Imaginea care se deruleaza in fata ochilor atunci cand asculti cele sapte piese ale albumului cu numarul zece din visteria celebrei Kate Bush cuprinde negresit un peisaj feeric de iarna, completat cu proiectia pe care o are fiecare dintre noi asupra acestui anotimp mirific. Neaosul „A-nceput de ieri sa cadă/Cate-un fulg, acum a stat/Norii s-au mai razbunat/Spre apus, dar stau gramada/Peste sat“ are un corespondent aici in mitul conform caruia eschimosii au nu mai putin de 50 de cuvinte pentru cuvantul zapada, chestie care dealftel a fost si crochiul care a stat la baza acestui material discografic care iti retine atentia pentru 68 de minutele. Spre deosebire de comercialismul infantil cu care este exploatata ideea de sarbatori de iarna, materialul acesta propune o cu totul alta viziune asupra iernii, una cat se poate de romantica si fara pic de urme de festivism infantil. Un alt punct pentru care doamna care a intrat in centrul melomanilor din intreaga lume cu single-ul Wuthering Heights merita adanci plecaciuni este acela ca piesele astea nu sunt croite pe scheletele unor standarde mai mult sau mai putin cunoscute, ci chiar sunt noi – noute. Pe o idee cat se poate de simplista, care in cazul multor artisti ar fi fost sortita din start esecului, ascultatorul este intampinat doiar cu pian si vocea plina de farmec(e) ale solistei. Desi versurile urmaresc cu sarguinta firul povestii, acestea par a fi mai mult o circumstanta pentru desfasuraraea muzicii propiu – zise. Aparent, ceea ce se deruleaza aici e muzica pop, dar avand in vedere ceea ce exista pe piata sub aceasta eticheta, 50 words for snow e mai degraba un disc de avangarda sau minimalist, daca vreti. Cu siguranta ca in interpretarea oricarei alte vedete unele momente de pe aici ar fi fost monotone. Ma gandesc aici de exemplu la cale 11 minute si opt secunde ale piesei Lake Tahoe sau la cele opt minute ale superbei Snowed In At Wheeler Street, in care este prezent si Elton John. Cele 50 de cuvinte pentru zapada ale piesei care da titlul albumului sunt recitate de Stephen John Fry, o alegere destul de curioasa in opinia subsemnatului. Personal as fi optat pentru o voce de eschimos pentru aceasta treaba, dar acest mic amanunt n-are cum sa-ti strice placerea sufleteasca care ti-o induce ascultarea cu mare atentie a acestui album. Care are parte de momente remarcabile, cum ar fi si Wild Man, single-ul care este de departe cel mai frumos „colorat“ la capitolul instrumentatie. Discul asta e de ascultat la gura sobei sau a caloriferului, dupa posibilitati, cu sau fara snow afara...
„În clipa în care ai apărut / Eu nimic nu am mai vrut / Simplu am înnebunit / M-ai îmbolnăvit“. Sunt primele versuri care se fac auzite pe albumul formației Amala. Piesa cu pricina numită „Tu ești boala mea“ lămurește cât se poate de exact filmul formației care s-a născut în 1989 la Timișoara. Este vorba de acel rock clasic care făcea ravagii în vremurile în care muzica nu era numai despre showbusiness și-n care lumea nu se înghesuia să consume pe bandă rulantă produse muzicale insipide, incolore și inodore. Da, e un soi de remember the time care îi va unge la suflet pe cei care se intitulează rockeri. Pe lângă acest aspect, discul ăsta e și un fragment de istorie, căci această primă înregistrare oficială a formației timișorene cuprinde compoziții semnificative din negura timpurilor. Amala a fost creată de către Grujic Ljubisa, zis și , „Mișa, iar după o serie de schimbări de componență, reveniri și desfințări a reușit să lanseze materialul discografic de debut numit Românie Hai! D
Muzica instrumentală oferă creierului libertatea de a hoinări. Pe plaje care îți taie răsuflarea sau în locuri întunecate și tulburi, în funcție de emoțiile fiecăruia. Absența unei povești spuse în viu grai îți oferă spațiu pentru a îți impune și a crea propria interpretare. Eventualele cuvinte explanatorii visavis de muzica instrumentală sunt cât se poate de subiective. Din mai multe motive, principalul fiind acela că piesele cu pricina trezesc emoții diferite în sufletul fiecăruia. Pe bună dreptate, dealtfel. „I do say ...that...Every pain that you are receiving...Every challenge that you are facing / It belongs to the journey. And to aknowledge. To accept whatever life is throwing at you. And still have on your mind. That this is just a test., sunt cuvintele care însoțesc prima piesă a albumului. Ascultând cu atenție această compoziție involuntar m-am reconectat la superbele armonii muzicale executate odionoară de Roxy Music (și-n special în piesa India, inclusă pe albumul Avalon
Noul album al băieţilor care şi-au găsit şugubăţul nume de Toulouse Lautrec se înscrie perfect în „oala“ asta a aşa zisului alternativ – rock made in Romania în care se scaldă şi alte trupe. Exemplele pot curge pe bandă rulantă, dar sunt sigur că le ştiţi şi voi. Desigur, la un moment dat devine destul de frustrant faptul că majoritatea trupelor româneşti „din noul val“ nu pot ieşi defel din „linia“ asta a influenţelor extrase la greu din „indie“-ul britanic al anilor 90. Pe de altă parte, în comparaţie cu „restul lumii“ – a se citi alte trupe de rock din România care cred că muzica lor are ce căuta în anul de graţie 2015 într-o lume civilizată – sound-ul ăsta uşor demodat „afară“ este mega – modern, într-o industrie muzicală bolnavă rău, dar care oglindeşte într-un fel sau altul societatea în care trăim. Chiar dacă niciuna din piesele celor de la Toulouse Lautrec nu reuşeşte să te facă să exclami „waw“, noul material al bucureştenilor care au devenit cunoscuţi şi dat
Imaginea care se deruleaza in fata ochilor atunci cand asculti cele sapte piese ale albumului cu numarul zece din visteria celebrei Kate Bush cuprinde negresit un peisaj feeric de iarna, completat cu proiectia pe care o are fiecare dintre noi asupra acestui anotimp mirific. Neaosul „A-nceput de ieri sa cadă/Cate-un fulg, acum a stat/Norii s-au mai razbunat/Spre apus, dar stau gramada/Peste sat“ are un corespondent aici in mitul conform caruia eschimosii au nu mai putin de 50 de cuvinte pentru cuvantul zapada, chestie care dealftel a fost si crochiul care a stat la baza acestui material discografic care iti retine atentia pentru 68 de minutele. Spre deosebire de comercialismul infantil cu care este exploatata ideea de sarbatori de iarna, materialul acesta propune o cu totul alta viziune asupra iernii, una cat se poate de romantica si fara pic de urme de festivism infantil. Un alt punct pentru care doamna care a intrat in centrul melomanilor din intreaga lume cu single-ul Wuthering Heights merita adanci plecaciuni este acela ca piesele astea nu sunt croite pe scheletele unor standarde mai mult sau mai putin cunoscute, ci chiar sunt noi – noute. Pe o idee cat se poate de simplista, care in cazul multor artisti ar fi fost sortita din start esecului, ascultatorul este intampinat doiar cu pian si vocea plina de farmec(e) ale solistei. Desi versurile urmaresc cu sarguinta firul povestii, acestea par a fi mai mult o circumstanta pentru desfasuraraea muzicii propiu – zise. Aparent, ceea ce se deruleaza aici e muzica pop, dar avand in vedere ceea ce exista pe piata sub aceasta eticheta, 50 words for snow e mai degraba un disc de avangarda sau minimalist, daca vreti. Cu siguranta ca in interpretarea oricarei alte vedete unele momente de pe aici ar fi fost monotone. Ma gandesc aici de exemplu la cale 11 minute si opt secunde ale piesei Lake Tahoe sau la cele opt minute ale superbei Snowed In At Wheeler Street, in care este prezent si Elton John. Cele 50 de cuvinte pentru zapada ale piesei care da titlul albumului sunt recitate de Stephen John Fry, o alegere destul de curioasa in opinia subsemnatului. Personal as fi optat pentru o voce de eschimos pentru aceasta treaba, dar acest mic amanunt n-are cum sa-ti strice placerea sufleteasca care ti-o induce ascultarea cu mare atentie a acestui album. Care are parte de momente remarcabile, cum ar fi si Wild Man, single-ul care este de departe cel mai frumos „colorat“ la capitolul instrumentatie. Discul asta e de ascultat la gura sobei sau a caloriferului, dupa posibilitati, cu sau fara snow afara...
Comentarii
Trimiteți un comentariu