Celluloide - Hexagonal
Rezultat: Pana la aceasta auditie mi-ar fi fost greu sa definesc termenul de sunet hexagonal. Misterul a fost lamurit odata cu acest album care imi aduce aminte printre sunete de antenele comune de pe blocuri, Europa Libera si nu in ultimul rand de blonda de la Denis i Denis.
De aceasta data blonda a devenit bruneta, iar alaturi de ea se afla alti doi „sintetizatoristi”, care aduc la suprafata dulcele synthpop al anilor 80 si il imbogatesc cu EBM, intr-un amalgam care iti poate da impresia la un moment dat ca aisti la o combinatie de Depeche Mode cu Front 242. La prima impresie, vocea feminina pare mult prea neutra, dar synthpop-ul etalat de francezi este unul care transmite vii emotii, astfel incat Hexagonal e un disc de ascultat cu mare bagare de seama. In buna parte instrumentatiile sunt minimale, iar descrierea de bodypop li se potriveste de minune: e intr-adevar un mariaj fericit intre EBM si pop.
Desigur, printre picaturi se simt si multe influente din vremurile in care Depeche Mode si Yazoo aveau un cuvant de spus in curentul synthpop. Le gout du poison, de exemplu pare a fi o combinatie intre See You si orice melodie Kraftwerk, iar Un conte de fee pastreaza aceeasi nlinie clasica. Imprevisible – atat in varianta originala cat si in remix – este strabatuta de cateva armonii cat se poate de dulci, in timp ce À Contre Temps navigheaza in apele mai tulburi ale EBM-ului, la fel ca si Nucleosynthese. Printre momentele bunicele ale albumului se numara Coeur 8-Bit si Et si.
Nu e nimic fantastic si nici senzational aici, e o muzica dulce care iti aduce aminte ca se poate canta si altcumva, chiar si in zilele noastre. Discul asta e un tort in care blatul este Depeche Mode, aluatul e Front 242 iar topping-ul niste picaturi de Kraftwerk. Adorabil pentru cei care au auzit de numele pomenite anterior.
Recomandari: Pentru oamenii care au ascultat vreodata Denis i Denis, Bonanza Banzai, Boytronic, Yazoo, Front 242 si alte bunataturi din acest borcan.
Comentarii
Trimiteți un comentariu