Desi e hip -hop, discul de debut al lui Drake e greu de digerat pentru oricine a auzit vreodata in viata un Run DMC, Wu Tang Klan, De la Soul sau Public Enemy. Habar n-am care e motivul pentru care numele lui Drake este asociat de multa lume ca fiind unul din cele mai promitatoare nume ale hip –hop – ului actual. Probabil o buna parte din „faima” de care se bucura este intretinuta de faptul ca omul are „pile” serioase in lumea muzicala a hip – hop – ului, unde lucrurile se misca si datorita acestui mic amanunt. Muzical Thank me later este cat se poate de inspid si inodor, iar faptul ca Drake are un „flow” cat se poate de corect nu e nici pe departe un motiv pentru ca acest disc sa fie unul cu adevarat „rasarit” in rap.
Asteptari: Dupa ce si-a facut un nume strasnic in
Canada ca si actor in seriale TV, Drake , un tanar muzician in varsta de
23 de ani a decis ca e momentul sa isi incerce norocul si-n muzica,
albumul lui de debut Thank me later fiind unul extrem de apreciat in
topurile de peste Ocean, unde a intrat pe prima pozitie a topului
Billboard din Statele Unite ale Americii.
Rezultat: Greu digerabil pentru cei care au ascultat
vreodata in viata lor Run DMC, Wu Tang Klan sau macar Public Enemy.
Probabil poate fi digerat mai usor de catre consumatorii de pop, dar cu
siguranta nu e un disc care sa merite vreun efort pentru a intra in
posesia acestuia.
Discul are parte de o serie lunga de colaboratori, unii din ei
cunoscuti doar in cercurile acelora care poarta blugii largi si sepcile
intoarse, dar care adauga un oarecare “plus”. Prima piesa a discului
este un featuring cu Alicia Keys numit Fireworks care se inscrie pe
linia beat-urilor atat-de-familiare peste Ocean, o poveste destul de
“slow” care nu anunta nimic spectaculos, chiar daca nu e tocmai de
lepadat. Ritmurile midtempo pun stapanire si pe piesa urmatoare numita
Karaoke in care tanarul rapper nu reuseste sa fie deloc original.
Primele semne de oarecare redresare isi fac prezenta in piesa The
Resistance care beneficieaza de un negativ situat undeva la mijlocul
dintre hip hop si r and b, plictisior pe alocuri dar care e nitel mai
reusit decat piesele de inceput. Pentru orice om cu scaun la cap faptul
ca Over e considerat una din cele mai bune piese ale acestui disc poate
provoca un mister total. Si asta pentru ca in afara unor efecte destul
de “obosite” la capitolul sunet mare lucru nu se intampla. O buna parte a
pieselor incluse pe acest album discografic reusesc sa se auto –
includa in sertarul melodiilor plictisitoare, printre acestea
numarandu-se Show me a good time, Shut It Down sau Unforgettable. Unicul
moment care iese din seria de piese midtempo care seamana intre ele ca
doua picaturi de apa este Fancy, in care colaboratorii canadianului
reusesc sa impregneze un aer de club intregii constructii. Una din alte
piese care a devenit un hit la radiourile de peste Ocean, Find your love
nu reuseste nici macar pentru cateva secunde sa fie interesanta fiind
„ucisa” de „hey hey hey”-urile constante care efectiv distrug eventuala
poveste care ar putea rasari de aici.
Habar n-am care e motivul pentru care numele lui Drake este asociat
de multa lume ca fiind unul din cele mai promitatoare nume ale hip –hop –
ului actual. Probabil o buna parte din „faima” de care se bucura este
intretinuta de faptul ca omul are „pile” serioase in lumea muzicala a
hip – hop – ului, unde lucrurile se misca si datorita acestui mic
amanunt. Muzical Thank me later este cat se poate de inspid si inodor,
iar faptul ca Drake are un „flow” cat se poate de corect nu e nici pe
departe un motiv pentru ca acest disc sa fie unul cu adevarat „rasarit”
in rap.
Recomandari: Pentru amatorii de auto – tune si cei carora le place sa posede lucruri made in America, indiferent de calitate.