Tristesse Contemporaine - Tristesse Contemporaine

Titlurile bine alese fac minuni in zilele noastre. Bunaoara, daca in locul  Tristesse Contemporaine as fi ales „Trupa care il aduce pe Cioran pe ringurile de dans“, categoric postarea asta avea multi mai mult cititori. Ma vad nevoit sa revin cu un mic amendament: scopul acestui blog nu e acela de a face vizualizari nesabuit de mari, ci de a prezenta muzica in alta formula. Revenind la Cioran, sintagma de mai sus nu-mi apartine: mi-am permis s-o citez dintr-un articol dedicat trupei franceze Tristesse Contemporaine aparut in revista Standard Mag. In cazul in care va intrebati ce relevanta are, dati-mi voie sa va edific eu asupra acestui fapt: niciuna. Sau ma rog, aproape niciuna. Ciudata denumire a grupului vine dupa un eseu scris de francezul Hippolyte Fierens Gevaert care poarta numele complet de „La tristesse contemporaine: essai sur les grands courants moraux et intellectuels du XIXe siècle“. 
Desi isi au sediul la Paris, cei trei membri ai acestui echipaj vin din meridiane diferite. Narumi este o tipa care s-a nascut in Tokyo si a cantat intr-o trupa punk japoneza care aborda cover-uri dupa The Cure si Staline (o trupa din tara Soraelui Rasare) si are ca influente nume variate precum Nouvelle Vague sau Primal Scream. Léo Hellden s-a nascut in Stockholm a scos trei albume alaturi de binecunoscutul Jay Jay Johanson si la capitolul influente rosteste fara sa clipeasca Cocteau Twins.  Maik e nascut in Londra si a scos cateva discuri cu trupa Earthling.  Am simtit nevoia unei introduceri atat de lungi, fiindca La Tristesse Contamporaine e un nume cu care merita sa te imprietenesti step by step. Din start, e destul de ciudat sa ai de-a face cu o japoneza la clape, un chitarist suedez si un rapper britanic, adunati sub aceeasi umbrela si stabiliti la Paris. Ideea e ca sound-ul asta are un aer de deja – vu, cu micul amendament ca de aceasta data “ghiveciul” este cat se poate de interesant. Ai impresia ca oamenii astia navigheaza in ape misto: de la The Cure pana la Deutche Amerikanische Freundschaft, sau de la Talking Heads la nebuniile etalate odinioara de Absolut Body Control. Si numele curg….

Chiar daca e la mii de kilometri distanta de ceea ce se intelege prin “hit” in zilele noastre, fara indoiala cea mai slagaroasa melodie din acest disc este I Didn’t Know. Care a fost inclusa (alaturi de o alta piesa din acest debut) in prezentarea Chanel pentru toamna – iarna 2012/2013. Ar fi periculos sa afirm ca La Tristesse Contamporaine e un nume “la moda”, dar nu pot decat sa remarc faptul ca francezii astia stiu foarte bine ce fac si gandesc mult altfel decat intreprinzatorii romanasi de exemplu, atunci cand vine vorba de produse de promovat. Hitul asta are o atmosfera care iti aduce aminte de Joy Division dar si de New Order, cu acel dark electro beat care iti creeaza dependenta si cu un sound cat se poate de modern mixat cu maiestrie de producatorul acestui debut, Pilooski. 51 ways To Leave Your Lover e un alt diamant al acestui debut, piesa fiind dealtfel si primul track realizat vreodata de cei trei muzicieni. Desi ca si beat seamana destul de mult cu I didnt know, per ansamblu e mult mai dark decat aceasta iar pentru cei care au ascultat vreodata D.A.F. exista mari sanse ca aceasta piesa sa „prinda din prima”.  Empty Hearts e un track care emana de la distanta regrete, tensiune si melancolie, toate acestea ambalate in straie dibaci realizate, iar pentru urechile degustatoare de punk intunecat recomand cu mare caldura piesa In the wake. Hierarchies e un alt moment in care minimalismul celor de la D.A.F. prinde contur, iar Daytime Nightime are un iz usor de Faithless gratie rapping-ului lui Maik. Finalul acestui disc de debut ce curpinde opt piese este cu totul atipic fiind un soi de soundtrack pentru un serial gen Twin Peaks, cu riff-uri de chitara voioase asezate cu maiestrie peste synth-uri monotone.

Daca e sa aplicam neaparat etichete, discul asta e undeva intre dark disco  post-punk si spoken word. E melancolic si plin de tristeti contemporane, dar te seduce prin prima. E altfel, ce mai!