Stefan Banica - Super Love

Cei care n-au fost inca atinsi de vraja numita „chiuveta lu Veta“ n-au nici un motiv sa-si iroseasca o ora din viata cu aceste piese. Sunt multe lucruri care le poti cumpara cu bani, pentru restul exista Mastercard. Sunt multe muzici interesante pentru oamenii care se considera melomani, pentru restul exista Stefan Banica (Jr). Categoric, nimeni nu se asteapta ca piesele lui sa fie influentate de dubstep, post punk sau minimal techno. Doar ca nimic de aici nu are nici cea mai vaga idee cu notiunea de rock, e un entertainment “for the masses”. Nici macar revival-ul de rockabilly, care teoretic se inrudeste cu rock n roll – ul practicat de creatorul super – dragostei nu are nici in clin nici in maneca cu ceea ce se aude aici. La fel de sigur sunt si ca armata de fani a lui Banica n-are nici o nedumerire vizavi de aceste minusuri. E o muzica „bubble – gum“  insipida, incolora, inodora pentru unii si „super – fantastica“ pentru cei care aprecieaza lucrurile simple, usor de inteles.
Asteptari: Creatorul nemuritoarelor versuri “Veta, mi-ai stricat chiuveta” este fara indoiala unul din cei mai iubiti muzicieni ai patriei noastre. Concertele sale sunt mega – asteptate de publicul larg iar alaturi de o sumedenie de albume de Craciun, Banica a editat o serie de piese de dragoste, ba chiar si un disc care poarta numele de De dragoste in toate felurile. Super Love vine dupa ce anul trecut muzicianul ne-a propus “Un Craciun cu Banica”.

Rezultat: Sunt multe lucruri care le poti cumpara cu bani, pentru restul exista Mastercard. Sunt multe muzici interesante pentru oamenii care se considera melomani, pentru restul exista Stefan Banica (Jr). Categoric, nimeni nu se asteapta ca piesele lui sa fie influentate de dubstep, post punk sau minimal techno. Fac pariu ca nimeni nu se asteapta ca piesele incluse pe Super Love sa aibe vreun iz de Rage against the Machine. Doar ca nimic de aici nu are nici cea mai vaga idee cu notiunea de rock, e un entertainment “for the masses”. Nici macar revival-ul de rockabilly, care teoretic se inrudeste cu rock n roll – ul practicat de creatorul super – dragostei nu are nici in clin nici in maneca cu ceea ce se aude aici. La fel de sigur sunt si ca armata de fani a lui Banica n-are nici o nedumerire vizavi de aceste minusuri. E o muzica „bubble – gum“  insipida, incolora, inodora pentru unii si „super – fantastica“ pentru cei care aprecieaza lucrurile simple, usor de inteles.  Am avut ocazia sa participi la cateva show-uri ale muzicianului in care am sesizat ca instrumentistii sunt profi iar Banica e un actor “cu lipici”. Din acest punct de vedere nici acest Super Love nu dezamageste: sound-ul e destul de curat, productia destul de slefuita. Unica hiba este lipsa oricarei idei muzicale!

Albumul incepe cu piesa „Cantec pentru Violeta“, o melodie compusa special pentru fiica artistului, care dincolo de textul emotionant nu reuseste sa aduca nici un strop de originalitate pe plan muzical. Pardon, este o piesa specifica Banica, o balada nitel uptempo, usor fredonabila si pe intelesul  tuturor. Avem aici cateva track-uri care implora parca sa fie incluse pe o eventuala colectie KuschelRock cu melodii de dragoste din Romania. La concurenta cu frumoasele creatii din acelasi domeniu ale celor de la Directia 5, se intelege. Cum ar fi Ce frumoasa esti,  Dragostea doare s.a.m.d. Trecem peste mirifica „E bezna rau (in capul tau)“ si ajungem la o alta mostra de intelepciune decretata de piesa “E dreptul tau”:  „Unde sunt valorile, totul e de consum, ce conteaza ce alegi….e dreptul tau, sa decizi pentru tine, ce e bine sau rau…sa traiesti viata asta, dupa sufletul tau“. Daca mai demult Banica spunea Gaeste-mi loc in inima ta, de aceasta data omul trece la titluri ceva “mai fara perdea”, in piesa „Fa-mi loc in patul tau“ . Iar “La multi ani de ziua ta“ cuprinde o duma si mai si: „Capul sus, e randul tau, vorba lui banica s-o facem lata rau“. Pe langa tema favorita a artistului, dragostea, nu avea cum sa lipseasca si un alt “lipici” la care se pricepe toata lumea, fotbalul. „Romania impreuna“ incepe cu „hai la meci cu tricolorii impreuna“. Si totusi nu versurile strica acest album. Ci lipsa oricarui “tremur artistic”...

Recomandari: Cei care n-au fost inca atinsi de vraja numita „chiuveta lu Veta“ n-au nici un motiv sa-si iroseasca o ora din viata cu aceste piese. Pentru ceilalti, auditie placuta!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Amala - Românie Hai!

Dixie Krauser - Kill Tumor

Toulouse Lautrec - Dejun pe iarbă