Northern Lite - I Like

-
Unul din clipurile muzicale care mi-a picat cu tronc in ultima vreme mi-a adus in atentie o trupa care a scos o gramada de albume prin Germania, care activeaza de prin 1997 si care-si spune Northern Lite. Daca e sa te iei dupa criticii muzicali germani muzica lor poarta denumirea de neo – pop, carevasazica o imbinare de pop cu diverse stiluri incadrabile in galeata muzicii electronice. Gasesc categorisirea asta o mega – tampenie monstruoasa, caci aceasta imbinarea dintre electro, synth – pop si chitari nu are nici in clin nici in maneca cu nimic din zona pop. Dupa mai multe schimbari de componenta oamenii acestia au intrat in posesia premiului de cea mai buna trupa indie/electronic la Dance Music Award din Germania, iar daca ar fi sa-I inrudesc “undeva” pe Northern Lite, asta ar fi mai degraba in zona Sono, Yello sau chiar Paul Kalkbrenner (mai ales in They say). Printre remixurile care le-au executat de-a lungul anilor, se numara si cateva track-uri pentru Sigue Sigue Sputnik, Rammstein, Peaches, sau Apoptygma Berzerk.

Black Day, single-ul care deschide materialul, e exact acel gen de piesa care merge la fix pentru orice ureche care a apreciat vreodata sound-urile Depeche Mode, fiind totodata si cel mai strong moment al acestui disc. Din nefericire, nu toata ambianta sonora se pastreaza in aceasta idee de inceput: cele sapte minute ale piesei care da titlul acestui album sunt escortate de niste instrumentatii scoase parca de la naftalina techno – ului anilor 90, monotone si deloc simpatice. Unele piese (cu precadere Hellborn Man) seamana cu atmosfera intalnita la maestrul german Schiller, iar printre momentele deosebite pentru care merita sa ascultati acest album se numara si Running. In cazul in care priviti clipul de mai jos si va intrebati, daca a fost filmat in Romania, raspunsul este nu!

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Ravi Hazard – Clepsidra

-
Imagine
  Principalul atu al muzicienilor care nu fac parte din tagma celor încadrați în mediocritate constă în puterea acestora de a trezi în rândul celor care le ascultă cântecele, diverse sentimente și imagini care stau undeva ascunse prin hățișurile memoriei. Oridecâte ori cineva atinge o coardă sensibilă se declanșează o vibrație aparte, care reușește să-ți insufle acel sentiment de bine, care ar trebui să vină la pachet cu arta asta numită muzică. Din păcate, în vremurile actuale în care diletantismul este adesea ridicat la nivel de artă, misiunea asta pare-se că a fost abandonată de către mulți. Și totuși, unii n-au abandonat lupta. Este și cazul lui Ravi Hazard. Pe numele său adevărat Răzvan Stochița, „Ravi Hazard “ a început să scrie poezii la vârsta de 14 ani și a descoperit muzica folk la vârsta de 16 ani, în timpul unei călătorii la munte. De aici și până la a împrumuta o chitară, a se închide în casă două săptămâni și a învața să cânte prima melodie a fost doar un pas. În 1997...
citeste mai mult

Cele mai bune albume românești ale deceniului

-
Imagine
       Cele mai bune albume românești ale deceniului                                                Top realizat de Zoltan Varga ABRA - Șapte După trei albume scoase în Germania și un disc apărut în țară noastră sub numele de La frumusețea ei, formația Abra a editat în 2010 albumul Șapte, realizat cu masivul sprijin a lui Mircea Baniciu. Adrian Enescu – Invisible Movies Invisible Movies merită să intre în colecţia oricărui meloman serios din această ţară pentru simplul motiv că documentează sonor „soundtrack“ –urile made in România din ultimii aproape 40 de ani. OK, poate e prea pretenţios termenul de soundtrack, căci câteva din piesele de p-aici sunt simple „acompaniamente“, dar aţi înţeles ideea. Alexandra Ușurelu – La capătul lumii Alexandra Uşurelu a fost etichetată un soi de Norah Jones a României. Dincolo de etichet...
citeste mai mult

Toulouse Lautrec - Dejun pe iarbă

-
Imagine
Noul album al băieţilor care şi-au găsit şugubăţul nume de Toulouse Lautrec se înscrie perfect în „oala“ asta a aşa zisului alternativ – rock made in Romania în care se scaldă şi alte trupe. Exemplele pot curge pe bandă rulantă, dar sunt sigur că le ştiţi şi voi. Desigur, la un moment dat devine destul de frustrant faptul că majoritatea trupelor româneşti „din noul val“ nu pot ieşi defel din „linia“ asta a influenţelor extrase la greu din „indie“-ul britanic al anilor 90. Pe de altă parte, în comparaţie cu „restul lumii“ – a se citi alte trupe de rock din România care cred că muzica lor are ce căuta în anul de graţie 2015 într-o lume civilizată – sound-ul ăsta uşor demodat „afară“ este mega – modern, într-o industrie muzicală bolnavă rău, dar care oglindeşte într-un fel sau altul societatea în care trăim. Chiar dacă niciuna din piesele celor de la Toulouse Lautrec nu reuşeşte să te facă să exclami „waw“, noul material al bucureştenilor care au devenit cunoscuţi şi dat...
citeste mai mult