In momentul in care esti pus sa etichetezi un album de genul The Silicone Veil, esti intr-o oarecare dificultate. Evident, as putea sa ma avant in descrieri de genul „un amalgam de new classical music stropit din belsug cu influente folk si synth-uri care ti se cuibaresc in ureche instantaneu“. Doar ca....niciuna din etichetele de mai sus nu pot fi aplicate pentru aceasta auditie complexa. Ei bine, din fericire, tocmai asemenea „ciorbe“ greu de descris fac deliciul oricarui meloman interesat de nou si frumos. Daca n-ati trait in ultimii ani in Norvegia, exista mari sanse ca numele de Susanne Sundfør sa nu va spuna nimic. Gratie atotputernicului Internet, am aflat ca acest nume a creeat multe valuri in tara ei natala, unde precedentul ei disc „The Brothel“ a stationat multe saptamani pe prima pozitie a topurilor. The Silicone Veil e un material discografic plin de romante moderne fabricate in tara in care se afla cel mai adanc lac din Europa, care contine o sumedenie de „carlige” sonore care pot deveni obsesive atat pentru amatorii de pop cat si pentru cei care navigheaza mai adesea in asa numita muzica „clasica“.
Fara indoiala, unul din cele mai memorabile momente ale acestui disc este White Foxes, o constructie sonora bazata pe sound-uri de pian care amintesc de Tori Amos si completata cu maniera aceea inconfundabila a celor de la Radiohead de a-si depana „of“-urile. E cat se poate de evident ca cele zece piese incluse aici nu-si vor gasi „never ever“ locul in playlist-urile radiourilor din tara noastra, fiindca „Diamonds“, care deschide albumul, sau „Rome“, au un aer aparte. Nu fac parte din seria melodiilor care ti se intiparesc instantaneu in minte, nu simti nevoia sa le fredonezi ssub dus, dar contin destule armonii speciale. Pe plan vocal, norvegianca asta oscileaza undeva intre Kate Bush si Bjork, iar orchestratiile sunt cat se poate de complexe si imprevizibile. Bunaoara, daca faci greseala sa asculti numai piesa a 5-a de aici, „Meditations in an Emergency“, esti tentat sa te pricopsesti cu gresita concluzie ca albumul asta se vrea a fi un soundtrack imaginar. In schimb, „Among Us“ iti lasa impresia ca tocmai ai descoperit echivalentul feminin al inimitabilului Nick Cave. Piesa care inglobeaza cel mai bine diversele „directii” este tocmai piesa care da titlul acestui material. Bucatele de folk sunt completate la marea arta cu accente electro, iar toppping-ul de „classic” e de bun augur. Albumul acesta e un adevarat unguent pentru suflet, colorat cu texte la fel de „cold” ca si tara din care provine si un aer dramatic cat se poate de interesant. Ar mai fi de notat ca o buna parte din sarmul compozitiilor provine si din faptul ca acestea au fost „inventate“ de Lars Horntveth, din Jagga Jazzist. Pe scurt, recomand cu caldura materialul tuturor acelora care vor sa descopere niste compozitii eclectice si dramatice.
Muzica instrumentală oferă creierului libertatea de a hoinări. Pe plaje care îți taie răsuflarea sau în locuri întunecate și tulburi, în funcție de emoțiile fiecăruia. Absența unei povești spuse în viu grai îți oferă spațiu pentru a îți impune și a crea propria interpretare. Eventualele cuvinte explanatorii visavis de muzica instrumentală sunt cât se poate de subiective. Din mai multe motive, principalul fiind acela că piesele cu pricina trezesc emoții diferite în sufletul fiecăruia. Pe bună dreptate, dealtfel. „I do say ...that...Every pain that you are receiving...Every challenge that you are facing / It belongs to the journey. And to aknowledge. To accept whatever life is throwing at you. And still have on your mind. That this is just a test., sunt cuvintele care însoțesc prima piesă a albumului. Ascultând cu atenție această compoziție involuntar m-am reconectat la superbele armonii muzicale executate odionoară de Roxy Music (și-n special în piesa India, inclusă pe album...
Cele mai bune albume românești ale deceniului Top realizat de Zoltan Varga ABRA - Șapte După trei albume scoase în Germania și un disc apărut în țară noastră sub numele de La frumusețea ei, formația Abra a editat în 2010 albumul Șapte, realizat cu masivul sprijin a lui Mircea Baniciu. Adrian Enescu – Invisible Movies Invisible Movies merită să intre în colecţia oricărui meloman serios din această ţară pentru simplul motiv că documentează sonor „soundtrack“ –urile made in România din ultimii aproape 40 de ani. OK, poate e prea pretenţios termenul de soundtrack, căci câteva din piesele de p-aici sunt simple „acompaniamente“, dar aţi înţeles ideea. Alexandra Ușurelu – La capătul lumii Alexandra Uşurelu a fost etichetată un soi de Norah Jones a României. Dincolo de etichet...
Am auzit destule lucruri cat se poate de bune despre Robin si „cei care te injunghie pe la spate“, dar nu am reusit niciodata sa-I vad “la treaba”. Poate e mai bine asa, caci spre deosebire de cei carora considera albumul asta un soi de greatest – hits (datorita intarzierii cu care a aparut pe piata acest album), pentru mine compozitiile astea sunt cat se poate de fresh. E drept, am prins franturi ale unor piese inventate de ei pe Radio Guerilla, dar per ansamblu dupa auditia asta s-a produs un „love at first sight“. Sau ca sa fiu mai exact, si mai in ton cu accentul romanesc al pieselor, e mai degraba „ simpatie la prima vedere“, caci alaturi de incontestabilele plusuri pe care le poseda debutul bucurestenilor, ar mai fi fost loc si de mai bine. Categoric, un mare plus e faptul ca gasca asta are parte de niste texte mai mult decat meseriase. Care te subjuga pe de-antregul. Desi muzica lor atinge tangential si asa – numitul “pop - rock“, textele se mentin la ani – lumina de “bu...
In momentul in care esti pus sa etichetezi un album de genul The Silicone Veil, esti intr-o oarecare dificultate. Evident, as putea sa ma avant in descrieri de genul „un amalgam de new classical music stropit din belsug cu influente folk si synth-uri care ti se cuibaresc in ureche instantaneu“. Doar ca....niciuna din etichetele de mai sus nu pot fi aplicate pentru aceasta auditie complexa. Ei bine, din fericire, tocmai asemenea „ciorbe“ greu de descris fac deliciul oricarui meloman interesat de nou si frumos. Daca n-ati trait in ultimii ani in Norvegia, exista mari sanse ca numele de Susanne Sundfør sa nu va spuna nimic. Gratie atotputernicului Internet, am aflat ca acest nume a creeat multe valuri in tara ei natala, unde precedentul ei disc „The Brothel“ a stationat multe saptamani pe prima pozitie a topurilor. The Silicone Veil e un material discografic plin de romante moderne fabricate in tara in care se afla cel mai adanc lac din Europa, care contine o sumedenie de „carlige” sonore care pot deveni obsesive atat pentru amatorii de pop cat si pentru cei care navigheaza mai adesea in asa numita muzica „clasica“. 
Comentarii
Trimiteți un comentariu