Rezultat: E cat se poate de reconfortant sa te apuci de o auditie fara sa ai nici un fel de asteptari. Inainte de primele acorduri ale piesei numite Tri Martolod, recunosc, n-aveam nici cea mai vaga idee ce e cu Nolwenn Leroy. Insa inca de la primele acorduri ale piesei cu pricina, zbang! E sentimentul ala de deja – vu.
Biensur, dupa alte cateva secunde s-au facut conexiunile: melodia asta seamana izbitor de mult cu La tribu de Dana, rap-ul francezilor Manau. Adevarul gol – golut este insa ca Tri Martolod e o piesa celtica get – beget cantata pentru prima oara prin anii 70 de Alan Stivell, un maestru al harfei. Printre cele 13 piese ale discului se prea poate sa descoperiti si alte bunataturi familiare. Pentru mine o alta melodie cu “radacini” a fost Mná na h-Éireann"., care a avut parte de o mirifica interpretare prin anii 80 cu cei de la The Christians. Dealtfel, piesa a fost inregistrata de-a lungul timpului printre altii si nde de Sinead O Connor, Mike Oldfield sau Sarah Brightman. Discul de fata e un fel de pop combinat cu ceea ce se intelege prin „world – music” in zilele noastre, o oda adusa Bretaniei. Fiindca aceasta e o regiune aparte fata de restul Frantei, fiind alaturi de Tara Galilor, Scoţia, Irlanda si Galicia din Spania singurele regiuni cu populaţii de origini celtice, din punct de vedere sonor ceea ce rasuna din boxe are parte de fluiere si cimpoi, din peisaj nelipsind nici vioara sau clarinetul. Bretania are porecla de „Finistere” care inseamna „Capatul pamantului”. Iar muzica aceasta iti da intr-adevar aceasta senzatie. Melodiile sunt oarecum pe calapodul unor Clannad, Enya sau The Pogues iar intregul material emana un sarm deosebit. Unicul lucru pe care nu l-am inteles este ce cauta balada britanica Greensleves aici.
Recomandari: Pentru cei care au nevoie de o evadare misto din cotidian, din ciclul muzici interesante pentru momente asijderea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu