The Stranglers - Giants

Avand in vedere ca in ultima vreme o serie de artisti legendari au cam dat chix cu albume mai mult sau mai putin de comeback, am purces cu o oarecare strangere de inima la auditia noului The Stranglers, trupa care pentru urechile subsemnatului a scris o fila de istorie consistenta in arta numita muzica. Din fericire, verdictul e decent. Nu e genul acela de disc care sa mute muntii din loc, dar pentru cei care au fredonat vreodata hiturile englezilor, auditia asta e cat se poate de agreabila si consfinteste faptul ca oamenii astia au fost dintotdeauna „altfel”. Giants este primul album de studio dupa sase ani de pauza al formatiei care actualmente este alcatuita din Baz Warne, Dave Greenfield, Jean-Jacques Burnel si Jet Black. Daca e sa trecem un pic in teritoriul cifrelor, membrii actuali ai The Stranglers au impreuna 242 de ani, numai tobarul lor mandrindu-se cu venerabila varsta de 73 de ani.
Si pentru ca multi ii asocieaza impropriu cu curentul punk, haideti sa va destainui un secret: oamenii astia n-au prea avut multe de-a face cu acest curent, in afara faptului ca au devenit cunoscuti pe vremea cand cuvantul acesta era extrem de trendy.

Surprizele se tin lant inca de la-nceput, caci debutul Another Camden Afternoon este o piesa total atipica. In primul rand pentru ca e o piesa instrumentala, iar mai apoi fiindca are parte de niste riff-uri care se invart undeva intre blues si heavy – metal. E un soc instantaneu, dar melodia cu pricina „prinde“ foarte bine dupa mai multe ascultari. Freedom Is Insane are parte de un minutel de intro care te duce cu gandul la o balada dar prinde suflu imediat dupa aceea, fiind o piesa cu aer pregnant retro dar care promite mult. Unul din lucrurile care contribuie din plin la diversitatea acestui disc este faptul ca rolul de vocal este impartit frateste de Burnel si Warne. Se prea poate ca fanii „vechi“ ai trupei sa simta lipsa fostului solist Hugh Cornwell, dar pentru cei care nu stiu ii anunt ca vocalistul original al celor de la The Stranglers a parasit trupa inca din 1990. Piese ca Lowlands sau Boom Boom sunt menite sa-ti readuca in minte sonoritatile anilor 80 dar Time Was Once On My Side este un alt moment in care oamenii acestia adopta un foarte – tare – sound – brittish care iti insenineaza ziua. Cea mai surprinzatoare piesa de aici este Adios (Tango), care e practic o incursiune in muyica latino. E mai degraba o piesa comica, care iti lasa impresia ca The Stranglers ar fi o trupa adecvata unei nunti. E diferita si pe alocuri interesanta, oricum surprinzatoare. Una peste alta, e clar ca Giants nu cuprinde nici un hit de genul 'No More Heroes', 'Peaches' 'Golden Brown', 'Always the Sun' sau 'Skin Deep'. Cu toate astea, e un disc decent, care va pica cu tronc celor care ii stiu de demult, dar e greu de crezut ca le va aduce noi fani.