Iordache - One life left

Pentru orice posesor al unor urechi desfundate care n-a trait in alta Galaxie in ultimele decenii, numele lui Mihai Iordache n-are cum sa fie necunoscut. In cel mai pur spirit de patriotism local e de bun augur sa precizez ca alaturi de binecunoscutul instrumentist - care are la activ colaborari cu Sarmalele Reci. Harry Tavitian, Ada Milea sau Lucian Ban (si cum as putea omite aici Kumm, locul unde isi are „sediul“ actual Iordache?) – se afla Lucian Nagy,  Petre Ionutescu, Dan Alex Mitrofan,  Toni Kuhn,  Utu Pascu si Tavi Scurtu. Pentru netimisoreni, haideti sa mai subliniez ca numele amintite anterior fac parte din garda de instrumentisti care in orasul de pe Bega se presupune ca „rup tot“. Eterna  „dusmanie“ Timisoara – Bucuresti e categoric history, cel putin din perspectiva acestui nou material discografic semnat Iordache.
Cele sapte track-uri incluse aici debuteaza cu Triangle, un triunghi de vreo noua minutele in care ascultatorul face cunostinta cu principalele personaje ale acestui film intr-o maniera cat se poate de potrivita, saxofonul lui Luci Nagy fiind unul care se muleaza la marea arta cu sound-ul de Vermona a lui Tony Kuhn. Piesa care da titlul albumului porneste intr-un periculos sound funky de keyboard, completat mai apoi cat se poate de coerent cu ceilalti participanti la acest jam – session care pe parcursul a peste cinci minutele te teleporteaza in diverse „filme“, lasandu-ti un sentiment de feel good cat se poate de pregnant. Suriname si Pyramid sunt doua piese in care se intrepatrund la fix stari energice cu „keep calm”, iar cea din urma ar putea avea oaresce conotatii cu regretatul Sun Ra, care a inregistrat alaturi de percutionistul Salah Ragab niste compozitii taman in Egipt. "I Guess Its Love" e o piesa tipic de duminica, plina de satisfactie si sound-uri dementiale care iti inspira calm, la fel ca si Peace care te cataluplteaza intr-o stare de relax total, in care uiti complet de idioteniile pe care le intalnesti la tot pasul in acest spatiu geografic unde ne ducem existenta. Unul din cele mai misto momente ale acestui disc este Stranger on a train. Dupa cum ii sade bine oricarui album care se respecta, finalul e mega – misterios si experimental, care pret de noua minute te deconeceteaza complet de la lumea inconjuratoare, invitandu-te sa pasesti in lumea magica a lui Iordache si a lui muschetari muzicali timisoreni. Cei ce au impresia ca jazz-ul e o muzica „prafuita“ ii invit sa se spele bine pe urechi si mai apoi sa asculte cu mare atentie albumul acesta. Cu siguranta isi vor schimba perceptia! E drept, sound-ul acesta nu e taman Brandt Brauer Frick ca si directie, dar reuseste sa depaseasca lejer zona jazz-ului clasic si se recomanda a fi una din cele mai impresionante aparitii discografice ale genului din tara noastra, pe 2012. Discul are ca data de aparitie 1 aprilie si poate fi comandat de aici.