Rapperul italian care face obiectul acestei recenzii s-a nascut in 1979 in Sicilia, a crescut in Milano si si-a inceput cariera intr-o trupa numita Dopo Gang. Primul lui single solo a aparut acum sase ani sub numele de Popolare, iar intre timp individul a devenit atat de popular incat nu s-a sfiit sa arunce pe piata un disc in care ne anunta cat se poate de sec ca el este regele rap-ului. Single-ul omonim are parte de un videoclip care iti ofera doua optiuni: fie te apuca rasul si rezonezi intr-un fel sau altul cu tonele de clisee prezentate, fie treci scarbit la alta recomandare a celor de la Youtube. Daca faci parte din gasca oamenilor de bine care stiu sa se uite si dincolo de aparente si nu pui prea mult pret pe elementele vizuale, exista mari sanse sa descoperi un album pe alocuri interesant cu negative ingenioase si armonioase (pop, de-a dreptul), iar toata „tarasenia“ asta iti confera o stare de feelgood care risca sa-ti insenineze ziua. Sincer sa fiu, prea multe n-am priceput din mesajul omului, dar ceea ce e cu adevarat important aici e muzica luata in ansamblul ei. Ok, in piesa care da titlul albumului oricine poate pricepe ce inseamna „Sono il rapper dell anno e il figlio di puttana del secolo/Dubito del tuo merito“, dar piesa emana un vag aer de Jovanotti iar muzicuta ce se aude in negativ este pur si simplu ucigatoare. Ritmul alert si vivace se pastreaza si pe urmatoarea piesa, Didino, care e colorata cu un flow cat se poate de corect, iar una din surprize apare la track-ul cu numarul trei numit Semtex. Nu fiindca e cantata alaturi de un alt italian pe care-l cheama Atilla (!), ci fiindca din loc in loc piesa are conotatii reggae si chiar dubstep. Si nu e nici o greseala, fiindca pe parcursul albumului urechea avizata poate descoperi alte incursiuni in dubstep, mai ales pe „In Faccia“ sau finalul „Marragedon“. Nu toate piesele au negative izbutite, unele fiind construite mai mult pe mesaj (Rapper/Criminale), dar din loc in loc mai apar adevarate mostre de inspiratie. Cum ar fi Giusto un giro, o piesa care-ti intra sub piele chiar si daca n-ai reusit sa prinzi sensul niciunui cuvant din ea. Suma summarum: King del Rap are un sound modern si aerisit si e clar peste ceea ce se produce in zilele noastre in borcanul numit hip – hop comercial. Poate fiindca vine din Italia, rap-ul asta are o savoare aparte, la fel ca si cel francez, deci e numa bun de ascultat.
Principalul atu al muzicienilor care nu fac parte din tagma celor încadrați în mediocritate constă în puterea acestora de a trezi în rândul celor care le ascultă cântecele, diverse sentimente și imagini care stau undeva ascunse prin hățișurile memoriei. Oridecâte ori cineva atinge o coardă sensibilă se declanșează o vibrație aparte, care reușește să-ți insufle acel sentiment de bine, care ar trebui să vină la pachet cu arta asta numită muzică. Din păcate, în vremurile actuale în care diletantismul este adesea ridicat la nivel de artă, misiunea asta pare-se că a fost abandonată de către mulți. Și totuși, unii n-au abandonat lupta. Este și cazul lui Ravi Hazard. Pe numele său adevărat Răzvan Stochița, „Ravi Hazard “ a început să scrie poezii la vârsta de 14 ani și a descoperit muzica folk la vârsta de 16 ani, în timpul unei călătorii la munte. De aici și până la a împrumuta o chitară, a se închide în casă două săptămâni și a învața să cânte prima melodie a fost doar un pas. În 1997...
„În clipa în care ai apărut / Eu nimic nu am mai vrut / Simplu am înnebunit / M-ai îmbolnăvit“. Sunt primele versuri care se fac auzite pe albumul formației Amala. Piesa cu pricina numită „Tu ești boala mea“ lămurește cât se poate de exact filmul formației care s-a născut în 1989 la Timișoara. Este vorba de acel rock clasic care făcea ravagii în vremurile în care muzica nu era numai despre showbusiness și-n care lumea nu se înghesuia să consume pe bandă rulantă produse muzicale insipide, incolore și inodore. Da, e un soi de remember the time care îi va unge la suflet pe cei care se intitulează rockeri. Pe lângă acest aspect, discul ăsta e și un fragment de istorie, căci această primă înregistrare oficială a formației timișorene cuprinde compoziții semnificative din negura timpurilor. Amala a fost creată de către Grujic Ljubisa, zis și , „Mișa, iar după o serie de schimbări de componență, reveniri și desfințări a reușit să lanseze materialul discografic de debut numit ...
Cele mai bune albume românești ale deceniului Top realizat de Zoltan Varga ABRA - Șapte După trei albume scoase în Germania și un disc apărut în țară noastră sub numele de La frumusețea ei, formația Abra a editat în 2010 albumul Șapte, realizat cu masivul sprijin a lui Mircea Baniciu. Adrian Enescu – Invisible Movies Invisible Movies merită să intre în colecţia oricărui meloman serios din această ţară pentru simplul motiv că documentează sonor „soundtrack“ –urile made in România din ultimii aproape 40 de ani. OK, poate e prea pretenţios termenul de soundtrack, căci câteva din piesele de p-aici sunt simple „acompaniamente“, dar aţi înţeles ideea. Alexandra Ușurelu – La capătul lumii Alexandra Uşurelu a fost etichetată un soi de Norah Jones a României. Dincolo de etichet...
Rapperul italian care face obiectul acestei recenzii s-a nascut in 1979 in Sicilia, a crescut in Milano si si-a inceput cariera intr-o trupa numita Dopo Gang. Primul lui single solo a aparut acum sase ani sub numele de Popolare, iar intre timp individul a devenit atat de popular incat nu s-a sfiit sa arunce pe piata un disc in care ne anunta cat se poate de sec ca el este regele rap-ului. Single-ul omonim are parte de un videoclip care iti ofera doua optiuni: fie te apuca rasul si rezonezi intr-un fel sau altul cu tonele de clisee prezentate, fie treci scarbit la alta recomandare a celor de la Youtube. Daca faci parte din gasca oamenilor de bine care stiu sa se uite si dincolo de aparente si nu pui prea mult pret pe elementele vizuale, exista mari sanse sa descoperi un album pe alocuri interesant cu negative ingenioase si armonioase (pop, de-a dreptul), iar toata „tarasenia“ asta iti confera o stare de feelgood care risca sa-ti insenineze ziua. Sincer sa fiu, prea multe n-am priceput din mesajul omului, dar ceea ce e cu adevarat important aici e muzica luata in ansamblul ei. Ok, in piesa care da titlul albumului oricine poate pricepe ce inseamna „Sono il rapper dell anno e il figlio di puttana del secolo/Dubito del tuo merito“, dar piesa emana un vag aer de Jovanotti iar muzicuta ce se aude in negativ este pur si simplu ucigatoare. Ritmul alert si vivace se pastreaza si pe urmatoarea piesa, Didino, care e colorata cu un flow cat se poate de corect, iar una din surprize apare la track-ul cu numarul trei numit Semtex. Nu fiindca e cantata alaturi de un alt italian pe care-l cheama Atilla (!), ci fiindca din loc in loc piesa are conotatii reggae si chiar dubstep. Si nu e nici o greseala, fiindca pe parcursul albumului urechea avizata poate descoperi alte incursiuni in dubstep, mai ales pe „In Faccia“ sau finalul „Marragedon“. Nu toate piesele au negative izbutite, unele fiind construite mai mult pe mesaj (Rapper/Criminale), dar din loc in loc mai apar adevarate mostre de inspiratie. Cum ar fi Giusto un giro, o piesa care-ti intra sub piele chiar si daca n-ai reusit sa prinzi sensul niciunui cuvant din ea. Suma summarum: King del Rap are un sound modern si aerisit si e clar peste ceea ce se produce in zilele noastre in borcanul numit hip – hop comercial. Poate fiindca vine din Italia, rap-ul asta are o savoare aparte, la fel ca si cel francez, deci e numa bun de ascultat. 
Comentarii
Trimiteți un comentariu