V.A. - Sixteen Fucking Years Of G-Stone Recordings

Asteptari: Spre deosebire de DJ-eii profesionisti, o buna parte a melomanilor nici nu baga de seama casa de discuri inscrisa in interiorul vreunui CD sau vinil. Asadar daca numele de G Stone Recordings nu va trezeste nici o reactie, nu-i nici un bai. Insa in cazul in care numele de Kruder & Dorfmeister – cei care sunt creatorii acestui label – nu va rezoneaza defel, inseamna ca va puteti considera fericitii posesori ale unor lacune in cultura voastra muzicala.

Rezultat: Chiar daca in zilele noastre termeni ca „revolutionari” sau „deschizatori de drumuri” si-au pierdut din amploare gratie nejustificatei folosiri a acestora, atunci cand afirmi ca Peter Kruder si Richard Dorfmeister sunt doua legende ale muzicii nu ai cum sa fii privit cu scepticism de nimeni.

Cei doi producatori si DJ care au pus Austria pe harta muzicii au devenit cunoscuti in vremurile in care downtempo era cunoscut mai degraba ca trip – hop si au reusit sa imprime o „directie” muzicala care a inglobat dub-ul, drum and bass – ul si hip – hop – ul intr-un singur conglomerat care mai apoi a fost descris ca fiind „Vienna style“.

Cele doua discuri ale acestei aniversari a casei de discuri care a nascut cateva momente importante ale muzicii moderne sunt structurate diferit, primul dintre ele numindu-se Thirteen F**king New Tracks. Carevasazica urechea iubitoare de sound-uri cool are parte de 13 piese noi care demonstreaza fara echivoc faptul ca si de acum incolo label-ul austriac are toate sansele sa ramana cat se poate de „infipt” in industrie. Printre cele mai interesante momente ale acestui CD se numara piesa plina de 80s a lui Rodney Hunter care poarta titlul de "Tell Me" sau dubstep-ul cat se poate de prietenos din piesa Red Heat a lui D Kay, o melodie care are toate sansele sa fie primita cu bratele deschise chiar si de catre cei care nu agreeaza in mod special acest stil. Cu putina rabdare multe din aceste melodii au toate sansele sa devina niste power – play –uri. Patience – ul semnat Marsmobil reuseste sa fie de la prima auditie o piesa mai mult decat adorabila iar Peace Orchestra cu Sional are si ea o magie aparte. Un alt punct forte de aici e varianta cat se poate de chill a lui Christian Prommer la piesa High Noon. De exceptie, la fel ca toate celelalte melosii alese.

Chestiile connservatoare nu-si prea gasesc locul nici macar in cel de-al doilea CD care in mod normal ar trebui sa fie o retrospectiva a celor mai bune creatii aparute de/a lungul celor 16 ani de existenta a casei de discuri austriece. Cele 12 piese „clasice” nu au darul de a sublinia ceva anume si nici nu au fost alese pentru a ilustra in vreun fel bogata paleta stilistica a G Stone Recordings. Desigur numele cele mai populare ale label-ului - Tosca, Peace Orchestra si maestrii Kruder & Dorfmeister – nu au cum sa lipseasca din aceasta enumerare. Nu stiu altii cum sunt, dar pentru mine unul din diamantele acestei colectii este Best Friend, o piesa care are darul de a fi „cea mai buna” inca din primele ei loop-uri. Cu un beat oarecum similar cu cel din piesa The All Seing I – The Beat goes on, melodia interpretata de Voom Voom reuseste sa fie o explozie de bun – gust. Desi selectia acestor piese a fost focusata mai mult pe latura „mai cuminte” a label-ului, cu putintel prea multe piese din zona „spre pop”, absolut toate creatiile de aici curg cat se poate de natural si demonstreaza ca G Stone e un fel de punctul G al muzicii pe care imi place s-o categorisesc in cutiuta „de bun gust”.

Recomandari: Pentru aceia care vor sa posede un dublu – disc sublim ce amesteca parti acustice cu tot felul de bunataturi electronice. Daca acest G Stone Recordings nu te pune in miscare, ar trebui sa pui pe cineva sa-ti verifice pulsul....