Mirabela Dauer - In bratele tale

Albumul Mirabelei Dauer incepe cu un sound care nu are cum sa nu-ti aduca aminte de Those were the days, un hit cantat prin 1968 de catre Mary Hopkins. Titlul cu pricina este semnificativ dealtfel pentru feelingul pe care-l emana majoritatea pieselor incluse pe In bratele tale. E un „acelea au fost zilele“ care dincolo de opinii si pareri, e la locul lui. Doar nu v-ati fi asteptat ca Mirabela Dauer sa cante dubstep, doara. Din pacate, discul asta e stricat tocmai de catre omul care-si face aparitia pe postul de „sange proaspat” in aceasta combinatie, Raoul, care reuseste sa compromita total materialul. Unele portiuni din albumul asta sunt periculos de aproape de verdictul „orchestratii nefericite“ situate la jumatatea drumului intre „outdated” si „etno de toata jena“. Principiul asta care spune ca la o anumita varsta e cat se poate de benefic sa te asociezi cu forte proaspete este unul cat se poate de corect.
A facut-o recent nenea Tony Benett, care la cei 85 de ani ai sai a scos un album cu piese cantate alaturi de Lady Gaga, Norah Jones, Sheryl Crow, Mariah Carey sau regretata Amy Winehouse. Au facut-o si altii, chiar si Barbra Streisand, care la cei 69 de ani ai ei a scos un album de milioane anul acesta. Reteta este clasica si daca contine ingredientele potrivite, este una castigatoare. Doar ca, aici tanarul cantautor Raoul (Rares Borlea) - care a mai colaborat si pe ultimele albume semnate Mirabela Dauer – e la fel de neinspirat precum a fost si pe discul Pentru inima mea, despre care ati putut citi o recenzie aici.

Sa-ncep cu lucrurile bune: vocea celebrei soliste de muzica usoara romaneasca a ramas si acum la fel de misto. Drept urmare, atunci cand discul asta se invarte in zona slagarelor de pe vremuri, rezultatul este admirabil. Of course, pentru amatorii de parfumuri vechi si inconfundabile. Nu lipseste de aici Veniti Privighetoarea Canta (Noapte de mai). Suflet vinovat, este o alta piesa plina de farmec, care daca ar fi avut mai multi „verisori” pe disc, sigur ar fi inclinat balanta finala spre un alt verdict. E nevoie de iubire - dincolo de titlul ei usor neinspirat – si As da orice, sunt alte puncte in care albumul acesta este ascultabil. Si piesa numita Nostalgie se incadreaza in categoria descrisa mai sus, per ansamblu marea majoritate a pieselor „linistite“ fiind un adevarat unguent pentru sufltele romanticilor care au apreciat vreodata mirifica voce a Mirabelei Dauer. Marea problema o reprezinta insa piesele care incearca sa atace un aer mai modern, care dau impresia ca au fost scrise doar pentru a atrage un public ceva mai tanar.

Piesa Daca nu te vad o zi reprezinta apogeul acestor melodii care gem de un aer etno usor spre manele si-n care instrumentatia este specifica muzicantilor de pe la nunti si botezuri. Pentru tine are aceeasi aer rural cu un negativ mega – penibil facut parca de un copil care acum invata tainele keyboard-ului, iar Zece Vieti este un alt moment in care ai impresia ca ai fost teleportat la nunta unui verisor indepartat, unde te intrebi cat se poate de sincer ce cauti tu acolo. Pentru statisticieni discul asta contine 15 piese. Singurul motiv pentru care am hotarat sa acord o stea acestui disc este pentru ca Mirabela Dauer este o legenda a muzicii romanesti. Din pacate, asocierea asta de „la la la” cu Raoul nu-i aduce decat deservicii.