Asteptari: The Liberators e o formatie australiana care cuprinde nu mai putin de zece instrumentisti, printre care se numara si cativa maestri ai unei alte trupe din aceeasi tara, Dojo Cuts. Albumul de debut al echipajului care „ataca” cu maiestrie ritmurile afro – funk cuprinde zece piese.
Rezultat: Avand in vedere ca printre „protectorii” noului super – grup australian se numara Amayo (liderul trupei americane Antibalas) si Gilles Peterson (BBC Radio One), e clar pentru toata lumea ca acest produs are toate sansele sa devina unul hot. Printre numele care apar ca invitati speciali la partea vocala se numara legendarul JoJo Kuo (care a mai colaborat printre altele cu Fela Kuti sau Daktaris), Roxie Ray (Dojo Cuts) si Afro Moses (Ghana). Ca si stil, discul asta se invarte in lumea afrobeat si funky – jazz, fiind un soi de omagiu adus muzicii anilor 70.
Asteptari: ESG (Emerald, Sapphire & Gold) e numele inventat de trei surori din Bronx care si-au inceput cariera in jam – session-uri tinute in depozite din Bronx. Primul lor E.P. a aparut in 1981, iar doi ani mai tarziu fetele au editat si discul de debut. De-a lungul anilor, trupa s-a destramat si a revenit de vreo doua ori si a editat doar patru discuri, ultimul material de studio fiind Keep on Moving, acum patru ani.
Rezultat: Indiferent ca esti familiarizat sau nu cu ESG, compilatia asta de greatest hits ar trebui sa te dea pe spate. Desigur, afirmatia e valabila mai ales in cazul profanilor in care ma numar si eu, care au ocolit din varii motive istorioara scrisa de surorile Scroggins. Orice sursa serioasa ar trebui sa va dumireasca ca avem de-a face cu unul din grupurile muzicale care a influentat o gramada de lume iar piesele lor au stat la baza multor sample-uri ale unor nume cunoscute. Si cu toate acestea piesele semnate ESG sunt mult mai putin cunoscute decat ale altor formatii de gen. Promotie nefericita, ce sa-i faci.
Daca te incumeti sa categorisesti cumva ceea ce canta ESG, te inhami la o treaba foarte dificila. Se stie, muzica lor a fost folosita en – gros pentru sample-uri din diverse directii de la hip hop, post punk sau disco.Daca mai adaugam faptul ca producatorul muzical al lor a fost Martin Hennet (raspunzator printre altele de Joy Division), e foarte tentant sa asociezi ciorba asta undeva in zona post – punk. Aparent. Dar atunci cand punk-ul se amesteca ba cu disco ba cu funk, categoric e ceva neobisnuit. Probabil acest atribut defineste pe deplin felia ESG: melodiile sunt „altfel” fata de ceea ce te astepti.
Fara indoiala, atunci cand asculti piesa UFO iti ramane intiparita in minte sirena care a fost folosita de prea multe ori de-a lungul anilor pentru a trece neobservata. Groove-ul piesei Dance este unul ucigator si foloseste in mod paradoxal o sumedenie de cinele hi-hats in locul unde urechea s-ar astepta sa fie tratata cu refren. Una din cele mai surprinzatoare piese de aici este Chistelle, care are parte de o chitara aproape punk care iti da impresia ca asisti la vreun concert al celor de la P.I.L. pe strazile din Brooklyn. Exista aici si cateva piese mai noi, extrase din albumul din 2006 al celor de la ESG, cum ar fi Insane (Tambourine Mix), o melodie axata doar pe percutie si voce, un fel de Salt n Pepa mai altfel. Marea majoritate a pieselor sunt mult mai funky decat prevede legea, chiar daca pe alocuri sunt nitel repetitive. Cam trei sferturi din creatii nu respecta defel „incadrarile” clasice. Din aceasta cauza, unele piese iti suna pe moment a chestii care au fost folosite si de Red Hot Chilli Peppers, iar dupa cateva secunde ai impresia ca parca si Beastie Boys au ascultat pe repeat ESG. Ba chiar si Tricky, care dealtfel a declarat oficial ca a fost influentat de ESG. Misto din cale afara e si Moody, care aduce destul de serios cu disco-ul a la Indeep (raspunzatorii hitului Last night a DJ saved my life).
Haios e ca prin 1992 ESG a scos un E.P. numit Sample Credits Don't Pay Our Bills. O dedicatie directa pentru toti acei care de-a lungul anilor au folosit diverse sample-uri din muzica lor, fara sa le dea un ban, se subintelege. Va vine sa credeti sau nu, tobosara trupei, Valerie Scroggins a ajuns sa se judece cu un tribunal din Brooklyn pentru o suma de bani care a cerut-o in urma accidentarii de la locul de munca. Ei bine, tineti-va bine, doamna cu pricina este soferita de autobuz in New York!
Recomandari: Exista comori adanc ingropate, pe care atunci cand le descoperi iti creeaza o exaltare dubios de intensa. E cazul ESG, ceva care merita ascultat cu urechea ciulita pentru amatorii de muzica funky, indiferent de stil.
Asteptari: Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand reusesc sa ascult ceva despre care n-am nici cea mai vaga idee, iar produsul e unul “neasteptat” se cheama ca e o experienta misto. Chiar daca Peter Gordon nu-mi spunea absolut nimic, o vaga impresie totusi aveam inainte de aceasta auditie gratie casei de discuri DFA la care a aparut materialul. Da, e label-ul lui James Murphy de la LCD Soundsystem, dar ceea ce se aude aici nu intra in tiparele muzicii electronice. Sau cel putin cele de astazi. E disco funky 80 s dar total altcumva decat te-ai fi asteptat. Chiar daca exista si un bucatar celebru cu acest nume, Peter Gordon e totusi un muzician. Care e activ de prin 1977 si a compus muzica de balet si de opera. A primit chiar si un pemiu Obie (acordat musical-urilor de pe Broadway). Printre colaborarile sale de-a lungul timpului se numara cele cu Balanescu String Quartet, Robert Ashley, Arthur Russell, Laurie Anderson, Suzanne Vega sau Flying Lizards. Love of Life Orchestra (Lolo) e proiectul lui mai „disco”, in care din cand in cand au mai aparut si alti muzicieni cunoscuti cum ar fi Arthur Russell sau David Johansen din trupa New York Dolls, ambii prezenti pe acest disc. Antologia aceasta colecteaza la un loc colaborarile sale de-a lungul timpului cu Lolo dar si doua piese semnate Justine & the Victorian Punks, un alt proiect al muzicianului.
Peter Gordon - Love of Life Orchestra
Rezultat: Probabil ca e nevoie sa adaugam u cuvant nou in DEX. Si asta pentru ca termenii de experimental, avangarda sau fuziune nu definesc pe deplin munca lui Peter Gordon. Prima piesa a albumului “Beginning οf thе Heartbreak/Don’t Don’t“ are vreo opt minutele si a fost „descoperita” gratie folosirii sale de catre James Murphy intr-un disc – compilatie din seria FabricLive. Ei bine, orice ureche avizata este plimbata printr-un soi de KLF, niscaiva blues asezat din anii 70, putintel pian a la Billy Joel, bucati de jazz fusion si chiar si downtempo. Ah, si era sa uit exista aici pasaje de Moog cat se poate de demente, opriri si ruperi de ritm, plus un saxofon care aduce a P – Funk, dar pe alocuri suna de parca ar fi chitara distorsionata din Sex Pistols. Va vine sa credeti sau nu acest talmes – balmes este impachetat intr-un ambalaj cat se poate de potrivit, nu din acela care straluceste de la distanta dar nici acela din categoria „forget it”. E pur si simplu nebunie, in cel mai frumos sens al cuvantului, ceva care rar ti-e dat sa asculti intr-o singura melodie. Extended Niceties este un fel de funk care din cand in cand aluneca in cutiuta celor mai avangardisti muzicieni de pe planeta. Roses on the disco floor e un exemplu de piesa in care orchestrele dadeau hiturilor disco un iz aparte si n-are cum sa nu iti evoce franturi de Studio 54. Still You e un fel de Je taime moi non plus adaptat vremurilor disco iar Iago s escape e definitia minimalismului. That hat e un fel de David Bowie meets Talking Heads stropit din belsug cu voci de opera clasica in aceasta melodie aparand dealtfel si Arthur Rusell. E un intreg special, divers, adorabil, ce mai!
Categoric, nu e un disc pentru toata lumea. Desi piesele astea au o vechime (vreo trei decenii) ele au o rezonanta aparte si-n 2010, e drept si datorita faptului ca au fost reinregistrate de echipajul de la DFA. Discul acesta e o dovada sublima a faptului ca muzica ramane o arta si totodata un balsam impotriva durerilor auditive provocate de o buna parte a celor care-si spun muzicieni in zilele noastre.
Recomandari: Pentru oricine are chef de o combinatie letala de funk, soul, new wave si disco. Atentie, poate creea dependenta.
Asteptari: Pentru cei pierduti in tonele de muzica moderna care se revarsa asupra omenirii in fiecare saptamana care n-au aflat inca de Sharon Jones, din capul locului trebuie precizat ca solista in varsta de 54 de ani activeaza in zona soul/funk si acest disc este cel de-al patrulea ei material discografic realizat alaturi de trupa The Dap Kings. Spre deosebire de popularul curent retro – revival care se manifesta in multe din produsele actuale, Sharon reuseste sa surprinda prin veridicitate, albumele ei sunand de parca ar fi fost inregistrate la sfarsitul anilor 60 sau inceputul anilor 70.
