Pentru cine nu stie, Bruce Springsteen este adeptul unui mainstream rock “born in the U.S.A.“ lipsit de fantezie dar care prinde bine la mase. Din acest motiv, discurile distinsului muzician care a declarat la un moment dat ca „am incercat sa evit responsabilitatile, de aceea am devenit muzician“ este la fel de previzibil si interesant ca si cotele apelor Dunarii. Desigur, cele peste 120 de milioane de albume vandute in lumea intreaga ii confera un statut de legenda domnului care la cei 62 de ani ai sai este poreclit The Boss, dar sa spui ca Wrecking Ball e unul din cele mai “nervoase” albume ale domnului care a editat printre altele hituri ca Streets of Philadelphia sau Born in the U.S.A. e o mica – mare exagerare. Numerosi critici s-au intrecut in a aduce osanale acestui material: cei de la Rolling Stone au notat ca discul asta e “cel mai turbulent” disc scos vreodata de The Boss, in timp ce Andy Gill de la revista Uncut i-a dat nu mai putin de nota 9 numindu-l “briliant”. Ei bine, nu stiu exact ce au ascultat domnii cu pricina caci cel putin pe plan muzical albumul acesta nu aduce nici macar un gram de ceva nou in compozitii. Totul e batut in cuie: e un talmes – balmes de blues - country – rock peste care sunt adaugate stropi de melodii care iti proiecteaza in fata ochilor o carciumoara irlandeza ( Easy Money sau Death of my hometown). Una din piesele de aici care este dedicata recesiunii, il are ca invitat special pe Tom Morello de la Rage Against the Machine, care dealtfel isi mai da cu chitara si pe Jack of all trades, o alta melodie de aici. Ei bine, in cazul in care nu citesti acest fapt pe tracklist exista mari sanse sa-ti scape aceasta colaborare caci vajnicul chitarist din Rage against the Machine nu exceleaza prin nimic. Trebuie sa marturisesc ca n-am fost niciodata un fan al lui The Boss, chiar daca au existat cateva track-uri care uneori mi-au picat cu tronc. Din pacate, nici acest al 17-lea album de studio al lui The Boss n-o sa schimbe cu nimic acest fapt, caci cele 11 piese incluse pe Wrecking Ball sunt plate si usor de uitat. E drept, Bruce Springsteen n-a excelat niciodata prin genialitate, iar tocmai datorita acestui fapt a fost intotdeauna pe culmile succesului.Se prea poate ca muzica asta sa fie una sincera si care ocoleste falsurile, dar pentru cei care considera ca arta inseamna nitel mai mult decat a fi sincer, Wrecking Ball nu poate fi un disc memorabil. E un album editat de Bruce Springsteen, exact ca celalalte, si care nu-ti va schimba defel opinia despre the Boss, indiferent daca te consideri fan sau in tabara adversa.
E clar ca aveti alte gusturi muzicale, ca sunteti partizan al unei muzici underground sau putin ascultate, un stil sau formatie pe care mentionandu-le nu vor rezona in memoria multora...un fel de frustrare culta, de intelectual neinteles...Nu stiti mai nimic despre Springsteen...Eu nu doar l-am ascultat, ci i-am cuparat toate albumele la care am avut acces si asfi comentat altceva - de pilda ca noul album se vrea un Rising II fara a fi la inaltimea acestuia...Sau ca e normal, dupa ce ai inovat masiv cu albumul Magic, sa scoti urmatoarele albume in umbra stilului acestuia...Sau orice altceva decat bla-bla ca Springsteen se uita usor, ca are aroma de telenovela si-l iubesc gospodinele (asta este valabil pentru garth Brooks)...Dar, la fotbal, politica si muzica ne pricepem toti, nu???
E cat se poate de normal ca fiecare dintre noi sa vibreze la alte gusturi muzicale. Nu stiu daca ceea ce ascult eu e neaparat underground si nici daca ma consider un intelectual neinteles. Scopul recenziilor de fata este acela de a reflecta o opinie personala, pe care mi-o asum. Ma bucur ca noul The Boss e pe gustul dumneavoastra si va invit sa cititi cu mare atentie ultima fraza a recenziei. Toate cele bune!
...daca ''prinde bine la mase'', atunci e bine de stiut ca si ''masele'' au drepturile lor ,se pot bucura in voie de muzica pe care o prefera ...Sub soare e loc pentru fiecare. *Se zice ca uneori critica e constructiva. Nu contest; asa o fi!
oricum,eu am toate albumele lui,si fiecare album are o poveste a lui,dar se pare ca tu asta care ai scris ,articolu` lu peste pe blogu asta,se vede ca esti roman de la o posta ,strainii nu sunt buni,doar romanii exceleaza in ce vrei tu,mai invata muzica,si lasa-ma cu manele si muzica de club,esti un venetic oricum pe piata de muzica...ia un danonino sa ma cresti la creier sincer...
ma bucur ca ai toate albumele lui, sper ca nu le-ai descarcat de pe net, totusi. daca te-ai fi obosit sa citesti cate ceva pe blogul acesta ai fi vazut ca observatiile tale sunt complet deplasate. sincer, iti doresc multe albume preferate in continuare....
este un blog simpatic , de calitate , iar cel care l-a creat arata ca are destul bun simt, minte si.... educatie. Scriu acest comentariu aici , desi sunt fan Bruce Springsteen ...Mie imi place stilul acestui artist , chiar daca pare ...liniar.
Principalul atu al muzicienilor care nu fac parte din tagma celor încadrați în mediocritate constă în puterea acestora de a trezi în rândul celor care le ascultă cântecele, diverse sentimente și imagini care stau undeva ascunse prin hățișurile memoriei. Oridecâte ori cineva atinge o coardă sensibilă se declanșează o vibrație aparte, care reușește să-ți insufle acel sentiment de bine, care ar trebui să vină la pachet cu arta asta numită muzică. Din păcate, în vremurile actuale în care diletantismul este adesea ridicat la nivel de artă, misiunea asta pare-se că a fost abandonată de către mulți. Și totuși, unii n-au abandonat lupta. Este și cazul lui Ravi Hazard. Pe numele său adevărat Răzvan Stochița, „Ravi Hazard “ a început să scrie poezii la vârsta de 14 ani și a descoperit muzica folk la vârsta de 16 ani, în timpul unei călătorii la munte. De aici și până la a împrumuta o chitară, a se închide în casă două săptămâni și a învața să cânte prima melodie a fost doar un pas. În 1997...
„În clipa în care ai apărut / Eu nimic nu am mai vrut / Simplu am înnebunit / M-ai îmbolnăvit“. Sunt primele versuri care se fac auzite pe albumul formației Amala. Piesa cu pricina numită „Tu ești boala mea“ lămurește cât se poate de exact filmul formației care s-a născut în 1989 la Timișoara. Este vorba de acel rock clasic care făcea ravagii în vremurile în care muzica nu era numai despre showbusiness și-n care lumea nu se înghesuia să consume pe bandă rulantă produse muzicale insipide, incolore și inodore. Da, e un soi de remember the time care îi va unge la suflet pe cei care se intitulează rockeri. Pe lângă acest aspect, discul ăsta e și un fragment de istorie, căci această primă înregistrare oficială a formației timișorene cuprinde compoziții semnificative din negura timpurilor. Amala a fost creată de către Grujic Ljubisa, zis și , „Mișa, iar după o serie de schimbări de componență, reveniri și desfințări a reușit să lanseze materialul discografic de debut numit ...
Cele mai bune albume românești ale deceniului Top realizat de Zoltan Varga ABRA - Șapte După trei albume scoase în Germania și un disc apărut în țară noastră sub numele de La frumusețea ei, formația Abra a editat în 2010 albumul Șapte, realizat cu masivul sprijin a lui Mircea Baniciu. Adrian Enescu – Invisible Movies Invisible Movies merită să intre în colecţia oricărui meloman serios din această ţară pentru simplul motiv că documentează sonor „soundtrack“ –urile made in România din ultimii aproape 40 de ani. OK, poate e prea pretenţios termenul de soundtrack, căci câteva din piesele de p-aici sunt simple „acompaniamente“, dar aţi înţeles ideea. Alexandra Ușurelu – La capătul lumii Alexandra Uşurelu a fost etichetată un soi de Norah Jones a României. Dincolo de etichet...
Pentru cine nu stie, Bruce Springsteen este adeptul unui mainstream rock “born in the U.S.A.“ lipsit de fantezie dar care prinde bine la mase. Din acest motiv, discurile distinsului muzician care a declarat la un moment dat ca „am incercat sa evit responsabilitatile, de aceea am devenit muzician“ este la fel de previzibil si interesant ca si cotele apelor Dunarii. Desigur, cele peste 120 de milioane de albume vandute in lumea intreaga ii confera un statut de legenda domnului care la cei 62 de ani ai sai este poreclit The Boss, dar sa spui ca Wrecking Ball e unul din cele mai “nervoase” albume ale domnului care a editat printre altele hituri ca Streets of Philadelphia sau Born in the U.S.A. e o mica – mare exagerare. Numerosi critici s-au intrecut in a aduce osanale acestui material: cei de la Rolling Stone au notat ca discul asta e “cel mai turbulent” disc scos vreodata de The Boss, in timp ce Andy Gill de la revista Uncut i-a dat nu mai putin de nota 9 numindu-l “briliant”. Ei bine, nu stiu exact ce au ascultat domnii cu pricina caci cel putin pe plan muzical albumul acesta nu aduce nici macar un gram de ceva nou in compozitii. Totul e batut in cuie: e un talmes – balmes de blues - country – rock peste care sunt adaugate stropi de melodii care iti proiecteaza in fata ochilor o carciumoara irlandeza ( Easy Money sau Death of my hometown). Una din piesele de aici care este dedicata recesiunii, il are ca invitat special pe Tom Morello de la Rage Against the Machine, care dealtfel isi mai da cu chitara si pe Jack of all trades, o alta melodie de aici. Ei bine, in cazul in care nu citesti acest fapt pe tracklist exista mari sanse sa-ti scape aceasta colaborare caci vajnicul chitarist din Rage against the Machine nu exceleaza prin nimic. Trebuie sa marturisesc ca n-am fost niciodata un fan al lui The Boss, chiar daca au existat cateva track-uri care uneori mi-au picat cu tronc. Din pacate, nici acest al 17-lea album de studio al lui The Boss n-o sa schimbe cu nimic acest fapt, caci cele 11 piese incluse pe Wrecking Ball sunt plate si usor de uitat. E drept, Bruce Springsteen n-a excelat niciodata prin genialitate, iar tocmai datorita acestui fapt a fost intotdeauna pe culmile succesului.Se prea poate ca muzica asta sa fie una sincera si care ocoleste falsurile, dar pentru cei care considera ca arta inseamna nitel mai mult decat a fi sincer, Wrecking Ball nu poate fi un disc memorabil. E un album editat de Bruce Springsteen, exact ca celalalte, si care nu-ti va schimba defel opinia despre the Boss, indiferent daca te consideri fan sau in tabara adversa.
E clar ca aveti alte gusturi muzicale, ca sunteti partizan al unei muzici underground sau putin ascultate, un stil sau formatie pe care mentionandu-le nu vor rezona in memoria multora...un fel de frustrare culta, de intelectual neinteles...Nu stiti mai nimic despre Springsteen...Eu nu doar l-am ascultat, ci i-am cuparat toate albumele la care am avut acces si asfi comentat altceva - de pilda ca noul album se vrea un Rising II fara a fi la inaltimea acestuia...Sau ca e normal, dupa ce ai inovat masiv cu albumul Magic, sa scoti urmatoarele albume in umbra stilului acestuia...Sau orice altceva decat bla-bla ca Springsteen se uita usor, ca are aroma de telenovela si-l iubesc gospodinele (asta este valabil pentru garth Brooks)...Dar, la fotbal, politica si muzica ne pricepem toti, nu???
RăspundețiȘtergereE cat se poate de normal ca fiecare dintre noi sa vibreze la alte gusturi muzicale. Nu stiu daca ceea ce ascult eu e neaparat underground si nici daca ma consider un intelectual neinteles. Scopul recenziilor de fata este acela de a reflecta o opinie personala, pe care mi-o asum. Ma bucur ca noul The Boss e pe gustul dumneavoastra si va invit sa cititi cu mare atentie ultima fraza a recenziei. Toate cele bune!
RăspundețiȘtergere...daca ''prinde bine la mase'', atunci e bine de stiut ca si ''masele'' au drepturile lor ,se pot bucura in voie de muzica pe care o prefera ...Sub soare e loc pentru fiecare.
RăspundețiȘtergere*Se zice ca uneori critica e constructiva. Nu contest; asa o fi!
oricum,eu am toate albumele lui,si fiecare album are o poveste a lui,dar se pare ca tu asta care ai scris ,articolu` lu peste pe blogu asta,se vede ca esti roman de la o posta ,strainii nu sunt buni,doar romanii exceleaza in ce vrei tu,mai invata muzica,si lasa-ma cu manele si muzica de club,esti un venetic oricum pe piata de muzica...ia un danonino sa ma cresti la creier sincer...
RăspundețiȘtergerema bucur ca ai toate albumele lui, sper ca nu le-ai descarcat de pe net, totusi. daca te-ai fi obosit sa citesti cate ceva pe blogul acesta ai fi vazut ca observatiile tale sunt complet deplasate. sincer, iti doresc multe albume preferate in continuare....
RăspundețiȘtergereeste un blog simpatic , de calitate , iar cel care
Ștergerel-a creat arata ca are destul bun simt, minte si.... educatie. Scriu acest comentariu aici , desi sunt fan Bruce Springsteen ...Mie imi place stilul acestui artist , chiar daca pare ...liniar.