25 mar. 2011

The Human League - Credo

Asteptari: The Human League e o trupa britanica formata in 1977 care a facut furori prin anii 80 in asa numitul curent synth – pop si care se poate mandri cu peste 20 de milioane de discuri vandute si noua albume. Credo vine la zece ani distanta de precedentul disc Secrets si cuprinde 11 piese.

Rezultat: Impresia pe care o ai dupa auditia acestui material discografic e asemanatoare aceleia pe care ti-o da un Eurocrem consumat in 2011. E o anumita vraja. Nu ai cum sa uiti ce gust misto avea crema asta pe vremea lui Ceasca. Pe de alta parte, cine nu a gustat Eorocrem-ul in acei ani nu va gasi nimic special in gustul din 2011 al acestuia. Recunosc, am asteptat cu interes comeback-ul trupei lui Phillip Oakey, gasca  care in umila-mi parere a editat una din cele mai misto cantece pop din toate vremurile, Don’t you want me.

24 mar. 2011

Avril Lavigne - Goodbye Lullaby

Asteptari: Cel de-al patrulea album de studio al canadiencei Avril Lavigne vine la aproape patru ani distanta de precedentul, o perioada destul de mare daca e sa judecam in termenii muzicii pop. Cu peste 30 de milioane de discuri vandute, micuta canadianca e considerata una din cele mai de succes artiste actuale.

Rezultat: V-ati intrebat vreodata care este sunetul pe care il scoate o banala migrena? Ei bine, Avril Lavigne are raspunsul. Albumul de fata este unul monoton si plictisitor, astfel incat e o adevarata aventura sa-l parcurgi track cu track de la inceput pana la capat. Solista care a facut ravagii pe la inceputul anilor 2000 cu melodioare de genul Complicated, Sk8er Boy, My Happy Ending sau Dont tell me si-a pierdut complet din sarm si s-a afundat intr-un pop – rock numai bun de difuzat cat e ziulica de lunga la posturile de radio.

23 mar. 2011

Demdike Stare - Tryptych

Asteptari: Demdike Stare e un duet britanic nascut din colaborarea intre un producator si DJ de muzica techno (Miles Whittaker) si un pasionat colectionar de viniluri (Sean Canty). Tryptych este o reeditare a celor trei viniluri (E.P.) scoase anul trecut de acest duet: Forest of Evil, Liberation Through Hearing si Voices of Dust.  Termenul de reeditare nu e tocmai exact, avand in vedere ca materialul cuprinde si o serie de track-uri care nu au aparut pe vinilurile originale.
Rezultat: Mi-e greu sa gasesc o explicatie logica la eticheta de witch – house cu care a fost catadicsita o anumita parte a muzicii din zilele noastre. In cazul celor de la Demdike Stare jocul de cuvinte pare sa vina gratie vrajitoarei din secolul 17 care a inspirat denumirea trupei. O alta trupa imbibata in acest conglomerat stilistic e Salem. In cronica dedicata discului lor Kings Night am remarcat printre altele faptul ca „rar ti-e dat sa asculti un disc atat de straniu“. Ma vad nevoit sa repet afirmatia, cu precizarea ca cei de la Salem sunt mici copii pe langa Demdike Stare.

22 mar. 2011

The Liberators - The Liberators

Asteptari: The Liberators e o formatie australiana care cuprinde nu mai putin de zece instrumentisti, printre care se numara si cativa maestri ai unei alte trupe din aceeasi tara, Dojo Cuts. Albumul de debut al echipajului care „ataca” cu maiestrie ritmurile afro – funk cuprinde zece piese.
Rezultat: Avand in vedere ca printre „protectorii” noului super – grup australian se numara Amayo (liderul trupei americane Antibalas) si Gilles Peterson (BBC Radio One), e clar pentru toata lumea ca acest produs are toate sansele sa devina unul hot. Printre numele care apar ca invitati speciali la partea vocala se numara legendarul JoJo Kuo (care a mai colaborat printre altele cu Fela Kuti sau Daktaris), Roxie Ray (Dojo Cuts) si Afro Moses (Ghana). Ca si stil, discul asta se invarte in lumea  afrobeat si funky – jazz, fiind un soi de omagiu adus muzicii anilor 70.

Ayo - Billie - Eve

Asteptari: Cantareata Ayo se descrie ca fiind o tiganca africana „dintr-un tata nigerian si o mama de etnie rroma din Romania“. Daca sunteti curiosi de unde vine numele, apelam la un alt citat: „Ayo., scris cu punct la final, inseamna "bucurie" in limba vest-africana Yoruba, iar Ayo simplu inseamna "ceapa"". Primul ei album Joyful a fost editat in 2006, iar inaintea acestui material, solista a mai recidivat cu Gravity at last, aparut in 2008.

Rezultat: E o adevarata placere sa asculti un pop de calitate in vremurile noastre. Mai ales intr-o perioada in care marea majoritate a artistilor care se scalda in aceasta categorie reusesc sa fie de-a dreptul inspizi, incolori sau inodori.