Electric Brother - Pe Pamant

Cristian Stefanescu e o figura importanta a muzicii electronice romanesti. Les connaiseurs il stiu de la Radio Guerilla, din Aievea, din NSK sau din alte proiecte axate in zona nu jazz sau ambient. Numele lui n-o sa apara niciodata la sfarsit de an in topul celor mai des cautati muzicieni romani. Si e foarte bine asa. Muzica semnata Electric Brother nu rasuna pe plaja din Costinesti, nu e inclusa in Best Of-urile anului si n-are parte de remake-uri la show-uri de genul In puii mei. Nu e pentru amatorii de caterinci, ci doar pentru urechile acelora care stiu semnificatia cuvantului meloman fara sa faca un click pe DEX. Dupa albumul omonim editat in 2003, domnul revine cu Pe Pamant, un disc melancolic, foarte bogat in idei si care se afla undeva la confluenta intre world – music, downtempo si trip hop. Stiluri care prin tarisoara noastra nu-s deloc trendy, din varii motive. Unul din lucrurile care adauga un strop de sarm acestui material discografic este faptul ca Electric Brother amesteca cu buna stiinta obiceiuri si schelete muzicale din diverse parti ale lumii si are curajul de a integra in acest trip sonor si franturi de elemente din spatiul carpatic. Cele 45 de secunde ale piesei Iancu de la Rasnov sunt elocvente in sprijinul acestei afirmatii si desi mi-as fi dorit ca ideea aceasta sa fie exploatatata mult mai pe larg, rezultatul este unul cat se poate de interesant. Dealtfel acesta este si unicul minus al acestui disc: iti lasa certitudinea ca Electric Brother ar fi putut sa marseze mult mai mult pe dezvoltarea ideilor care razbat din tracklist. Din fericire, plusurile discului acopera completamente aceasta mica hiba. Filmul principal al acestei excursii se vrea a fi world – music. Compozitiile sonore au prins viata pe aeroportul din Lisabona, pe un ferryboat in Grecia, in Delta Dunarii sau chiar in Guineea Bisau, iar asta confera albumului un aer de diversitate de exceptie. Conform unui interviu acordat site-ului czb.ro, discul asta s-a nascut din „frinturi de conversatii, sunete ale unor locuri, cersetori sau artisti, instrumente stricate, traditionale, interesante, aparate, masinarii sau animale, toate s-au adunat pe hard discurile mele de-a lungul vremii. Unele mi-au sugerat o linie melodica sau un ritm, altele mi-au dat starea de spirit sau imboldul sa fac o piesa noua“. 

Exista aici cel putin doua momente de exceptie: Ontanara si Tommorow. Primul dintre ele a fost conceput alaturi de o harfa africana si de un artist din Guinea Bissau. Celalalt a fost inregistrat alaturi de Lizzy Parks, o cantareata de jazz din Londra care a colindat lumea si alaturi de cei de la Nostalgia 77. Plina de sarm e si It's 16 Beats In Music, un giuvaer neslefuit care-ti insenineaza privirea, iar atunci cand asculti Village Interlude nu ai cum sa nu te teleportezi intr-o dimineata de iarna superba in satucul bunicilor. Pe ici pe colo, filmul care ti se dezvaluie in fata ochilor este din zona The Orb, iar in Syrian Evening ai parte de o explozie de sound-uri mirifice, care te burdusesc cu un placut sentiment de fericire sufleteasca interioara. Albumul asta merita oferit pe post de Christmas Gift persoanelor care s-au prins deja ca adevaratele comori nu se gasesc la suprafata, ci trebuiesc cautate in adancuri. Pe Pamant e o oaza de liniste si constituie un calmant garantat care alunga tonele de prostie cu care suntem invadati day by day de catre patinatorii care-si aroga aere de formatori de opinie din tarisoara noastra.Discul este distribuit de A&A Records, iar unul din colaboratorii acestuia este timisoreanul Tavi Scurtu.

Baloji - Kinshasa Succursale

Nu e un secret pentru nimeni faptul ca world music a devenit o eticheta cat se poate de trendy in zilele noastre, poate si datorita sincretismului inglobat in acest stil. Protagonistul recenziei de astazi este un rapper nascut in Congo care traieste de mai multi ani in Belgia. Baloji – care inseamna „vrajitor“ in limba swahili – a adunat o sumedenie de colaboratori pentru acest material discografic ce cuprinde 16 piese, iar rezultatul este unul cat se poate de reusit. E o inclestare de stiluri muzicale care reusesc sa formeze un tot unitar si sarmant. Desi aparent rap-ul este in prim – plan, adevaratul farmec al acestor compozitii il reprezinta diversitatea de idei exprimate pe plan compozitional si instrumental, intregul “ghiveci” fiind unul cat se poate de magic, cum numai un vrajitor e in stare sa creeze.

Chitarile acustice fac casa cat se poate de buna cu instrumentele traditionale africane sau cu inflexiuni de soul – music. Una din piesele care stralucesc de la departare e Karibu Ya Bintou, melodie interpretata alaturi de binecunoscutii muzicieni de la Konono No 1 si care pe parcursul a mai bine de sase minute amesteca la fix aerul vestic cu sonoritatile tipice continentului negru. Poate la fel de sarmanta este si piesa care deschide materialul "Le Jour D'Apres , o prelucrare a unei piese din anii 60 numita Indépendence Cha-Cha, care contine cam toate elementele pentru care acest album e absolut adorabil: gospel, rap, niscaiva funk si categoric muzica made in Congo. Piesa asta are parte si de doua remixuri cat se poate de interesante in care apar Blitz the Ambassador, un artist nascut in Ghana, dar care traieste in Brooklyn si Theophilus London. Mai exista si o serie de alti colaboratori care-si aduc aportul la acest album, acestia fiind dealtfel sarea si pierul acestui material.  Fiecare cantec de aici este unic si diferit, iar daca vrei sa asculti ceva fresh si inteligent din aria world – music ar fi bine sa nu ratezi acest album.

Tijuana Cartel - M1

Demult au apus vremurile in care un produs muzical bun se vindea de la sine. Traim vremuri smechere, in care adevaratii meseriasi sunt aceia care reusesc sa faca din rahat ceva cat se poate de stralucitor. Tijuana Cartel n-are nimic de-a face cu cartelul drogurilor si nici cu muzica pop ce se lafaie in mass – media. E destul de aventuros sa te apuci sa dai un nume acombinatiei pe care o executa australienii acestia. Cel mai la indemana ar fi sa-i etichetezi simplu world – music, caci printre creatii se regasesc percutii cubaneze, chitari latino si beat-uri dub sau chiar si niste baw, baw, baw din ala care e din belsug in ceea ce numim azi dubstep. Paul George, Carey O'Sullivan, Joshua Sinclair si  Daniel Gonzalez par a se sclada in ideea unei trupe de flamenco in care s-au adaugat portii zdravene de   electronic – rock.
Daca ar fi sa asculti numai piesa care poarta titlul de So Many Nights ai fi tentat sa spui ca baietii astia s-au intoxicat cu prea multe albume semnate Radiohead. In cazul in care faci greseala sa asculti numai piesa Run Away ai putea sa juri ca oamenii astia isi au sediul undeva in Balcani, caci aerul muzical te trimite finut in aceasta zona geografica. Desigur, fara vocea solistului, care este atat de british – style incat ai zice ca a studiat cu atentie performantele vocale ale lui Ian Brown din The Stone Roses. Dupa cum era de asteptat, exista si momente mai putin reusite, cum ar fi de exemplu plicticoasa Verbal Masturbation, care in afara numelui provocator n-are nici un carlig care sa te faca sa o retii. Tot la acest capitol se numara si Never old grewer, care se vrea un soi de post The Cure neinspirat. Eventualele „fire” de inspiratie se schimba complet in momentul cand asculti piese ca Anxious Sin sau Leting it go, care sunt croite pe scheletul unor momente etalate in trecut de LCD Soundsystem. Dincolo de piese, ceea ce ar trebui sa-ti sara in urechi este importanta pe care o dau baietii astia tuturor detaliilor. Stii, exista discuri care suna intr-un mare fel nu doar datorita compozitiilor ci si a mixajului, si acesta este cu siguranta unul dintre ele. Ar mai fi de amintit si reverbul de voce criminal, dar haideti sa nu dezvaluim prea mult din „film”. Momentele de dub – reggae isi fac aparitia in Mr. Joshua Sinclair si cred ca ar fi momentul sa amintesc si cireasa de pe tort. Care poate fi dupa caz White Dove (care deschide maiestuos albumul) sau Keep off the chemicals, care intamplator are rolul de a termina acest material discografic. Foarte aproape de aceste doua perle se afla si For the people, o melodie in care multiculturalitatea isi spune cuvantul pe deplin. M1 e un disc plin de energie confectionat „for the people” care stiu sa asculte cu urechile destupate niste idei extrem de interesante.

Anoushka Shankar - Traveller

Dincolo de toate prejudecatile care se manifesta din plin pe meleagurile noastre fata de muzica numita generic “gypsy“, aceasta are cateva coordonate extrem de interesante, iar albumul de fata demonstreaza cu varf si indesat aceasta afirmatie. Am sa fiu extrem de previzibil si am sa-mi incep aceasta mica recenzie cu o chestiune cat se poate de la ordinea zilei: Anouska este fiica celebrului Ravi Shankar, una din cele mai proeminente figuri ale muzicii indiene moderne. In plus canta la acel instrument care a fost popularizat in vest de catre The Beatles si mai apoi The Rolling Stones, care poarta numele de sitar. Probabil ca n-are absolut nici o relevanta, dar in virtutea relatiilor de familie Anouska este sora vitrega a nu mai putin celebrei Norah Jones.

Beats Antique - Elektrafone

Parafrazand celebrul hit al lui Ilie Micolov care spune „Dragoste la prima vedere/,Cine-ar fi crezut? /Sa iubesc cu atata putere/Ca la inceput“ am hotarat ca e de bon ton sa va destainui un secret: discul Elektrafone mi-e cat se poate de drag! Meeting-ul meu cu aceasta trupa americana a avut loc in imprejurari inca neelucidate, cand din intamplare am dat peste o piesa numita Cat Skillz. A fost dragoste la prima auzire. Cine ar fi crezut?....
Pentru acei care nu ii cunosc, pe scurt gasca asta de americani e formata in jurul unei celebre dansatoare din buric pe numele ei Zoe Jakes. Cu vreo patru ani in urma, tipa asta s-a gandit ca ar fi indicat sa-si faca o trupa, iar pentru asta i-a gasit pe numitii Tommy Cappel si David Satori care au ocupat functia de producatori muzicali.

Boban & Marko Marković Orchestra vs. Fanfare Ciocarlia - Balkan brass battle

Decreteii care in buletin  la capitolul locul nasterii au trecut orasul Timisoara stiu semnificatia cuvintelor Vegeta, Eurocrem sau Vikend. Si isi amintesc cu nostalgie si de Treci Kanal. Amicitia romano – sarba a functionat „snur”, dar din cand in cand nu strica cate un duel, nu-i asa? Din ciclul cine-i cel mai tare din parcare, doua dintre cele mai aprige fanfare din Balcani s-au luat la harta. Si au pus de un turneu international de mare succes, care are parte si de un album scos la casa de discuri germana Asphalt Tango. Inregistrarile s-au desfasurat in Romania, iar echipele au fost alcatuite din 12 bucati care au jucat in echipa Fanfara Ciocarlia si 13 bucati care au jucat in echipa Boban Markovic Orchestra. Fiindca ambele echipe au jucat fantastic, titlul de campioana nu se acorda de aceasta data. Statueta e impartita in mod egal intre combatanti.

Fatoumata Diawara - Fatou

Dincolo de exoticul nume de Fatoumata Diawara se ascunde o solista de 29 de ani care s-a nascut in Coasta de Fildes, a trait cativa ani in Mali ( o tara africana invecinata cu Burkina Faso – daca sunteti curiosi) iar de ceva vreme a tras o fuga la Paris, unde s-a ocupat o perioada de timp cu actoria. Tot la capitolul povesti e bine de mentionat ca Fatou a crescut in regiunea care poarta numele de Wassoulou care a generat dealtfel si un stil muzical cu acelasi nume, considerat de unii specialisti drept un precursor al blues-ului. Amatorii de world music stiu desigur ca una din cele mai tari case de discuri din aceasta felie e World Circuit, unde isi scot discurile printre altii Eliades Ochoa, Afrocubism, Ali Farka Toure, Omara Portuondo sau Ibrahim Ferrer, ca sa amintesc doar pe cativa.

Ry Cooder - Pull up some dust and sit down

Asteptari: Chiar daca pentru majoritatea lumii Ry Cooder e cunoscut pentru Buena Vista Social Club, chitaristul nascut in 1947 si-a demonstrat virtuozitatea inca din anii 60 cand a cantat cu diverse trupe (inclusiv Rolling Stones), iar albumul lui de debut solo a aparut in 1970. Printre materialele sale de deosebit impact s-au numarat si Talking Timbuktu (alaturi de Ali Farka Touré), iar precedentul sau disc I, Flathead:The Songs of Kash Buk and the Klowns a incheiat o trilogie americana inceputa cu Chavez Ravine si My Name Is Buddy.

Rezultat: Ca sa folosesc titlul unei piese incluse aici (Simple Tools), nenea acesta de 63 de ani demonstreaza cu mijloace cat se poate de simple ca nu se poate pune un semn de egalitate intre oldschool si expirat. Pe plan sonor urechea e bombardata cu chitari, mandoline, banjo, bass si keyboards. Nimic special, de o simplitate feroce.

Tinariwen - Tassili

Asteptari: Desi s-au „adunat” inca din 1979, Tinariwen a debutat cu Radio Tisdas Sessions acum zece ani. Aveau sa mai treaca insa inca trei ani pana cand cu al lor Amassakoul au introdus un nou cuvant in vocabularul mondial de world – music: desert – blues.  Cel de-al 5-lea album al muzicienilor vine la doi ani dupa Imidiwan, un disc care a fost numit de revista Uncut la vremea respectiva cel mai influent album al anului.
Rezultat: Prima dragoste nu se uita niciodata. E drept, inainte de aceasta dragoste, subsemnatul a mai fost cucerit de multe alte genuri muzicale  printre care as aminti punk, rock, synth – pop, house si multe altele. Insa acum doi ani cand am dat peste albumul Imidwan a fost dragoste la prima auditie. Care a deschis noi orizonturi si m-a familiarizat cu blues-ul de desert.

Susana Baca - Afrodiaspora

Asteptari: Desi a debutat in 1987 cu un album numit Poesía y Canto Negro, Susana Baca a devenit un nume cunoscut pe plan international doar in 1995 cand una din melodiile ei a fost inclusa in compilatia The Soul of Black Peru, editata de casa de discuri Luaka Bop, al carei boss este nimeni altul decat frontmanul celor de la Talking Heads, David Byrne. Afrodiaspora este cel de-al zecelea album al acestei ambasadoare a muzicii afro – peruviene.
Rezultat: Daca mai exista oameni care inca n-au luat la cunostinta, voi incepe aceasta recenzie prin a aminti faptul ca doamna care are venerabila varsta de 67 de ani este invitata speciala a festivalului Plai, care se desfasoara la Timisoara, in perioada 16 – 18 septembrie. Asadar, daca doriti sa va obisnuiti cu muzica artistei care aduna cantece traditionale prin excursiile ei in orase mici, sau pur si simplu intentionati sa stiti la ce dati cu piciorul daca n-aveti drum prin Timisoara la vremea respectiva, ascultati cu atentie cele 11 piese care alcatuiesc acest material discografic.

Secret Archives of the Vatican - Barbary Lion

Asteptari: Vince Millett, Louis Counter, Peter Sharpe (the Talking Dog) şi Ginger Shinobi (the Ginger Ninja) sunt membrii acestui proiect britanic care-si descriu muzica drept Transglobal Breakbeat Dub Science. Dupa albumele Reformation (1998), Babylon Halt (2008) si Remembering Machine (2009) oamenii au revenit cu Barbary Lion.


Rezultat: In cazul in care va puneti cat se poate de decenta intrebare „ce stil o mai fi si asta“, raspunsul cel mai la indemana ar fi ca oamenii astia reusesc sa construiasca un ghiveci stilistic multicolor ce include breakbeat, dub, dubstep, triphop, drum and bass peste care sunt aruncate din cand in cand influente indiene, arabe sau turcesti. Un soi de world – music pentru cei care sunt amatori de beat-uri moderne, mai pe scurt.

Mariachi El Bronx - Mariachi El Bronx II

Asteptari: The Bronx este o trupa americana de hardcore punk din Los Angeles care a debutat in 2003 cu albumul omonim. Acum doi ani muzicienii au scos un album sub numele de Mariachi El Bronx, iar aceasta continuare contine 12 piese.

Rezultat: Se prea poate ca unii sa gaseasca nitel inadecvat ghiveciul dintre punk rock si mariachi. Dar nu e nimic surprinzator aici fiindca la urma urmei ambele curente muzicale provin din clasa muncitoare si emana trairi cat se poate de emotionale si oneste. Textele scrise de solistul Matt Caughtran respecta cat se poate de strict traditia curentului care provine din vestul Mexicului, chiar daca sunt interpretate in limba engleza. Simbioza asta dintre genuri este una cat se poate de interesanta si da nastere unui album cat se poate de fermecator, care debuteaza cu single-ul 48 Roses, melodie care reuseste sa zugraveasca cat se poate de exact atmosfera in care se scalda aceste compozitii.

Rotfront - Visafree

Asteptari: Rotfront este o trupa germana formata din ucraineanul Yuriy Gurzhy (cunoscut ca jumatate a duo – ului Russendisko DJ) si maghiarul Simon Wahorn, care activeaza din 2003 in diverse formule. Albumul de debut al lor a aparut in 2009 sub numele de Emigrantski Raggamuffin, iar Visafree este cel de-al doilea album ce contine 15 piese.


Rezultat: Simpla enumerare a membrilor Rotfront e indeajuns ca sa-ti dai seama cam in ce ape se scalda germanii astia. Cand pui laolalta un ucrainean, doi unguri, un australian si cinci germani, rezultatul e cat se poate de previzibil: e un ghiveci construit pe ritmuri world (etno, daca va place mai mult). Carevasazica o ciorba care include ska, reggae, dancehall cumbia, klezmer, hip – hop, turbopolka, ritmuri mediteraniene si nu in ultimul rand riff-uri rock.

Bombino - Agadez

Asteptari: Omara „Bombino“ Moctar este un tip de 31 de ani din Niger care face parte din seria oamenilor care au schimbat casetele pe CD-uri promovate de plan international. Vorbim bineinteles despre muzica din desertul Sahara sau Tuareg, ca sa fiu si mai exact.

Rezultat: Incet – incet microbul numit „blues de desert“ patrunde tot mai adanc in gusturile muzicale agreate de semnatarul acestor cronici muzicale. Dominatia a inceput cu excelentul Tinariwen - Imidiwan:Companions si a continuat mai apoi cu Tamikrest, iar ultimul pe aceasta lista este acest Bombino. Un tip care a avut sansa sa inregistreze un cover dupa Rolling Stones "Hey Negrita" – chiar alaturi de Keith Richards si Charlie Watts. A mai facut pe ghidul in excursia pe care a facut-o Angelina Jolie prin Niger si a cantat en – gros. Sansa lui adevarata a venit insa atunci cand un regizor american a calatorit prin orasul care da titlul acestui CD si a auzit din intamplare o caseta cu Bombino. A facut si un documentar cu el, iar restul, its history..

Subcarpati - Culese din Cartier

Asteptari: Conform comunicatului de presa “Culese din Cartier” este primul volum al unui sir de compilatii care scoate la suprafata folclorul romanesc, intr-o lumina moderna. Albumul gratuit care se poate descarca de aici a fost lansat de cei de la Subcarpati si cuprinde folclor, cules din casele si cartierele romanilor, pe care 15 producatori de din muzica romaneasca l-au conectat la ritmurile lumii actuale.

Rezultat: Habar n-am care-s cartierele de unde oamenii astia au cules aceste mostre, dar melomanii care au ocazia sa asculte aceasta compilatie vor avea parte de o auditie cat se poate de interesanta.

Iness Mezel - Beyond the Trance

Asteptari: Iness Mezel (pe numele ei adevarat Fatiha Messaoudi) a debutat in 1999 cu albumul Wedfel, care a fost urmat patru ani mai tarziu de materialul Len. Beyond the trance este cel de-al treilea ei album care contine 11 melodii si n-are nici o legatura cu stilul care poarta acelasi nume...


Rezultat: Se spune ca Iness Mezel isi compune melodiile intr-un fel cat se poate de inedit: mai intai se contureaza ritmul si doar dupa aceea melodiile. Pe cand era la conservator a fost indragostita de lucrarile unor Debussy, Bartok sau Satie, iar la capitolul influente vocale solista ii numeste fara ezitare pe Sarah Vaughan, Ella Fitzgerald si Stevie Wonder.

Omara Portuondo & Chucho Valdés - Omara & Chucho

Asteptari: Impreuna au 149 de ani! Pe Omara Portuendo (80 de ani) ar trebui s-o stiti din Buena Vista Social Club. Despre Chucho Valdes (69) e bine sa stiti ca e un geniu al jazz-ului cubanez. Desi cei doi s-au cunoscut inca din adolescenta, prima lor colaborare muzicala a aparut doar in 1997 in discul numit Desafios. Noul lor album intitulat simplu Omara  & Chucho contine 13 piese.

Rezultat: Coperta discului nu spune prea multe. Cei care vor avea curiozitatea sa vada si coperta din spate, cu siguranta isi vor creea o impresie. E o idee nastrusnica asta cu Omara si Chucho in patul nuptial, trebuie sa recunosc.

Vieux Farka Toure - The Secret

Asteptari: Fiul legendarului solist si chitarist Ali Farka Touré a debutat in luna februarie a anului 2007 cu albumul omonim, care a facut multe valuri in randul amatorilor de world – music. The Secret este cel de-al treilea material discografic al cantaretului din Mali si cuprinde 12 piese.


Rezultat: Se prea poate ca eticheta de „Jimi Hendrix al Africii“ care i s-a pus acestui muzician sa fie nitel exagerata, dar asta nu inseamna ca blues-ul lui de desert nu este unul magic. Vieux Farka Toure reuseste sa imprime un sound pe alocuri feroce iar in alte momente cat se poate de „langsam”, astfel incat aceasta alternanta uimitoare de stari creeaza un sarm aparte.

Kerekes Band - What the Folk?!

Asteptari: Adepti ai asa – numitului stil denumit ethno – funk, cei de la Kerekes Band au luat nastere in 1995 si au debutat cu albumul Hungarian Folk Music From Gyimes and Moldva. What the folk?! este al 5-lea material al trupei, care contine 12 piese.

Rezultat: Va spun sincer, am avut ocazia sa citesc o tona de etichete absolut aiurea puse unor diverse formatii. Dar atunci cand ai ocazia sa citesti faptul ca trupa Kerekes Band sunt niste „James Brown ai muzicii populare maghiare”, e prea de tot. E ireal! Curcubeul stilistic al formatiei al carei lider este Fehér Zsombor se situeaza undeva in zona prelucrarilor dupa muzica populara traditionala maghiara cu accente funk, jazz, rock si electronice iar rezultatul este pe alocuri devastator.

Tamikrest - Toumastin

Asteptari: Tamikrest e o trupa tuarega originara din Sahara maliana, care a debutat in 2010 cu albumul Adagh. La fel ca si mai cunoscutii Tinariwen, Tamikrest imbina intr-un mod cat se poate de original influentele africane traditionale cu muzica de factura blues – rock. Cel de-al doilea material discografic al trupei, Toumastin, contine 11 track-uri.

Rezultat: Spectrul sonor in care se invart compozitiile acestor africani face ca ascultatorul sa aibe parte de niste sound-uri clare si simple, de o prospetime cat se poate de invigoranta. E un soi de rock n roll cat se poate de original, in care vechiul si noul se intrepatrund la marea arta iar piesele sunt definite de o percutie cat se poate de cristalina si bass-uri cat se poate de patrunzatoare.