Lindstrom - Six cups of rebel

Hans-Peter Lindstrøm este genul de artist pe care sau il urasti, sau il iubesti. Din pacate, noua sa excursie in apele cosmic disco – ului nu reuseste sa se ridice nici macar la jumatatea creatiilor sale anterioare. Si o spun asta cu cel mai mare regret caci norvegianul care a ajuns pe buzele tuturor in special gratie superbei I feel space - o melodie care alaturi de alte perle sonore de cea mai misto coloratura a fost inclusa in It's a Feedelity Affair- a revolutionat curentul muzical botezat in fel si chip de catre critici.  Aproape nimic de aici nu seamana cu Real Life Is No Cool, proiectul in care a colaborat cu cantareata Christabelle si nici cu Where You Go I Go Too, albumul sau care a inclus o piesa de nu mai putin de 29 de minute lungime! Dezamagirea fanului de Lindstrom care scrie randurile acestea e teribil de mare, caci frecventul colaborator al lui Prins Thomas a dat cu mucii in fasole rau de tot, oferind un produs cu titlul de experiment, dar care n-are nici sare si piper. Si nicio „substanta“.
Piesa de deschidere No Release are darul de a te face sa te intrebi „ce e asta“, iar raspunsul iminent nu e deloc favorabil. Principala hiba a acesteia nu e lipsa oricarui beat, ci structura intortocheata a compozitiei, chestiune care se perpetueaza si-n celelalte sase track-uri ale acestui album insipid. De Javu are un nume predestinat si o linie cat se poate de „robotica“ care te implora aproape sa apesi pe butonul de skip, iar cele opt minute din piesa urmatoare Magik, au un singur lucru remarcabil: vocea excentrica a autorului. All I want is a quiet place to live este singurul mesaj al piesei urmatoare (Quiet Place), dar problema acesteia nu e neaparat stupizenia textului, cat beat-ul monoton si synth – urile care devin enervante prin repetitia lor. Call Me Anytime reuseste sa te plictiseasca la fel de mult ca precedentele track-uri, iar singurul moment ceva mai rasarit il reprezinta piesa care da titlul acestui album, care se invarte undeva in zona disco – funk – jazz, avand parte si de niste efecte acid care iti amintesc pe alocuri de Josh Wink. Sincer, cele zece minute ale piesei de inchiere Hina sunt cat se poate de nesarate, iar sentimentul care il ai dupa aceasta auditie este acela ca Lindstrom a dat-o rau in bara. Dealtfel intr-un interviu recent, norvegianul a admis ca a mers poate prea departe cu latura experimentala a acestui disc, lucru cu care nu pot fi decat perfect de acord. Asadar, daca sunteti fani de cosmic disco, am o sugestie cat se poate de pertinenta: ocoliti acest release si ascultati creatiile anterioare ale lui Lindstrom. Six cups of rebel n-are nimic magic si poate fi o pierdere de timp. Asta in cazul in care nu faceti parte din categoria aia de oameni indragostiti de acel gen care poate fi caracterizat prin „muzica atat de exprimentala incat n-o intelege nimeni“.