Una din cele mai misto balade din toate timpurile, Easy, are un vers in care Lionel Richie canta „And Im not happy when I try to fake it“. Cam asta e treaba si cu cover-urile bag eu de seama. Atunci cand le faci doar pentru a bifa o activitate n-ai cum sa fii happy. Insa in momentul cand nimic nu e „fake”, dai peste un album misto, cum este si acest crossover country – pop al celebrului muzician aparut la trei ani distanta dupa precedentul Just Go. Revenind la superba Easy - piesa care a fost cantata de multi altii, inclusiv superba varianta a celor de la Faith no More – ea se regaseste si pe acest nou disc al lui Lionel Richie, intr-o varianta cat se poate de reusita cantata alaturi de Willie Nelson. Desi alaturi de el pe cele 13 piese reinterpretate apar o sumedenie de staruri ca Rascal Flatts, Shania Twain sau Kenny Rogers, discul asta e cat se poate de „aerisit”, fiindca variantele country ale pieselor sunt cat se poate de misto realizate. Printre momentele de referinta de aici se numara fara indoiala prestatia lui Rasmus Seebach in Say you, say me sau Dancing on the ceiling care are parte de o orchestratie banjo si prestatia celor de la Rascal Flatts. Una peste alta, desi nu ma omor eu dupa reinterpretari si nici country-ul nu se afla pe lista mea de stiluri mega – agreate, discul acesta este unul cat se poate de reusit si ni-l prezinta pe Lionel Richie in forma maxima. Carevasazica, Good job, my brother, dupa cum se aude in finalul variantei de aici la Dancing on the ceiling.
This CD is one of the best I have heard in a long time. I loved Lionel's songs the first time around, and now with his duets with some of Country Music's best make the songs even better! Can't say enough about how much I like this CD.
Principalul atu al muzicienilor care nu fac parte din tagma celor încadrați în mediocritate constă în puterea acestora de a trezi în rândul celor care le ascultă cântecele, diverse sentimente și imagini care stau undeva ascunse prin hățișurile memoriei. Oridecâte ori cineva atinge o coardă sensibilă se declanșează o vibrație aparte, care reușește să-ți insufle acel sentiment de bine, care ar trebui să vină la pachet cu arta asta numită muzică. Din păcate, în vremurile actuale în care diletantismul este adesea ridicat la nivel de artă, misiunea asta pare-se că a fost abandonată de către mulți. Și totuși, unii n-au abandonat lupta. Este și cazul lui Ravi Hazard. Pe numele său adevărat Răzvan Stochița, „Ravi Hazard “ a început să scrie poezii la vârsta de 14 ani și a descoperit muzica folk la vârsta de 16 ani, în timpul unei călătorii la munte. De aici și până la a împrumuta o chitară, a se închide în casă două săptămâni și a învața să cânte prima melodie a fost doar un pas. În 1997...
„În clipa în care ai apărut / Eu nimic nu am mai vrut / Simplu am înnebunit / M-ai îmbolnăvit“. Sunt primele versuri care se fac auzite pe albumul formației Amala. Piesa cu pricina numită „Tu ești boala mea“ lămurește cât se poate de exact filmul formației care s-a născut în 1989 la Timișoara. Este vorba de acel rock clasic care făcea ravagii în vremurile în care muzica nu era numai despre showbusiness și-n care lumea nu se înghesuia să consume pe bandă rulantă produse muzicale insipide, incolore și inodore. Da, e un soi de remember the time care îi va unge la suflet pe cei care se intitulează rockeri. Pe lângă acest aspect, discul ăsta e și un fragment de istorie, căci această primă înregistrare oficială a formației timișorene cuprinde compoziții semnificative din negura timpurilor. Amala a fost creată de către Grujic Ljubisa, zis și , „Mișa, iar după o serie de schimbări de componență, reveniri și desfințări a reușit să lanseze materialul discografic de debut numit ...
Cele mai bune albume românești ale deceniului Top realizat de Zoltan Varga ABRA - Șapte După trei albume scoase în Germania și un disc apărut în țară noastră sub numele de La frumusețea ei, formația Abra a editat în 2010 albumul Șapte, realizat cu masivul sprijin a lui Mircea Baniciu. Adrian Enescu – Invisible Movies Invisible Movies merită să intre în colecţia oricărui meloman serios din această ţară pentru simplul motiv că documentează sonor „soundtrack“ –urile made in România din ultimii aproape 40 de ani. OK, poate e prea pretenţios termenul de soundtrack, căci câteva din piesele de p-aici sunt simple „acompaniamente“, dar aţi înţeles ideea. Alexandra Ușurelu – La capătul lumii Alexandra Uşurelu a fost etichetată un soi de Norah Jones a României. Dincolo de etichet...
This CD is one of the best I have heard in a long time. I loved Lionel's songs the first time around, and now with his duets with some of Country Music's best make the songs even better! Can't say enough about how much I like this CD.
RăspundețiȘtergere