Imaginea care se deruleaza in fata ochilor atunci cand asculti cele sapte piese ale albumului cu numarul zece din visteria celebrei Kate Bush cuprinde negresit un peisaj feeric de iarna, completat cu proiectia pe care o are fiecare dintre noi asupra acestui anotimp mirific. Neaosul „A-nceput de ieri sa cadă/Cate-un fulg, acum a stat/Norii s-au mai razbunat/Spre apus, dar stau gramada/Peste sat“ are un corespondent aici in mitul conform caruia eschimosii au nu mai putin de 50 de cuvinte pentru cuvantul zapada, chestie care dealftel a fost si crochiul care a stat la baza acestui material discografic care iti retine atentia pentru 68 de minutele. Spre deosebire de comercialismul infantil cu care este exploatata ideea de sarbatori de iarna, materialul acesta propune o cu totul alta viziune asupra iernii, una cat se poate de romantica si fara pic de urme de festivism infantil. Un alt punct pentru care doamna care a intrat in centrul melomanilor din intreaga lume cu single-ul Wuthering Heights merita adanci plecaciuni este acela ca piesele astea nu sunt croite pe scheletele unor standarde mai mult sau mai putin cunoscute, ci chiar sunt noi – noute. Pe o idee cat se poate de simplista, care in cazul multor artisti ar fi fost sortita din start esecului, ascultatorul este intampinat doiar cu pian si vocea plina de farmec(e) ale solistei. Desi versurile urmaresc cu sarguinta firul povestii, acestea par a fi mai mult o circumstanta pentru desfasuraraea muzicii propiu – zise. Aparent, ceea ce se deruleaza aici e muzica pop, dar avand in vedere ceea ce exista pe piata sub aceasta eticheta, 50 words for snow e mai degraba un disc de avangarda sau minimalist, daca vreti. Cu siguranta ca in interpretarea oricarei alte vedete unele momente de pe aici ar fi fost monotone. Ma gandesc aici de exemplu la cale 11 minute si opt secunde ale piesei Lake Tahoe sau la cele opt minute ale superbei Snowed In At Wheeler Street, in care este prezent si Elton John. Cele 50 de cuvinte pentru zapada ale piesei care da titlul albumului sunt recitate de Stephen John Fry, o alegere destul de curioasa in opinia subsemnatului. Personal as fi optat pentru o voce de eschimos pentru aceasta treaba, dar acest mic amanunt n-are cum sa-ti strice placerea sufleteasca care ti-o induce ascultarea cu mare atentie a acestui album. Care are parte de momente remarcabile, cum ar fi si Wild Man, single-ul care este de departe cel mai frumos „colorat“ la capitolul instrumentatie. Discul asta e de ascultat la gura sobei sau a caloriferului, dupa posibilitati, cu sau fara snow afara...
Principalul atu al muzicienilor care nu fac parte din tagma celor încadrați în mediocritate constă în puterea acestora de a trezi în rândul celor care le ascultă cântecele, diverse sentimente și imagini care stau undeva ascunse prin hățișurile memoriei. Oridecâte ori cineva atinge o coardă sensibilă se declanșează o vibrație aparte, care reușește să-ți insufle acel sentiment de bine, care ar trebui să vină la pachet cu arta asta numită muzică. Din păcate, în vremurile actuale în care diletantismul este adesea ridicat la nivel de artă, misiunea asta pare-se că a fost abandonată de către mulți. Și totuși, unii n-au abandonat lupta. Este și cazul lui Ravi Hazard. Pe numele său adevărat Răzvan Stochița, „Ravi Hazard “ a început să scrie poezii la vârsta de 14 ani și a descoperit muzica folk la vârsta de 16 ani, în timpul unei călătorii la munte. De aici și până la a împrumuta o chitară, a se închide în casă două săptămâni și a învața să cânte prima melodie a fost doar un pas. În 1997...
„În clipa în care ai apărut / Eu nimic nu am mai vrut / Simplu am înnebunit / M-ai îmbolnăvit“. Sunt primele versuri care se fac auzite pe albumul formației Amala. Piesa cu pricina numită „Tu ești boala mea“ lămurește cât se poate de exact filmul formației care s-a născut în 1989 la Timișoara. Este vorba de acel rock clasic care făcea ravagii în vremurile în care muzica nu era numai despre showbusiness și-n care lumea nu se înghesuia să consume pe bandă rulantă produse muzicale insipide, incolore și inodore. Da, e un soi de remember the time care îi va unge la suflet pe cei care se intitulează rockeri. Pe lângă acest aspect, discul ăsta e și un fragment de istorie, căci această primă înregistrare oficială a formației timișorene cuprinde compoziții semnificative din negura timpurilor. Amala a fost creată de către Grujic Ljubisa, zis și , „Mișa, iar după o serie de schimbări de componență, reveniri și desfințări a reușit să lanseze materialul discografic de debut numit ...
Cele mai bune albume românești ale deceniului Top realizat de Zoltan Varga ABRA - Șapte După trei albume scoase în Germania și un disc apărut în țară noastră sub numele de La frumusețea ei, formația Abra a editat în 2010 albumul Șapte, realizat cu masivul sprijin a lui Mircea Baniciu. Adrian Enescu – Invisible Movies Invisible Movies merită să intre în colecţia oricărui meloman serios din această ţară pentru simplul motiv că documentează sonor „soundtrack“ –urile made in România din ultimii aproape 40 de ani. OK, poate e prea pretenţios termenul de soundtrack, căci câteva din piesele de p-aici sunt simple „acompaniamente“, dar aţi înţeles ideea. Alexandra Ușurelu – La capătul lumii Alexandra Uşurelu a fost etichetată un soi de Norah Jones a României. Dincolo de etichet...
Imaginea care se deruleaza in fata ochilor atunci cand asculti cele sapte piese ale albumului cu numarul zece din visteria celebrei Kate Bush cuprinde negresit un peisaj feeric de iarna, completat cu proiectia pe care o are fiecare dintre noi asupra acestui anotimp mirific. Neaosul „A-nceput de ieri sa cadă/Cate-un fulg, acum a stat/Norii s-au mai razbunat/Spre apus, dar stau gramada/Peste sat“ are un corespondent aici in mitul conform caruia eschimosii au nu mai putin de 50 de cuvinte pentru cuvantul zapada, chestie care dealftel a fost si crochiul care a stat la baza acestui material discografic care iti retine atentia pentru 68 de minutele. Spre deosebire de comercialismul infantil cu care este exploatata ideea de sarbatori de iarna, materialul acesta propune o cu totul alta viziune asupra iernii, una cat se poate de romantica si fara pic de urme de festivism infantil. Un alt punct pentru care doamna care a intrat in centrul melomanilor din intreaga lume cu single-ul Wuthering Heights merita adanci plecaciuni este acela ca piesele astea nu sunt croite pe scheletele unor standarde mai mult sau mai putin cunoscute, ci chiar sunt noi – noute. Pe o idee cat se poate de simplista, care in cazul multor artisti ar fi fost sortita din start esecului, ascultatorul este intampinat doiar cu pian si vocea plina de farmec(e) ale solistei. Desi versurile urmaresc cu sarguinta firul povestii, acestea par a fi mai mult o circumstanta pentru desfasuraraea muzicii propiu – zise. Aparent, ceea ce se deruleaza aici e muzica pop, dar avand in vedere ceea ce exista pe piata sub aceasta eticheta, 50 words for snow e mai degraba un disc de avangarda sau minimalist, daca vreti. Cu siguranta ca in interpretarea oricarei alte vedete unele momente de pe aici ar fi fost monotone. Ma gandesc aici de exemplu la cale 11 minute si opt secunde ale piesei Lake Tahoe sau la cele opt minute ale superbei Snowed In At Wheeler Street, in care este prezent si Elton John. Cele 50 de cuvinte pentru zapada ale piesei care da titlul albumului sunt recitate de Stephen John Fry, o alegere destul de curioasa in opinia subsemnatului. Personal as fi optat pentru o voce de eschimos pentru aceasta treaba, dar acest mic amanunt n-are cum sa-ti strice placerea sufleteasca care ti-o induce ascultarea cu mare atentie a acestui album. Care are parte de momente remarcabile, cum ar fi si Wild Man, single-ul care este de departe cel mai frumos „colorat“ la capitolul instrumentatie. Discul asta e de ascultat la gura sobei sau a caloriferului, dupa posibilitati, cu sau fara snow afara...
Comentarii
Trimiteți un comentariu