Gianna Nannini - Io e te

-

Asteptari: Unele lucruri nu se schimba niciodata. Cu mai bine de trei decenii in urma, prin 1979, Gianna Nannini scandaliza Italia cantand despre masturbare pe albumul California. Ajunsa acum la varsta de 54 de ani, nonconformista solista a ales sa isi expuna sarcina pe coperta noului ei album Io e te. Proaspata mamica ce a fost criticata fiindca a ales sa nasca la o varsta inaintata are aici 11 piese noi – noute si un cover dupa Nel Blu Dipinto Di Blu.

Rezultat: Primul cuvant care-mi vine in minte atunci cand ma gandesc la Gianna Nanini este stabilitate. Chiar daca in mare parte abordeaza un registru cat se poate de previzibil, simplitatea orchestratiilor te improspateaza instantaneu. Vocea a ramas la fel de ragusita si unica, iar aranjamentele sonore sunt cat se poate de conservatoare. E un  conglomerat “made in Italy“, dar in acest caz melodiile previzibile nu plictisesc.

Categoric, muzica etalata de Gianna Nannini nu se inscrie in curentele sic/stylish/smart, fiind mai degraba un pop evergreen din categoria aceluia care nu-ti insulta inteligenta. Nu am cum sa nu remarc faptul ca spre deosebire de pop-ul autohton, cel italian a avut dintotdeauna o prestanta aparte. In timp ce noi am daramat cu buna stiinta muzica numita odinioara “usoara” si n-am reusit sa punem nimic credibil in loc, cei din Peninsula au stiut sa-si cultive aceasta latura, astfel incat in anul de gratie 2011 Gianna Nanini scoate un disc de muzica usoara care desi ar fi putut sa apara si acum 2-3 decenii este unul cat se poate de credibil. Ce-i drept Io e te nu e nici pe departe o explozie de inspiratie sau ingienozitate. E ceva dincolo de trenduri care se inscrie in traiectoria unor evergreen-uri care n-ar fi putut fi compuse niciunde altundeva decat in tara celebra printre altele si pentru pizza…

Primele cinci melodii ale acestui disc curg cat se poate de lin, fara sa remarci vreo schimbare definitorie de ritm. E o sarbatoare a baladelor, in care Ogni Tanto se desprinde de la o posta drept una din cele mai reusite momente. Avem niste compozitii extrem de aerisite si instrumentale neornate.  Ultima piesa din acest pluton, Perche, emana o stare de bine inexplicabila si este alt punct de reper al discului. Urmatoarele trei piese ies din aria baladelor, intr-un mod mai mult sau mai putin reusit. Perfetto  nu spune prea multe, insa Rock2 e intr-adevar “cu greutate“. Suna oarecum a Lene Lovich sau Kim Wilde, e un rock pur din 80s. Cealalta piesa ritmata din acest trio, Mi Ami incearca sa preia fara succes cateva sonoritati ale rock-ului din anii 90, fiind impregnata de un riff de chitara a la Common People-ul celor de la Pulp. Piesa care da titlul acestui album readuce pe tapet momentele favorabile ale discului, debutand de parca ar fi un hit classic din epoca Frank Sinatra. Penultima melodie, Scusa iese din tipare si te scoate din amorteala exact la momentul potrivit, in timp ce remake-ul la piesa lui Domenico Modugno cunoscut de toata lumea sub numele de Volare incheie destul de interesant aceasta insiruire de momente pop.

Recomandari: Interesant pentru cei nascuti inaintea aparitiei CD-urilor si care au ascultat vreodata Ti Amo, Felicita sau Azzuro. Obligatoriu pentru cei care s-au trezit fredonand cu sau fara voia lor Bello E Imposibbile sau Fotoromanza sau Un'estate italiana.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Amala - Românie Hai!

-
Imagine
  „În clipa în care ai apărut / Eu nimic nu am mai vrut / Simplu am înnebunit / M-ai îmbolnăvit“. Sunt primele versuri care se fac auzite pe albumul formației Amala. Piesa cu pricina numită „Tu ești boala mea“ lămurește cât se poate de exact filmul formației care s-a născut în 1989 la Timișoara. Este vorba de acel rock clasic care făcea ravagii în vremurile în care muzica nu era numai despre showbusiness și-n care lumea nu se înghesuia să consume pe bandă rulantă produse muzicale insipide, incolore și inodore.  Da, e un soi de remember the time care îi va unge la suflet pe cei care se intitulează rockeri. Pe lângă acest aspect, discul ăsta e și un fragment de istorie, căci această primă înregistrare oficială a formației timișorene cuprinde compoziții semnificative din negura timpurilor.  Amala a fost creată de către Grujic Ljubisa, zis și , „Mișa, iar după o serie de schimbări de componență, reveniri și desfințări a reușit să lanseze materialul discografic de debut numit Românie Hai! D
citeste mai mult

Dixie Krauser - Kill Tumor

-
Imagine
  Muzica instrumentală oferă creierului libertatea de a hoinări. Pe plaje care îți taie răsuflarea sau în locuri întunecate și tulburi, în funcție de emoțiile fiecăruia.  Absența unei povești spuse în viu grai îți oferă spațiu pentru a îți impune și a crea propria interpretare. Eventualele cuvinte explanatorii visavis de muzica instrumentală sunt cât se poate de subiective. Din mai multe motive, principalul fiind acela că piesele cu pricina trezesc emoții diferite în sufletul fiecăruia. Pe bună dreptate, dealtfel. „I do say ...that...Every pain that you are receiving...Every challenge that you are facing / It belongs to the journey. And to aknowledge. To accept whatever life is throwing at you. And still have on your mind. That this is just a test., sunt cuvintele care însoțesc prima piesă a albumului. Ascultând cu atenție această compoziție involuntar m-am reconectat la superbele armonii muzicale executate odionoară de Roxy Music (și-n special în piesa India, inclusă pe albumul Avalon
citeste mai mult

Toulouse Lautrec - Dejun pe iarbă

-
Imagine
Noul album al băieţilor care şi-au găsit şugubăţul nume de Toulouse Lautrec se înscrie perfect în „oala“ asta a aşa zisului alternativ – rock made in Romania în care se scaldă şi alte trupe. Exemplele pot curge pe bandă rulantă, dar sunt sigur că le ştiţi şi voi. Desigur, la un moment dat devine destul de frustrant faptul că majoritatea trupelor româneşti „din noul val“ nu pot ieşi defel din „linia“ asta a influenţelor extrase la greu din „indie“-ul britanic al anilor 90. Pe de altă parte, în comparaţie cu „restul lumii“ – a se citi alte trupe de rock din România care cred că muzica lor are ce căuta în anul de graţie 2015 într-o lume civilizată – sound-ul ăsta uşor demodat „afară“ este mega – modern, într-o industrie muzicală bolnavă rău, dar care oglindeşte într-un fel sau altul societatea în care trăim. Chiar dacă niciuna din piesele celor de la Toulouse Lautrec nu reuşeşte să te facă să exclami „waw“, noul material al bucureştenilor care au devenit cunoscuţi şi dat
citeste mai mult