Steve Lukather - All’s Well That Ends Well

Cel de-al saselea album solo semnat Steve Lukather e un disc cat se poate de digerabil pentru amatorii de rock de tipul AOR (Album Oriented Rock), un stil extrem de iubit peste Ocean, dar care are destui adepti si pe la noi. Unul din atu-urile acestui disc este acela ca spre deosebire de precedentul, Steve Lukather ii lasa si pe ceilalti membri ai trupei „sa respire”, astfel incat sound-ul final este unul cat se poate de bogat. Categoric e un album introspectiv cu tonuri calde care poate fi devorat fara constraindicatii de amatorii de rock „adult”. Desigur, n-ar trebui sa uitam ca Steve Lukather a colaborat de-a lungul timpului la Beat it-ul lui Michael Jackon sau la Physical-ul semnat Olivia Newton-John. Ba chiar si cu Lionel Richie, George Benson sau chiar Van Halen. Ceea ce inseamna ca e „setat” pe rock-ul numit de unii comercial. Oricum l-am numi, Steve reuseste sa ramana „in carti” si cu acest disc, oferind o auditie cat se poate de placuta.

Asteptari: Fara indoiala, statutul de legenda a lui Steve Lukather i se datoreaza (si) faptului ca a fost chitaristul trupei Toto, o formatie pe care a infiintat-o in 1977 si care s-a destramat acum doi ani. Exact atunci cand chitaristul a editat precedentul sau album solo numit Ever Changing Times. Ei bine, Toto a revenit zilele acestea cu un nou material iar discul chitaristului care a fost recompensat cu cinci premii Grammy cuprinde noua piese.

Rezultat: Conform marturisirilor proprii albumul acesta se vrea un fel de calatorie, fapt care face ca ascultatorul sa fie blagoslovit cu multe portiuni instrumentale. Din fericire alaturi de chitara si vocea lui Steve se deslusesc pe deplin si „restul lumii”, adica band-ul sau de acompaniament. Melodiile aduc nitel cu ultima perioada a trupei  Toto, iar excursia se vrea a fi una pe taramul sound-urilor pop – rock – jazz. Una din cele mai interesante piese este “Darkness In My World”, piesa care dealtfel deschide materialul si are parte de niste riff-uri prietenoase si o constructie interesanta. Un alt moment deosebit se vrea a fi Flash In The Pan, care are parte de o atmosfera de blues. Brodie’s are un vag iz de Hendrix si reuseste sa devina o alta piesa demna de remarcat a albumului. Unica piesa instrumentala a acestui material discografic Tumescent” va fi cu siguranta pe placul amatorilor de fusion jazz – rock.

Per ansamblu materialul este unul cat se poate de digerabil pentru amatorii de rock de tipul AOR (Album Oriented Rock), un stil extrem de iubit peste Ocean, dar care are destui adepti si pe la noi. Unul din atu-urile acestui disc este acela ca spre deosebire de precedentul, Steve Lukather ii lasa si pe ceilalti membri ai trupei „sa respire”, astfel incat sound-ul final este unul cat se poate de bogat. Categoric e un album introspectiv cu tonuri calde care poate fi devorat fara constraindicatii de amatorii de rock „adult”. Desigur, n-ar trebui sa uitam ca Steve Lukather a colaborat de-a lungul timpului la Beat it-ul lui Michael Jackon sau la Physical-ul semnat Olivia Newton-John. Ba chiar si cu Lionel Richie, George Benson sau chiar Van Halen. Ceea ce inseamna ca e „setat” pe rock-ul numit de unii comercial. Oricum l-am numi, Steve reuseste sa ramana „in carti” si cu acest disc, oferind o auditie cat se poate de placuta.

Recomandari: Fie pentru aceia care iubesc rock-ul „comercial”, fie pentru „restul lumii”, albumul acesta nu are cum sa dezamageasca, fiind o excursie previzibila – dar placuta.