Gianna Nannini - Io e te

Asteptari: Unele lucruri nu se schimba niciodata. Cu mai bine de trei decenii in urma, prin 1979, Gianna Nannini scandaliza Italia cantand despre masturbare pe albumul California. Ajunsa acum la varsta de 54 de ani, nonconformista solista a ales sa isi expuna sarcina pe coperta noului ei album Io e te. Proaspata mamica ce a fost criticata fiindca a ales sa nasca la o varsta inaintata are aici 11 piese noi – noute si un cover dupa Nel Blu Dipinto Di Blu.

Rezultat: Primul cuvant care-mi vine in minte atunci cand ma gandesc la Gianna Nanini este stabilitate. Chiar daca in mare parte abordeaza un registru cat se poate de previzibil, simplitatea orchestratiilor te improspateaza instantaneu. Vocea a ramas la fel de ragusita si unica, iar aranjamentele sonore sunt cat se poate de conservatoare. E un  conglomerat “made in Italy“, dar in acest caz melodiile previzibile nu plictisesc.

Categoric, muzica etalata de Gianna Nannini nu se inscrie in curentele sic/stylish/smart, fiind mai degraba un pop evergreen din categoria aceluia care nu-ti insulta inteligenta. Nu am cum sa nu remarc faptul ca spre deosebire de pop-ul autohton, cel italian a avut dintotdeauna o prestanta aparte. In timp ce noi am daramat cu buna stiinta muzica numita odinioara “usoara” si n-am reusit sa punem nimic credibil in loc, cei din Peninsula au stiut sa-si cultive aceasta latura, astfel incat in anul de gratie 2011 Gianna Nanini scoate un disc de muzica usoara care desi ar fi putut sa apara si acum 2-3 decenii este unul cat se poate de credibil. Ce-i drept Io e te nu e nici pe departe o explozie de inspiratie sau ingienozitate. E ceva dincolo de trenduri care se inscrie in traiectoria unor evergreen-uri care n-ar fi putut fi compuse niciunde altundeva decat in tara celebra printre altele si pentru pizza…

Primele cinci melodii ale acestui disc curg cat se poate de lin, fara sa remarci vreo schimbare definitorie de ritm. E o sarbatoare a baladelor, in care Ogni Tanto se desprinde de la o posta drept una din cele mai reusite momente. Avem niste compozitii extrem de aerisite si instrumentale neornate.  Ultima piesa din acest pluton, Perche, emana o stare de bine inexplicabila si este alt punct de reper al discului. Urmatoarele trei piese ies din aria baladelor, intr-un mod mai mult sau mai putin reusit. Perfetto  nu spune prea multe, insa Rock2 e intr-adevar “cu greutate“. Suna oarecum a Lene Lovich sau Kim Wilde, e un rock pur din 80s. Cealalta piesa ritmata din acest trio, Mi Ami incearca sa preia fara succes cateva sonoritati ale rock-ului din anii 90, fiind impregnata de un riff de chitara a la Common People-ul celor de la Pulp. Piesa care da titlul acestui album readuce pe tapet momentele favorabile ale discului, debutand de parca ar fi un hit classic din epoca Frank Sinatra. Penultima melodie, Scusa iese din tipare si te scoate din amorteala exact la momentul potrivit, in timp ce remake-ul la piesa lui Domenico Modugno cunoscut de toata lumea sub numele de Volare incheie destul de interesant aceasta insiruire de momente pop.

Recomandari: Interesant pentru cei nascuti inaintea aparitiei CD-urilor si care au ascultat vreodata Ti Amo, Felicita sau Azzuro. Obligatoriu pentru cei care s-au trezit fredonand cu sau fara voia lor Bello E Imposibbile sau Fotoromanza sau Un'estate italiana.