Cristian Stefanescu e o figura importanta a muzicii electronice romanesti. Les connaiseurs il stiu de la Radio Guerilla, din Aievea, din NSK sau din alte proiecte axate in zona nu jazz sau ambient. Numele lui n-o sa apara niciodata la sfarsit de an in topul celor mai des cautati muzicieni romani. Si e foarte bine asa. Muzica semnata Electric Brother nu rasuna pe plaja din Costinesti, nu e inclusa in Best Of-urile anului si n-are parte de remake-uri la show-uri de genul In puii mei. Nu e pentru amatorii de caterinci, ci doar pentru urechile acelora care stiu semnificatia cuvantului meloman fara sa faca un click pe DEX. Dupa albumul omonim editat in 2003, domnul revine cu Pe Pamant, un disc melancolic, foarte bogat in idei si care se afla undeva la confluenta intre world – music, downtempo si trip hop. Stiluri care prin tarisoara noastra nu-s deloc trendy, din varii motive. Unul din lucrurile care adauga un strop de sarm acestui material discografic este faptul ca Electric Brother amesteca cu buna stiinta obiceiuri si schelete muzicale din diverse parti ale lumii si are curajul de a integra in acest trip sonor si franturi de elemente din spatiul carpatic. Cele 45 de secunde ale piesei Iancu de la Rasnov sunt elocvente in sprijinul acestei afirmatii si desi mi-as fi dorit ca ideea aceasta sa fie exploatatata mult mai pe larg, rezultatul este unul cat se poate de interesant. Dealtfel acesta este si unicul minus al acestui disc: iti lasa certitudinea ca Electric Brother ar fi putut sa marseze mult mai mult pe dezvoltarea ideilor care razbat din tracklist. Din fericire, plusurile discului acopera completamente aceasta mica hiba. Filmul principal al acestei excursii se vrea a fi world – music. Compozitiile sonore au prins viata pe aeroportul din Lisabona, pe un ferryboat in Grecia, in Delta Dunarii sau chiar in Guineea Bisau, iar asta confera albumului un aer de diversitate de exceptie. Conform unui interviu acordat site-ului czb.ro, discul asta s-a nascut din „frinturi de conversatii, sunete ale unor locuri, cersetori sau artisti, instrumente stricate, traditionale, interesante, aparate, masinarii sau animale, toate s-au adunat pe hard discurile mele de-a lungul vremii. Unele mi-au sugerat o linie melodica sau un ritm, altele mi-au dat starea de spirit sau imboldul sa fac o piesa noua“.
Exista aici cel putin doua momente de exceptie: Ontanara si Tommorow. Primul dintre ele a fost conceput alaturi de o harfa africana si de un artist din Guinea Bissau. Celalalt a fost inregistrat alaturi de Lizzy Parks, o cantareata de jazz din Londra care a colindat lumea si alaturi de cei de la Nostalgia 77. Plina de sarm e si It's 16 Beats In Music, un giuvaer neslefuit care-ti insenineaza privirea, iar atunci cand asculti Village Interlude nu ai cum sa nu te teleportezi intr-o dimineata de iarna superba in satucul bunicilor. Pe ici pe colo, filmul care ti se dezvaluie in fata ochilor este din zona The Orb, iar in Syrian Evening ai parte de o explozie de sound-uri mirifice, care te burdusesc cu un placut sentiment de fericire sufleteasca interioara. Albumul asta merita oferit pe post de Christmas Gift persoanelor care s-au prins deja ca adevaratele comori nu se gasesc la suprafata, ci trebuiesc cautate in adancuri. Pe Pamant e o oaza de liniste si constituie un calmant garantat care alunga tonele de prostie cu care suntem invadati day by day de catre patinatorii care-si aroga aere de formatori de opinie din tarisoara noastra.Discul este distribuit de A&A Records, iar unul din colaboratorii acestuia este timisoreanul Tavi Scurtu.
Great album, excellent. A truly original blend of real life and surreal sounds, in the hallowed tradition of Byrne & Eno's 'My Life In The Bush of Ghosts'. At times, I wonder if Cristian is the electric grandson of Steve Reich, the father of all modern music? To find this album in Romania, my adopted home, is a wonderful feeling.
Principalul atu al muzicienilor care nu fac parte din tagma celor încadrați în mediocritate constă în puterea acestora de a trezi în rândul celor care le ascultă cântecele, diverse sentimente și imagini care stau undeva ascunse prin hățișurile memoriei. Oridecâte ori cineva atinge o coardă sensibilă se declanșează o vibrație aparte, care reușește să-ți insufle acel sentiment de bine, care ar trebui să vină la pachet cu arta asta numită muzică. Din păcate, în vremurile actuale în care diletantismul este adesea ridicat la nivel de artă, misiunea asta pare-se că a fost abandonată de către mulți. Și totuși, unii n-au abandonat lupta. Este și cazul lui Ravi Hazard. Pe numele său adevărat Răzvan Stochița, „Ravi Hazard “ a început să scrie poezii la vârsta de 14 ani și a descoperit muzica folk la vârsta de 16 ani, în timpul unei călătorii la munte. De aici și până la a împrumuta o chitară, a se închide în casă două săptămâni și a învața să cânte prima melodie a fost doar un pas. În 1997...
„În clipa în care ai apărut / Eu nimic nu am mai vrut / Simplu am înnebunit / M-ai îmbolnăvit“. Sunt primele versuri care se fac auzite pe albumul formației Amala. Piesa cu pricina numită „Tu ești boala mea“ lămurește cât se poate de exact filmul formației care s-a născut în 1989 la Timișoara. Este vorba de acel rock clasic care făcea ravagii în vremurile în care muzica nu era numai despre showbusiness și-n care lumea nu se înghesuia să consume pe bandă rulantă produse muzicale insipide, incolore și inodore. Da, e un soi de remember the time care îi va unge la suflet pe cei care se intitulează rockeri. Pe lângă acest aspect, discul ăsta e și un fragment de istorie, căci această primă înregistrare oficială a formației timișorene cuprinde compoziții semnificative din negura timpurilor. Amala a fost creată de către Grujic Ljubisa, zis și , „Mișa, iar după o serie de schimbări de componență, reveniri și desfințări a reușit să lanseze materialul discografic de debut numit ...
Cele mai bune albume românești ale deceniului Top realizat de Zoltan Varga ABRA - Șapte După trei albume scoase în Germania și un disc apărut în țară noastră sub numele de La frumusețea ei, formația Abra a editat în 2010 albumul Șapte, realizat cu masivul sprijin a lui Mircea Baniciu. Adrian Enescu – Invisible Movies Invisible Movies merită să intre în colecţia oricărui meloman serios din această ţară pentru simplul motiv că documentează sonor „soundtrack“ –urile made in România din ultimii aproape 40 de ani. OK, poate e prea pretenţios termenul de soundtrack, căci câteva din piesele de p-aici sunt simple „acompaniamente“, dar aţi înţeles ideea. Alexandra Ușurelu – La capătul lumii Alexandra Uşurelu a fost etichetată un soi de Norah Jones a României. Dincolo de etichet...
Albumul este superb! Multumesc de "semnalizare"!
RăspundețiȘtergereGreat album, excellent. A truly original blend of real life and surreal sounds, in the hallowed tradition of Byrne & Eno's 'My Life In The Bush of Ghosts'. At times, I wonder if Cristian is the electric grandson of Steve Reich, the father of all modern music? To find this album in Romania, my adopted home, is a wonderful feeling.
RăspundețiȘtergere