Seun Kuti & Egypt 80 - From Africa with fury: Rise

Asteptari: Seun Kuti este cel mai tanar fiu al legendarului Fela Kuti, unul din pionerii stilului numit afrobeat, un amalgam muzical ce include o fuziune de funk, jazz, rock si ritmuri traditionale din Africa de Vest. Seun a debutat in 2008 cu albumul Many things, realizat alaturi de Egypt 80 (fostul grup al tataului sau) iar acest nou material realizat in aceeasi formula contine sapte piese.


Rezultat: Atunci cand vine vorba de world – music (termen in care ne place sa inglobam automat si muzica africana) parerile sunt cat se poate de impartite. Marturisesc, nu fac parte neaparat din zona aceea care imbratiseaza neconditionat orice produs care vine din aceasta zona, dar cel de-al doilea material al lui Seun Kuty merita toata atentia in primul rand pentru faptul ca emana o energie primara greu de gasit in alte „felii”.

Paul Simon - So beautiful or so what

Asteptari: Paul Simon este unul din cei mai faimosi muzicieni de origine maghiara, parintii lui fiind evrei din tara vecina. Prezent pe piata muzicala din 1965, pe cand era jumatatea duo-ului Simon & Garfunkel Paul Simon a pornit-o pe drum propriu in 1970. Pe parcursul carierei sale, a adunat 13 premii Grammy iar noul lui disc vine la cinci ani fata de precdenta sa realizare, Surprise.

Rezultat: Spre deosebire de capodopera lui numita Graceland, acest nou album nu are o linie predominanta. So beautiful or so what e un caleidoscop ce include mostre din chitarile a la Graceland, balade cat se poate de sensibile cu elemente de bluegrass si o sumedenie de elemente menite sa creeze o constructie sonora unica, asa cum numai Mr. Paul Simon stie sa faca.

Watcha Clan - Radio Babel

Asteptari: Watcha Klan este un grup francez cu sediul in Marseille care abordeaza un stil cat se poate de greu de definit. Daca e sa ne luam dupa Wikipedia, ceea ce presteaza ei este un amestec de ragga, dub, electro si jungle. Radio Babel este al 5-lea disc al francezilor, care vine la trei ani dupa Diaspora Hi-Fi.
Rezultat: Daca aveati impresia ca ati prins vreodata notiunea exacta a cuvintelor fusion sau eclectic, fiti atenti aici: Radio Babel e taticul tuturor. Probabil ca nu sunt singurul omulet pe aceasta Planeta care din cand in cand e atent la un disc fara nici o asteptare, iar dupa auditie ramane in starea aceea de „nomansland”. Dupa ce cele 15 piese care alcatuiesc acest album s-au scurs in boxe, am ramas pur si simplu inmarmurit. Dupa mai multe auditii in tihna am reusit sa dau verdictul: albumul asta e una din cele mai eclectice chestii auzite vreodata in viata mea.

Mariza - Fado Tradicional

Asteptari: Mariza este una dintre cele mai cunoscute cantarete de fado din Portugalia, care a fost prezenta la cea de-a treia editie a festivalului Plai din Timisoara. Artista a vandut pana acum peste 1 milion de albume, iar noul ei disc Fado Tradicional vine la trei ani de pauza dupa precedentul Terra, editat in 2008.

Rezultat: Solista nascuta in Mozambic a reusit in ultimii ani sa aduca in centrul atentiei muzica fado (supranumita de unii si blues-ul portughez). Daca la albumul ei anterior, Mariza a amestecat muzica asta cu influente de jazz brazilian si alte asemenea bunataturi, de aceasta data orchestratiile pieselor sunt cat se poate de minimale, urechile fiind incantate doar de un trio de chitari.

Al Di Meola - Pursuit of Radical Rhapsody

Asteptari: Al Di Meola e considerat drept unul din cei mai buni chitaristi din lume, care de-a lungul vremurilor a cochetat cu mai multe genuri muzicale, insa cel care l-a consacrat jazz-ul cu influente latino. De-a lungul anilor, muzicianul a vandut peste 6 milioane de discuri iar acest disc vine la cinci ani distanta dupa precedentul Diabolic Inventions And Seduction For Solo Guitar, cu mentiunea ca in 2009 a scos alaturi de Chick Corea, Stanley Clarke si Lenny White un album live al proiectului Return to Forever. 
Rezultat: Daca mi-e permis sa ma folosesc de titulatura albumului de debut a australienilor de la Men at Work, albumul acesta este pur si simplu Business as Usual. Discurile domnului care a concertat pentru prima oara in Timisoara in 2006 in cadrul festivalului Plai sunt adevarate standarde pentru oricine are oarecari tangente cu jazz/fusion iar vocabularul muzical este unul de exceptie care reuseste sa creeze un feeling mirific pentru melomani. Carevasazica, cele 15 piese incluse aici sunt exact asa cum te astepti sa fie: nimic in plus, dar nici in minus!

Boubacar Traoré - Mali Denhou

Asteptari: Boubacar Traoré e un muzician nascut in 1942 care a avut o perioada de glorie prin anii 60, dupa care a fost brusc uitat. De vreo 50 de ani nenea acestea compune cantece unice marcate de independenta statului Mali si povestea lui de viata. Noul sau album Mali Denhou vine la sase ani de pauza dupa precdentul disc numit Kongo Magni.

Rezultat: Va spun cat se poate de sincer, e cat se poate de terapeutic sa asculti asa o muzica. Chiar daca sound-ul e deceptiv de simplu si constructiile sonore parca sterg cu buretele ultimele decenii, senzatia de calm pe care ti-o da un asemenea album nu poate fi descrisa in cuvinte. E ca si un concediu de pe vremea lui „Ceasca“, cand prindeai doua saptamani de odihna si tratament la statiunea balneoclimaterica Baile Herculane.

Nolwenn Leroy - Bretonne

Asteptari: Dupa ce a castigat un concurs de tinere talente, Nolwenn Leroy a facut doua albume cat se poate de pop, iar in luna decembrie a anului 2009 a scos un disc mai spre acustic. Pentru acest al 4-lea disc solista de 28 de ani a abordat muzici din regiunea in care s-a nascut, plina de influente celtice.

Rezultat: E cat se poate de reconfortant sa te apuci de o auditie fara sa ai nici un fel de asteptari. Inainte de primele acorduri ale piesei numite Tri Martolod, recunosc, n-aveam nici cea mai vaga idee ce e cu Nolwenn Leroy. Insa inca de la primele acorduri ale piesei cu pricina, zbang! E sentimentul ala de deja – vu.

Tamikrest - Adagh

Asteptari: Exact ca si Tinariwen, Tamikrest e o trupa tuarega, originara din Sahara maliana. Pentru cei care au auzit vreodata de primii, garantez ca vor degusta pe deplin si albumul de debut semnat Tamikrest, un blues –rock cu un aer fierbinte de desert al unei formatii al carei nume inseamna in limba lor “coalitie”.
Rezultat: Desi Internetul a adus si o sumedenie de tampenii ridicate la rang de arta, il putem face raspunzator si pentru niste lucruri bune. Daca mai demult o colaborare muzicala intre un canadian si un neozeelandez parea un scenariu descris din opera lui Jules Verne, astazi aceste imbinari sunt cat se poate de la indemana. Ceea ce inseamna automat ca un disc cu muzica africana se poate creea lejer si-n Siberia. Cu toate acestea, un disc made in Africa va avea intotdeauna mai multa veridicitate, desigur.

Budapest Bár - Volume 3 Zene

Asteptari: Proiectul Budapest Bár a fost inventat acum trei ani de catre Farkas Robert, un muzician din Ungaria care a facut parte si din trupa Kistehén Tánczenekar, cu scopul declarat de a da un nou imbold muzicii „tiganesti de cafenea“. Pentru primul lor album, oamenii au invitat cateva din cele mai mari nume ale muzicii maghiare pop (printre care s-au numarat membri ai trupelor Hiperkarma, Colorstar, Quimby, Kispál és a Borz si au reusit sa darame absolut toate barierele, avand concerte cu sali pline atat in locuri unde se canta muzica simfonica, cat si in cluburi, chiar si-n celebrul A 38 Hajo din Budapesta. Anul trecut, oamenii au recidivat cu un dublu – album care a purtat subtitlul Tanc (Dans), iar acest Zene (Muzica), cuprinde 24 de piese diverse si extrem de colorate.

Hadouk Trio - Air Hadouk

Instrumentele exotice au un rol aparte in aceasta feerie sonora: de la un nai din Armenia numit Doudouk la un fel de chitara bass facuta zice-se din piele de camila care se numeste hajouj. Prea multe nu sunt de spus despre cele 13 piese: oricine iubeste jazz-ul, rock-ul si ritmurile world va gasi o auditie mai mult decat placuta in aceasta noua aparitie a trio-ului. De bagat la urechiuta fara limita de varsta, nationalitate sau sex.

Pentru o calatorie in jurul lumii nu-ti trebuie nici pe departe 80 de zile dupa cum sustinea Jules Verne. E de-ajuns 60 de minutele, timpul cat dureaza cele 13 piese incluse pe noul album al proiectului francez Hadouk Trio, care reuseste gratie instrumentelor folosite sa ne duca din China pana-n Africa cat ai zice peste. Cu o mica oprire in Armenia, desigur. Hadouk Trio a cucerit o multime de aprecieri din partea criticilor si chiar si prestigiosul premiu Victoires de la Musique Jazz, fiind cunoscuti mai ales pentru materialele lor  Utopies si Baldamore. 

Aclamat ca unul din cei mai prolifici instrumentisti francezi, Didier Malherbe a inceput sa cante la saxofon la varsta de 13 ani, dupa ce l-a auzit pe Charlie Parker. Atractia sa vizavi de diversele fuziuni ale stilurilor muzicale a venit dupa ce a fost martorul unui concert al trupei Soft Machine, ceva mai tarziu punand la cale chiar un grup psych – rock numit Gong, alaturi de care a avut un succes deosebit. Dupa o serie de albume si colaborari, in 1994 alaturi de Loy Ehrlich a pus bazele acestei trupe, careia i s-a alaturat si Steve Shehan, un percutionist care in CV-ul sau are colaborari cu Paul Simon si Bob Dylan, printre altii. Restul este...sunet!

Cele 13 piese incluse pe Air Hadouk au cate putin pentru fiecare meloman. Muzica trio-ului nu si-a pierdut din savoarea africana. Asta nu inseamna ca aceasta calatoria sonora nu contine si arome din est. Ba chiar si ritmuri africane si tonalitati americane, intregul conglomerat fiind un mix eclectic de jazz cu rock si sound-uri din categoria world music.
Desigur instrumentele exotice au un rol aparte in aceasta feerie sonora: de la un nai din Armenia numit Doudouk la un fel de chitara bass facuta zice-se din piele de camila care se numeste hajouj. Prea multe nu sunt de spus despre cele 13 piese: oricine iubeste jazz-ul, rock-ul si ritmurile world va gasi o auditie mai mult decat placuta in aceasta noua aparitie a trio-ului. De bagat la urechiuta fara limita de varsta, nationalitate sau sex.

Ali Farka Toure / Toumani Diabate - Kala Djula

Inginerul de sunet al acestor inregistrari a facut o treaba foarte buna. Si asta pentru ca a reusit sa pastreze caracterul intim al sesiunilor de inregistrari. Daca asculti albumul la volum mare poti auzi pe ici pe colo cum scartie cate un scaun. Pe scurt, este muzica de suflet. Mai pe larg...apasati play, e ceva care nu are cum sa dauneze nimanui.

Inregistrat acum cinci ani in Londra (si aparut acum cateva zile), albumul de fata reprezinta a doua colaborare intre regretatul chitarist de blues african Ali Farka Toure si colegul sau din Mali, Toumani Diabate, care este unul dintre cei mai apreciati cantareti la kora, un instrument traditional african format din 21 de corzi. Albumul lor precedent, In the Heart of the Moon - realizat impreuna cu Ry Cooder a fost nominalizat la premiile BBC World Music. Insa si mai important este ca a primit un premiu Grammy!

Chiar daca pe cateva piese apar si alti instrumentisti, intregul album se invarte in jurul chitarii lui Toure si a mirificului mod de a canta la kora a lui Diabate. Piesa de debut a discului, Ruby, zugraveste cat se poate de bine sound-ul profund abordat de cei doi muzicieni. Printre cele mai izbutite momente ale discului se numara Be Mankan, o constructie sonora care abordeaza intr-un fel aparte un amplu sentiment de tristete si 56 care in mod miraculos reuseste sa exprime exact opusul. Pentru cei care nu sunt familiarizati cu kora, acesta este un instrument care suna undeva intre o harfa si hapsicord., cu niste note care se revarsa parca intr-o cascada. Alaturi de piesele instrumentale, amatorii vor avea ocazia sa se delecteze si cu doua piese vocale: Sabu Yerkoy si Sina Mory. Printre atu-urile acestui disc se numara si prezenta la chitara bass a lui Cachaito, cunoscut amatorilor de world music gratie proiectului Buena Vista Social Club. Acesta dealtfel isi pune amprenta mai ales pe Sabu Yerkoy o piesa care este undeva la mijlocul distantei intre Cuba si Mali.

Inginerul de sunet al acestor inregistrari a facut o treaba foarte buna. Si asta pentru ca a reusit sa pastreze caracterul intim al sesiunilor de inregistrari. Daca asculti albumul la volum mare poti auzi pe ici pe colo cum scartie cate un scaun. Ascultand acest disc ai senzatia ca esti intr-o camera alaturi de doi dintre cei mai apreciati muzicieni africani, care au o conversatie si pun la cale ceva care va ramane mult timp de acum inainte. Pe scurt, este muzica de suflet. Mai pe larg...apasati play, e ceva care nu are cum s dauneze nimanui.

Petruta Kupper - Pantraume

Petruta Kupper are un talent de necontestat, fapt care face ca acest disc sa fie unul fara cusur. Este un album esential pentru amatorii de Gheorghe Zamfir si pentru amatorii de muzica clasica. Din fericire, discul de debut al Petrutei a aparut in Germania. Daca ar fi fost scos in Romania, fiti sigur ca nimeni nu-l baga de seama.

Nu mai e un secret pentru nimeni performanta realizata de sibianca Petruta Kupper in concursul de talente Supertalent din Germania. Ea a terminat pe locul trei in cel mai celebru concurs de tinere talente muzicale din Germania, Supertalent, eveniment la startul caruia s-au aliniat nu mai putin de 37.000 de candidati. Si care a avut un juriu al carui sef este nimeni altul decat fostul Modern Talking, Dieter Bohlen.  Cu piesa „Once Upon A Time In The West“ al lui Ennio Morricone (prezenta si pe disc) interpretata la nai, Petruta a reusit sa rupa gura targului.
Eleva lui Gheorghe Zamfir capitalizeaza rapid succesul printr-un disc care a intrat direct pe pozitia a 5-a a clasamentului german de albume. Si care cuprinde nu mai putin de doua versiuni ale piesei The Lonely Shepherd (creatie James Last si Gheorghe Zamfir), cunoscuta si din coloana sonora a filmului Kill Bill. Una din variante este cantata in duet alaturi de Michael Hirte. Un tip care canta la muzicuta si care a castigat anul trecut acelasi concurs. Chestiune clara de marketing, dar care nu deranjeaza defel. Si pentru ca e un disc "clasic" nu lipseste nici Amazing Grace. Sau El Condor Pasa, compusa initial in 1913  dar facuta celebra de versiunea celor de la Simon and Garfunkel.
Tot la capitolul muzici pentru urechi clasice intra si Liebestraum de Franz Liszt, sau La Paloma, compusa in 1863. Fiindca albumul a aparut in tara lui Goethe, avem si Guten abend, guten Nacht. O piesa de adormit copii, compusa de Brahms. Pentru trei minutele excursia sonora ne poarta si in Venetia, unde piesa Barcarole se spune ca era (este?) un slagar printre gondolieri. Cei care nu le au cu limba germana s-ar putea sa fie intrigati de piesa Weißt du wieviel Sternlein stehen. Categoric o expresie care nu prea ti se lipeste de limba. Una din cele mai "recente" piese de aici este Memory, extrasa din musical-ul Cats al lui Andrew Lloyd Weber. Nici Bach n-a fost ocolit, menuetul compus pentru cea de-a doua sotie a compozitorului fiind si el prelucrat de Petruta. Pantraume este o constructie realizata in principal pentru amatorii de muzici clasice, dar care cu siguranta isi va gasi locul si in casele acelora care nu-s prea familiarizati cu acest stil.
Petruta Kupper are un talent de necontestat, fapt care face ca acest disc sa fie unul fara cusur. Este un album esential pentru amatorii de Gheorghe Zamfir si pentru amatorii de muzica clasica. Din fericire, discul de debut al Petrutei a aparut in Germania. Daca ar fi fost scos in Romania, fiti sigur ca nimeni nu-l baga de seama. Asa toata presa se chinuie sa ne aduca stirea cu "inca o romanca" ce face lucruri frumoase in strainatate.

Balkanbeats - A night in Berlin

BalkanBeats nu e pentru oricine si oricand. Recomandari: pentru cei care au urechea deschisa pentru valuri de ritmuri traditionale amestecate cu ritmuri moderne intr-un conglomerat care emana prin toti porii bun gust. Contraindicatii: nada. Mod de intrebuintare: atunci cand se consuma slivo, palinka, rachiu sau tuica, dupa preferinte.

Fiindca suntem blocati in niste dihotomii drastice, adesea ne este foarte greu sa sesizam nuantele. De aceea pentru o buna parte a celor care au buletin de Romania e greu de trasat o linie care sa demarce clar diferenta dintre balkan beats si manele. Exista un fel de Zid al Berlinului: tot ce este estic e susceptibil de manelism, iar ceea ce e de partea cealalta e "the one". Fara exagerare personaje de genul WunderKind ne fac sa nu judecam obiectiv. Tot ce are ritm si constructie care aduce nitel a genul care ne repugna din adancul fiintei noastre este "naspa".

Unii s-au dezmeticit de ceva vreme. N-am sa uit reactia catorva concitadini atunci cand in clubul The Note, rezidentul de pe atunci Ben Boognar includea in setul sau o piesa extrasa dintr-o compilatie Budhha Bar care provoca reactii adverse pe fetele multora. Era vorba de Clockwork, piesa interpretata de Shantel vs. Mahala Rai Banda. O melodie blamata de multi, dar care a avut darul de a mai deschide niste minti. Si care a consfintit ideea ca intre muzica balcanica si interpretarea acesteia data de unele personaje dubioase de la noi din tara nu are cum sa existe un semn de egalitate. La daramarea prejudecatilor au contribuit din plin si festivalurile Plai si IRAF de la noi din oras. Am considerat necesara aceasta introducere poate prea stufoasa tocmai pentru a trage un semnal de alarma pentru cei care inca mai cred ca ritmurile balcanice sunt totuna cu genul caruia ne e si rusine sa-i pronuntam numele. Acela cu WunderKind.

Compilatia de fata are darul de a mai elimina din prejudecati, pentru cei care inca le mai au. BalkanBeats A night in Berlin este un disc pus la cale de un individ pe numele lui Robert Soko, considerat un adevarat promotor al acestui stil. Party-urile lui au inceput inca din 1993 cand facea evenimente pentru un club de punk dintr-un orasel german. Incet incet in playlist a intrat si Emil Kusturica si restul e istorie. Compilatia de fata este un melanj izbutit intre vechi si nou, intre traditionalismul  balcanic si modernismul occidental, o adevarata revolutie in "dancefloor" dupa cum o denumesc o serie de critici muzicali, observatie pertinenta dealtfel.

Evo me narode este prima piesa care defineste clar conceptul a ceea ce urmeaza sa ascultam. Boban I Marko Markovic si a lor Marushka duce spectrul sonor undeva in zona mai conservatoare a acestor ritmuri, dar reuseste sa se recomande ca o piesa cat se poate de energica. Cei care au participat anul trecut la IRAF-ul de la gradina Capitol sunt probabil familiarizati cu numele de Dunkelbunt. Piesa acestuia, Cinnamon Girl este o dovada vie ca jazz-ul si muzica balcanica pot fi inglobate intr-un mod armonios cu ritmuri moderne de discoteca, fiind cu adevarat un dancefloor killer. Ceva genul Gramophonzie dar cu iz puternic de Balcani. Un alt giuvaer este piesa lui Kal extrasa din albumul Radio Romanista. Ironic sau nu, piesa poarta titlul de Pour Enfants Et Personnes Sensibles. Avem aici si ritmuri grecesti cu Ahilea Durcovsk care in Monopolis (extrasa din albumul Cafe Svetlana) exploreaza o arie ceva mai complexa. Al Jawala nu puteau lipsi nici ei din aceasta enumerare. Trupa care a cantat doi ani consecutiv la festivalul Plai si care are un album discografic numit mai mult sau mai putin inspirat Lost in Manele (incercati sa judecati semnificatia titlului ca o gluma!) aduce latura jazz in ecuatie in piesa Poznash. Piesa cu cel mai mare carlig din aceasta compilatie e Disko Partizani. Care are un remix demential, numai bun de ascultat la maxim.

Categoric nu este o auditie placuta pentru oricine si oricand. Compilatia este recomandata tuturor acelora care au urechea deschisa pentru valuri de ritmuri traditionale amestecate cu ritmuri moderne intr-un conglomerat care emana prin toti porii bun gust. In ceea ce priveste momentul cand trebuie ascultata e foarte simplu: atunci cand se consuma slivo, palinka, rachiu sau tuica, dupa preferinte.

Omar Souleyman - Jazeera Nights

Asteptari: Omar Souleyman este un muzician din Siria care si-a inceput cariera in 1994, a carui faima a inceput sa patrunda si in restul lumii in ultimii ani datorita release-urilor executate de casa de discuri Sublime Frequencies. Daca e sa ne luam dupa Wikipedia, omul a scos pana acuma cinci sute de albume!

Rezultat: Daca faceti parte din categoria oamenilor care intra in contact pentru prima oara cu universul sonor al lui Omar Souleyman (ca si mine), aveti parte de un film interesant. Cateva cuvinte arabesti insotite de un efect de ecou, dupa care fundalul sonor pur si simplu explodeaza. Aparent e muzica cosmopolitana de chef, dar instrumentatia este una cat se poate de ciudata. Pentru cei care tin la categorisiri, stilul abordat este dabke. Cu precizarea ca Omar Souleyman amesteca izul traditional cu accente moderne. Incercand o paralela ceea ce rasuna din boxe ar putea fi incadrat n etno – pop – ul de pe la noi. Sau disco – folk – ul vecinilor sarbi. Insa, ceea ce se aude aici e mult diferit de ceea ce astepti.. E drept, are din plin elemente care se adreseaza “maselor”. Dar si chestiuni care te duc cu gandul la muzica techno. Sau chiar psyhadelica. E un ghiveci interesant in care s-au adaugat instrumente traditionale (asa numitul world music) si ritmuri asa –zis moderne. E ciudat si poate fi pe placul acelora care aprecieaza notiunea exacta a cuvantului “interesant“. Se prea poate ca acest amalgam sa vina din faptul ca muzicianul s-a nascut intr-un sat aflat undeva la granita dintre Siria si Turcia.

Jazeera nights este cea de-a treia compilatie a muzicianului care apare “in Vest”, la casa de discuri Sublime Frequencies. Discurile anterioare au atras aprecieri numeroase, inclusiv din partea celebrei Bjork. Inainte de succesul lui mondial, Souleyman isi ocupa timpul cantand pe la nunti islamice si Jazeera Nights captureaza acest amanunt cat se poate de profund. Desi cele 9 piese prezente aici sunt inregistrari live din perioada 1995 – 2009, melodiile suna de parca ar fi fost inregistrate in cine stie ce studio sofisticat de inregistrari cu o armata de produceri si ingineri de sunet. Un alt amanunt demn de remarcat este ca piesele lui Omar apar pe casete (!) in tara lui natala.

Muzica asta plina de oboi si ritmuri electro cat se poate de nervoase pe alocuri este una cat se poate de dinamica. Unica piesa lenta de aici este ultima melodie. Vocea solistului este cand ascutita cand melodioasa, dar per ansamblu melodicitatea pieselor – asa cum o apreciem noi – sufera din plin. Trecand peste prima impresie favorabila care emana din muzica aceasta neobisnuita,nu ai cum sa nu remarci ca pe parcurs creatiile devin monotone si incepi sa descoperi o gramada de clisee. Probabil ca e mult mai interesant sa asisti live la acest gen de prestatii. Cu toate acestea, Jazeera Nights reprezinta o auditie placuta, un exercitiu de diversitate pe care il recomand acelora care nu-s speriati de provocari.

Recomandari: De ascultat si chiar si dansat pentru oamenii care nu se dau in laturi in a descoperi si alte forme de entertainment.

Jan Garbarek

Avem aici piese de biserica din Armenia, doua piese compuse de Garbarek si o melodie din repertoriul celebrului Arvo Pärt, a carui compozitii se inspira deasemenea din Gregorian chant. Saxofonul se muleaza la fix aici alaturi de partea de cor, fiind adeseori o a 5- a voce. Ca si primele doua albume, si acesta a fost inregistrat intr-o manastire din Austria, iar acest fapt se simte din plin printr-un sunet inexplicabil de cristalin. Una din cele mai frumoase piese de aici este Alleluia, Nativitas, din repertoriul compozitorului Pérotin. Desigur, nu este un album pentru aceia care se asteapta la „combinatii” intre diverse stiluri. E o muzica cat se poate de simpla si chiar daca melanjul dintre un saxofon si muzica numita Gregorian Chant pare banal la prima vedere, discul acesta are un sarm aparte. Si un efect benefic, dupa ascultare....

Asteptari: Officium Novum completeaza o trilogie care a inceput in 1993 cand saxofonistul norvegian Jan Garbarek a colaborat pentru prima oara alaturi de cvartetul britanic vocal The Hilliard Ensemble, albumul respectiv fiind urmat in 1999 de Mnemosyne. Norvegianul care a concertat si la Festivalul de Jazz de la Garana a editat anul trecut primul sau album live numit Dresden.

Rezultat: Desi are un titlu apropiat de Officium, noul disc nu contine reinregistrari ale primului disc din trilogie. Avem aici piese de biserica din Armenia, doua piese compuse de Garbarek si o melodie din repertoriul celebrului Arvo Pärt, a carui compozitii se inspira deasemenea din Gregorian chant. Saxofonul se muleaza la fix aici alaturi de partea de cor, fiind adeseori o a 5- a voce. Ca si primele doua albume, si acesta a fost inregistrat intr-o manastire din Austria, iar acest fapt se simte din plin printr-un sunet inexplicabil de cristalin. Chiar daca o buna parte din melodii au o puternica conotatie religioasa datorita repertoriului, albumul acesta poate fi degustat pe deplin de oricine. Una din cele mai frumoase piese de aici este Alleluia, Nativitas, din repertoriul compozitorului Pérotin. Desigur, nu este un album pentru aceia care se asteapta la „combinatii” intre diverse stiluri. E o muzica cat se poate de simpla si chiar daca melanjul dintre un saxofon si muzica numita Gregorian Chant pare banal la prima vedere, discul acesta are un sarm aparte. Si un efect benefic, dupa ascultare….

Jazz, world pop de mare clasa: Herbie Hancock

Discul este o bijuterie sonora care are toate sansele sa fie declarat unul din cele mai interesante realizari ale anului. Si poate chiar sa-I mai aduca lui Herbie Hancock inca un premiu Grammy. Evident, un disc cu atatea vedete insiruite una langa alta nu prea ar avea cum sa dea gres. Simpla lor aparitie pe coperta discului atrage o curiozitate sporita, dar talentul lui Herbie Hancock de a le „amesteca” astfel incat sa genereze un ghiveci interesant e de necontestat. Cu toate rezervele vizavi de albumele de cover-uri atat de putin necesare in lumea noastra, trebuie sa declar acest disc ca fiind unul din cele mai interesante aparitii ale anului. In domeniul jazz, of course.
Asteptari: Herbie Hancock e un om care de aproape cinci decenii este un explorator sonor. Fie ca a cantat alaturi de Miles Davis in anii 60 sau a navigat in electro – funk – ul anilor 80, Herbie a scris istorie prin compozitiile sale. Cu 46 de albume la activ si nu mai putin de 12 premii Grammy (plus un Oscar), Herbie e un pianist care nu mai are nevoie sa demonstreze nimic. Noul sau disc, The Imagine Project cuprinde zece cover-uri interpretate cu o armata de muzicieni faimosi de pe toate continentele.
Rezultat: Discul este o bijuterie sonora care are toate sansele sa fie declarat unul din cele mai interesante realizari ale anului. Si poate chiar sa-I mai aduca inca un premiu Grammy. Armata de colaboratori din toate zonele lumii confera un statut aparte acestei calatorii muzicale, care are cateva momente realmente iesite din comun.
Desigur, nu am cum sa nu remarc faptul ca moda cover-urilor este una cat se poate de daunatoare muzicii actuale. Chiar si cand acestea sunt realizate intr-un mod profesionist. Si asta pentru ca o buna parte a muzicienilor din ziua de azi prefera sa mearga pe “variante” sigure (safe music). Drept urmare, iau cateva cover-uri, le reinterpreteaza mai prost sau mai bine si voila, succesul e asigurat. Cum ramane insa cu creatia? Ne asteapta vremuri in care vom redescoperi si vom recicla tot capitolul oldies but goldies iar piesele noi vor disparea din peisaj? E o constatare sumbra, dar care tinde sa se adevereasca pe zi ce trece. Tot mai multi muzicieni dintr-o varietate stilistica diversa apeleaza la acest truc. De a recicla, pentru a avea succes facil.
Desigur Herbie Hancock nu face parte din lista artistilor care ar avea nevoie de un asemenea siretlic pentru a deveni un nume “trendy”. Cariera sa impresionanta a demonstrat ca domnul care in luna aprilie a implinit 70 de ani e mai presus de acest trend.
Dincolo de piesa care da titlul acestui proiect, Imagine-ul lui John Lennon din 1971 exista multe alte puncte de atractie. Cum ar fi, de exemplu Tempo de Amor , piesa preluata din repertoriul brazilianului Baden Powell, care are un vibe deosebit completat fara indoiala de prestatia vocala de exceptie a solistei CeU. Sau mash – up – ul Tamatant Tilay/Exodus, o realizare de exceptie in care apar africanii Tinariwen, trei membri ai formatiei Los Lobos (da, cei cu La Bamba) si raperul somalez K Naan (cel cu Waving Flag). Mai presus de toate e surprinzatoarea alegerea unui mash – up intre Tinariwen si celebra Exodus din repertoriul lui Bob Marley.
Tot la momente demne de ascultat pe repeat se numara si includerea piesei Don’t give up, superba balada interpretata in original de Peter Gabriel si Kate Bush. Contrar asteptarilor, cei care se ocupa de partea vocala in varianta 2010 – Pink si John Legend – fac o treaba foarte buna, apropiata de original. Se prea poate ca piesa sa sufere nitel la capitolul “procesare” dar e o varianta bestiala chiar si in aceste conditii. In cazul in care cauti cu tot dinadinsul momente mai putin reusite ale acestui album, poate prestatia lui Dave Mathewws de pe piesa celor de la The Beatles – Tommorow Never Knows, ar fi acela. 
Piesa care da titlul proiectului este o productie cum rar ti-e dat sa asculti. Daca nu de altceva doar prin prisma faptului ca numara niste aparitii demne de U.S.A. For Africa. Rand pe rand in ecuatie se strecoara Pink, Seal, India.Arie, . Konono No. 1′ Oumou Sangare si Jeff Beck. Dupa un inceput „traditional”, usurel piesa capata arome de Caraibe iar pe final gostii africani fac o treaba demna de Guiness Book. N-am epuizat deloc seria de gosti de seama. Printre acestia se mai numara Anoushka Shankar (fiica lui Ravi Shankar), James Morrison, The Chieftans sau Chaka Khan.  Cea mai surprinzatoare aparitie este totusi aceea a lui Juanes, omul care a devenit cunoscut pe la noi cu La Camisa Negra.
Evident, un disc cu atatea vedete insiruite una langa alta nu prea ar avea cum sa dea gres. Simpla lor aparitie pe coperta discului atrage o curiozitate sporita, dar talentul lui Herbie Hancock de a le „amesteca” astfel incat sa genereze un ghiveci interesant e de necontestat. Cu toate rezervele vizavi de albumele de cover-uri atat de putin necesare in lumea noastra, trebuie sa declar acest disc ca fiind unul din cele mai interesante aparitii ale anului. In domeniul jazz, of course, dar eticheta poate fi extinsa si la world – music.
Recomandari: Pentru orice reprezentant al rasei umane indiferent de varsta, sex, nationalitate sau preferinte muzicale. E o bijuterie muzicala ce nu are voie sa lipseasca din colectia nimanui.

I love likembe. Konono No1 suna cat se poate de bine

Konono No 1 e un grup din Congo care a cucerit melomanii acum sase ani cu un album de debut extrem de bine primit. In acest al doilea disc, energia ritmurilor tribale africane se impleteste cat se poate de decent cu mijloace de exprimare moderne iar rezultatul este unul de nota zece. Discul este unul care trebuie luat ca un intreg, nu are „single“-uri sau momente mai linistite sau mai zbuciumate: pur si simplu fiecare din cele 8 piese aduce o explozie de sunete mistice si de neratat. continuare

Baietii cu ochi albastri: Balkan Beat Box

Cel de-al treilea album al trupei formate de Tamir Muskat (ex Gogol Bordello) mixeaza muzica din Balcani cu hip – hop sau dub made in Jamaiaca. Desi are momente mai mult sau mai putin stralucite, discul se avanta putintel prea mult in "felia" Boban Markovic, dar ramane per ansamblu o auditie agreabila. Adevaratul magnet al acestui ghiveci este insa atunci cand il asculti live, iar pentru fanii trupei avem o veste buna: oamenii canta in luna iulie la Timisoara, in cadrul festivalului IRAF. continuare

Gogol Bordello: la fel de nebuni ca pana acum

Sub stapanirea unui personaj cat se poate de diliu, care raspunde la numele de uica Eugene, Gogol Bordello a editat albumul cu numarul cinci, un vartej lautaresc cu tobe, trompete, chitari, acordeon si multe alte cele. Rezultatul e un mix sagalnic intre punk, cabaret si o chermeza de zile mari, atmosfera fiind una mai tare ca aceea de la ruga satului. E un disc perfect de ascultat/dansat/batait/moshuit spre finalul petrecerii, in momentele in care lumea cauta disperata dupa ultimele provizii de alcool. Contraindicatii: nu-l ascultati acasa, isi perde tot farmecul...continuare