa constati ca s-au terminat 45 de minute placute din viata ta.

Jazz, blues, flamenco, world - music, folk si accente de gypsy. E greu sa extragi unul din aceste ingrediente pentru a defini stilul unic pe care si l-au creat cei de la Vaya Con Dios. Cert este ca rezultatul este un melanj de exuberanta si ingienozitate care "prinde" bine la mai multe feluri de urechi. Si la cele obisnuite cu "comert" si la cele mai profunde.