Norzeatic si Khidja - Caravana PM:AM

Cele 58 de minute si 56 de secunde incluse pe albumul cu numarul doi „copt“ de Norzeatic & Kidja se inscriu cat se poate de bine in acea expresie pur anglofona care decreteaza „difficult second album syndrome“. Carevasazica, nu-i usor sa vii de nicaieri si sa „arunci” aun album de debut clasic, dar cand esti nevoit sa repeti „treaba” reteta e cat se poate de complicata. Dupa excelentul Aici Acum, scos la sfarsitul anului 2010, echipajul sonor reunit sub numele de Norzeatic & Kidja revine cu un material omogen de zece track-uri, in care inca din start esti anuntat ca „Bine ati venit in caravana/Caravana in care nu pleci doar o zi pe luna/Pleci in fiecare zi pe Luna/Si te intorci pe o raza de Soare“. Exact ca si-n precedentul disc, accentul se pune si de aceasta data pe textele iscusite ale lui Norzeatic.

Nu & Apa Neagra - Descantecul apei negre

Cand ai norocul sa asculti un album care nu se inscrie defel in categoria „bubble – gum“, adesea faci conexiuni nebanuite. Aparent inexplicabil, odata cu auditia celui de-al doilea album al cvartetului Nu & Apa Neagra, mi-am adus aminte de Children of the Corn, thriller-ul lui Stephen King din 1984 si de lanurile de porumb. Ei bine, discul asta iti provoaca un trip intens, colorat cu fosnete de cucuruz, un film in care cocosii canta de trei ori, iar pelerinii sunt niste forme misterioase care apar si dispar ca prin ceata, totul culminand cu piesa finala de aproape 19 minutele in care faci cunostinta cu adevarata fata a apei negre. Produs de casa de discuri Lollipop Shop din Berlin, descantecul acesta sonor NU este un disc de ascultat in momentele in care cauti entertainment cu orice pret.

Marcian Petrescu si Trenul de Noapte - DesCantece de Blues

Daca e sa judec dupa titlu, cel de-al treilea album semnat Marcian Petrescu & Trenul de Noapte, are darul de a a ne lecui. E destul de greu de crezut ca dupa o asa cura de descantece de blues, “poporul” acesta poate fi vindecat si sterilizat de tonele de deseuri asa – zis culturale cu care a fost inundat in ultima vreme, dar…incercarea moarte n-are….Albumul discografic aparut la Soft Records cuprinde zece compozitii proprii in care muzicuta este la loc de cinste, iar blues-ul traditional made in U.S.A. este colorat cu o sumedenie de texte sugubete de genul „Doar de doua lucruri mi-este sila tare/De femeia mincinoasa si cu gura mare/Nu ma mai stresa, nu ma mai stresa/ Ca-ti fac rapid bagajul/Si te trimit la maica – ta“ (Nu ma mai stresa).

V.A. - The Romanian Jazz Collection

The Romanian Jazz Collection reuneste sub acelasi acoperis o serie de figuri cunoscute ale genului din tara noastra si contine selectii inregistrate in cadrul Galei Premiilor anuale de jazz 2011, care au avut loc anul trecut. Practic e un fel de document – audio care prilejuieste urechilor destupate o intalnire cu premiantii acestei manifestari.

Cele 11 minute si jumatate ale piesei de deschidere, Groove del sol propun ascultatorului o excursie in lumea groove-urilor funky si jazzy (si chiar si fusion) realizate de talentatul Marius Pop alaturi de cei de la M Theory. Dealtfel piesa aceasta este inclusa – intr-o forma mai scurta, ce-i drept – si in discul First Step al muzicianului, pentru care acesta a fost rasplatit cu titlul de Confirmarea Anului.

Hi - Q - Cand zambesti

„O mare dezamagire...nu este Hi-Q, sau au fost in pana de idei cand au compus ori si-au schimbat stilul in pop-rock-ballad. Se cunoaste ''mana'' componistica a Danei - stilul pop-rock pe care ea l-a adoptat in cariera solo“. Cum sa nu ramai intrigat cand citesti un asemenea comentariu al unui fan Hi – Q dupa aparitia noului lor album? Drept urmare, curiozitatea m-a indemnat sa ascult si eu cele zece track-uri nou – noute care se regasesc pe cel de-al 8-lea material solo al brasovenilor care dintotdeauna mi s-au parut verisorii timisorenilor de la Genius. Tin sa precizez din start, ca observatia fanului Hi – Q „pescuita“ de pe net nu este deloc reala. Din simplul fapt ca cei trei muzicieni n-au fost deloc in pana de idei. Acestea sunt aceleasi ca-n trecut, cat despre „stil“ e aceeasi ciorba creata pentru a fi servita posesorilor de urechi care rezoneaza cu texte simplute si aranjamente muzicale asijderea.

Lemmy Caution - Dissension

Sub numele de Lemmy Caution se ascunde aradeanul Salajan Mihai, iar daca e sa ne luam dupa descrierea oficiala avem de-a face cu un proiect "beat driven", in cadrul caruia colaboreaza cu mai mult de 10 artisti plastici romani. Daca faceti parte din degustatorii de muzici electronice „mai altfel” exista mari sanse sa fi auzit de un alt pseudonim de-al lui, Selfmademusic, cu care a lansat numeroase release-uri, toate gratis, printre care si un album cu 13 piese la Arhiva 7, numit "Somemonstersneverdie OST" (2005). Tot la capitolul detalii mai e de amintit ca muzicianul aradean mai face parte din grupurile Trei Pastori (rock-electronic, cu influente jazz, funk si new-disco), Kinema Ikon (colectiv de arta media), Biserica (colectiv de arta alternativa) si Chemical Compound (progressive metal band, hardcore). Primul album lansat sub numele de Lemmy Caution contine zece piese, una din ele fiind realizata alaturi de timisorenii de la Makunouchi Bento iar pentru cei care iubesc etichetele cu orice pret ceea ce se aude aici este un melanj de electronica, drum and bass si dubstep.

Jazzadezz - Panta Rhei

Dincolo de drujbele din dubstep, indie – rock – ul imbratisat en – gros de catre cei care tin neaparat sa li se aplice eticheta hipsteri, hip – hop - ul care ne invata „cat de sus pot eu sa sar“, pop – rock - ul care ne terorizeaza cu texte de genul „ai aparut ca un inger“, hardcore-ul al carui scop este creearea cator mai multi decibeli si popcorn –ul atat de fumat incat nici nu mai merita bagat in seama, spectrul autohton muzical mai cuprinde diverse alte directii care arareori ajung sa fie cunoscute publicului larg, desi reprezentantii acestor curente sunt cel putin la fel de talentati decat mocofanii prezenti non – stop in mass – media. Daca tot am ajuns la „curente“, cei de la Jazzadezz nu au nici o treaba cu jazz-ul, dar sunt in opinia subsemnatului destul de departe de eticheta dream – pop cu care se „alinta“ muzicienii in comunicatul de presa care anunta concertul de lansare al celui de-al doilea album discografic al lor, Panta Rhei, programat sa apara in 6 aprilie 2012.

Lights Out! - Patience

Pe clujenii de la Lights Out! am avut ocazia sa-i prind live cu ocazia primului lor concert de sine – statator in afara orasului lor „de bastina“ -  adica in Timisoara my beloved city - ocazie cu care trupa care are in componenta doua prezente feminine a luat multa lume prin surprindere, printr-un sound fresh pentru piata romaneasca reusind sa bifeze un concert mai mult decat onorabil. Spre deosebire de marea majoritate a trupelor din valul „alternative“ autohton, muzicienii merg pe un drum care ocoleste cu buna stiinta mult folosita carare a sound-ului „indie a la anii 90“ osciland la fix intre chestii mai experimentale si „music for the masses“. Pe langa piesele proprii, „copiii“ –muzicienii fiind toti liceeni -   au atacat la acel concert cu mult curaj si piese din repertoriul unor Florence & The Machine, MGMT, Blur, Kings of Leon, Norah Jones sau Noisettes , executate cat se poate de impecabil.

Iordache - One life left

Pentru orice posesor al unor urechi desfundate care n-a trait in alta Galaxie in ultimele decenii, numele lui Mihai Iordache n-are cum sa fie necunoscut. In cel mai pur spirit de patriotism local e de bun augur sa precizez ca alaturi de binecunoscutul instrumentist - care are la activ colaborari cu Sarmalele Reci. Harry Tavitian, Ada Milea sau Lucian Ban (si cum as putea omite aici Kumm, locul unde isi are „sediul“ actual Iordache?) – se afla Lucian Nagy,  Petre Ionutescu, Dan Alex Mitrofan,  Toni Kuhn,  Utu Pascu si Tavi Scurtu. Pentru netimisoreni, haideti sa mai subliniez ca numele amintite anterior fac parte din garda de instrumentisti care in orasul de pe Bega se presupune ca „rup tot“. Eterna  „dusmanie“ Timisoara – Bucuresti e categoric history, cel putin din perspectiva acestui nou material discografic semnat Iordache.

Sebastian Spanache Trio - A Pasha s Abstinence

Pentru amatorii de jazz din Timisoara, numele lui Sebastian Spanache nu are cum sa fie necunoscut. Prezent in diverse formule de-a lungul vremurilor prin cluburile din oras, muzicianul a pus bazele unui proiect numit Expanding Time Colours care a propus o abordare diferita a stilurilor jazz, funk si latin, in care alaturi de el au mai fost prezenti Stefi Olariu – trompeta, Lucian Naste – chitara, Csaba Santa – contrabas, Radu Pieloiu – tobe si Sergiu Catana – percutie. Muzicienii au „tras” si un mini – turneu national care s-a bucurat de o primire calduroasa in randul melomanilor. De data aceasta, trei muzicieni din acest nucleu s-au ambitionat sa scoata un material discografic care ofera celor avizati 56 de minutele de jazz de bun augur. A Pasha s Abstinence, scos de Sebastian Spanache Trio, se doreste a fi o calatorie muzicala impartita in opt track-uri cu un feeling divers. Doua piese sunt compozitii semnate Csaba Santa si Sergiu Catana, ceilalti doi timisoreni care alaturi de Sebastian Spanache sunt vinovati de aparitia acestui material. Printre momentele interesante se numara Smoke and Mirrors, o compozitie cat se poate de reconfortanta care beneficeaza si de aportul lui Lucian Naste la chitara, care reuseste sa dea un feeling cat se poate de interesant acestei constructii sonore care se intinde pe parcursul a aproape sapte minute si Meditation, in care melomanul este invitat sa participe la un trip misto din cale afara prin diverse cotloane dementiale ale jazz-ului. Exista pe ici pe colo si mici intruziuni in funk sau soul. Discul poate fi incadrat in sertarul free jazz, plin de sunete abrazive şi rezolvări acustice interesante, care emana o naturalete aparte. E jazz made in Timisoara si poate fi ascultat/comandat aici.

All in Green - Travelers in this world/ Exiting the dream

De felul meu nu sunt nici ipocrit si nici exagerat de politicos. Din aceasta cauza, inca din capul locului trebuie sa recunosc ca muzica inventata de Monica Vidoni si Sebastian Bayer – cei doi timisoreni care alcatuiesc proiectul All In Green - nu duduie de originalitate. Atmosfera mega – melancolica si instrumentatiile care iti provoaca puseuri serioase de nostalgie care razbat din cele zece piese inserate pe acest material de debut, sunt interpretate si compuse OK, dar nu te „lovesc“ de la prima auditie. Dincolo de astea, discul acesta e unul care merita toata atentia din mai multe motive. In primul rand, oricat ne-am invarti in jurul cozii, n-avem cum sa facem abstractie de spatiul geografic in care ne ducem existenta. Unde pe plan muzical (si nu numai) am fost vitregiti de o serie de curente muzicale care au transformat radical arta numita muzica. N-am avut parte de accente veritabile nici de punk, cu atat mai putin de new wave, trip – hop, rave sau alte stiluri. Drept urmare, „mainstream“-ul nostru e unul mega – incolor, inodor si insipid iar putinii artisti care au incercat si inca mai trudesc sa incerce in barci stilistice care „dincolo“ au greutate sunt considerati de „industria autohtona“ mega - outsideri si taxati ca atare. In asemenea conditii, sa scoti pe piata un disc ca acesta e mai mult decat act de curaj. Nu fiindca n-ar mai fi abordat nimeni aceasta nisa, ci pentru ca faptul ca tot mai putini artisti reusesc sa treaca peste cenusiul intens care pluteste pe plan muzical asupra tarisoarei noastre. Am considerat necesara aceasta introducere mai alambicata dintr-un motiv cat se poate de simplu: judecand dupa standardele romanesti, muzica celor de la All In Green este necomerciala. Neinteresanta pentru marele public. Dupa cum spuneau cei doi muzicieni in cadrul unui interviu realizat de Bogdan Puris la Radio Timisoara,  producatorii din Romania le-au transmis un mesaj: „suna extraordinar de bine ce cantati voi, dar sfatul meu e sa lansati albumul in Anglia, ca pe la noi nu se asculta asa ceva“. Logica acestor dinozauri care se considera „promotori ai muzicii romanesti“ este cat se poate de bolnava, iar faptul este vizibil cu ochiul liber. E drept, nu se prea cumpara muzica in tarisoara noastra, dar in ultimii ani oamenii scot banuti seriosi din buzunare pentru a urmari live trupe „necomerciale in Romania“. Aceeasi “stalpi” ai industriei romanesti de muzica n-au habar de marketing sau A & R, dar asta e chiar o alta discutie. Revenind la plusuri, All in Green merita aplaudati, sustinuti si ascultati nu doar pentru curajul de a scoate un album considerat „necomercial“ de catre ciumpalacii care-si aroga drepturi de producatori muzicali in Romania, ci si pentru faptul ca muzica lor este una coerenta. Cele zece track-uri compuse de-a lungul mai multor ani de zile „curg“ cat se poate de meserias in urechea oricarui meloman indragostit de frumos, discul fiind unul care emana liniste sufleteasca si doze serioase de calm. Chestii care lipsesc din plin in societatea noastra. Stilistic, lucrurile se invart in zona lounge, cu o introducere care aminteste de niscaiva world – music (Travellers in this world) sau mici accente de trip – hop – ul din Bristol executat cu ceva vreme in urma de Massive Atack, Portishead sau Morcheeba in Dream of Heaven. Cele mai reusite momente ale discului sunt fara indoiala You are the sun, Noone si Flying High, iar simbioza intre vocea misterioasa a solistei si instrumentatiile a la Twin Peaks - pe alocuri – este una fericita si adauga un plus de sarm. Departe de a fi o capodopera, debutul este unul promitator. Ma incapatanez sa cred ca daca aceste piese ar fi avut parte de texte in limba romana, rezultatul ar fi fost mult mai interesant. Stiu explicatia conform careia „muzica noastra este destinata tuturor oamenilor de pe Planeta fara restristii geografice“, dar n-am cum sa uit faptul ca “afara” acest stil este practicat de 23.456 de trupe la ora actuala. Categoric pentru piata romanesca All in Green e un debut decent, dar daca ar fi ca acest disc sa se ia la intrecere cu alte aparitii de profil de pe rafturile unui magazin londonez, nu stiu care ar fi rezultatul…

V.A. - ElectroblogRo 1 Year

Nu e deloc greu de banuit ca sub numele de "ElectroBlog Ro - 1 Year" se ascunde o compilatie nascuta la aniversarea unui an de existenta a unui site care isi propune conform marturisirilor proprii sa promoveze adevaratele valori ale muzicii electronice romanesti. Si nu numai, caci o ureche avizata sesizeaza printre cele 18 track-uri adunate sub aceasta umbrela si o serie de alte directii stilistice nu neaparat electronice, dar care se situeaza tot in zona a ceea ce ne place noua sa etichetam drept “necomercial“. Compilatia este distribuita gratuit sub o licenta Creative Commons si cuprinde compozitii mai vechi sau mai noi ale unor artisti cu o oarecare notorietate in randul publicului care urmareste „fenomenul“, dar si cateva nume din categoria tinere talente. Carevasazica ascultatorul poate degusta/aprecia melodii semnate de Adrian Enescu, Alba Ecstasy, Brazda Lui Novac, Cristian Paduraru / Fire In Water, Dan Bazix, Daniel Dorobantu feat. Petrica Ionutescu, Dreamlogik, Esemdi, Lemmy Caution, Makunouchi Bento, Nord, Platonic Scale, Radio Space Pop, Randomform, Sasa Liviu Stoianovici, Silent Strike si Suufi Astrolab. Fara nici o indoiala, ideea realizarii unei asemenea compilatii este una de bun augur si pe parcursul pieselor melomanul isi poate creea o imagine de ansamblu asupra stadiului in care se afla starea muzicii „asteia“ si poate cunoaste o parte a oamenilor care nu rezoneaza cu mult – hulita muzica electronica „comerciala“ prezenta pe toate gardurile prin mass – media. Spectrul sonor este cat se poate de divers, de la old – style-ul sound de drum and bass din vremuri demult apuse care razbate din remixul lui Adrian Enescu la Cine iubeste si lasa, la superba senzatie de chill emanata de Cristian Paduraru sau atmosfera dark – gotic din piesa celor de la DreamLogik sau spatialitatea piesei Universal Drift, creata de Platonic Scale. Printre artistii care si-au regasit locul pe aceasta compilatie aniversara se regasesc si cateva nume timisorene, cu rezonanta pour le connaisseurs. Daniel Dorobantu (Thy Veils) face echipa aici cu Petrica Ionutescu pentru piesa numita Nightliner, si dupa cum e usor de ghicit, piesa asta se invarte in jurul unui ambient – jazz mai mult decat placut urechii iar cei de la Makunouchi Bento au contribuit cu peste opt minutele de desfat sonor, construita din gemetele unei actrite porno, prelucrate evident dupa o reteta proprie deosebita. Printre cei care si-au lasat amprenta asupra acestei compilatii se numara si (ex)timisoreanul Sasa Liviu Stoianovici care impinge spectrul sonor spre zona experiment si chiar si aradeanul Lemmy Caution, care cu al lui Lie to me ofera niste sound-uri cat se poate de interesante. Din acest aluat sonor nu lipsesc nici ingrediente cunoscute ca Silent Strike sau Brazda lui Novac, deci orice meloman sanatos la cap n-are nici un motiv de nemultumire dupa aceasta auditie. ElectroblogRo 1 year se poate asculta si downloada pe gratis aici.

Electric Brother - Pe Pamant

Cristian Stefanescu e o figura importanta a muzicii electronice romanesti. Les connaiseurs il stiu de la Radio Guerilla, din Aievea, din NSK sau din alte proiecte axate in zona nu jazz sau ambient. Numele lui n-o sa apara niciodata la sfarsit de an in topul celor mai des cautati muzicieni romani. Si e foarte bine asa. Muzica semnata Electric Brother nu rasuna pe plaja din Costinesti, nu e inclusa in Best Of-urile anului si n-are parte de remake-uri la show-uri de genul In puii mei. Nu e pentru amatorii de caterinci, ci doar pentru urechile acelora care stiu semnificatia cuvantului meloman fara sa faca un click pe DEX. Dupa albumul omonim editat in 2003, domnul revine cu Pe Pamant, un disc melancolic, foarte bogat in idei si care se afla undeva la confluenta intre world – music, downtempo si trip hop. Stiluri care prin tarisoara noastra nu-s deloc trendy, din varii motive. Unul din lucrurile care adauga un strop de sarm acestui material discografic este faptul ca Electric Brother amesteca cu buna stiinta obiceiuri si schelete muzicale din diverse parti ale lumii si are curajul de a integra in acest trip sonor si franturi de elemente din spatiul carpatic. Cele 45 de secunde ale piesei Iancu de la Rasnov sunt elocvente in sprijinul acestei afirmatii si desi mi-as fi dorit ca ideea aceasta sa fie exploatatata mult mai pe larg, rezultatul este unul cat se poate de interesant. Dealtfel acesta este si unicul minus al acestui disc: iti lasa certitudinea ca Electric Brother ar fi putut sa marseze mult mai mult pe dezvoltarea ideilor care razbat din tracklist. Din fericire, plusurile discului acopera completamente aceasta mica hiba. Filmul principal al acestei excursii se vrea a fi world – music. Compozitiile sonore au prins viata pe aeroportul din Lisabona, pe un ferryboat in Grecia, in Delta Dunarii sau chiar in Guineea Bisau, iar asta confera albumului un aer de diversitate de exceptie. Conform unui interviu acordat site-ului czb.ro, discul asta s-a nascut din „frinturi de conversatii, sunete ale unor locuri, cersetori sau artisti, instrumente stricate, traditionale, interesante, aparate, masinarii sau animale, toate s-au adunat pe hard discurile mele de-a lungul vremii. Unele mi-au sugerat o linie melodica sau un ritm, altele mi-au dat starea de spirit sau imboldul sa fac o piesa noua“. 

Exista aici cel putin doua momente de exceptie: Ontanara si Tommorow. Primul dintre ele a fost conceput alaturi de o harfa africana si de un artist din Guinea Bissau. Celalalt a fost inregistrat alaturi de Lizzy Parks, o cantareata de jazz din Londra care a colindat lumea si alaturi de cei de la Nostalgia 77. Plina de sarm e si It's 16 Beats In Music, un giuvaer neslefuit care-ti insenineaza privirea, iar atunci cand asculti Village Interlude nu ai cum sa nu te teleportezi intr-o dimineata de iarna superba in satucul bunicilor. Pe ici pe colo, filmul care ti se dezvaluie in fata ochilor este din zona The Orb, iar in Syrian Evening ai parte de o explozie de sound-uri mirifice, care te burdusesc cu un placut sentiment de fericire sufleteasca interioara. Albumul asta merita oferit pe post de Christmas Gift persoanelor care s-au prins deja ca adevaratele comori nu se gasesc la suprafata, ci trebuiesc cautate in adancuri. Pe Pamant e o oaza de liniste si constituie un calmant garantat care alunga tonele de prostie cu care suntem invadati day by day de catre patinatorii care-si aroga aere de formatori de opinie din tarisoara noastra.Discul este distribuit de A&A Records, iar unul din colaboratorii acestuia este timisoreanul Tavi Scurtu.

Nicu Patoi and Platonic - Sweet little 6STRING

Pentru orice colectionar serios de discuri, achizitionarea materialelor in care sunt prezenti chitaristi autohtoni poate deveni un cosmar. Si asta fiindca pe langa faptul ca putinele albume aparute in domeniu (in comparatie cu restul genurilor de pe la noi) sunt fie greu de procurat, fie ascunse in vreun raft al te miri carei librarii unde nici prin cap nu-ti trece ca ai putea gasi asa ceva. De aceea, atunci cand un album semnat Nicu Patoi apare la o casa de discuri “majora”, evenimentul este cat se poate de aplaudat. O simpla trecere in revista a proiectelor in care a fost implicat de-a lungul timpului chitaristul Nicu Patoi e de-ajuns pentru oricine sa realizeze ca avem de-a face cu un domn care poate fi inclus fara jena in categoria virtuozilor muzicii romanesti. Am sa sar intentionat peste aceasta lunga lista (pe scurt, il mai puteti auzi/vedea si-n trupa de rock/n/roll a super – vedetei care este Stefan Banica), dar nu am cum sa omit faptul ca noul material discografic Nicu Patoi & Platonic, numit Sweet Little 6STRING, a fost realizat alaturi de alte nume care ar trebui sa sune mega – cunoscut in urechile oricarui meloman.  Ei sunt Adrian Ciuplea (bass), Razvan „Lapi“ Lupu (tobe) si Berti Barbera (percutie), nume care n-au nevoie de nicio prezentare. Imbucurator, discul cuprinde 12 piese instrumentale compozitii proprii Nicu Patoi (cu o singura exceptie, in piesa Army Of Ants fiind folosite doua teme sonore din Eddie Harris si The Metters), ceea ce inseamna aproape 70 de minutele de muzica cantata din suflet. Am subliniat “imbucurator” fiindca in epoca asta a trupelor de cover-uri care au asaltata literalmente piata e misto sa constati ca unii oameni chiar pun suflet in ceea ce fac. Ramanand la statistici, discul asta vine la patru ani dupa ce Nicu si Berti au scos un disc de cover-uri (String a Song) si la 14 ani dupa Saved by the Holy Love cu trupa Platonic d-atunci, in care activa printre altele si percutionistul Ati.

Referitor la piese, prea multe cuvinte care sa va faca sa apreciati acest gen muzical nu-si au rostul. Cei patru muzicieni exploreaza portiuni din rock si blues, iar daca ar fi aleg doua momente preferate acestea ar fi Legacy si mai sus amintita Army of Ants. Una din multumirile incluse in booklet-ul acestui produs merge catre A & A Records, pentru „curajul de a gandi outside the box“. La care subsscriu, caci in piata muzicala romaneasca a anului 2011 e destul de greu sa mai dai peste un material realizat in asemenea conditii deosebite. Si nu ma refer numai la booklet, aici. Pe scurt, daca ati simtit vreodata fiorul placut care te curpinde atunci cand tii o pana de chitara in mana sau pur si simplu apreciezi sound-ul clasic al acestui instrument, da o fuga pana in libraria Carturesti (de exemplu) pentru a pleca de acolo cu un cadou misto: Sweet Little 6STRING. Fiindca se stie deja ca noi timisorenii avem acea falosenie de Banat, n-am cum sa inchei fara a mentiona ca la capitolul multumiri, este mentionat si chitaristul timisorean Mircea Bunea. Pe care il asteptam sa ne surprinda si el cu un disc demultisor…..

Alexandru Andries - Incorekt

Atunci cand e vorba sa analizezi impartial rolul pe care il are un text in succesul unei melodii risti sa te afunzi intr-o multime haotica de contexte, ratiuni si filozofii. Cert este ca una din cele mai nebisnuite melodii care a poposit vreodata in fruntea topului britanic a fost "Everybody's Free (To Wear Sunscreen)", realizata de regizorul australian Baz Luhrmann. Care era de fapt un eseu recitat cu memorabilele versuri „Enjoy the power and beauty of your youth; oh nevermind; you will not  understand the power and beauty of your youth until they have faded“.  N-am rezonat eu prea tare niciodata la muzica numita generic folk, dar asta nu m-a impiedicat sa am numai si numai cuvinte de lauda pentru domnul care ne-a colorat tineretile cu texte soade, de genul „Astazi iar/La Telejurnal/Am vazut Cascaval“. Pentru amatorii de statistici noua aparitie discografica a lui Alexandru Andries este discul cu numarul 68 (69, dupa altii) din cariera sa, ceea ce este brrr....unbelievable. Package-ul noului album e incorect de misto, dar are o mica hiba: nu cuprinde acel booklet care ofera fanilor textele pieselor. Trecand peste asta, prezentarea grafica merita musai aplauze prelungite iar privirea pe care ne-o trage Andries de pe coperta e absolut dementiala. Vorba amicului meu, „cu coperta asta, ar fi putut foarte bine sa scoata un album de gangsta rap si ar fi fost 100% credibil“. Parol, mon cher. 

In cazul in care ai intrat in posesia albumului si pe coperta citesti Alexnadru Andries, fii linistit: n-ai dat peste o eroare tipografica, e intentionat scris asa. Fiindca albumul e Incorekt. Si e editie limitata de colectie, intr-un tiraj unic de 1000 de exemplare. Si contine doua CD-uri, primul colorat cu cele 20 de piese care alcatuiesc Incorekt, iar al doilea e un bonus, care contine o inregistrare unplugged de la concertul de Mos Nicolae din Bucuresti de anul trecut. La capitolul instrumentatie, nu prea sunt multe de zis. Poate doar ca alaturi de „usual suspects” apar si doi muzicieni din trupa Byron. Sound-ul e oldschool dar cat se poate de corect interpretat si masterizat, dar adevaratul sarm care face ca Incorekt sa fie meserias consta in texte. E greu sa mai gasesti pe cineva in tarisoara asta care sa cante „Mi-ajunge sa stiu ca existi/Si orice distanta e buna/Te cred cand imi spui c-ai visat/ Cum ne plimbam pe Luna/ Si ne miscam ca intr-un  vas tulburator/Imi place sa aud cum repsiri/ Cand visul il pui in cuvinte/ Cu Cata grija ascunzi silaba care minte /(Infractor).

Piesa numita Fara mila are un debut care iti aminteste de coloana sonora a oricarui serial late – night – crime mystery, iar Blues tardiv cuprinde in cele 90 de secunde ale sale exact ceea ce trebuie. Una din surprizele mari ale discului este un cover dupa James Taylor, chitaristul american care se poate lauda cu cinci premii Grammy, varianta lui Andries la hitul lui Everybody has the blues purtand numele de Clasic. Care are parte si ea de un text tipic domnului care nici acum nu are in posesie vreun telefon: „Sunt sigur ca pot paria/ Acum chiar esti convins ca numai tu te chinuiesti asa / Cateodata te foiesti in pat / Din cand in cand nasu e infundat / Toata lumea are zile greu de suportat“.  Alta mostra de maiestrie razbate din plin din piesa dedicata persoanelor cu kilograme in plus: „Grasii sunt simpatici/Grasii sunt desptepti/Grasii sunt pe faza/N-ai cum sa-i prosteti/N-o sa-i gasesti in reviste de moda/Dar asta nu este un handicap/Daca vezi sa-i vezi/Hai la cofetarie/Acolo isi fac de cap“. Exista aici si una bucatica de tango (Ti-am cumparat flori) iar Invitatul special al discului este Nicu Alifantis, care insa nu-si facae aparitia decat in cele 77 de secunde ale piesei Reluare. Prea putin, in umila-mi opinie. La fel de putine mi se par si minutele incluse pe cel de-al doilea disc, care contine 19 minute condensate in 9 piese. Nimic de zis, memorabile, dar parca se putea oleaca mai mult....

In incheiere ar mai fi de amintit ca Incorekt este un album dedicat clarinetistului Alin Constantiu, care a trecut in nefiinta in luna martie a acestui an. Si ca, daca ati fost vreodata fani Andries e musai sa intrati in posesia acestui material.

Albumul a aparut la casa de discuri A&A Records.

Mirabela Dauer - In bratele tale

Albumul Mirabelei Dauer incepe cu un sound care nu are cum sa nu-ti aduca aminte de Those were the days, un hit cantat prin 1968 de catre Mary Hopkins. Titlul cu pricina este semnificativ dealtfel pentru feelingul pe care-l emana majoritatea pieselor incluse pe In bratele tale. E un „acelea au fost zilele“ care dincolo de opinii si pareri, e la locul lui. Doar nu v-ati fi asteptat ca Mirabela Dauer sa cante dubstep, doara. Din pacate, discul asta e stricat tocmai de catre omul care-si face aparitia pe postul de „sange proaspat” in aceasta combinatie, Raoul, care reuseste sa compromita total materialul. Unele portiuni din albumul asta sunt periculos de aproape de verdictul „orchestratii nefericite“ situate la jumatatea drumului intre „outdated” si „etno de toata jena“. Principiul asta care spune ca la o anumita varsta e cat se poate de benefic sa te asociezi cu forte proaspete este unul cat se poate de corect.

Brazda lui Novac - Dizzy

Aparent Brazda lui Novac n-are nici in clin nici in maneca cu Cosmin TRG. Da, ambii activeaza in felia denumita generic „muzica electronica“, au albume care nu gem de acel aer de „made in Romania“ si ar merita sa fie mult mai cunoscuti in randul acelora care se considera melomani. Alaturi de alti oameni considerati underground in interiorul granitelor Romaniei dar apreciati „afara”, personajele acestea reusesc sa puna tara noastra pe harta si ocolesc cu abilitate cretinatatile care ne sunt servite pe post de hrana spirituala de mass – media romaneasca. Eterna lamentare care decreteaza faptul ca in tara noastra „n-avem cultura muzicala“ e nitel depasita, iar o versiune updatata la zi a acestei axiome naste o intrebare mega – pertinenta: De ce e nevoie ca label-urile straine sa promoveze artisti romani?

Directia 5 - Beautiful Jazz Duets

Regii baladelor romanesti canta jazz? Huh, o surpriza mai mare ca asta ar fi ca luna viitoare Banica sa scoata un album dubstep. Combinatia de pop cu jazz propusa de baietii astia e curioasa. Daca nu de altceva, macar din prisma faptului ca targetul de public caruia I se adreseaza cu precadere Directia 5 nu gusta din principiu stilul numit jazz. Iar cei care sunt familiarizati cu jazz-ul nu se vor obosi niciodata sa aplece urechea la baladele siropoase si pline de melodramatism ale baietilor lui Marian Ionescu. Care au pornit misto de tot pe vremea Seductiei sau a Pantofilor de Lac, dar s-au adaptat „din mers“ la trendurile de pe piata si au ajuns sa ocupe un onorant loc de „the king of romanian ballads“ care le asigura niste banuti meseriasi in conturile personale.  

Toulouse Lautrec - Heroes

A fost odata ca niciodata acel ceva care a fost etichetat drept „alternative“. Pe certificatul de nastere era scris „anii 80“, dar a ajuns la maturitate un deceniu mai tarziu. In diverse forme, fie ca a fost etichetat ca grunge, brit pop sau indie. Mastodontul cu pricina continua sa existe si-n zilele noastre prin incarnari de genul Kings of Leon sau Muse iar printre alte 8965 de nume din acest curent i-am putea aminti aici si pe The Strokes, Blur, Radiohead sau The Smiths. Nebunia asta care include portiuni egale de noise si refrene usor cantabile dupa sapte beri la un festival open – air a cam lipsit la vremea respectiva din peisajul autohton. Dar, recuperam. Cu un val in care Tolouse Lautrec isi gaseste un loc bine stabilit. Desigur, carcotasii ar putea comenta ca acest „alternative cu orice pret“ a capatat fatete noi p-afara iar ceea ce se incearca in spatiul nostru autohton e nitel outdated.

Luna Amara - Pietre in alb

In caz ca locuiesti undeva in Idaho sau citesti acest blog cu unealta de traducere, exista posibilitatea sa nu fi auzit inca de clujenii de la Luna Amara. Trupa infiintata prin 1999 si care ne-a reprezentat tara printre altele si la celebrul Sziget de la Budapesta a aruncat pe piata cel de-al patrulea album care poarta numele de Pietre in alb, care insumeaza 13 piese. Nu e deloc o cifra cu ghinion, desi baietii au cam avut parte de asa ceva chiar acum doua zile cand au concertat la Timisoara pentru promotionul discului. Unul din elementele care fac ca acest album sa se ridice la nivelul asteptarilor este cooptarea britanicului Adam Whittaker pentru mixajul acestuia. Pe domnul acesta ar trebui sa-l stiti si pentru ca a facut aceeasi treaba buna cu noul Grimus, iar faptul ca nea Adam s-a stabilit nu demult la Cluj este un lucru cat se poate de benefic pentru muzica romaneasca in general.