Mungolian Jetsound - A City So Convenient

                                         

Indubitabil, în materie de muzică electronică, oferta este cât se poate de generoasă. Într-atât de bogată, încât este tot mai greu să „cerni“ chestiile faine de refulările unor indivizi care-şi spun of-ul cu ajutorul nenumăratelor softuri menite să compui vreun track în zilele noastre. Drept urmare, numărul producţiilor dubioase creşte nepermis de mult, iar „filtrul“ fiecăruia este tot mai greu de setat. Desigur, un bun punct de plecare este casa de discuri sub umbrela căreia apare câte ceva. Iar atunci când este vorba de Smalltown Supersound, poţi băga mâna-n foc că produsul pe care îl pun pe tapet este unul valabil. Nu doar pentru că aici au văzut lumina zilei producţiile celor trei sfinţi ai muzicii space – disco (Lindstrom, Prins Thomas şi Todd Terje), dar mai ales pentru că discurile de aici au substanţă. Şi fiindcă am ajuns la capitolul descoperiri noi, astăzi e timpul pentru Mungolian Jetset. Wikipedia ne spune că trupa asta e formată din Pal "Strangefruit" Nyhus şi Knut Sævik. Deşi nu am auzit cele patru albume discografice scoase până în prezent de maeştrii ăştia ai Norvegiei, am dat peste cel mai recent E.P. al lor care conţine patru piese. Una şi una. Feeria disco debutează cu "Quintessential Trips To Bergen.", un track mega – funky cu arome de disco care poate fi ascultat la maxim în timp ce stai la nenumăratele semafoare plantate mai nou în mijlocul Timişoarei. Sau poate fi soundtrack-ul ideal în căşti în timpul unei călătorii cu CFR-ul nostru de toate zilele. „A City So Convenient“ – care dă titlul acestui E.P. – oferă o paletă stilistică impresionantă, iar „San Frisco Speedhall" navighează în jurul unui space – disco de nota zece îmbibat exact cât trebuie şi cu accente techno. În ceea ce priveşte ultima piesă a acestui E.P. „San Disco Speedhall", cuvintele nu-şi prea au rostul, melodia reuşind să-ţi însesnineze ziua cu groove-urile ei prietenoase. Deşi motto-ul acestei ultime piese ar putea fi „keep it simple“, melodia cucereşte din prima şi te face să te încarci cu emoţii pozitive. Exact ceea ce ne dorim de la muzică, dealtfel. Sunt sigur că unii vor strâmba din nas şi vor comenta că acordurile astea sunt prea simpliste pentru urechile lor sofisticate. Nu mă încumet să contrazic această percepţie, dar pot pune pariu că sound-ul ăsta te încarcă cu good vibration. Şi oleacă de sweet sensation, vorba unui cântec al celor de la Marky Mark. Drept pentru care, vă sfătuiesc să ascultaţi piesele astea cu volumul pornit bine. Merită!

Kasper Bjørke - Standing on Top of Utopia

Electro - pop - ul fabricat in Scandinavia oscileaza intre balearic disco si sunete melancolice, multe dintre instrumentale fiind pur si simplu schizofrenice. Oricine poate gasi ceva pe plac pe aici. De la amatorii de italo - disco la cei care halesc pe paine new - wave, de la cei afundati in electro/minimal/trance pana la easy listening, fiecare are cate ceva de iubit in acordurile celor zece piese...

Gratie unor nume ca Royksopp, Lindstrom, Prins Thomas - si lista poate continua - avem un orizont de asteptare "mai altfel" atunci cand vine vorba de dance - pop - ul fabricat in Scandinavia. Adeseori producatorii din aceasta gasca defileaza voit prin mai multe stiluri reusind sa evite cu maiestrie granitele dintre acestea. Electro - pop - ul lor - acompaniat de regula cu voci feminine- oscileaza intre balearic disco si sunete melancolice, multe dintre instrumentale fiind pur si simplu schizofrenice. Cel de-al doilea disc al danezului Kasper Bjørke are parte de o paleta stilistica cat se poate de bogata. E greu de definit un disc in care nu exista doua piese la fel, in care creativitatea este dusa uneori la extrem, pana la limita bunului - simt.
Kasper Bjørke isi incepe discul cu o alegere foarte ciudata, o piesa din categoria "minimal" care n-are defel darul de a atrage atnetia. Se prea poate ca daca piesa ar fi fost introdusa undeva spre mijloc, primirea sa fi fost alta: asa ramane un beat generic si o voce de goth - rock care nu reuseste sa strice o monotonie deranjanta pe alocuri. Din fericire sentimentul de mediocritate e "spart“ de Young Again, o piesa cu o melancolie aparte care are toate premizele pentru a fi ascultata la maxim  atat in dormitor cat si pe ringul de dans. E unul din diamantele acestui material, cu un sunet cat se poate de cald, care incepe de parca ar fi ceva din categoria Blur sau Starsailor si incet - incet prinde din vraja Royksopp sau Miike Snow. Ce mai, capodopera, piesa care nu trebuie ratata sub nici un chip! Dasko Vanitas mentine tempo-ul la un nivel ridicat chiar daca nu are darul de a fi geniala, dar face loc pentru Efficient Machine, unul din momentele bunicele ale acestui disc. Piesa are un pedigree cat se poate de divers: jongleaza prin muzica "indie" cu chitari dar nu duce lipsa nici de beat-uri pretabile pe ringul de dans, echilibrand cele doua chestiuni intr-un mod cat se poate de natural.


Melmac nu este doar numele planetei de pe care a sosit celebrul personaj ALF, ci si una din cele mai dansante piese din acest disc. Este un disco cat se poate de mutant cu incursiuni in lumea Mr. Oizo si categoric melodia care "pica" bine pentru cei care iubesc apa plata dis - de - dimineata la after - hours. Si tocmai cand lucrurile se indreapta spre zona "dark" a muzicii dance ne izbeste piesa Alcatraz, un deep - house cat se poate de luminos si saltaret, coplesit insa de stilul destul de ciudat in ale compusului manifestat pe deplin de cei care se ocupa de asa ceva in tarile nordice.

Great Kills are darul de a soca din nou printr-o schimbare de stil de 180 de grade. Pentru cateva minutele ascultatorul este introdus intr-o zona de ambient curioasa, din care nu lipsesc insa sunetele de sytnh analogic. Exista si un cover aici dupa Heaven-ul celor de la Rolling Stones, o piesa destul de putin cunoscuta si implicit o alegere destul de curioasa. Fido and the friendly ghost devine pe parcurs un fel de deep - house - galactic si are toate motivele sa fie inclusa in randul momentelor bune ale discului. La fel ca si Fasano, care inchide acest album intr-un mod cat se poate de naucitor. E parca putin techno, putin ambient si mult "dark" in piesa asta.

Standing on Top of Utopia este un disc care combina ingenios beat-uri electro, riff-uri de bass spatiale si coruri care-ti raman intiparite indelung in urechi, reusind sa fie un album extrem de divers, din care oricine poate gasi ceva pe plac. De la amatorii de italo - disco la cei care halesc pe paine new - wave - ul, de la cei afundati in electro/minimal/trance pana la easy listening, fiecare are cate ceva de iubit in acordurile celor zece piese. Este un disc pe care-l recomand oricui care nu e cantonat doar in sound-urile vechi si este dispus sa guste dintr-un ghiveci electronic foarte consistent si hranitor.

Prins Thomas - The Album

Albumul lui Prins Thomas rivalizeaza cu venirea primaverii, constructiile sonore emanand o prospetime ametitoare. E ca si cum te-ai trata cu o portie sanatoasa de polen, gama de aminoacizi fiind in acest caz mirificele sunete inventate de barbosul Thomas Moen Hermansen. Pe ici pe colo o ureche atenta sesizeaza si influente de Can si Neu! Daca albumul realizat de Prins Thomas si Lindstrom in 2008 Where you go to I go too a avut un iz mai mult de Moroder si Vangelis de aceasta data muzica este condusa de chitari. Nu e disco, dar e sublim.
Pentru unii colectionari barbosi de discuri, Prins Thomas este vazut ca un Dumnezeu. Alaturi de conationalii lui norvegieni Lindstrom si Todd Terje el formeaza Sfanta Treime a curentului numit cosmic disco. Un termen folosit destul de aiurea, ca o “eticheta” menita a vinde mai bine un produs. Acest termen trendy a intrat in vocabularul oricarui “electronist” (amator de muzica electronica) din zilele noastre, chiar daca nimeni nu stie exact cu se mananca acesta. Nu e un secret ca acesta provine de undeva de la sfarsitul anilor 70 si inceputul anilor 80 cand a fost asociat cu muzica unor DJ ca Danielle Baldelli sau Beppe Lopa. In multe cazuri termenul de „cosmic“ a fost adaugat la orice reaparitie din anii 80 din Italia, ca un fel de sinonim la “italo – disco”. In general muzica cosmic disco are tempo – ul jos si sunete de synth care merg in “loop”-uri aproape permanente, care au darul de a naste note muzicale hipnotice.

Daca tot am elucidat in mica masura termenul, e timpul sa amintim ca desi are la activ „o caruta“ de remixuri si chiar albume realizate cu Lindstrom, The Album este discul de debut al lui Prins Thomas. Cu numai sapte piese si un timp total de 60 de minute, e clar pentru oricine ca nu e muzichie din categoria „bubble – gum“. Judecand dupa aparitiile sale anterioare albumul poate reprezenta o surpriza pentru cei care se asteapta la disco cosmic in stare pura. E mai degraba space – rock, o muzica dominata de un „vibe“ rusinos de pozitiv, o impreunare fericita a chitarilor fara distors cu sunetele analogice ale muzicii electronice. Poate parea un termen banal, dar e mai degraba easy listening decat cosmic disco. Daca am avea autostrazi, muzica lui Prins Thomas ar putea fi incadrata in “de condus”. O muzica menita sa te impregneze cu o liniste sufleteasca aparte.

Cele sapte melodii ale discului au din plin influentele cu care s-a pricopsit muzicianul in copilarie: The Cramps, The Clash, Ry Cooder sau John Martyn. Si multe altele, de la krautrock la deep house. Fie ca e vorba de Nattonsket (cea mai apropiata piesa de feeling-ul balearic), Sauerkraut ( care il are pe Lindstrom la clavinet) sau Wendy not Walter (un omagiu adus compozitorului Wendy Carlos), piesele emana o caldura aparte si au parte de o spontaneitate demna de remarcat. Personal gasesc cele noua minute ale piesei Slangenmusikk (muzica pentru serpi) ca fiind punctul culminant al albumului, dar fiecare secunda din acest disc are ceva aparte.  Fara voci (exceptand Nattonsket), improvizatie cu chitara si sintetizator analogic, asta e reteta de succes pentru norvegianul barbos

Muzica aceasta este prog – electronica , o imbinare fericita intre progressive – rock si muzica electronica. As putea spune ca norvegianul resusciteaza nume ca Tangerine Dream, Vangelis sau Jean Michel Jarre adaugandu-le ritmuri actuale si pastrand grandoarea SF a sunetelor. Adesea piesele capata o aura din aria progressive – rock, iar cele mai sarmante momente ale discului sunt acelea in care krautrock-ul se alinieaza perfect elementelor disco si sound-urilor de techno de la radacini.

Albumul lui Prins Thomas rivalizeaza cu venirea primaverii, constructiile sonore emanand o prospetime ametitoare. E ca si cum te-ai trata cu o portie sanatoasa de polen, gama de aminoacizi fiind in acest caz mirificele sunete inventate de barbosul Thomas Moen Hermansen. Pe ici pe colo o ureche atenta sesizeaza si influente de Can si Neu! Daca albumul realizat de Prins Thomas si Lindstrom in 2008 Where you go to i go too a avut un iz mai mult de Moroder si Vangelis de aceasta data muzica este condusa de chitari. Nu e disco, dar e sublim.