Puba Jazz Connection - Puba Jazz Connection 2020

 

Fără a face parte din gașca inițiaților în ale jazz-ului, fiind mai degrabă un simplu meloman care devorează aproape toate genurile muzicale prezente pe piață, pot afirma cu tărie că primul album de autor al lui Puba Hromadka merită să fie băgat în seamă de fiecare omuleț de pe această planetă care rezonează în vreun fel sau altul cu ceea ce ne place să numim „vraja muzicii“. Cele nouă compoziții proprii care se găsesc pe acest disc editat sub titulatura de Puba Jazz Connection curg cât se poate de natural și se încadrează lejer în categoria mainstream jazz. Piesele sunt „aerisite“ și se pretează a fi ascultate pe-ndelete atât într-o drumeție cu peisaje mirifice în fundal cât și la foșnetul lemnelor care trosnesc într-o sobă în toiul unei toamne răcoroase la o cabană din Gărâna sau elsewhere.  

Comparația cu peisajele mirifice nu e deloc întâmplătoare, căci prima și ultima melodie de aici fac referire la două așezări ale patriei noastre care ar trebui să fie cunoscute amatorilor de jazz. E vorba de Gărâna și Brebu (Nou), separate de o distanță de șapte kilometric și unite prin faptul că în prima dintre ele se desfășoară cel mai celebru festival de jazz din România iar a doua este sediul central al multor artiști de prin Timișoara și nu numai. „From Brebu to Gărâna“ deschide acest album cu un sound jucăuș în care saxofonul lui Nicolas Simion face minuni. E genul acela de piesă care ar utea fi folosită și în coloana sonoră a vreunui serial de desene animate din anii 70 – 80, care-ți creează bună dispoziție. Grație liniei de bass a lui Decebal Bădilă, , Lonely Lady, te teleportează undeva la granița dintre rock și jazz, iar percuția lui Puba adaugă și ea un strop de magie. Un alt moment savuros este „Alongside the devil“, care ar fi putut face parte din soundtrack-ul unui film de genul Pantera Roz, iar „In Vain“ prezintă un adorabil mix de bass și saxofon care nu are cum să nu te ungă la suflet.  Pianul lui Paul Weiner merge deasemenea cât se poate de bine, în special în „Going good“ sau „Without a trace“. Ingredientele care fac ca acest album să fie unul adorabil nu doar pentru cei inițiați în ale jazz-ului sunt destule, motiv pentru care albumul Puba Jazz Connection n-are cum să lipsească din discografia oricărui meloman din patrie. 

Dacă ați ajuns aici și nu știți cine este Puba Hromadka, poate e cazul pentru mici lămuriri. Domnul face parte din gașca artiștilor autohtoni care nu sunt cunoscuți la adevărata lor valoare în patria natală. Pe numele său adevărat Georg Hromadka, artistul a făcut parte din formațiile Clasic XX și Gramophon și a părăsit România în 1977 în Germania. După 1989 a deschis la Timișoara unul din primele cluburi de jazz din țară, Pod 16 și este unul din întemeiatorii festivalului internațional de jazz de la Gărâna. Puba Hromadka a înregistrat primul său album de autor alături de Nicolas Simion (sax), Paul Weiner (pian) și Decebal Bădilă (bass) în luna noiembrie a anului 2020. Designul grafic al discului este realizat de Valeriu Sepi. Fotografiile care însoțesc CD-ul au fost realizate de regretatul Liviu Tulbure și Dan Stănescu, iar aranjamentele au fost realizate de Puba Hormadka și Paul Weiner. Audiție plăcută!

Zoli Toth - Better Together

 

Titlul primului album de autor semnat Zoli Toth te poate duce cu gândul la un slogan publicitar. Sau chiar la o filozofie cât se poate de adecvată vremurilor pandemice pe care le trăim. Poate fi și un soi de „pipa păcii“. Adică o strângere de mână între amatorii de muzică așa numit clasică și cei îndrăgostiți de sound-urile înglobate în ceea ce ne place să numim în zilele noastre „electronică“. 

Grație tehnicii actuale, la prima vedere, combinația asta de stiluri este la îndemâna oricui. La a doua vedere, „ciorba“ asta nu e așa simplă. Căci, dincolo de înțelegerea celor două zone muzicale distincte ai nevoie și de o oarecare „nebunie“ pentru a te aventura într-o direcție care necesită atenția completă a ascultătorului în niște vremuri în care lumea numai are răbdarea de a descoperi lucruri cu adevărat interesante. În afara țărișorii noastre, genul acesta de combinație a avut parte de câteva exemple reușite. În patria noastră, sufocată de muzici de tip „gumă de mestecat“, genul acesta de „ciorbă“ e rara avis iar Zoli Toth e un bucătar cu mult curaj, căci nu e tocmai ușor să vii în fața națiunii cu un asemenea disc. 

Pentru a elimina orice fel de dubii, Better Together nu este recomandat celor care fredonează la semafoarele patriei hiturile difuzate la greu de posturile de radio comerciale din România. Chiar dacă nu are contraindicații, muzica lui Zoli Toth – în general și cu atât mai mult în acest caz - nu este destinată persoanelor pentru care muzica este un fundal plăcut pe care se realizează alte activități. Cele zece piese incluse pe Better Together reprezintă în linii mari muzică electronică cântată pe sintetizatoare analogice, intrumente de percuție și timbre muzicale produse de o sumedenie de obiecte industriale. Încă din prima piesă a discului, Pulse V3 e clar pentru toată lumea că autorul nu oferă ceva „pe tavă“, compoziția fiind o provocare pentru cel ce o ascultă. Pe un soi de Jean Michelle Jarre amestecat cu percuții drăgălașe și artificii sonore cât se poate de inedite, melodia te introduce într-un film. Cu crescendo-uri bine dozate, cu sound-uri în a doua jumătate care mie mi-au amintit de Bonobo, piesa te captivează din start. Fie că e vorba de „Story from Banat“, „Exodus“ sau „Iubește și lasă“, fiecare compoziție de aici îți poate „suna“ cu influențe Aphex Twin sau Portico Quartet, în funcție de cee ace a ascultat în trecut fiecare ascultător. Un alt nume care îți rămâne în cap după audiția acestui disc este fără îndoială Nils Frahm. Fără a o lungi prea mult, viziunea lui Zoli Toth asupta muzicii este surprinzătoare. Fiecare piesă te introduce într-un alt „film“ și senzația pe care o ai după ce ai ascultat albumul cap – coadă de mai multe ori este aceea că omul ăsta care a inventat melodiile de aici ți-a transmis o stare de bine. Un soi de „feel good“, cât se poate de necesar vremurilor tulburi în care ne scăldăm cu toții. 

În încheiere îmi permit să-I dau cuvântul domnului răspunzător pentru acest disc. „Așa cum scriitorii propun să citim câte un capitol pe zi, așa propun și eu publicului cinci minute de ascultat muzică. Indiferent de gen. Cinci minute în care nu faci altceva, nu mănânci, nu te uiți la TV, nu vorbești cu nimeni, doar asculți. Trăim vremuri în care toată lumea vorbește deodată și consumă de toate, dar cred că muzica trebuie ascultată“, spune  Zoli Toth. Acordați măcar cinci minute audiției acestui album și veți descoperi că a meritat. 

Raul Dudnic - Afrodisimona

 

Pentru acei dintre voi care nu știți cine este Raul Dudnic, pe scurt avem de-a face cu un om care a devenit cunoscut pe plan muzical prin anii 80 în duetul de folk Dinu – Dudnic, care a dus mai apoi la nașterea formației Abra. Cireașa de pe tort rămâne însă prezența sa în componența formației Cargo. Prin 1995 Raul Dudnic a plecat definitiv în Canada, unde realizează diverse emisiuni dedicate comunității românești. Și chiar dacă în coperta interioară a acestui album Raul remarcă faptul că „mi-a luat ceva vreme să realizez că muzician nu mai sunt“, magia sunetelor n-a rămas neexplorată, astfel încât Raul Dudnic a lansat un disc. Primul. Poate nu ultimul.....

Mă văd nevoit să remark încă din prima clipă că cele 11 piese incluse aici au un iz aparte. Și asta nu doar pentru faptul că melodiile cu pricina au fost compuse în ultimele trei decenii. Ci pentru faptul că au o naturalețe aparte, cum rar ți-e dat să auzi/vezi în zilele noastre. E un disc fără prea multe artificii, fără „îmbunătățiri“ moderne la capitolul efecte sonore. E un album gen „carte de vizită“ în care Raul Dudnic se destăinuie ascultătorului. Un disc în care simți pe deplin sentimentele pe care le încearcă oamenii plecați peste mări și țări, în căutarea unui trai mai bun. 

Prima piesă a albumului, „Poveste de dincolo“ oferă o mostră cât se poate de convingătoare a vremurilor folk care s-au materializat în compozițiile celor de la Abra, unde dincolo de structura sonoră se regăsesc texte pline de șarm, construite pentru oamenii care vibrează la frumos („dincolo de ochii tăi/ nu mai e nimic de spus/ dincolo de ochii tăi / timpul stă și cerul curge spre Apus / Iar ochii tăi, nimeni nu îi știe/ așa cum îi știu eu“). Lucrurile merg mai departe în „Povestea albastră“ în care e vorba de o „ea cu sufletul albastru, care mișcă strada cum vrea ea“ și de o percuție pregnantă, iar „Povestea licornei“ este o traducere în românește a versurilor din volumul The Last Unicorn de Peter Beagle. Tot folk de bună calitate răzbate și din Poveste somnoroasă, pe versurile lui Tudor Arghezi, o melodie în care mesajul se mulează perfect pe construcția stilistică.  

Una din cele mai vechi compoziții semnate Raul Dudnic este «Povestea de Paști», care conform mărturisirilor propria a fost scrisă în 1986 pentru a fi cântată la un festival studențesc. Dincolo de mesajul pascal, ascultătorul atent poate simți acel „dor de casă“ cu care sunt îmbibați artiștii plecați în străinătățuri, iar la o ascultare mai atentă a temei melodice, piesa asta ar putea fi încadrată undeva între rock-ul celor de la Phoenix și folkul celor de la Abra. 

Grație textului șugubăț dar și a altor elemente muicale,  piesa care dă titlul acestui album, Afrodisimona, îți poate aminti de Timpuri Noi sau Sarmalele Reci. „Se mișcă încet și sigur și dă din funduleț / și de te întorci din cale s-o vezi / no să regreți / O cheamă Afrodisimona și are doar 17 ani/ e blondă și înaltă și are peste 90 de....fani.“. „Poveste de ieri și azi“ este o piesă pe care Raul Dudnic  a compus-o în altă formă pentru formația Cargo și are toate elementele distinctive ale laturii „mai rock“ a artistului. 

O interesantă combinație de Alexandru Andrieș, Nicu Alifantis și Ioan Gyuri Pascu răzbate din aerul piesei „Povestea optimistului“, iar în primele secunde din „Povestea abundenței 1“ ai impresia că asculți groove-ul de început din „Another Day in Paradise“-ul lui Phil Collins Dealtfel, cele două „povești ale abundenței“ cu care se încheie acest disc (notate 1 și 2) sunt o radiografie exactă a celor care au ales să-și trăiască viața peste mări și țări, departe de casă. Cu o anumită abundență materială dar cu veșnice amintiri despre „acasă“, care în ultima piesă de pe disc are traducerea de „la tine în suflet“. 

Fără îndoială, discul lui Raul Dudnic va intra în atenția melomanilor care știu pe de rost mai mult de două compoziții din repertoriul ABRA și Cargo. Discul poate intra și-n atenția mai tinerilor melomani care sunt interesați de compoziții „from the heart“ și muzică sinceră. Iar pentru patrioții locali timișoreni, ar mai fi de adăugat și faptul că printre colaboratorii acestui material se numără Cristi Giorgievici, Florin Buciu, Sași Vușcan și Mircea Bunea. 

Ana Kui - Gânduri țesute

 

Ne place să spunem adesea că aparențele înșeală. Nu și-n acest caz. Căci, dacă e să arunci o privire pe coperta albumului semnat Ana Kui, un lucru e clar ca lumina zilei: ceea ce se află înglobat în piesele discului ăsta de debut nu are cum să nu fie o muzică ce izvorește din adâncul sufletului. Ca și pe copertă, și-n cele zece piese lipsește „sclipiciul“ omniprezent în produsele „de consum“ din zona muzicii moderne. Ceea ce se găsește aici este emoție nefiltrată, cugetări exprimate fără prohibiție și muzică în stare nealterată.  

Într-o lume în care naturalețea și bunul simț riscă să devină niște amintiri, albumul timișorencei Ana Kui este o apariție interesantă. În principal, cee ace se regăsește aici se poate îngloba în balade pop, iar contrastul dintre „oldschool“ și „modern“ e adorabil, pe alocuri. 

Carevasăzică, melodiile compuse special parcă pentru sexul frumos ies la iveală încă din prima piesă, „Gânduri mici“ , care este un amalgam neobișnuit între piesele incluse în muzica ușoară românească din vremurile de dinainte de Revoluție și pop – ul care răsună în zilele noastre la posturile de radio. Lucrurile se schimbă brusc în cea de-a doua melodie, „Dacă am fi copii“, bucata asta reușind să spulbere aerul de nostalgie și să inducă sound-uri oarecum fresh, mai ales în „explozia“ din a doua jumătate a compoziției. Urmează alte două momente în care urechile sensibile la frumos vor fi încântate: Tu mă înveți și Scrisoare. 

O declarație de dragoste a la Direcția 5 dar cu beat-uri moderne își face apariția în „Nevoie de tine“, iar piesa „Criză“ aduce pentru prima oară în prim plan riffurile specific rock-ului. Balanța se înclină din nou pre latura mai sensibilă a muzicii în Oprește-te și Nu-l lăsa , aceasta din urmă cu al ei obsesiv „realitatea doare“ fiind un alt moment interesant. 

Pentru amatorii de rock există aici un punct  memorabil. Nu am idee dacă urechile obișnuite cu balade pop din categroia „de ascultat la focul din cabană cu iubita/iubitul“ vor gusta explozia de energie din „Lumi paralele“ (realizată alături de Dincolo de Ziduri), dar melodia asta are o alternanță cât se poate de sănătoasă între sound-uri agresive și pașnice și emană un aer fresh. În caz că asculți doar această piesă și ești fan de Rammstein (de exemplu), cu siguranță vei avea o surpriză ascultând restul melodiilor de aici. În mod normal, oamenii deschiși la diversitate stilistică muzicală pot aprecia „ghiveciul“ de genuri așezate pe același album, dar grație faptului că trăim vremuri „noi“, s-ar putea ca unii să nu guste așa ceva. Albumul se încheie într-o notă de sensibilitate maximă cu piesa Zi de toamnă,. 

Dincolo de vocea Anei Kui (care s-a făcut remarcată alături de Beck Corlan și Marta Cotuna prin celebrul viral cu „Istoria muzicii românești“), orchestrațiile celor zece piese sunt corecte, iar ideile țesute aici au toate șansele să fie înțelese pe deplin doar dacă beneficiează de atenția completă a ascultătorului. 

Cârcotașii ar putea remarca pe bună dreptate că în comparație cu ceea ce se produce în materie de pop music pe tărâmuri internaționale, orchestrațiile de aici nu se ridică la categoria „waw“. Dacă privim în ograda muzicii pop românești, unde majoritatea produselor din această categorie  suferă de lipsă de naturalețe și originalitate, lucrurile stau altfel și conferă acestui album mențiunea de „start promițător“. Se simte de la distanță că autoarea acestor gânduri muzicale nu vrea să demonstreze ceva anume, ci doar să exprime niște sentimente care ne preocupă pe toți. Drept urmare debutul discografic semnat Ana Kui este genuin, curat și pur. 

Cele mai bune albume românești ale deceniului

       Cele mai bune albume românești ale deceniului 
                        
                     Top realizat de Zoltan Varga

ABRA - Șapte

După trei albume scoase în Germania și un disc apărut în țară noastră sub numele de La frumusețea ei, formația Abra a editat în 2010 albumul Șapte, realizat cu masivul sprijin a lui Mircea Baniciu.

Adrian Enescu – Invisible Movies

Invisible Movies merită să intre în colecţia oricărui meloman serios din această ţară pentru simplul motiv că documentează sonor „soundtrack“ –urile made in România din ultimii aproape 40 de ani. OK, poate e prea pretenţios termenul de soundtrack, căci câteva din piesele de p-aici sunt simple „acompaniamente“, dar aţi înţeles ideea.

Alexandra Ușurelu – La capătul lumii

Alexandra Uşurelu a fost etichetată un soi de Norah Jones a României. Dincolo de etichete mai mult sau mai puţin adecvate, artista merită toată atenția iubitorilor de frumos.


Alexandrina – Flori de spin

O figură aparte în industria muzicală autohtonă care după excelentul debut cu „Om de lut“ a reușit să rămână în atenția amatorilor de pop de calitate. Din păcate, cu apariții mult prea rare....


Alexandru Andrieș - Andrieș iese la pensie

Unul  din cele mai „fresh“ discuri din acest top, apărut la sfârșitul anului 2019. E greu să alegi ceva reprezentativ din discografia lui Andrieș, dar aceste două CD-uri care au fost lansate și printr-un turneu național au câte ceva din categoria „de toate pentru toți“. Se regăsesc aici piese clasice reorchestrate dar și melodii noi – nouțe, rezultatul fiind un amalgam de bun gust.

Alternosfera – Virgula

Cu un sound interesant de peste Prut, trupa asta a demonstrat încă o dată că frații noștri de dincolo știu cum să creeze albume discografice deștepte.

Amalia Gaiță – Melting Sun

Aşa – numita muzică pop românească suferă de o uniformitate supărătoare pentru urechile avizate. Probabil şi pentru că aşa numitul pop – dance care se difuzează în regim de heavy – rotation pe posturile de radio autohtone este cât se poate de inodor şi insipid. Din fericire, din când în când, „liniştea“ asta e tulburată de apariţii care ies din canoanele „autohtone“. Discul de debut al timişorencei Amalia Gaiţă poate fi inclus lejer în categoria asta de excepţie de la regulă.

Baby Elvis – White Elephant

Albumul de debut al formaţiei orădene  Baby Elvis reuşeşte să se învârtă într-un amestec de crazy rock din anii 60 şi ceea ce se înţelege prin termenul de indie – garage, dar nu duce lipsă nici de eventuale asemănări cu mult – prea – folositul alternativ din zilele noastre. Trupa pedalează pe sound-ul britanic, iar acest fapt se datorează probabil şi fineţurilor auditive ale producătorului acestui disc, Adam Whittaker

Beck Corlan – Poduri de pace

Una dintre cele trei fete din Timişoara care au reuşit să comprime istoria muzicii româneşti în nouă minute, printr-un videoclip care a devenit viral în online-ul românesc a editat un album de debut care oferă o varietate de genuri cum rar ţi-e dat să întâlneşti în muzica românească. Se simte de la distanţă că artiştii care au zămislit compoziţiile astea au un alt „approach“ visavis de muzică. Abordarea asta e cât se poate de bun augur.

BRUM – Today

„Aluatul“ BRUM e copt din nişte ingrediente atent selecţionate, dar care nu sunt destinate exclusiv dansului. E mai degrabă un soi de „electro“ pentru creier, iar graţie background-ului diferit ale celor trei membri, mixul ăsta de drum and bass, jazz, funk, experimental şi niţel dub e delicios.


Bucium – Miorița

E destul de greu să nu te gândeşti la Phoenix atunci când asculţi acest disc. Mioriţa merită toată atenţia melomanilor nu doar pentru conceptul audio propriu – zis ci şi pentru „latura palpabilă“ a albumului. Pachetul care conţine CD-ul acesta are dimensiuni neobişnuite pentru piaţa românească, iar în interior sunt disponibile, pe lângă un cod de download şi 13 ilustraţii, fiecare reprezentând grafic câte o melodie. În plus, piesele-s legate între ele fără pauză, deci audiţia acestui disc este recomandabilă doar cap – coadă.

Byron – Nouă

Nu trebuie să fii un critic muzical ca să simți că melodiile celor de la byron au o sonoritate aparte. E exact ca și acel „signature“ pe care vreun muzician celebru îl aplică unui instrument care mai apoi este adulat de marea masă. Sound-ul distinct al formației care a lansat în 2019 cel de-al șaptelea album de studio se revarsă în valuri spumoase.

 Cargo – Vinyl Live 

Chiar dacă în alcătuirea acestui top m-am ferit de reeditări...excepția confirmă regula. Excepția asta nu are cum să lipsească din discografia rockerilor serioși. Pentru că...legende!


Cobzality - Paparuda 2.0

De-a lungul ultimelor decenii am asistat la o sumedenie de prelucrări, preluări şi alte „transformări“ ale unor piese din repertoriul popular românesc, în stiluri care mai de care mai diverse.  Vestea bună este că Cobzality a lansat pe piaţă un disc cât se poate de decent. Poate prea „finuţ“ pentru gusturile marii majorităţi a ascultătorilor din acest spaţiu geografic, dar cu siguranţă un album care merită să-şi găsească locul în visteria melomanilor cu ştaif.

Dirty Shirt – Letchology

Pe plan muzical, atunci când „etno“ se întâlnește cu „modern“, întotdeauna  apare o problemă-n plus. Și asta pentru că linia de demarcație între „kitsch“ și „original“ e subțirică rău. Dirty Shirt fac parte din categoria celor reușiți. Bucățile lor muzicale nu sunt inventate pentru a capta atenția publicului mainstream.  Nebunia asta de folclor îmbibat cu hardcore și alte bunătățuri metalifere este una sinceră.


Electric Brother – Pe pământ

Muzica semnată Electric Brother nu răsună pe plaja din Costinești, nu e inclusă in Best Of-urile anului și n-are parte de remake-uri la show-uri de genul Vocea României.  Pe Pământ, un disc melancolic, foarte bogat în idei si care se află undeva la confluența  dintre world – music, downtempo și trip hop. Stiluri care prin țărișoara noastră nu-s defel trendy.

Goodbye to Gravity – Goodbye to Gravity

Pentru că ...Colectiv. Și pentru că discul ăsta e un amestec de metalcore, metal alternativ, rock alternativ și melodic metalcore. Pentru că nu avem voie să-i uităm...


Grave For Sale – New Moon

„Cartea de vizită“ a primei trupe de surf rock din România poartă numele de New Moon şi beneficează de o copertă haioasă, în concordanţă deplină cu tematica discului. Şi cu trupa Grave For Sale, căci timişorenii – dincolo de etichetări şi clasificări – au pus la cale un album sincer, onest, fără brizbriz-uri sau artificii „colorate“. Dincolo de toate, New Moon e dovada vie a faptului că atunci când faci un lucru „from the heart“ fără ajustări din „exterior“, rezultatul nu poate fi decât interesant.

Grimus – Egretta

Un muzician necunoscut din anii 70 a lăsat eternității o axiomă cât se poate de mișto: „Cine rezistă zece ani în rock, poate fi trimis fără nici o armă în junglă. Supraviețuiește”. Băieții de la Grimus au toate atu-urile să fie niște supraviețuitori. Și-n plus, în junglă autohtonă au fabricat un disc care merită nominalizat la sfârșit de an pentru albumul anului, made în România.

Haos – Legea pute

A zis cineva punk? Poate nu mulți au aflat de acest material apărut la casa de discuri timișoreană Smanes Records la sfârșitul anului trecut, dar e momentul să se știe! Prima trupă de punk din România la primul vinil...ce ar mai fi de zis? Neapărat, ascultat și cu volumul la maxim. Căci...legea pute!

Horea Crișovan – My real trip

Nu tu voce, nu tu percuţie, nu tu bass, nu tu texte mai mult sau mai puţin stupide....just Horea. În garsoniera lui de 23 de metri pătraţi, mixat de Adrian Popescu, discul ăsta e un unguent adecvat pentru sănătatea sufletului.

Implant Pentru Refuz – Cartography  

Cel de-al şaptelea album al băieţilor se vrea a fi un îndemn la „Implant pentru distors şi atitudine“. Şi fiindcă muzica românească a devenit atât de lipsită de versuri „cu rost“, e nevoie de cât mai multe implanturi. De rock adevărat, cu mesaj bine stabilit.

JazzyBIT – Horizon

JazzyBIT oferă o excursie atractivă, în care sound-urile de orgă ale lui Teodor Pop îţi inspiră reverii mirifice. Meniul e completat de basul pe alocuri „rock“ a lui Mihai Moldoveanu şi percuţia „ceas“ executată de Szabó Csongor-Zsolt. E destul de greu să alegi un „highlight“ între cele şapte compoziţii de aici, carevasăzică recomandarea este....decuplați-vă de la tot și ascultați cap – coadă.


Jurjak – Blues Berry

Una din cele mai surprinzătoare apariții în „ciorba“ rock-ului autohton . Spre deosebire de tonele de apariții discografice din acest stil care merg pe linia clasică a curentului apărut în sudul Statelor Unite ale Americii, discul acesta are ingrediente diverse. Și ăsta e motivul pentru care BluesBerry sună altfel: e un soi de blues updatat la vremurile actuale. Unde auzi blues dar și sound-uri de synth folosite adesea de Depeche Mode sau acordurile celor de la Tom Petty and the Heartbreakers.

Ioan Gyuri Pascy – Electromagnetic Love

Pentru că...regretatul artist, cunoscut şi datorită activităţii sale ca membru al grupului Divertis, a fost o figură aparte în istoria muzicală autohtonă.

Karpov Not Kasparov - Soundtrack for a game of chess (The Vocal Edits)

Atenţie! E cât se poate de aiurea să treci pe lângă acest album „en passant“. Şi asta pentru că cele 12 track-uri incluse pe albumul celor de la Karpov Not Kasparov  sunt de efect în special atunci când sunt devorate la căşti, departe de vuietul de zi cu zi. Sau pe un sistem stereo. Căci e synth – pop burduşit cu topping-uri mișto.

Kings Are Overrated – Save the new generation

Poți să-i spui electro – pop sau orice altă denumire trendy. Poate să-ți placă din prima sau să exclami mirat WTF. Ideea e că trio-ul timișorean zugrăvește niște compoziții într-un mod mai mult decât inspirat.

K-lu – Chestii, socoteli

Un nume care pentru amatorii de petreceri din Timişoara nu mai are nevoie de nicio prezentare. Iar pentru ceilalţi, există Internetul….La capitolul originalitate merită amintite sample-urile hazlii „decupate“ din filme româneşti celebre. Dacă asculți albumul ăsta și nu ți se întipărește o satre de bine în interior, dă o fugă pe la doctor...s-ar putea să fii un robot!

Kumm - A Mysterious Place Called Somewhere

Exact cum îi spune şi numele, e o călătorie misterioasă pe un tărâm aflat „undeva“. În care dai peste deja – vu – uri dar şi peste momente care îţi colorează sufletul cu gânduri pozitive.

Luna Amară – Pietre în Alb

Echipa cu un sound abraziv și noisy, la fix pentru amatorii de mosh și nu numai. În cazul în care  locuiești undeva în Idaho sau ai fpst plecat în acest deceniu de pe Terra există posibilitatea să nu fi auzit încă de clujenii de la Luna Amară.

Makunouchi Bento - Lighthouse Stories

Cei doi prieteni timişoreni care alcătuiesc proiectul Makunouchi Bento se transformă în acest E.P. în nişte veritabili Fraţi Grimm ai muzicii electronice bănăţene. Poveştile lor sunt nişte versiuni updatate ale unor poveşti nemuritoare gen Albă Ca Zăpada sau Croitoraşul Cel Viteaz. Cu fundal adecvat……..

Moonlight Breakfast – Shout

Pentru orice ureche care n-a ascultat in ultimii ani numai doom – metal sau minimal, e clar că salata de electro – retro a mai fost abordata cu succes de alții. Moonlight Breakfast n-a inventat gaura de la macaroană, dar spaghtelele sonore pregătite de ei sunt …delicioase.

Nadayana – Nine

Rara avis în peisajul muzicii româneşti. O sintagmă mai exactă care descrie această muzică ar fi aceea de „ambientală“. Poate chiar e un soi de world – music cu influențe …a se completa aici după preferințe. Nici nu mai contează, căci muzica asta te vrăjeşte. Din prima.

 Negura Bunget – TAU

Negură Bunget a fost una din formaţiile timişorene care a reprezentat muzica românescă cu succes în întreaga lume. Pentru pasionații de black metal cu influenţe folclorice româneşti.

Nightlosers – Cinste lor

Cum ar putea lipsi Nightlosers dintr-un asemenea top? Concertele lor sunt mostre de world – music fabricat în România, iar piesele acestui disc sunt mișto ...cu prune. Ici colo, când nu te aştepţi, frânturi de piese cunoscute îşi fac apariţia pentru câteva secunde, iar până te dezmeticeşti, piesa revine la făgaşul ei normal.


Persona – Afterlife
Really? Au trecut zece ani de la acest debut? Suburbia Afterlife este un album de excepție pentru piața românească. Un disc bine realizat, muncit și care sună bine și-n 2020. Din nefericire, băieții n-au mai scos nimic de atunci. Iar asta, chiar e enervant....


Petre Ionuțescu – Maria Radna Live

De-a lungul anilor, timişoreanul (născut în Lipova) Petre Ionuţescu a fost implicat în multe „nebunii“. Mă refer aici strict la muzică, biensur. Fie că a apărut alături de Blazzaj, Alexandrina, Negură Bunget sau cu maeştrii muzicii IDM care alcătuiesc proiectul Makunouchi Bento, muzicianul a reuşit să surprindă de fiecare dată, cu faţete artistice ieşte din tipar. O audiţie interesantă şi reconfortantă, cu subtilităţi de mare rafinament, care merită savurate de melomanii care nu caută hituri cu orice preţ.

Rezident Ex – Alpha

Hard and heavy? Really? Da, căci trupa asta știe cum trebuie să sune chestia asta în vremurile noastre.

Robin and the Backstabbers – Bacovia Overdrive Vol.1 Stalingrad

Una din trupele „indie“ dar care a prins bine la mulți. Datorită textelor meseriașe și a acordurilor șmechere. De ascultat și cel mai recentă realizare a lor apărută la sfârșitul anului trecut, volumul trei din serie.


Rodion G A – The lost tapes

Părintele muzicii electronice româneşti şi totodată unul din cele mai importante nume ale scenei electronice şi progressive rock din Europa de Est. Punct.


Sebastian Spanache Trio - A Pasha's Abstinence

Spre deosebire de albumele din sfera jazz-ului românesc de tip „easy listening“, creaţia asta nu-şi propune cu obstinaţie să se adreseze publicului larg cu orice preţ. Din fericire, băieţii nu se încadrează nici în tagma artiştilor care vor cu tot dinadinsul să epateze în aşa numita muzică „pour le connaisseurs“, „direcţia“ lor fiind una de mijloc, în care particula de „fusion“ capătă o strălucire aparte prin compoziţii inspirate şi rafinament la nivelul de interpretare.

Silent Strike - It's not safe to turn off your computer

Parafrazând titulatura albumului, m-aş risca să constat că nu e „safe“ să asculți chestia asta în timp ce –ţi faci cumpărăturile la supermarket. Nu de alta, dar rişti să ratezi una din cele mai şarmante apariţii din muzica românească . Electronică, sau cum s-o fi numind această „ciorbă“.

Stepan Project – Lumina

Dincolo de mulțimea de colaboratori care au pus umărul la realizarea Lumina, rămâne PRODUSUL. Pe care probabil că nu-l veți găsi la raioanele cu cele trebnice din hypermarket-uri, dar pe care ar fi bine să puneți mâna. Căci....te unge la suflet. .

Subcarpați – Culese din cartier

Având în vedere că lumea noastră emoțională e străbătută de o sumedenie de turbulențe, avem nevoie din când în când să simțim efectul pozitiv al muzicii, iar această reciclare atât de spectaculoasă a unor piese din folclor uitate într-un sertar nemeritat de ascuns este cât se poate de binevenită.

Șuie Paparude – Șuie Paparude 

La opt ani de precedentul „E suflet în aparat“, băieții au reușit să ofere un material discografic interesant și inspirat, atât pentru categoria ascultătorilor de „comerț“ cât și pentru omuleții care nu-s deloc impresionați de artificii sonore electronice dublate de texte ușurele.


Teo Milea – Open Minds

Pentru a înţelege discul, e nevoie să te deconectezi complet de la orice altă ocupaţie. E genul acela de disc care nu are „highlight-uri“, ci „curge“ lin şi fermecător.

 The :Egocentrics -  Love, fear, choices and astronauts  
Dincolo de dragoste, frică, alegeri și cosmonauți...rămâne o filă de istorie în rock-ul autohton.....

Vali Sirblues Racila - Stay Styx-ed to the blues!

Prin definiţie, există câteva stiluri muzicale care nu vor ajunge niciodată să fie gustate de spectatorii fideli ai emisiunilor  lui Măruţă. Unul dintre acestea este blues-ul acustic. Unul din puţinii exponenţi ai acestui curent muzical din România este Vali „Sirblues“ Răcilă.

Vama – 2012

Spre deosebire de mulți alții, Tudor  Chirilă „naște“ niște texte coerente, care reușesc să transmită emoții și diverse stări. Mai puțîn pozitiv este faptul că acestea sunt colorate cu aranjamente mega – previzibile, corecte, dar fără scânteia aia care te face să exclami „waw”. E safe – rock, bine executat.

Zdob și Zdub – Basta Mafia

Accentul moldavo – englezesc al lui Roman Iagupov e la fel de șarmant ca-ntotdeauna iar ciorba de hardcore moldovenesc etalată de trupa asta e de bun augur.