Una din cele mai misto balade din toate timpurile, Easy, are un vers in care Lionel Richie canta „And Im not happy when I try to fake it“. Cam asta e treaba si cu cover-urile bag eu de seama. Atunci cand le faci doar pentru a bifa o activitate n-ai cum sa fii happy. Insa in momentul cand nimic nu e „fake”, dai peste un album misto, cum este si acest crossover country – pop al celebrului muzician aparut la trei ani distanta dupa precedentul Just Go. Revenind la superba Easy - piesa care a fost cantata de multi altii, inclusiv superba varianta a celor de la Faith no More – ea se regaseste si pe acest nou disc al lui Lionel Richie, intr-o varianta cat se poate de reusita cantata alaturi de Willie Nelson. Desi alaturi de el pe cele 13 piese reinterpretate apar o sumedenie de staruri ca Rascal Flatts, Shania Twain sau Kenny Rogers, discul asta e cat se poate de „aerisit”, fiindca variantele country ale pieselor sunt cat se poate de misto realizate. Printre momentele de referinta de aici se numara fara indoiala prestatia lui Rasmus Seebach in Say you, say me sau Dancing on the ceiling care are parte de o orchestratie banjo si prestatia celor de la Rascal Flatts. Una peste alta, desi nu ma omor eu dupa reinterpretari si nici country-ul nu se afla pe lista mea de stiluri mega – agreate, discul acesta este unul cat se poate de reusit si ni-l prezinta pe Lionel Richie in forma maxima. Carevasazica, Good job, my brother, dupa cum se aude in finalul variantei de aici la Dancing on the ceiling.
This CD is one of the best I have heard in a long time. I loved Lionel's songs the first time around, and now with his duets with some of Country Music's best make the songs even better! Can't say enough about how much I like this CD.
Asteptari: Cu un nume ca Drive-By Truckers e cat se poate de clar pentru toata lumea ca aceasta trupa isi are sediul in United States Of America. Si-n plus, e vorba de country. Gasca asta e compusa din sase oameni care pe parcursul anului 2009 s-au inchis intr-un studio si au inventat doua albume noi: The Big To Do , aparut anul trecut si acest Go-Go Boots. Rezultat: Nu trebuie sa ai urechi superdestepte ca sa realizezi din prima ca sound-ul acestui disc este diferit fata de multe productii pe care le auzi in zilele noastre. Iar asta se datoreaza in principal faptului ca oamenii acestia isi inregistreaza piesele analogic.
Cele mai bune albume românești ale deceniului Top realizat de Zoltan Varga ABRA - Șapte După trei albume scoase în Germania și un disc apărut în țară noastră sub numele de La frumusețea ei, formația Abra a editat în 2010 albumul Șapte, realizat cu masivul sprijin a lui Mircea Baniciu. Adrian Enescu – Invisible Movies Invisible Movies merită să intre în colecţia oricărui meloman serios din această ţară pentru simplul motiv că documentează sonor „soundtrack“ –urile made in România din ultimii aproape 40 de ani. OK, poate e prea pretenţios termenul de soundtrack, căci câteva din piesele de p-aici sunt simple „acompaniamente“, dar aţi înţeles ideea. Alexandra Ușurelu – La capătul lumii Alexandra Uşurelu a fost etichetată un soi de Norah Jones a României. Dincolo de etichet...
Noul album al băieţilor care şi-au găsit şugubăţul nume de Toulouse Lautrec se înscrie perfect în „oala“ asta a aşa zisului alternativ – rock made in Romania în care se scaldă şi alte trupe. Exemplele pot curge pe bandă rulantă, dar sunt sigur că le ştiţi şi voi. Desigur, la un moment dat devine destul de frustrant faptul că majoritatea trupelor româneşti „din noul val“ nu pot ieşi defel din „linia“ asta a influenţelor extrase la greu din „indie“-ul britanic al anilor 90. Pe de altă parte, în comparaţie cu „restul lumii“ – a se citi alte trupe de rock din România care cred că muzica lor are ce căuta în anul de graţie 2015 într-o lume civilizată – sound-ul ăsta uşor demodat „afară“ este mega – modern, într-o industrie muzicală bolnavă rău, dar care oglindeşte într-un fel sau altul societatea în care trăim. Chiar dacă niciuna din piesele celor de la Toulouse Lautrec nu reuşeşte să te facă să exclami „waw“, noul material al bucureştenilor care au devenit cunoscuţi şi dat...
Una din cele mai misto balade din toate timpurile, Easy, are un vers in care Lionel Richie canta „And Im not happy when I try to fake it“. Cam asta e treaba si cu cover-urile bag eu de seama. Atunci cand le faci doar pentru a bifa o activitate n-ai cum sa fii happy. Insa in momentul cand nimic nu e „fake”, dai peste un album misto, cum este si acest crossover country – pop al celebrului muzician aparut la trei ani distanta dupa precedentul Just Go. Revenind la superba Easy - piesa care a fost cantata de multi altii, inclusiv superba varianta a celor de la Faith no More – ea se regaseste si pe acest nou disc al lui Lionel Richie, intr-o varianta cat se poate de reusita cantata alaturi de Willie Nelson. Desi alaturi de el pe cele 13 piese reinterpretate apar o sumedenie de staruri ca Rascal Flatts, Shania Twain sau Kenny Rogers, discul asta e cat se poate de „aerisit”, fiindca variantele country ale pieselor sunt cat se poate de misto realizate. Printre momentele de referinta de aici se numara fara indoiala prestatia lui Rasmus Seebach in Say you, say me sau Dancing on the ceiling care are parte de o orchestratie banjo si prestatia celor de la Rascal Flatts. Una peste alta, desi nu ma omor eu dupa reinterpretari si nici country-ul nu se afla pe lista mea de stiluri mega – agreate, discul acesta este unul cat se poate de reusit si ni-l prezinta pe Lionel Richie in forma maxima. Carevasazica, Good job, my brother, dupa cum se aude in finalul variantei de aici la Dancing on the ceiling. 
This CD is one of the best I have heard in a long time. I loved Lionel's songs the first time around, and now with his duets with some of Country Music's best make the songs even better! Can't say enough about how much I like this CD.
RăspundețiȘtergere