Vita de Vie - Fetish

Prima impresie nu e tocmai favorabila. Lipsa unui booklet si carcasa „doi la leu“ nu dau defel bine. Dincolo de look ramane muzica. Arta. Originalitatea. Dupa auditia acestui album ai impresia ca Vita de Vie si-a pierdut din izvorul acela creativ care i-a diferentiat de restul plutonului. Din pacate Fetish nu aduce „comeback“ - ul unei trupe care promitea mult pe vremuri. Poate data viitoare.

A fost odata Te voi Rapi. O caseta demo trimisa de Vita de Vie la posturile de radio din tara, care a ajuns si in playlist-ul Radio Vest. Pe vremea cand frecventa acestuia chiar era una adevarata. Vremurile au trecut, albumele baietilor au fost mai mult sau mai putin reusite, iar acum a venit vremea pentru Fetish. Categoric, oricat de carcotas te-a facut mama nu ai cum sa nu admiti - macar in sinea ta - ca Vita de Vie a reprezentat ceva bun in muzica romaneasca rock. Oricat de tolerant ai fi insa, nu poti nega ca de o buna bucata de vreme muzica aceea nervoasa si cu multa zvacnire in ea a cam disparut.

Prima impresie care ti-o ofera Fetish nu e tocmai favorabila. Ok, stim ca albumele scoase impreuna cu ziare cu profil sportiv nu pot fi digipack. Stim si ca albumul va aparea si intr-un format mai frumusel cica, pe viitor. Dar lipsa unui booklet si carcasa „doi la leu“ nu dau defel bine. Ca si o comparatie, albumul lui Nicu Alifantis (aparut la acelasi pret cu un alt ziar romanesc) arata cat se poate de profi. Deci la unii se poate. Dincolo de look ramane muzica. Arta. Originalitatea. Dupa auditia acestui album ai impresia ca Vita de Vie si-a pierdut din izvorul acela creativ care i-a deiferentiat de restul plutonului. N-as putea spune ca si-au pierdut neaparat din ceea ce se numeste "cojones" dar acest disc nu reuseste sa surprinda cu nimic. Nu e nici mai rau nici mai bun decat precedentul Egon si la mare distanta de - alde Rahova sau Fenomental.  Cu atat mai de neinteles este acest sentiment incolor, cu cat in nenumarate randuri in care i-am vazut (inclusiv recent la Setup) au degajat o energie aparte pe scena, avand show-uri energice si fani minunati. 

Monotonia se instaleaza treptat. Daca piesa care deschide albumul, Azi mai are pe ici pe colo o licarire de speranta (aducand pentru cateva secunde chiar a Smashing Pumpkins in vremurile lor de glorie), odata cu bucata Ca un clovn loveste puternic. In monotonie. N-as putea explica exact de ce. Nu este nimic nelalocul lor nici la chitari, nici la distors, nici la voce. Lipseste in schimb "licarirea", acel element de originalitate care face ca o insiruire de note muzicale sa fie deosebita de alta. Drumul spre iad incepe de parca ar fi o balada a celor de la Faith no More, dar pe parcurs se pierde in riff-uri inutile si o repetivitate obositoare. Cel mai pop moment de pe disc, Esti mai frumoasa cand plangi, este o alegere cat se poate de corecta pentru primul single. Se prea poate ca-n piesa care da titlul albumului sa fim "tratati" cu niscaiva sonoritati a la Tool, insa rezultatul nu este convingator pe deplin. Unicul moment in care Vita de Vie e parca cea de altadat' este Mori. Un episod in care agresivitatea bate maturitatea, in care cojones-ul invinge „prudenta“ cu care a fost realizat acest disc.  Varianta acustica de la Praf de stele e cat se poate de inodora iar Tine minte si finalul Vreau mai mult nu reusesc sa aduca luminita de la capatul tunelului. 

Desigur, transformarea - sau maturizarea muzicala - a celor de la Vita de Vie este una care se observa de mai multa vreme, nu doar de acum. La-nceputuri rock-ul etalat de baieti avea o sclipire aparte. Acum e unul fad. Cei care s-ar fi asteptat ca baietii sa rupa gura targului cu ceva tare vor fi dezamagiti. Pentru cei care erau „prudenti“ si inainte de Fetish, acesta reprezinta un album mediocru. Probabil ca cei care fac parte din Vdv Camp vor fi satisfacuti vizavi de acest produs. Din pacate Fetsih nu aduce „comeback“ - ul unei trupe care promitea mult pe vremuri. Poate data viitoare.