Gonjasufi - A Sufi and a Killer

Cand un profesor de yoga din Los Angeles amesteca hip hop, rock, blues si jazz e clar ca rezultatul este unul zguduitor. Recomand acest disc pentru toti acei care asculta muzica nu numai cu urechile ci si cu creierul, pentru toi acei care nu dau doi bani pe clasamente sau topuri, indiferent in care "tabara" stilistica sunt inrolati.Poate fi infricosator la prima ascultare, dar irezistibil dupa...

La ce te poti astepta atunci cand un profesor de yoga din Los Angeles face un album in care combina latura experimentala a hip - hop - ului cu blues, rock, downtempo, jazz si alternativ? Asta e A Sufi And A Killer, albumul de debut al unui rapper, DJ si profesor de yoga care activeaza de prin anii '90 in scena. Pe numele sau adevarat Sumach  Ecks, muzicianul a fost remarcat de Warp Records in 2008 cand a fost guest pe o piesa a proiectului Flying Lotus. Judecand dupa cele 19 piese incluse pe debutul sau, omul asta are o imaginatie bolnava, in sensul cat se poate de pozitiv al cuvantului. Influentele sunt atat de variate incat o lista ar fi greu de contabilizat. Practic e tot ce vrei, de la The Doors, Tom Waits la Beck, aproape orice nume necomercial care iti vine in minte.

„N-am vrut sa fie prea usor pentru ascultator. Am vrut sa doara un pic. Am facut acest disc pentru ca muzica sa ajunga intr-un punct al creierului care inca n-a fost exploatat“, declara enigmaticul Gonjasufi intr-un interviu acordat site-ului Pitchfork vizavi de motivele care l-au facut sa puna la cale aceasta explorare sonora.

Dincolo de instrumentatiile cat se poate de dementiale, vocea este folosita aici ca un instrument versatil. Care poate aluneca de cantece religios la incantatii misterioase. Sau de la hardcore la o voce tipic blues care parca a venit la inregistrari dupa o seara de cantat intr-un club. Unde a consumat mult alcool si a inghiti mult fum. Si aceste elemente contribuie la eticheta de „deosebit“ care i se poate lipi albumului. In cronica celor de la Guardian vocea lui Gonjasufi este descrisa ca fiind „un radio uman care s-a blocat undeva intre frecvente“.

Una din cele mai interesante creatii este She gone, care oscileaza undeva intre folk, cabaret si chiar si death - metal, in portiunea de refren in care pentru cateva secunde ai impresia ca asculti vreo piesa din repertoriul Death sau Morbid Angel. Suzie Q in schimb are o tema instrumentala extrasa parca din repertoriul Sonic Youth sau The Stooges. Franturi de Portishead sau Isaac Hayes sunt mai mult decat evidente in piesa Change, iar Duet este piesa care reuseste cel mai bine sa surprinda ideea de combinatie intre nou si vechi emanata de acest disc. Candylane este un funk cat se poate de nebun colorat cu ritmuri scoase de un mini - Casio iar Advice se aseaza in zona pieselor bar - jazz. Daca iei piesele separat, albumul duce o lipsa acuta de coeziune si da impresia unui lucru neterminat, unui material care nu are un concept bine definit. Luat ca intreg, discul e taman opusul: ofera o auditie cat se poate de placuta. Asta pentru cei care stiu sa aprecieze pietricele dintr-o mana de nisip.

Majoritatea pieselor redau o tensiune aparte bine punctata de o interactivitate aparte intre jazz hip hop si soul. Tocmai cand ai impresia ca ai reusit sa pui o eticheta albumului te trezesti cu o piesa care distruge tot ce ti-ai inchipuit pana atunci. Bucatile de B - Boy sunt alternate cu momente in care acid - rock-ul e la putere iar intregul material este unul halucinant. Exista insa si un minus pregnant. Acela ca niciuna din cele 19 creatii nu poate fi banuita de statutul de „hit“. N-avem acel Fight for your right to party sau Looser, acea piesa care sa intre in sertarul etichetat „memorabil“, in care putem incadra insa lejer discul pe de-antregul.

E putin probabil ca Gonjasufi sa-si faca aparitia la emisiunea Te pui cu blondele sau Super Bingo Metropolis. Si nici n-o sa vedeti povesti cu el in Story sau Cosmopolitan. E cat se poate de ciudat, iar pentru acei dintre voi care asociati acest cuvant cu ceva bun, e de neratat. Poate fi consumat cu lejeritate de toti acei care asculta muzica nu numai cu urechile ci si cu creierul, pentru toi acei care nu dau doi bani pe clasamente sau topuri, indiferent in care "tabara" stilistica sunt inrolati. Ascultatori de Doors, Tricky, Sonic Youth, Lee Scratch Perry, John Coltraine, Rammstein, oricine va gasi chestii interesante in acest strigat de lupta.  Nu e un disc defel usor de ascultat. Cei care cauta refrene care se intiparesc usor in minte ar fi bine sa ocoleasca acest disc. Pentru acei care cauta muzici cutremuratoare, cumplite, terifiante, zguduitoare, Gonjasufi este alegerea perfecta.

E un disc care la prima ascultare poate fi infricosator. Dar in momentul in care l-ai ascultat a doua oara, poate deveni irezistibil. E ca un diamant bine ascuns, in momentul in care l-ai descoperit poti face o pasiune nesanatoasa pentru el.....Categoric loveste acolo unde trebuie.