Bjork - Biophilia

A vandut peste 15 milioane de discuri si a ajuns la un statut la care isi permite sa faca orice. I mean, daca ar scoate un disc cu Fanfara Zece Prajini sau Transglobal Underground, nimeni nu s-ar mira. In plus, dintotdeauna a avut o predilectie spre chestiile excentrice. Si nu ma refer aici neaparat la muzica, caci micuta islandeza a avut always o imaginatie bogata. Deci n-ar trebui sa fie nimeni mirat ca Biophilia e mai mult decat un simplu disc. E, the next level, dragilor. De data asta, Bjork a lansat un proiect multimedia ce contine o caruta de aplicatii realizate cu oameni de stiinta, scriitori, inventatori, muzicieni si creatori de instrumente. Fiindca nu sunt tocmai un devorator de gagdet-uri trendy, n-am cum sa-mi dau cu parerea despre multitudinea de chichite care vine laolalta cu Biophilia.
Ma rezum la a analiza cat pot eu de lucid sound-ul care iese din vajnicul meu amplificator Harman/Kardon. Nimic de zis, traim intr-o lume in care exista putine soliste de teapa celei care s-a facut remarcata pentru prima oara in urechile melomanilor prin 1993 cu ale ei superb disc intitulat Debut. Deci, ne-am inteles: e clar ca lumina zilei ca orice disc scos de ea e un eveniment deosebit. Un alt lucru asupra caruia e musai sa cadem de acord este ca e aproape un pleonasm sa spui ca muzica ei e ciudata. Si la cei 45 de ani ai sai (stiu, nu e frumos sa divulgi varsta la sexul frumos!) doamna asta suprinde en – gros. Biophilia e o chestie impunatoare, e ca si senzatia aia pe care o ai cand admiri pentru prima oara live un zgarie – nori: ramai masca si iti simti bataile inimii altfel. Dupa patru ani de la precedentul Volta, Bjork se da din nou in spectacol cu un concept ce graviteaza in jurul naturii, care este colorata cu tehnologia moderna. Piesele discului prilejuiesc o excursie imaginara care include opriri in sarmantul centru al Pamantului descris odinioara de Jules Verne, dar si portiuni in care te simti la mii de kilometri distanta de Pamant si iti vine sa exclami The world is mine. Unicul minus al acestei calatorii excentrice este acela ca n-are acel climax care sa-ti ramana adanc intiparit pe retina. Ramai insa cu privelistea mirifica pe care ti-o ofera aceasta calatorie. Sa fim bine intelesi: nu m-am asteptat sa gasesc aici creatii sonore de genu Violently Happy sau Army of Me. Dar mi-as fi dorit ca macar o piesa sa aibe niscaiva iz de posibil „hit”. Dar e bine si asa, pentru ca la urma urmei vorbim despre Bjork nu despre vreo pipita care vrea cu tot dinadinsul sa fie pe buzele tuturor teenagerilor din intreaga lume. 

Felul in care instrumentatia arhaica este combinata cu minunile electronice ale zilelor noastre este demential in piese ca Mutual Core sau Crystalline. Aceasta din urma are un final dement la patrat, cu un iz de dnb cum numai Bjork putea creea. Ca sa pastram realitatea, si Mutual Core are parte de un finish fulminant, care se pliaza perfect pe constructia sonora linistita din prima jumatate a piesei. Se spune ca daca asculti piesa Virus si dai drumul aplicatiei acesteia, te trezesti cu o poveste intre un virus si o celula. De dragoste la inceput, tragedie la final. Thunderbolt contine arpegii inspirate din timpul care se scurge dintre zarirea unui fulger si tunetul aferent. Daca e sa continui cu ciudateniile, Hollow e centrata pe ideea ca te face sa-ti simti ADN-ul iar Crystalinne are parte de un instrument numit gameleste, o contopire intre gamelan si celesta. 

Spuneam ca Biophilia e un album impunator care te face sa exprimi Waw. Cu toate acestea, nu m-as risca sa-l cataloghez printre cele mai bune aparitii ale celebrei islandeze, fiindca aceasta calatorie excentrica in arta sunetelor duce lipsa de acel ceva care sa te faca sa fredonezi o melodie. Asculti albumul, ti se pare interesant si maiestuos, dar parca lipseste ceva. Avand in vedere ca Bjork merita trei stele in orice circumstante, acesta e si verdictul final pentru Biophilia.