Peter Gordon - Love of Life Orchestra

Asteptari: Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand reusesc sa ascult ceva despre care n-am nici cea mai vaga idee, iar produsul e unul “neasteptat” se cheama ca e o experienta misto. Chiar daca Peter Gordon nu-mi spunea absolut nimic, o vaga impresie totusi aveam inainte de aceasta auditie gratie casei de discuri DFA la care a aparut materialul. Da, e label-ul lui James Murphy de la LCD Soundsystem, dar ceea ce se aude aici nu intra in tiparele muzicii electronice. Sau cel putin cele de astazi. E disco funky 80 s dar total altcumva decat te-ai fi asteptat. Chiar daca exista si un bucatar celebru cu acest nume, Peter Gordon e totusi un muzician. Care e activ de prin 1977 si a compus muzica de balet si de opera. A primit chiar si un pemiu Obie (acordat musical-urilor de pe Broadway). Printre colaborarile sale de-a lungul timpului se numara cele cu Balanescu String Quartet, Robert Ashley, Arthur Russell, Laurie Anderson, Suzanne Vega sau Flying Lizards. Love of Life Orchestra (Lolo) e proiectul lui mai „disco”, in care din cand in cand au mai aparut si alti muzicieni cunoscuti cum ar fi Arthur Russell sau David Johansen din trupa New York Dolls, ambii prezenti pe acest disc. Antologia aceasta colecteaza la un loc colaborarile sale de-a lungul timpului cu Lolo dar si doua piese semnate Justine & the Victorian Punks, un alt proiect al muzicianului.

Peter Gordon - Love of Life Orchestra

Rezultat: Probabil ca e nevoie sa adaugam u cuvant nou in DEX. Si asta pentru ca  termenii de experimental, avangarda sau fuziune nu definesc pe deplin munca lui Peter Gordon. Prima piesa a albumului “Beginning οf thе Heartbreak/Don’t Don’t“ are vreo opt minutele si a fost „descoperita” gratie folosirii sale de catre James Murphy intr-un disc – compilatie din seria FabricLive. Ei bine, orice ureche avizata este plimbata printr-un soi de KLF, niscaiva blues asezat din anii 70, putintel pian a la Billy Joel, bucati de jazz fusion si chiar si downtempo. Ah, si era sa uit exista aici pasaje de Moog cat se poate de demente, opriri si ruperi de ritm, plus un saxofon care aduce a P – Funk, dar pe alocuri suna de parca ar fi chitara distorsionata din Sex Pistols. Va vine sa credeti sau nu acest talmes – balmes este impachetat intr-un ambalaj cat se poate de potrivit, nu din acela care straluceste de la distanta dar nici acela din categoria „forget it”. E pur si simplu nebunie, in cel mai frumos sens al cuvantului, ceva care rar ti-e dat sa asculti intr-o singura melodie. Extended Niceties este un fel de funk care din cand in cand aluneca in cutiuta celor mai avangardisti muzicieni de pe planeta. Roses on the disco floor e un exemplu de piesa in care orchestrele dadeau hiturilor disco un iz aparte si n-are cum sa nu iti evoce franturi de Studio 54. Still You e un fel de Je taime moi non plus adaptat vremurilor disco iar  Iago s escape e definitia minimalismului. That hat e un fel de David Bowie meets Talking Heads stropit din belsug cu voci de opera clasica in aceasta melodie aparand dealtfel si Arthur Rusell. E un intreg special, divers, adorabil, ce mai!

Categoric, nu e un disc pentru toata lumea. Desi piesele astea au o vechime (vreo trei decenii) ele au o rezonanta aparte si-n 2010, e drept si datorita faptului ca au fost reinregistrate de echipajul de la DFA. Discul acesta e o dovada sublima a faptului ca muzica ramane o arta si totodata un balsam impotriva durerilor auditive provocate de o buna parte a celor care-si spun muzicieni in zilele noastre.

Recomandari: Pentru oricine are chef de o combinatie letala de funk, soul, new wave si disco. Atentie, poate creea dependenta.