Gorillaz - Plastic Beach

Gorillaz a evoluat de la Cartoon Network la Discovery Channel. Si asta pentru ca a demonstrat ca un album pop perfect poate fi ansamblat din bucatele diverse, aranjate si impreunate cu mare grija. Carcotasii pot spune pe  buna dreptate ca Plastic Beach este o adunatura de staruri aruncate in niste instrumentale bine slefuite. Ceea ce conteaza la urma urmei e rezultatul final. Discul este o capodopera a muzicii pop.

Numai consultand lista colaboratorilor celui de-al treilea disc nasit de proiectul Gorillaz iti dai seama ca Plastic Beach este un proiect ridicol de ambitios. Sa aduci sub aceeasi umbrela legende punk, rock, hip - hop, soul si instrumentisti din Liban, nu e tocmai simplu. Dincolo de gostii celebri, plaja sintetica imaginata de nasii muzicali Daman Alborn si Jamie Hawlett este una care ofera melomanului o excursie sonora demna de remarcat. Desi piesele trec prin diverse epoci si se aventureaza uneori in cotloane stilistice neasteptate, per ansamblu Plastic Beach este un disc cat se poate de omogen. Care nu este departe de a fi incoronat drept cel mai meserias album pop din ultima vreme...

In deplina concordanta cu lait - motivul reprezentat de plaja de plastic, deschiderea albumului este una cat se poate de...oceanica. Un intro inregistrat cu ajutorul unei orchestre nu este tocmai la ordinea zilei atunci cand vine vorba de albume din zona pop, dar efectul este cat se poate de pregnant: Plastic Beach debuteaza sub cele mai bune auspicii. Si promite o distractie pe cinste! Welcome to the world of the plastic beach il are ca personaj principal pe Snoop Dogg care reuseste sa "dea" din el una din cele mai bune interpretari din ultima vreme. Este una din cele mai bune piese ale discului. White Flag incepe cat se poate de misterios cu sunetele scoase de National Orchestra For Arabic Music (din Liban) iar prestatia britanicilor Bashy si Kano adauga o aura de mister, chiar daca personal  nu mi se pare cea mai fericita combinatie pentru aceasta piesa. Aranjamentul sonor rupe insa gura targului, mai ales gratie efectelor din zona muzicii electronice inserate la fix.
Rhinestone Eyes si On Melancholy Hill, piesele in care fostul solist Blur este sef absolut sunt imbibate cu sound-uri sytnh pe alocuri vecine cu monotonia, dar care exprima o eleganta neasteptata. Stylo face toti banutii. Nu doar datorita videoclipului sugubat realizat cu ajutorul lui Bruce Willis. Ci si a piesei in sine, care are un groove a la Giorgio Moroder, iar in momentul in care  Bobby Womack incepe sa cante, piesa devine ucigatoare. Nici prestatia lui Mos Def nu este mai prejos, iar melodia Superfast Jellyfish - realizata cu Gruff Rhys si De La Soul - este una cat se poate de cinica.
Exista si momente de relache (Empire Ants) dar turul de forta continua cu legendarul Mark. E Smith care rosteste un misterioas Wher is north from here in debutul Glitter Freeze. Melodia este un haos controlat foarte bine, cu efecte de techno a la Josh Wink si cu un text absolut naucitor: Listen / You are a credit / A believer. Some kind of nature il are ca invitat pe Lou Reed, iar pentru amatorii de punk de neratat este piesa care da titlul albumului, in care apar Mick Jones si Paul Simonon de la The Clash. Dementiala este si cea de-a doua piesa in care Bobby Womack isi face apariti, Cloud of unknowing. Daca e sa dam crezare povestilor, Bobby a lesinat in studio atunci cand a cantat aceasta piesa, dar acest lucru nu este vizibil defel, piesa reusind sa stoarca lacrimi prin frumusetea ei. E un fel de Moby s-al lui Why does my heart feels so bad, superba pur si simplu.

Sunt multe lucruri remarcabile pe Plastic Beach. Daca in celelalte doua albume ale proiectului au existat si single-uri croite pentru a avea succes in topuri, aici acestea lipsesc cu desavarsire. Au disparut si textele pesimiste. Aparent atunci cand amesteci laolalta cat mai multe stiluri poti fi banuit ca executi aceasta operatiune pentru a prinde cat mai multi ascultatori. La Gorillaz treaba nu e taman asa. Desi e un ghiveci, fiecare element de aici isi are rostul cu prisosinta, astfel incat rezultatul este unul surprinzator de omogen. E greu sa dai un verdict vizavi de cea mai buna colaborare de pe acest disc sau de momentul culminant al acestuia. E momentul in care gluma cu desenele animate a disparut, Gorillaz a evoluat de la Cartoon Network la Discovery Channel. Si asta pentru ca a demonstrat ca un album pop perfect poate fi ansamblat din bucatele diverse, aranjate si impreunate cu mare grija.

Desigur, cu atatea vedete antamate pentru un singur proiect, ar fi fost culmea ca acest material sa dea gres. Carcotasii pot spune ca buna dreptate ca Plastic Beach este o adunatura de staruri aruncate in niste instrumentale bine slefuite. Ceea ce conteaza la urma urmei e rezultatul final. Discul este o capodopera a muzicii pop. Merita fiecare banut!