Asteptari: Cei doi membri ai proiectului Makunouchi Bento, Qewza si Waka X se afla la cel de-al treilea material discografic, chiar daca pe langa acestea au mai scos o gramada de single-uri E.P.-uri si alte cele. Plaja sonora a acestui disc care poate fi ascultat si downloadat pe gratis de aici este Ambient / Electronica / Experimental. Era sa uit: e made in Timisoara!
Rezultat: Germanul Felix Kubin declara recent intr-un interviu acordat revistei Wire: „In loc sa fii un oponent al lucrurilor care nu-ti plac in aceasta lume, e mai bine sa fii un satelit. Zboara in jurul Pamantului, dar separa-te de el”. Am inceput cu acest citat fiindca el sintetizeaza cat se poate de exact „orbita” muzicala pe care se afla timisorenii de la Makunouchi Bento. Muzica lor e la mii de kilometri distanta de kitch-urile inglobate in muzica asa – numita „pop” de astazi, dar nu se adreseaza neaparat extraterestrilor. Cele opt piese incluse pe Swime constituie tot atatea excursii sonore in cotloane nebanuite ale muzicii. Desigur excursia sonora propusa de acest duo nu este una care se adreseaza acelora pentru care implinirea spirituala inseamna aruncatul de seminte pe stadion, cititul de ziare cu femei dezbracate care prezinta vremea sau cei care asculta „electronice” doar pentru ca e fain sa ai „un trip” pe ritmuri dubstep. Ceea ce nu inseamna defel ca exista o limita a IQ-ului pentru ca aceasta muzica sa poata fi consumata cu spor. Nici vorba. E pur si simplu „ceva” care te face sa visezi, care te deconecteaza de mizeriile intalnite la tot pasul, care te poate teleporta intr-o alta lume, nu neaparat mai buna dar cu siguranta „altfel”.
Chiar daca nu auzi nici o nota din piesele acestui album, iti dai seama din titluri ca ai de-a face cu un material discografic care invita ascultatorul sa intre intr-un univers aparte, unul dominat de creatie. Rain Dragon Hidden Genius, Men of Mathematics sau Languid Fogfish nu sunt „bucati” menite a fi fredonate pe buzele tuturor si implica o participare efectiva in procesul unei auditii.
In cazul in care am avea de-a face cu un album „conventional” as spune ca Languid Fogfish este creme de la creme. Carevasazica avem parte de o melodie care creeaza o tensiune ridicol de interesanta, cu niste sunete care la un moment dat par a fi sterpelite din laptopul unui O.Z.N. esuat pe planeta noastra. Rain Dragon, Hidden Genius, piesa de deschidere este totodata si cea mai „prietenoasa” melodie din Swime, pregatind parca ascultatorul pentru „artileria grea” de dupa. Printre momentele cu adevarat remarcabile se numara si conglomeratul din 27 seconds on the Plank, piesa al carei mijloc este pur si simplu psihotic. Deosebit de bine ancorate si surprinzatoare totodata sunt aplauzele pe finalul piesei Men of Mathematics, care ar fi meritat sa fie ultima piesa a discului.
Indubitabil, daca inaintea unui act artistic ai parte de diverse informatii, e clar ca esti tentat sa judeci in functie de aceste circumstante. De aceea, unii avangardisti sustin concerte si anunta programul acestora doar dupa consumarea lor. Qewza si Waka X nu sunt prea darnici atunci cand vine vorba sa-si caracterizeze intr-un fel sau altul creatia. „Muzica noastra spune totul”, carevasazica. Unicul amanunt ”transpirat” este acela ca au pregatit acest album mai bine de doi ani. A meritat oare? Desigur, fiecare posesor de creier care stie sa il foloseasca va avea un raspuns in functie de diversi factori. Cert este ca Swime provoaca o reactie. Indiferent ca aceasta este de tipul love it sau hate it, orice carcotas trebuie sa recunoasca faptul ca Makunouchi Bento merita aplauze. Nu neaparat pentru ca muzica lor ar fi una care sa te dea pe spate. Ci pentru curajul de a propune „ceva” intr- lume in care tot mai multi se plang ca nu exista „nimic” dar nu intreprind nici o actiune de inot impotriva curentului, fiindca spun ei a trecut vremea lui Don Quijote.
Desigur, cea mai convenabila eticheta care i se poate lipi acestui disc este aceea de „experimental”. Ambiental, soundscape, categoric cu un sound cinematic. Notiuni care sunt percepute de multi ca fiind sinonime cu semnificatia de ciudat”. Da, muzica celor de la Makunouchi Bento poate fi ciudata atunci cand o compari cu ceea ce se difuzeaza la posturile de radio care-si momesc audienta cu bani dati cadou. Da, se prea poate ca in zilele noastre muzica izvorata de undeva din interiorul unei persoane sa fie catalogata ciudata fiindca nu respecta niste standarde etichetate de marea majoritate ca fiind normale. La urma urmei, nici nu conteaza eticheta pastrata de fiecare in raport cu Makunouchi Bento. Esentialul e ca e music from inside. Si acesta e doar unul din motivele pentru care merita sa ascultati – cu castile pe urechi – acest Swime.
Recomandari: Se poate asculta zilnic cel putin odata, fara limita de varsta. Se recomanda ascultarea la casti, iar daca apar manifestari neplacute, schimbati headphones-urile.....
Se afișează postările cu eticheta Ambient. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Ambient. Afișați toate postările
6 oct. 2010
Art of Noise - Influence
Asteptari: Desi sunt mult mai putin cunoscuti decat Kraftwerk, cei de la Art of Noise au avut o influenta sensibil egala asupra muzicii electronice moderne, astfel incat afirmatia conform careia oamenii acestia au fost o formatie de avangarda din categoria synthpop este perfect sustenabila. Desigur, orice trupa de calibru are deja o sumedenie de albume de tip best – of. Acest fapt e valabil si-n cazul Art Of Noise. Se prea poate ca fanii loiali ai trupei sa aibe deja cel putin o colectie de hituri. Sau chiar excelentul And What Have You Done With My Body, God, o colectie de patru CD-uri dedicata trupei, care a aparut acum patru ani. Dar atunci cand vorbesti de o trupa cu asa o influenta, e binevenita oricand o completare.
Rezultat: Pachetul Influence este unul interesant deopotriva pentru acei care au luat contact intamplator cu trupa cat si pentru cei care au prin sertarele de acasa diverse raritati din istoria trupei. Si asta pentru ca e structurat jumi – juma: pe discul numarul unu sunt aliniate frumos 20 de piese, iar pe al doilea raritati, sample-uri si tot felul de bunataturi pentru fanii inraiti.
Cat se poate de previzibil, Influence cuprinde majoritatea hiturilor formatiei, de la Close (To the Edit) sau Moments in Love si pana la Beat Box. Dar ce hituri! Orice ureche destupata nu are cum sa nu fie pur si simplu incantata la auzul sound-urilor de avangarda folosite de oamenii acestia. Tot din categoria „grea” este si Peter Gunn o piesa inregistrata alaturi de celebrul chitarist Duane Eddy, de fapt un cover dupa piesa acestuia din 1959! Iar Paranoimia, stati linistiti e si ea aici. La fel si Metaforce, extrasa din The Seduction of Claude Debussy. Compilatia cuprinde si doua momente mai putin inspirate ale trupei. E vorba de Dragnet si Kiss, aceasta din urma realizata alaturi de Tom Jones. Chiar daca piesa aceasta e poate cea mai cunoscuta publicului larg, ea nu defineste deloc spiritul Art Of Noise si putea fi omisa lejer! Discul numarul doi este unul cu dedicatie pentru fani. Variante unreleased, remixuri ciudate sau reusite, experiemnte, interludii, sample-uri...de toate pentru toti.
Recomandari: Musai de (re)ascultat pentru cei curiosi de istoria unei formatii care a revolutionat muzica numita azi „electronica”.
Rezultat: Pachetul Influence este unul interesant deopotriva pentru acei care au luat contact intamplator cu trupa cat si pentru cei care au prin sertarele de acasa diverse raritati din istoria trupei. Si asta pentru ca e structurat jumi – juma: pe discul numarul unu sunt aliniate frumos 20 de piese, iar pe al doilea raritati, sample-uri si tot felul de bunataturi pentru fanii inraiti.
Cat se poate de previzibil, Influence cuprinde majoritatea hiturilor formatiei, de la Close (To the Edit) sau Moments in Love si pana la Beat Box. Dar ce hituri! Orice ureche destupata nu are cum sa nu fie pur si simplu incantata la auzul sound-urilor de avangarda folosite de oamenii acestia. Tot din categoria „grea” este si Peter Gunn o piesa inregistrata alaturi de celebrul chitarist Duane Eddy, de fapt un cover dupa piesa acestuia din 1959! Iar Paranoimia, stati linistiti e si ea aici. La fel si Metaforce, extrasa din The Seduction of Claude Debussy. Compilatia cuprinde si doua momente mai putin inspirate ale trupei. E vorba de Dragnet si Kiss, aceasta din urma realizata alaturi de Tom Jones. Chiar daca piesa aceasta e poate cea mai cunoscuta publicului larg, ea nu defineste deloc spiritul Art Of Noise si putea fi omisa lejer! Discul numarul doi este unul cu dedicatie pentru fani. Variante unreleased, remixuri ciudate sau reusite, experiemnte, interludii, sample-uri...de toate pentru toti.
Recomandari: Musai de (re)ascultat pentru cei curiosi de istoria unei formatii care a revolutionat muzica numita azi „electronica”.
William Orbit - Pieces in a Modern Style 2
Asteptari: Numele lui William Orbit este cel mai adesea asociat ca fiind producatorul de mare succes care a pus umarul la succesul albumului Ray of Light de Madonna. Alaturi de alte colaborari de acelasi succes cu nume aflate in mainstream, britanicul in varsta de 54 de ani a editat si cateva materiale solo, iar acest album vine si in varianta deluxe, cu doua CD-uri incluse.
Rezultat: Prima parte a acestui disc a aparut acum zece ani. Din pacate, adevarata valoare a pieselor incluse acolo a fost oarecum “spulberata” de remixul lui Ferry Corsten la Adagio for strings. Piesa a ajuns pe primele pozitii ale topurilor si a avut rolul de a introduce chestiuni clasice unei noi generatii. Dupa ce in prima parte a acestei excursii ascultatorul a fost rasfatat cu variante moderne ale unor piese de Samuel Barber, John Cage, Maurice Ravel , Antonio Vivaldi, Ludwig van Beethoven sau Georg Friedrich Händel de aceasta data avem parte de incursiuni im operele unor nume ca Ceaikovski, Puccini, Bach sau Saint-Saens.
Capodopera lui Orbit, a trasat un nou trend in lumea muzicii moderne. Sa nu uitam ca Adagio for Strings a devenit una din piesele favorite ale electronistilor, piesa fiind prelucrata si de Armin van Buuren sau Tiesto , printre altii. Asadar noua „tura” cuprinde cateva momente memorabile . Cum ar fi Lacul Lebedelor, o capodopera folosita ca inspiratie printre multi altii si de catre cei de la P.I.L pentru versiunea lor numita Death Disco. Sau Nimrod, o adevarata bijuterie care mai apoi e prelucrata si pe CD-ul cu numarul doi din acest disc, chiar in doua variante. Din pacate, versiunea propusa de Timo Maas si Santos - doua nume grele ale muzicii actuale – pierde din luciditate, in schimb remixul lui Jakwob este admirabil. O alta piesa care are darul de a-ti creea fiori pe sira spinarii este Lark a compozitorului britanic Ralph Vaughan Williams, prezenta aici in nu mai putin de trei variante. Sau Peer Gynt-ul norvegianului Edvard Hagerup Grieg.
Recomandari: E unul din cele mai relaxante albume aparute in ultima vreme, care va face deliciul atat acelora care sunt obisnuiti cu muzica chill cat si pentru aceia care sunt indragostiti de muzica clasica si nu au prejudecati neavenite.
Rezultat: Prima parte a acestui disc a aparut acum zece ani. Din pacate, adevarata valoare a pieselor incluse acolo a fost oarecum “spulberata” de remixul lui Ferry Corsten la Adagio for strings. Piesa a ajuns pe primele pozitii ale topurilor si a avut rolul de a introduce chestiuni clasice unei noi generatii. Dupa ce in prima parte a acestei excursii ascultatorul a fost rasfatat cu variante moderne ale unor piese de Samuel Barber, John Cage, Maurice Ravel , Antonio Vivaldi, Ludwig van Beethoven sau Georg Friedrich Händel de aceasta data avem parte de incursiuni im operele unor nume ca Ceaikovski, Puccini, Bach sau Saint-Saens.
Capodopera lui Orbit, a trasat un nou trend in lumea muzicii moderne. Sa nu uitam ca Adagio for Strings a devenit una din piesele favorite ale electronistilor, piesa fiind prelucrata si de Armin van Buuren sau Tiesto , printre altii. Asadar noua „tura” cuprinde cateva momente memorabile . Cum ar fi Lacul Lebedelor, o capodopera folosita ca inspiratie printre multi altii si de catre cei de la P.I.L pentru versiunea lor numita Death Disco. Sau Nimrod, o adevarata bijuterie care mai apoi e prelucrata si pe CD-ul cu numarul doi din acest disc, chiar in doua variante. Din pacate, versiunea propusa de Timo Maas si Santos - doua nume grele ale muzicii actuale – pierde din luciditate, in schimb remixul lui Jakwob este admirabil. O alta piesa care are darul de a-ti creea fiori pe sira spinarii este Lark a compozitorului britanic Ralph Vaughan Williams, prezenta aici in nu mai putin de trei variante. Sau Peer Gynt-ul norvegianului Edvard Hagerup Grieg.
Recomandari: E unul din cele mai relaxante albume aparute in ultima vreme, care va face deliciul atat acelora care sunt obisnuiti cu muzica chill cat si pentru aceia care sunt indragostiti de muzica clasica si nu au prejudecati neavenite.
Chilly Gonzales
Asteptari: Chilly Gonzales este pseudonimul unui muzician nascut in Canada pe numele lui Jason Beck, care si-a facut o oarecare faima in randul multor fani de “underground” prin prestatia sa. Ca MC, pianist, producator, compozitor. Domnul cu pricina si-a inceput cariera in trupa de rock alternativ Son si a colaborat printre altele cu Jamie Lidell, Feist, Peaches si asa mai departe. Albumul de fata se vrea a fi soundtrack-ul unui film in care printre altii apar Tiga si Peaches.
Rezultat: In caz ca nu stii definitia cuvantului eclectic, dupa aceasta auditie vei avea cu siguranta o imagine de ansamblu asupra notiunii. Daca ar fi sa-l etichetez pe Chilly Gonzales intr-un singur cuvant, acela ar fi “imprevizibil”. Canadianul care se mandreste cu originea sa evreiasca si locuieste mai nou la Paris amesteca cateva felii muzicale care aparent n-au cum sa convietuiasca pasnic. Malaxorul lui e burdusit de elemente de muzica clasica, dance, disco, electro, rap. Iar ghiveciul care iese e ridicol de delicios.
Categoric, un disc care contine un text de genul „I’m a toilet with no seat, flushing tradition down/I'm socialist lingerie, I'm diplomatic techno/I'm gay pastry and racist cappuccino“ nu are cum sa fie unul tocmai banal. Single-ul I Am Europe e unul iesit din tipare, ceva ce a reprezentat Choose Life-ul din Trainspotting la vremea sa. Se prea poate ca ironia (umorul) de aici sa fie groaznic de „deplasat” pentru unii. Din fericire, pentru aceia care nu gusta asemenea „gandiri complexe“, interventiile vocale pe acest disc sunt cat se poate de rare. Knight Moves, melodia care deschide seria „bunaciunilor” din Ivory Tower are un beat irezistibil, care are darul de a te face sa topai prin casa. E daca vreti un She knows you al lui DJ Tonka, o demonstratie a faptului ca muzica dance poate fi facuta si cu extrem de mult bun – gust. You can dance e ceva care ar fi putut fi scos de Kool & The Gang in 2010 iar Siren Song e si ea geniala. Exista posibilitatea ca cei care se autointituleaza „connaiseurs” sa remarce un talmes – balmes la capitolul instrumentatie. Doar ca e unul bine gandit, in care momentele de Michael Nyman se intrepatrund elegant cu The Beegees iar din cand in cand adie si o portie de Justice sau Daft Punk. Pare inimaginabil, dar acesta e Chilly Gonzales. The Grudge e una din putinele piese care are parte de voce, un fel de Eminem unplugged, cu un refren mai mult decat bogat, iar Pixel Paxil e un fel de soundtrack al unui film cu Charlie Chaplin technicolor. Crying e un fel de Army of Lovers cantat doar cu ajutorul unui pian. Desigur exista si momente mai putin stralucite aici. Bittersuite e o piesa in care Gonzales a cam uitat notiunea de chill, piesa fiind centrata pe un arpegiu care te scoate efectiv din minti daca rezisti sa nu apesi butonul skip in timpul auditiei. E momentul cel mai josnic al acestei creatii, dar unul care poate fi uitat instantaneu, fiindca e inconjurat de multe alte piese care pur si simplu stralucesc.
Interesant este ca scenele filmului Ivory Tower au fost concepute pe baza pieselor din acest soundtrack si nu invers cum se intampla in majoritatea cazurilor. Marea majoritate a pieselor sunt construite pe baza pianului a la Phillip Glass, cu acompaniemnet electronic cat se poate de modern si contin portiuni de rap aplicate peste niste constructii sonore ce nu pot fi defel incluse in hip – hop. Ca si cum Eminem ar scoate un album cu Phillip Glass iar producatorul ar fi Air. E de ascultat cu mare atentie, chiar daca nu e pentru oricine.
Recomandari: E un disc care darama bariere, esential pentru toti aceia care se bat cu caramida in piept considerandu-se “open – minded”. De nota zece, chiar si cu micile deraieri.
Rezultat: In caz ca nu stii definitia cuvantului eclectic, dupa aceasta auditie vei avea cu siguranta o imagine de ansamblu asupra notiunii. Daca ar fi sa-l etichetez pe Chilly Gonzales intr-un singur cuvant, acela ar fi “imprevizibil”. Canadianul care se mandreste cu originea sa evreiasca si locuieste mai nou la Paris amesteca cateva felii muzicale care aparent n-au cum sa convietuiasca pasnic. Malaxorul lui e burdusit de elemente de muzica clasica, dance, disco, electro, rap. Iar ghiveciul care iese e ridicol de delicios.
Categoric, un disc care contine un text de genul „I’m a toilet with no seat, flushing tradition down/I'm socialist lingerie, I'm diplomatic techno/I'm gay pastry and racist cappuccino“ nu are cum sa fie unul tocmai banal. Single-ul I Am Europe e unul iesit din tipare, ceva ce a reprezentat Choose Life-ul din Trainspotting la vremea sa. Se prea poate ca ironia (umorul) de aici sa fie groaznic de „deplasat” pentru unii. Din fericire, pentru aceia care nu gusta asemenea „gandiri complexe“, interventiile vocale pe acest disc sunt cat se poate de rare. Knight Moves, melodia care deschide seria „bunaciunilor” din Ivory Tower are un beat irezistibil, care are darul de a te face sa topai prin casa. E daca vreti un She knows you al lui DJ Tonka, o demonstratie a faptului ca muzica dance poate fi facuta si cu extrem de mult bun – gust. You can dance e ceva care ar fi putut fi scos de Kool & The Gang in 2010 iar Siren Song e si ea geniala. Exista posibilitatea ca cei care se autointituleaza „connaiseurs” sa remarce un talmes – balmes la capitolul instrumentatie. Doar ca e unul bine gandit, in care momentele de Michael Nyman se intrepatrund elegant cu The Beegees iar din cand in cand adie si o portie de Justice sau Daft Punk. Pare inimaginabil, dar acesta e Chilly Gonzales. The Grudge e una din putinele piese care are parte de voce, un fel de Eminem unplugged, cu un refren mai mult decat bogat, iar Pixel Paxil e un fel de soundtrack al unui film cu Charlie Chaplin technicolor. Crying e un fel de Army of Lovers cantat doar cu ajutorul unui pian. Desigur exista si momente mai putin stralucite aici. Bittersuite e o piesa in care Gonzales a cam uitat notiunea de chill, piesa fiind centrata pe un arpegiu care te scoate efectiv din minti daca rezisti sa nu apesi butonul skip in timpul auditiei. E momentul cel mai josnic al acestei creatii, dar unul care poate fi uitat instantaneu, fiindca e inconjurat de multe alte piese care pur si simplu stralucesc.
Interesant este ca scenele filmului Ivory Tower au fost concepute pe baza pieselor din acest soundtrack si nu invers cum se intampla in majoritatea cazurilor. Marea majoritate a pieselor sunt construite pe baza pianului a la Phillip Glass, cu acompaniemnet electronic cat se poate de modern si contin portiuni de rap aplicate peste niste constructii sonore ce nu pot fi defel incluse in hip – hop. Ca si cum Eminem ar scoate un album cu Phillip Glass iar producatorul ar fi Air. E de ascultat cu mare atentie, chiar daca nu e pentru oricine.
Recomandari: E un disc care darama bariere, esential pentru toti aceia care se bat cu caramida in piept considerandu-se “open – minded”. De nota zece, chiar si cu micile deraieri.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)