Initial am crezut ca e un banc nesarat. Dar, pe bune: noul album al moldovenilor de la Zdob si Zdub poarta numele de Basta Mafia. Un slogan al naibii de reusit pentru campania oricarui partid populist sau nationalist, by the way. Stati linistiti, discul asta nu s-a nascut in laboratoarele de propaganda ale celor care sustin ca militeaza pentru eradicarea coruptiei, ci a fost fabricat in Berlin si scos “la suprafata“ de casa de discuri germana Asphalt Tango. Ca si o curiozitate, melodia care da titlul noului album a mai aparut si pe discul anterior al moldovenilor, (Beloe Vino / Krasnoe Vino - Vin Alb / Vin Rosu). Iar printre cele 13 melodii incluse aici n-avea cum sa lipseasca So Lucky, piesa cu care baietii s-au prezentat la Eurovision. Pentru cei familiarizati cu sound-ul trupei al carei vocal este Ramon Iagupov, spectrul sonor al acestui material discografic nu ar trebui sa reprezinte o prea mare surpriza, caci melanjul lor de rock ambalat in straie populare e la fel de omniprezent ca si-n trecut. Eternal Kiss suna in mare parte a Phoenix (cel putin piesele de dupa Revolutie) iar single-ul Running e putintel mai modern ca si sound dar nu are acel „ceva” care sa te faca sa-l fredonezi instantaneu. Una din cele mai interesante piese de pe Basta Mafia se recomanda a fi Gypsy Life, care incepe de parca ar fi I cant dance – ul celor de la Genesis (combinat pe alocuri cu sound-ul specific celor de la Red Hot Chilli Peppers) si aluneca mai apoi prin niste acorduri a la Frank Zappa, care adauga o mireasma extrem de reusita compozitiei. Din pacate, textul acesteia este cat se poate de insipid, iar momentul in care solistul se intreaba What city what country is this stage I am on? e cel putin neinspirat. Alte momente care promit sa fie usor fredonabile in noptile de vara in care omul are doua halbe de bere in mana pe la vreun festival open air sunt Good Bye, Maria sau The Heavy Fuel. Nu lipsesc nici incursiunile mai spre etno cu care oamenii ne-au obisnuit (Haiduk sau Nistru), iar pe undeva pe la inceputul melodiei Trecea vremea omului suntem anuntati ca „trece vremea vinului/in racoarea beciului/ Asa-I gustul vinului/iaca este iaca nu-i“. O piesa care iese din tiparele trupei este We are free, surprinzatoare pe alocuri si extrem de inspirata. Dupa aceasta auditie ramai oarecum in ceata: simti ca oamenii astia s-au maturizat si ca incearca sa iasa din matca „hardcore moldovenesc“ si „etno – rock“ cu care s-au pricopsit de-a lungul timpului, dar parca ceva ii mai tine-n loc. Accentul moldavo – englezesc al lui Roman Iagupov e la fel de sarmant ca-ntotdeauna iar per ansamblu Basta Mafia e un album decent, chiar mai bun decat m-as fi asteptat, desi nu rupe gura targului.
Principalul atu al muzicienilor care nu fac parte din tagma celor încadrați în mediocritate constă în puterea acestora de a trezi în rândul celor care le ascultă cântecele, diverse sentimente și imagini care stau undeva ascunse prin hățișurile memoriei. Oridecâte ori cineva atinge o coardă sensibilă se declanșează o vibrație aparte, care reușește să-ți insufle acel sentiment de bine, care ar trebui să vină la pachet cu arta asta numită muzică. Din păcate, în vremurile actuale în care diletantismul este adesea ridicat la nivel de artă, misiunea asta pare-se că a fost abandonată de către mulți. Și totuși, unii n-au abandonat lupta. Este și cazul lui Ravi Hazard. Pe numele său adevărat Răzvan Stochița, „Ravi Hazard “ a început să scrie poezii la vârsta de 14 ani și a descoperit muzica folk la vârsta de 16 ani, în timpul unei călătorii la munte. De aici și până la a împrumuta o chitară, a se închide în casă două săptămâni și a învața să cânte prima melodie a fost doar un pas. În 1997...
„În clipa în care ai apărut / Eu nimic nu am mai vrut / Simplu am înnebunit / M-ai îmbolnăvit“. Sunt primele versuri care se fac auzite pe albumul formației Amala. Piesa cu pricina numită „Tu ești boala mea“ lămurește cât se poate de exact filmul formației care s-a născut în 1989 la Timișoara. Este vorba de acel rock clasic care făcea ravagii în vremurile în care muzica nu era numai despre showbusiness și-n care lumea nu se înghesuia să consume pe bandă rulantă produse muzicale insipide, incolore și inodore. Da, e un soi de remember the time care îi va unge la suflet pe cei care se intitulează rockeri. Pe lângă acest aspect, discul ăsta e și un fragment de istorie, căci această primă înregistrare oficială a formației timișorene cuprinde compoziții semnificative din negura timpurilor. Amala a fost creată de către Grujic Ljubisa, zis și , „Mișa, iar după o serie de schimbări de componență, reveniri și desfințări a reușit să lanseze materialul discografic de debut numit ...
Cele mai bune albume românești ale deceniului Top realizat de Zoltan Varga ABRA - Șapte După trei albume scoase în Germania și un disc apărut în țară noastră sub numele de La frumusețea ei, formația Abra a editat în 2010 albumul Șapte, realizat cu masivul sprijin a lui Mircea Baniciu. Adrian Enescu – Invisible Movies Invisible Movies merită să intre în colecţia oricărui meloman serios din această ţară pentru simplul motiv că documentează sonor „soundtrack“ –urile made in România din ultimii aproape 40 de ani. OK, poate e prea pretenţios termenul de soundtrack, căci câteva din piesele de p-aici sunt simple „acompaniamente“, dar aţi înţeles ideea. Alexandra Ușurelu – La capătul lumii Alexandra Uşurelu a fost etichetată un soi de Norah Jones a României. Dincolo de etichet...
Comentarii
Trimiteți un comentariu