RUFUS - Bloom

                                           

Irefutabil, o grămadă din artiştii care se învârt în muzica dance – pop din zilele noastre au un sound deja vu. Se prea poate ca acesastă constatare să fie datorată faptului că mai toţi folosesc aceleaşi VST-uri şi progrămele ajutătoare. Şi totuşi, există şi oameni care reuşesc să prezinte materiale discografice interesante, folosind aceleaşi pattern-uri, dar cu stil. E şi cazul australienilor RUFUS, care ca şi fraţii lor americani care alcătuiesc Capital Cities, au o semnătură aparte. O altă certitudine este că în lipsa unor repere clare şi concise, o sumedenie de etichetări ale unor formaţii din zilele noastre sunt cât se poate de halucinante. Bunăoară, pe Wikipedia stilul australienilor este „alternative dance group“. Adică o corcitură între Red Hot Chilli Peppers şi David Guetta? Categoric nu. Cel de-al doilea album al celor trei muzicieni din Sydney nu are nimic din numele descrise anterior, fiind un pop – dance de calitate superioară, la fel ca şi debutul lor „Atlas“, care în 2013 a ajuns pe prima poziţie a topului din Australia şi a avut un feedback frumuşel şi în alte zone ale lumii.

 Cu excepţia piesei de final „Innerbloom“, celelalte zece compoziţii incluse pe acest disc respectă cu sfinţenie regula unui pop – hit: vers, cor, ritm stabilit undeva la 120 BPM şi alte ingrediente folosite en – gros de către majoritatea celor care-şi petrec timpul cu crearea de piese de top. Ceea ce face ca aceste piese să iasă din „turmă“ este melodicitatea deosebită cu care australienii combină sound/urile. Găseşti aici italo – disco- ul specific anilor 80, garage – house a la Disclosure, balearic – disco, armonii trance şi chiar şi niţel tech- house. Una din piesele care străluceşte de departe este „You were right“, unde amalgamul de stiluri prinde contur încă din primele acorduri. Piesa asta e un soi de Caribou compus special pentru ringul de dans şi are o magie aparte. Sound-urile de synth sunt adesea acompaniate de efecte electronice subtile care crează o atmosferă de cocktail, ca de exemplu în Be with you, care te face să te binedispui instantaneu. „Like an animal“, „Until the sun needs to rise“ sau „Brighter“, completează senzaţia de vară pe care o emană albumul. Da, e drept, piesele sunt uşurele, dar produsul final este delicios fiindcă australienii îmbină influenţele într-un mod aparte. Muzica RUFUS este creată parcă special pentru delfinii care fac spectacole de magie. Finalul albumului, „Innerbloom“ demonstrează că oamenii aceştia pot produce şi chestii mai puţin comerciale. Drept urmare, amatorii de exepriemnte pot asculta aproape zece minute de nebunie australiană cu multe răsturnări de armonii pe parcurs. Un alt fapt interesant este că trupa aceasta are un alt nume în Statele Unite Ale Americii, RUFUS DU SOL. Şi asta pentru că numele de Rufus nu este disponibil în această ţară, din cauze de copywright. Overall, dacă vreţi să ascultaţi o muzică pop – dance decentă în anul 2016, vă recomand să nu ocoliţi această audiţie. 

Prins Thomas - The Album

Albumul lui Prins Thomas rivalizeaza cu venirea primaverii, constructiile sonore emanand o prospetime ametitoare. E ca si cum te-ai trata cu o portie sanatoasa de polen, gama de aminoacizi fiind in acest caz mirificele sunete inventate de barbosul Thomas Moen Hermansen. Pe ici pe colo o ureche atenta sesizeaza si influente de Can si Neu! Daca albumul realizat de Prins Thomas si Lindstrom in 2008 Where you go to I go too a avut un iz mai mult de Moroder si Vangelis de aceasta data muzica este condusa de chitari. Nu e disco, dar e sublim.
Pentru unii colectionari barbosi de discuri, Prins Thomas este vazut ca un Dumnezeu. Alaturi de conationalii lui norvegieni Lindstrom si Todd Terje el formeaza Sfanta Treime a curentului numit cosmic disco. Un termen folosit destul de aiurea, ca o “eticheta” menita a vinde mai bine un produs. Acest termen trendy a intrat in vocabularul oricarui “electronist” (amator de muzica electronica) din zilele noastre, chiar daca nimeni nu stie exact cu se mananca acesta. Nu e un secret ca acesta provine de undeva de la sfarsitul anilor 70 si inceputul anilor 80 cand a fost asociat cu muzica unor DJ ca Danielle Baldelli sau Beppe Lopa. In multe cazuri termenul de „cosmic“ a fost adaugat la orice reaparitie din anii 80 din Italia, ca un fel de sinonim la “italo – disco”. In general muzica cosmic disco are tempo – ul jos si sunete de synth care merg in “loop”-uri aproape permanente, care au darul de a naste note muzicale hipnotice.

Daca tot am elucidat in mica masura termenul, e timpul sa amintim ca desi are la activ „o caruta“ de remixuri si chiar albume realizate cu Lindstrom, The Album este discul de debut al lui Prins Thomas. Cu numai sapte piese si un timp total de 60 de minute, e clar pentru oricine ca nu e muzichie din categoria „bubble – gum“. Judecand dupa aparitiile sale anterioare albumul poate reprezenta o surpriza pentru cei care se asteapta la disco cosmic in stare pura. E mai degraba space – rock, o muzica dominata de un „vibe“ rusinos de pozitiv, o impreunare fericita a chitarilor fara distors cu sunetele analogice ale muzicii electronice. Poate parea un termen banal, dar e mai degraba easy listening decat cosmic disco. Daca am avea autostrazi, muzica lui Prins Thomas ar putea fi incadrata in “de condus”. O muzica menita sa te impregneze cu o liniste sufleteasca aparte.

Cele sapte melodii ale discului au din plin influentele cu care s-a pricopsit muzicianul in copilarie: The Cramps, The Clash, Ry Cooder sau John Martyn. Si multe altele, de la krautrock la deep house. Fie ca e vorba de Nattonsket (cea mai apropiata piesa de feeling-ul balearic), Sauerkraut ( care il are pe Lindstrom la clavinet) sau Wendy not Walter (un omagiu adus compozitorului Wendy Carlos), piesele emana o caldura aparte si au parte de o spontaneitate demna de remarcat. Personal gasesc cele noua minute ale piesei Slangenmusikk (muzica pentru serpi) ca fiind punctul culminant al albumului, dar fiecare secunda din acest disc are ceva aparte.  Fara voci (exceptand Nattonsket), improvizatie cu chitara si sintetizator analogic, asta e reteta de succes pentru norvegianul barbos

Muzica aceasta este prog – electronica , o imbinare fericita intre progressive – rock si muzica electronica. As putea spune ca norvegianul resusciteaza nume ca Tangerine Dream, Vangelis sau Jean Michel Jarre adaugandu-le ritmuri actuale si pastrand grandoarea SF a sunetelor. Adesea piesele capata o aura din aria progressive – rock, iar cele mai sarmante momente ale discului sunt acelea in care krautrock-ul se alinieaza perfect elementelor disco si sound-urilor de techno de la radacini.

Albumul lui Prins Thomas rivalizeaza cu venirea primaverii, constructiile sonore emanand o prospetime ametitoare. E ca si cum te-ai trata cu o portie sanatoasa de polen, gama de aminoacizi fiind in acest caz mirificele sunete inventate de barbosul Thomas Moen Hermansen. Pe ici pe colo o ureche atenta sesizeaza si influente de Can si Neu! Daca albumul realizat de Prins Thomas si Lindstrom in 2008 Where you go to i go too a avut un iz mai mult de Moroder si Vangelis de aceasta data muzica este condusa de chitari. Nu e disco, dar e sublim.