In momentul in care esti pus sa etichetezi un album de genul The Silicone Veil, esti intr-o oarecare dificultate. Evident, as putea sa ma avant in descrieri de genul „un amalgam de new classical music stropit din belsug cu influente folk si synth-uri care ti se cuibaresc in ureche instantaneu“. Doar ca....niciuna din etichetele de mai sus nu pot fi aplicate pentru aceasta auditie complexa. Ei bine, din fericire, tocmai asemenea „ciorbe“ greu de descris fac deliciul oricarui meloman interesat de nou si frumos. Daca n-ati trait in ultimii ani in Norvegia, exista mari sanse ca numele de Susanne Sundfør sa nu va spuna nimic. Gratie atotputernicului Internet, am aflat ca acest nume a creeat multe valuri in tara ei natala, unde precedentul ei disc „The Brothel“ a stationat multe saptamani pe prima pozitie a topurilor. The Silicone Veil e un material discografic plin de romante moderne fabricate in tara in care se afla cel mai adanc lac din Europa, care contine o sumedenie de „carlige” sonore care pot deveni obsesive atat pentru amatorii de pop cat si pentru cei care navigheaza mai adesea in asa numita muzica „clasica“.
Fara indoiala, unul din cele mai memorabile momente ale acestui disc este White Foxes, o constructie sonora bazata pe sound-uri de pian care amintesc de Tori Amos si completata cu maniera aceea inconfundabila a celor de la Radiohead de a-si depana „of“-urile. E cat se poate de evident ca cele zece piese incluse aici nu-si vor gasi „never ever“ locul in playlist-urile radiourilor din tara noastra, fiindca „Diamonds“, care deschide albumul, sau „Rome“, au un aer aparte. Nu fac parte din seria melodiilor care ti se intiparesc instantaneu in minte, nu simti nevoia sa le fredonezi ssub dus, dar contin destule armonii speciale. Pe plan vocal, norvegianca asta oscileaza undeva intre Kate Bush si Bjork, iar orchestratiile sunt cat se poate de complexe si imprevizibile. Bunaoara, daca faci greseala sa asculti numai piesa a 5-a de aici, „Meditations in an Emergency“, esti tentat sa te pricopsesti cu gresita concluzie ca albumul asta se vrea a fi un soundtrack imaginar. In schimb, „Among Us“ iti lasa impresia ca tocmai ai descoperit echivalentul feminin al inimitabilului Nick Cave. Piesa care inglobeaza cel mai bine diversele „directii” este tocmai piesa care da titlul acestui material. Bucatele de folk sunt completate la marea arta cu accente electro, iar toppping-ul de „classic” e de bun augur. Albumul acesta e un adevarat unguent pentru suflet, colorat cu texte la fel de „cold” ca si tara din care provine si un aer dramatic cat se poate de interesant. Ar mai fi de notat ca o buna parte din sarmul compozitiilor provine si din faptul ca acestea au fost „inventate“ de Lars Horntveth, din Jagga Jazzist. Pe scurt, recomand cu caldura materialul tuturor acelora care vor sa descopere niste compozitii eclectice si dramatice.
Principalul atu al muzicienilor care nu fac parte din tagma celor încadrați în mediocritate constă în puterea acestora de a trezi în rândul celor care le ascultă cântecele, diverse sentimente și imagini care stau undeva ascunse prin hățișurile memoriei. Oridecâte ori cineva atinge o coardă sensibilă se declanșează o vibrație aparte, care reușește să-ți insufle acel sentiment de bine, care ar trebui să vină la pachet cu arta asta numită muzică. Din păcate, în vremurile actuale în care diletantismul este adesea ridicat la nivel de artă, misiunea asta pare-se că a fost abandonată de către mulți. Și totuși, unii n-au abandonat lupta. Este și cazul lui Ravi Hazard. Pe numele său adevărat Răzvan Stochița, „Ravi Hazard “ a început să scrie poezii la vârsta de 14 ani și a descoperit muzica folk la vârsta de 16 ani, în timpul unei călătorii la munte. De aici și până la a împrumuta o chitară, a se închide în casă două săptămâni și a învața să cânte prima melodie a fost doar un pas. În 1997...
„În clipa în care ai apărut / Eu nimic nu am mai vrut / Simplu am înnebunit / M-ai îmbolnăvit“. Sunt primele versuri care se fac auzite pe albumul formației Amala. Piesa cu pricina numită „Tu ești boala mea“ lămurește cât se poate de exact filmul formației care s-a născut în 1989 la Timișoara. Este vorba de acel rock clasic care făcea ravagii în vremurile în care muzica nu era numai despre showbusiness și-n care lumea nu se înghesuia să consume pe bandă rulantă produse muzicale insipide, incolore și inodore. Da, e un soi de remember the time care îi va unge la suflet pe cei care se intitulează rockeri. Pe lângă acest aspect, discul ăsta e și un fragment de istorie, căci această primă înregistrare oficială a formației timișorene cuprinde compoziții semnificative din negura timpurilor. Amala a fost creată de către Grujic Ljubisa, zis și , „Mișa, iar după o serie de schimbări de componență, reveniri și desfințări a reușit să lanseze materialul discografic de debut numit ...
Cele mai bune albume românești ale deceniului Top realizat de Zoltan Varga ABRA - Șapte După trei albume scoase în Germania și un disc apărut în țară noastră sub numele de La frumusețea ei, formația Abra a editat în 2010 albumul Șapte, realizat cu masivul sprijin a lui Mircea Baniciu. Adrian Enescu – Invisible Movies Invisible Movies merită să intre în colecţia oricărui meloman serios din această ţară pentru simplul motiv că documentează sonor „soundtrack“ –urile made in România din ultimii aproape 40 de ani. OK, poate e prea pretenţios termenul de soundtrack, căci câteva din piesele de p-aici sunt simple „acompaniamente“, dar aţi înţeles ideea. Alexandra Ușurelu – La capătul lumii Alexandra Uşurelu a fost etichetată un soi de Norah Jones a României. Dincolo de etichet...
In momentul in care esti pus sa etichetezi un album de genul The Silicone Veil, esti intr-o oarecare dificultate. Evident, as putea sa ma avant in descrieri de genul „un amalgam de new classical music stropit din belsug cu influente folk si synth-uri care ti se cuibaresc in ureche instantaneu“. Doar ca....niciuna din etichetele de mai sus nu pot fi aplicate pentru aceasta auditie complexa. Ei bine, din fericire, tocmai asemenea „ciorbe“ greu de descris fac deliciul oricarui meloman interesat de nou si frumos. Daca n-ati trait in ultimii ani in Norvegia, exista mari sanse ca numele de Susanne Sundfør sa nu va spuna nimic. Gratie atotputernicului Internet, am aflat ca acest nume a creeat multe valuri in tara ei natala, unde precedentul ei disc „The Brothel“ a stationat multe saptamani pe prima pozitie a topurilor. The Silicone Veil e un material discografic plin de romante moderne fabricate in tara in care se afla cel mai adanc lac din Europa, care contine o sumedenie de „carlige” sonore care pot deveni obsesive atat pentru amatorii de pop cat si pentru cei care navigheaza mai adesea in asa numita muzica „clasica“. 
Comentarii
Trimiteți un comentariu