Joan As Police Woman - The Deep Field

Asteptari: Joan Wasser a luat lectii de pian de la varsta de 6 ani, iar doi ani mai tarziu s-a apucat si de vioara. Ajunsa la varsta de 40 de anisori, solista care si-a tras un pseudonim inspirat din serialul politist Police Woman, a ajuns la albumul cu numarul trei din cariera, ce cuprinde zece piese lunguiete incadrate de specialisti in perversul cuvant numit “indie“.

Rezultat: Hai sa fim seriosi: cata inspiratie trebuie sa ai atunci cand iti fabrici numele dupa un serial politist care a rulat in anii 70?  Categoric, Joan politista nu isi propune sa reinventeze gaura de la macaroana. Chiar daca pluteste voit sau nu in apele “retro”, compozitiile astea nu fac parte din vechiturile care sunt scoase din cand in cand de la naftalina pentru a produce niste banuti. E un back in time mai altfel, menit sa creeze un Univers aparte, in care lucrurile nu-s defel spectaculoase, dar curg oarecum normal.

Fiindca fiecare imagine spune o poveste iar albumele genereaza filme, acesta e unul din categoria Starsky & Hutch. L-ai vazut de nspe ori, prevezi care e finalul, dar totusi ceva te tine lipsit de scaun. Pe alocuri are momente magice, la fel cum spune si unul din single-urile extrase din album (si care are un videoclip chiar mai adorabil decat melodia!), dar nu reuseste sa se apropie de conditia de memorabil. E de o simplitate relaxanta, care nu plictiseste dar nici nu te atrage defel.  Printre momentele neutre ale acestuia se inscriu The Action Man sau piesa de deschidere a discului care in ciuda denumirii ei, nu e defel nervoasa. Se prea poate ca mici germeni de plictiseala sa se instaleze atunci cand asculti balada Flash, dar cele opt minutele ale ei pot fi “fentate” printr-o tigara, sau o gura de aer proaspat, dupa caz. Pe masura ce te avanti tot mai profund in aceasta auditie, sesizezi ca vocea artistei e cea care merita toti banutii. Odata ce treci cu bine si de piesa Run for love ajungi la concluzia ca esti partas la un film turnat intre granitele a doua state. Si te teleportezi in acea zona in care lipsesc duty free-urile si nu se intampla nimic. Nu te afli sub jurisdictia niciunui stat, lipsesc manelele, Facebook-ul si Emil Boc, deci e liniste totala, iti auzi gandurile. E o senzatie care poate fi terifianta sau misto, dupa imaginatia fiecaruia. Reveninm la filmul cu politista Joane, care are si niste carari mai ciudate. Linia melodica din Human Condition e din aceasta categorie, iar vocea de soul imprumutata parca din discurile lui Barry White n-are nici o noima in aceasta constructie. Printre momentele bune se remarca categoric Chemmie, care are niste chitari piscate in ea. Din pacate, cu o floare nu se face primavara. Carevasazica politista Joan emana un aer trist si mohorat, exact ca acela care e zugravit de situatia actuala a patriei noastre. Si fiindca sunt suprasaturat de cenusiu, declar acest album unul care se situeaza la limita dintre decenta si  plictiseala. Nu creeaza valva sau dependenta, dar se poate asculta fara contraindicatii! Si are o coperta misto! 

Recomandari: In cazul in care ati ascultat la infinit toaata muzica ce exprima ceva in adancul fiintei.