Odezenne - Dolziger Str. 2

Cred că sunt în asentimentul mutora atunci când subliniez – pentru a nu ştiu câta oară – faptul că muzica fabricată în Franţa are un iz aparte, pe care cu greu îl găseşti în culturile altor ţări de pe continentul nostru. Un nou exemplu care vine să confirme afirmaţia enunţată anterior este trio-ul francez Odezenne. Formaţia alcătuită din Alix, Jaco şi Mattia a scos recent cel de-al treilea material discografic numit Dolziger Str. 2, un album care merită să intre în atenţia tuturor melomanilor indiferent de „orientare“ stilistică, din mai multe motive. Presa franceză i-a numit pe cei trei muzicieni „exponenţii unui nou curent rap“ al Franţei. Alţii s-au aventurat să îi descrie drept exponenţii unui nou stil muzical francez. Ca de multe ori şi de această dată etichetele nu-şi prea găsesc rostul atunci când vine vorba să caracterizezi produsul Odezenne. 

La prima vedere, compoziţiile lor ar putea fi încadrate în rap. Lucrurile nu-s chiar aşa simple, căci dincolo de „flow“-ul caracteristic hip hop – ului oamenii aceştia se folosesc de câtevas negative complet diferite faţă ceea ce se petrece deobicei în această zonă muzicală. Muzica celor de la Odezenne e caracterizată de un eclectism notabil, fiind o combinaţie de electro, rock alternativ, jazz dar şi chanson francaise. Peste care sunt turnate picături de rap parizian, aşa doar cât să dea un gust deosebit acestui ghiveci extrem de gustos.

Un corps à prendre este piesa care deschide într-un mare fel acest disc, cu un negatic care pare a fi un amestec de electronică cu accente cât se poate de dubioase. Unul din cele mai reuşite momente este Bouche à lèvres, un single care exprimă pe deplin magia aparte a artiştilor francezi care repetă obsesiv „Souvent la tête dans la cantine, je dessine, je dessine / Le gout amer de ta cuisine, mes babines, mes babines“. Cu unele chitări care amintesc pe alocuri de conaţionalii lor de la Ratat şi un „pam pam“ cât se poate de bine structurat, piesa asta merită ascultată „encore, encore“. E pur şi simplu una din acele piese „vraiment incroyables“ şi lucrurile continuă în aceeaşi notă pozitivă, căci track-ul numărul trei de aici e un alt „boom“ cât se poate de reuşit. Dincolo de cuvintele reuşite (Vi-vilaine comme une chienne dans une bouche dégueu
Vo-vodka dans la tête, y'a d'la house de goût Va-vas-y dans la fête, cet étrange négo Doudou se dégoûte, doudou doute), ascultătorul are parte din nou de un negativ cât se poate de inspirat. 

„Cabriolet“ are parte de o orchetraţie care pare a fi o combinaţie reuşită între Pink Floyd şi Radiohead, iar „Vodka“ e un alt moment în care chitările psihadelice îşi fac simţită prezenţa cât se poate de evident. Dacă e să asculţi Boubouche ai impresia că tocmai ai dat peste un experiment electro în care synth-urile sunt scoase parcă dintr-o navă extraterestră. Asta până undeva până spre mijlocul melodiei, căci mai apoi în ecuaţie intervin din nou efecte de Twin Peaks. Satana e un alt punct de atracţie al acestui disc, iar pentru final artiştii au apelat la o altă piesă ...enigmatică. On nait on vit on meurt are de toate: percuţie din categoria „de ascultat cu urechile ciulite“, efecte electronice „împrumutate“ parcă din visteria unor artişti experimentali şi bineînţeles mesaj.

Indiferent cum categoriseşti acest album, cei trei francezi care alcătuiesc formaţia Odezzene reuşesc să surprindă cu ceva fresh. „Nu ştim ce cântăm. Nu pentru că nu avem influenţe, ci pentru că nici noi nu știm ce să facem. Pur şi simplu, iese aşa. Facem muzică, fără a încerca să definim lucrurile“, spuneau membrii formaţiei într-un interviu. Şi dacă tot am amintit de influenţe, oamenii aceştia citează nume ca Radiohead, Bjork,  Rage against the machine, Dead Prez , Pearl Jam,  Korn,  Grandaddy,  Smashing Pumpkins, Akhenaton, The Pharcyde Serge Gainsbourg, Gonjasufi, Death Grips,  Grauzone,  David Bowie,  The Clash sau  Lee Scratch Perry. Adică un talmeş balmeş. Interesant este faptul că discul acesta s-a născut după o perioadă în care membrii trupei s-au autoexilat în capitala Germaniei. Poate de aici vine şi diversitatea care se regăseşte din plin în cele zece piese. Şi pentru final, merită să mai citez din vorbele francezilor. „Discul ăsta e Berlin. Văzut de la fereastră, cu un Currywurst în mână şi cu ochii concentraţi pe păsări“. Dolziger Str. 2 e de ascultat cu atenţie, căci conţine bunătăţuri cum numai „les francais“ ştiu să creeze.