Nils Petter Molvaer - Baboon Moon

In cazul in care nu esti un conservator sadea, stii probabil ca fuziunea dintre jazz si muzici electronice (sau de alta factura care poarta eticheta „moderne“) e un statement. E un pleonasm aproape, la fel ca si cum ai spune ca Romania e o tara guvernata de o clasa politica incompetenta, carevasazica. In cazul in care ai ratat festivalul Garana sau n-ai auzit niciodata de trompetistul si compozitorul norvegian Nils Petter Molvaer ar fi bine sa stii ca individul e considerat un exponent de seama al jazz-ului nordic. Mai exact al curentului care „amesteca“ cu buna stiinta trairi stilistice diverse, un maestru al ghiveciului. Sau ca sa-l citez chiar pe artist muzica lui e „energia degajata de tensiunea dintre constraste“. Faima i se trage in principal gratie unui album aparut la ECM acum 14 ani sub numele de Khmer in care urechile avizate au fost tratate cu un fusion de jazz cu efecte electronice si beat-uri hip hop, printre altele.
Intre timp, norvegianul s-a mai indeletnicit cu diverse bunataturi, inclusiv cateva soundtrack-uri iar acum e pregatit sa zgaltaie din nou conservativa lume a jazz-ului cu un produs care marcheaza un nou inceput. Sau poate doar un nou experiment, cine stie? Cert este ca de aceasta data alaturi de el se afla alti oameni din spectrul fiintelor umane carora nu le e frica de probe diverse: chitaristul Stian Westerhus si bateristul Erland Dahlen.  Avand in vedere ca acesta din urma face parte dintr-o trupa norvegiana de rock alternativ, numita Madrugada nu e tocmai greu de ghicit directia catre care se indreapta aceasta excursie sonora. Sau mai exact, una din destinatii, caci ingredientele din care e copt acest produs adresat cu precadere gurmanzilor de sunete misto includ definitii – cheie de genul post – rock, progressive si chiar industrial. Nici celalalt partener de echipa nu e tocmai necunoscut, el activand printre altele in trupa Monolithic, alaturi de Kenneth Kapstad, pe care ar trebui sa-l stiti din Motorpsycho.

Sarmul principal al acestui Baboon Moon este consemnat atunci cand trompeta free – jazz a lui Molvaer se intalneste cu sound-ul dark al chitaristului si peste toate acestea troneaza o percutie desprinsa parca din Nine Inch Nails. Adica in toate cele sapte piese ale discului care porneste la drum cu Mercury Heart, o sarbatoare in care sound-ul „greu” emanat de rock-ul norvegian se muleaza perfect pe delicatetea specifica jazz-ului. De mare efect este si piesa cu numarul trei care poarta numele proiectului muzical initiat de Alan Wilder (Depeche Mode), dar care n-are nicio legatura cu acesta. Peste o tema de chitara scoasa parca din filmele cu James Bond, trompeta lui Molvaer face adevarate minuni, iar in a doua jumatate a excursiei rasar si elemente desprinse parca din Pink Floyd sau Emerson Lake & Palmer. Si asta nu-i tot, fiindca „dementa“ sonora ajunge spre finalul track-ului in zona Nine Inch Nails sau Swans. Fiindca discul asta are contraste, Blue Fandango te „calmeaza“ instantaneu, chiar daca ascultand-o mai atent realizezi ca ar putea intra lejer in orice soundtrack al lui Hitchcock. Coded are un mic iz electronic iar Bloodline e jazzy. In schimb, piesa care da titlul discului e cat se poate de  schizofrenica pe alocuri. E exact ce trebuie, mesrie pura!

Albumul asta demonstreaza de ce Molvaer e un nume care se bucura de respect in randul amatorilor de muzici care se considera open – minded. E greu de aplicat vreo eticheta acestui disc. Daca zici ca-i jazz, esti nitel departe de ceea ce inteleg unii prin aceasta categorisire. Nu-i poti zice nici prog – rock si nici macar alternative. E un disc dedicat celor care se considera open – minded. Punct.