Catasfrofal, dezolant sau satisfacator?LCD Soundsystem

Prima impresie: undeva intre catastrofal si dezolant. Dupa aprofundari perceptia devine undeva intre nesatisfacator si “treaca-mearga”. La si mai multe auditii tinzi sa descoperi si momente de exceptie. Cu toate acestea raman in picioare si portiunile  in care parca iti vine sa rezolvi un rebus in timpul auditiei, deci verdictul final e satisfacator. Notiune care in cazul LCD Soundsystem echivaleaza cu “mult mai slab decat precedentele”, un disc care atunci cand “curge” nu te deranjeaza, dar nici nu-I simti prea tare lipsa. continuare

Baietii cu ochi albastri: Balkan Beat Box

Cel de-al treilea album al trupei formate de Tamir Muskat (ex Gogol Bordello) mixeaza muzica din Balcani cu hip – hop sau dub made in Jamaiaca. Desi are momente mai mult sau mai putin stralucite, discul se avanta putintel prea mult in "felia" Boban Markovic, dar ramane per ansamblu o auditie agreabila. Adevaratul magnet al acestui ghiveci este insa atunci cand il asculti live, iar pentru fanii trupei avem o veste buna: oamenii canta in luna iulie la Timisoara, in cadrul festivalului IRAF. continuare

Se poate canta jazz la 16 ani?Nikki Yanofsky

Asteptari: Nikki Yanofsky este cea mai tanara cantareata “ever” care a cantat pe scena prestigiosului festival de jazz de la Montreaux. Se intampla asta acum patru ani, pe cand  canadianca avea doar 12 anisori si de-atunci a urcat in fiecare an pe aceeasi scena.Printre multe alte realizari, domnisoara a inregistrat piesa Airmail Special pentru un tribut Ella Fitzgerald (disc pe care au aparut Etta James, Linda Ronstadt, Diana Krall si Natalie Cole). Desi a editat un album live cu cover-uri dupa Ella, Nikki este albumul de debut (de studio) al pustoaicei indragostite de Twilight care in luna februarie a implinit 16 anisori.

Rezultat: Chiar daca una din pasiunile ei marturisite este shopping-ul (deloc surprinzator, dealtfel!), pustoaica aceasta are un talent deosebit. Care a fost pus in evidenta de catre co – producatorii acestui disc : Jesse Harris si Phil Ramone. Acesta din urma creditat pentru materiale discografice cu Ray Charles, Natalie Cole, Bob Dylan, Gloria Estefan, Aretha Franklin, Billy Joel, Elton John, Sheena Easton, Quincy Jones, B. B. King, Madonna, Richard Marx, Paul McCartney, George Michael, Sinéad O'Connor, Luciano Pavarotti, Paul Simon, Frank Sinatra, Rod Stewart sau Liza Minnelli, ca sa numim doar cateva nume. Revenind la album, pustoaica pare sa calce pe urmele celebrei Ella Fitzgerald, ca si maniera de interpretare. Asa cum Michael Bubble merge pe linia Sinatra sau Madeleine Peyroux o copiaaza pe Billie Holiday, si Nikki paseste pe un taram batatorit cu multi ani in urma. Si care a mai fost explorat cat se poate de bine de Diana Krall sau Norah Jones, ca sa ne referim doar la ultimii ani. Ca sa vedeti cum se leaga lucrurile intre ele, Jesse Harris a compus si Don’t Know Why, hitul de debut al Norah Jones.

Piesele de aici au fiecare un magnet aparte, fie ca e vorba de preluari sau compozitii noi. For Another Day si Cool My Heels (care are puternice influente de Motown) sunt momente cat se poate de reusite iar Take the A Trainsi chiar si Somewhere Over the Rainbow au o magie aparte, chiar daca au fost cantate de cel putin 1.500 decantareti doar in ultimii ani. God Bless the Child, dupa Billie Holiday nu e un exemplu prea fericit de cover, chiar daca nu se inscrie in momentele „penibile”. Doar ca....varsta isi spune cuvantul. Interesant e si ca On the Sunny Side of the Street este combinata (intr-un fel de mash – up) cu Fool in the rain din visteria celor de la Led Zeppelin. .

 Desigur, nu se poate spune cu mana pe inima ca la 16 ani poti avea un album coerent cap – coada. Exista mici inadvertente, dar care palesc in fata talentului vocal de care da dovada canadianca. Sunt si momente mai spre pop si chiar si o melodie care n-ar avea ce sa caute aici., E vorba de I believe, o piesa compusa de Stephan Moccio (Celine Dion, Sarah Brightman, Josh Groban) si fostul lider al trupei Glass Tiger, Alan Frew , pe care o stiti daca ati urmarit Olimpiada din acest an din Vancouver. Desi in multe cazuri atunci cand industria muzicala pune „ochii” pe o vedeta de varsta solistei canadience exista mari sanse ca albumul care ajunge pe piata sa fie unul prea „slefuit” (vezi cazul Justin Bieber, par example), de aceasta data lucrurile au iesit cat se poate de bine si Nikky a reusit sa faca un disc dupa dorintele sale. Natural

Recomandari: Pentru toate urechile care rezoneaza la muzica pop si jazz, indiferent in care ordine.

Nitel pesimist, dar tulburator: The National

Per ansamblu discul e un du-te vino constant intre notele care iti induc o stare de reverie si cele care te fac sa-ti exteriorizezi sentimentele. Aparent echilibrul dintre cele doua „stari“ este motivul pentru care The National sunt atat de unici. E pentru melomanii care stiu sa asculte muzica nu doar cu urechile, care nu-ti inspira fericire cu orice pret. Poate fi un deliciu pentru cei care gusta Radiohead, Nick Cave, The Cure, Psychadelic Furs sau Joy Division. Desi e putin prea pesimist, e unul din cele mai tulburatoare albume din ultima vreme. continuare

Toni Braxton, departe de toto de Unbreak my heart

In momentele in care vocea solistei reuseste sa fie in centrul atentiei piesele au niscaiva originalitate, insa atunci cand aceasta “ataca” momentele mai ritmate e un dezastru. Alternanta dintre balade si r&b-ul american la moda nu i-a iesit prea bine, intreg discul fiind unul fara coeziune, fara o linie care sa uneasca cat de cat ideile si scheletele muzicale. Cateva balade de aici sunt digerabile intr-o seara ploioasa cu persoana iubita alaturea, dar per ansamblu daca v-a placut Unbreak my heart n-o sa gasiti nimic asemanator pe aici. continuare