Desi sunt in continuare mega – plictisit de fenomenul asta de “cover“ – uri care se manifesta in industria muzicala, trebuie sa recunosc ca exista unele chestiuni din aceasta arie care intr-adevar merita o atentie deosebita. Nu-mi plac incercarile de „copie la xerox“ si nici acelea in care mesajul initial al pieselor este cu buna stiinta denaturat, dar tresar cat se poate de pozitiv atunci cand descopar o viziune noua asupra unei piese arhicunoscute, care se incadreaza la categoria „bun gust“. Desi in pozele oficiale apar doar trei domnisoare, in componenta trupei maghiare Mrs. Columbo exista si un tobar care apartine sexului tare. Figura centrala a acestui proiect este Galambos Dorina, o finalista a concursului Megastar din tara vecina de prin 2003, care de aceasta data s-a concentrat asupra a 14 melodii mega – cunoscute, dintr-un spectru stilistic cat se poate de divers. Ceea ce este interesant, este faptul ca marea majoritate a acestor preluari au un iz aparte. Desi feeling-ul e ancorat in acustic si nu – jazz, pe ici pe colo urechea avizata poate sesiza si alte influente, iar rezultatul final este unul cat se poate de meserias. Ajunge sa asculti cu atentie varianta plina de swing si melancolie a melodiei celor de la Soundgarden – Black Hole Sun ca sa-ti dai seama ca fetele astea chiar au facut o treaba frumoasa. In ceea ce priveste conceptia, am impresia ca acest „amanunt” a fost lasat pe dinafara cu buna stiinta. Si asta pentru ca discul asta nu are o idee unitara, piesele sunt alese de parca ar fi favoritele personale ale membrilor trupei. Fie ca e vorba de varianta plina de sarm dupa The Way You Make Me Feel – ul lui Michael Jackson sau hainele de jazz cu care a fost imbracata piesa Lady, melodiile astea curg cat se poate de natural, iar vocea solistei are loc deplin de “desfasurare”. Printre surprizele sonore de aici se mai numara I Want To Break Free – ul celor de la Queen dar si Je Ne Veux Pas Travallier, aceasta din urma fiind poate unica piesa care n-are parte de un “tratament cosmetic” prea intens. Daca stau sa ma gandesc bine Light my fire – ul celor de la The Doors a fost cantata de cel putin 1.723 de ori in ultima vreme si includerea acestei piese aici poate n-a fost cea mai buna alegere, dar una din cele mai reusite preluari de aici este Come Together – ul celor de la The Beatles, piesa care in a doua ei jumatate ofera un jam – session instrumental de nota zece. Habar n-am ce legatura poate exista intre trei fete cucuiete si celebrul detectiv interpretat de regretatul actor Peter Falk, dar cu siguranta discul asta ofera o auditie mai mult decat agreabila oricui. Asadar, la ascultat!
Principalul atu al muzicienilor care nu fac parte din tagma celor încadrați în mediocritate constă în puterea acestora de a trezi în rândul celor care le ascultă cântecele, diverse sentimente și imagini care stau undeva ascunse prin hățișurile memoriei. Oridecâte ori cineva atinge o coardă sensibilă se declanșează o vibrație aparte, care reușește să-ți insufle acel sentiment de bine, care ar trebui să vină la pachet cu arta asta numită muzică. Din păcate, în vremurile actuale în care diletantismul este adesea ridicat la nivel de artă, misiunea asta pare-se că a fost abandonată de către mulți. Și totuși, unii n-au abandonat lupta. Este și cazul lui Ravi Hazard. Pe numele său adevărat Răzvan Stochița, „Ravi Hazard “ a început să scrie poezii la vârsta de 14 ani și a descoperit muzica folk la vârsta de 16 ani, în timpul unei călătorii la munte. De aici și până la a împrumuta o chitară, a se închide în casă două săptămâni și a învața să cânte prima melodie a fost doar un pas. În 1997...
„În clipa în care ai apărut / Eu nimic nu am mai vrut / Simplu am înnebunit / M-ai îmbolnăvit“. Sunt primele versuri care se fac auzite pe albumul formației Amala. Piesa cu pricina numită „Tu ești boala mea“ lămurește cât se poate de exact filmul formației care s-a născut în 1989 la Timișoara. Este vorba de acel rock clasic care făcea ravagii în vremurile în care muzica nu era numai despre showbusiness și-n care lumea nu se înghesuia să consume pe bandă rulantă produse muzicale insipide, incolore și inodore. Da, e un soi de remember the time care îi va unge la suflet pe cei care se intitulează rockeri. Pe lângă acest aspect, discul ăsta e și un fragment de istorie, căci această primă înregistrare oficială a formației timișorene cuprinde compoziții semnificative din negura timpurilor. Amala a fost creată de către Grujic Ljubisa, zis și , „Mișa, iar după o serie de schimbări de componență, reveniri și desfințări a reușit să lanseze materialul discografic de debut numit ...
Cele mai bune albume românești ale deceniului Top realizat de Zoltan Varga ABRA - Șapte După trei albume scoase în Germania și un disc apărut în țară noastră sub numele de La frumusețea ei, formația Abra a editat în 2010 albumul Șapte, realizat cu masivul sprijin a lui Mircea Baniciu. Adrian Enescu – Invisible Movies Invisible Movies merită să intre în colecţia oricărui meloman serios din această ţară pentru simplul motiv că documentează sonor „soundtrack“ –urile made in România din ultimii aproape 40 de ani. OK, poate e prea pretenţios termenul de soundtrack, căci câteva din piesele de p-aici sunt simple „acompaniamente“, dar aţi înţeles ideea. Alexandra Ușurelu – La capătul lumii Alexandra Uşurelu a fost etichetată un soi de Norah Jones a României. Dincolo de etichet...
Desi sunt in continuare mega – plictisit de fenomenul asta de “cover“ – uri care se manifesta in industria muzicala, trebuie sa recunosc ca exista unele chestiuni din aceasta arie care intr-adevar merita o atentie deosebita. Nu-mi plac incercarile de „copie la xerox“ si nici acelea in care mesajul initial al pieselor este cu buna stiinta denaturat, dar tresar cat se poate de pozitiv atunci cand descopar o viziune noua asupra unei piese arhicunoscute, care se incadreaza la categoria „bun gust“. Desi in pozele oficiale apar doar trei domnisoare, in componenta trupei maghiare Mrs. Columbo exista si un tobar care apartine sexului tare. Figura centrala a acestui proiect este Galambos Dorina, o finalista a concursului Megastar din tara vecina de prin 2003, care de aceasta data s-a concentrat asupra a 14 melodii mega – cunoscute, dintr-un spectru stilistic cat se poate de divers. Ceea ce este interesant, este faptul ca marea majoritate a acestor preluari au un iz aparte. Desi feeling-ul e ancorat in acustic si nu – jazz, pe ici pe colo urechea avizata poate sesiza si alte influente, iar rezultatul final este unul cat se poate de meserias. Ajunge sa asculti cu atentie varianta plina de swing si melancolie a melodiei celor de la Soundgarden – Black Hole Sun ca sa-ti dai seama ca fetele astea chiar au facut o treaba frumoasa. In ceea ce priveste conceptia, am impresia ca acest „amanunt” a fost lasat pe dinafara cu buna stiinta. Si asta pentru ca discul asta nu are o idee unitara, piesele sunt alese de parca ar fi favoritele personale ale membrilor trupei. Fie ca e vorba de varianta plina de sarm dupa The Way You Make Me Feel – ul lui Michael Jackson sau hainele de jazz cu care a fost imbracata piesa Lady, melodiile astea curg cat se poate de natural, iar vocea solistei are loc deplin de “desfasurare”. Printre surprizele sonore de aici se mai numara I Want To Break Free – ul celor de la Queen dar si Je Ne Veux Pas Travallier, aceasta din urma fiind poate unica piesa care n-are parte de un “tratament cosmetic” prea intens. Daca stau sa ma gandesc bine Light my fire – ul celor de la The Doors a fost cantata de cel putin 1.723 de ori in ultima vreme si includerea acestei piese aici poate n-a fost cea mai buna alegere, dar una din cele mai reusite preluari de aici este Come Together – ul celor de la The Beatles, piesa care in a doua ei jumatate ofera un jam – session instrumental de nota zece. Habar n-am ce legatura poate exista intre trei fete cucuiete si celebrul detectiv interpretat de regretatul actor Peter Falk, dar cu siguranta discul asta ofera o auditie mai mult decat agreabila oricui. Asadar, la ascultat! 
Comentarii
Trimiteți un comentariu