Hi - Q - Cand zambesti

„O mare dezamagire...nu este Hi-Q, sau au fost in pana de idei cand au compus ori si-au schimbat stilul in pop-rock-ballad. Se cunoaste ''mana'' componistica a Danei - stilul pop-rock pe care ea l-a adoptat in cariera solo“. Cum sa nu ramai intrigat cand citesti un asemenea comentariu al unui fan Hi – Q dupa aparitia noului lor album? Drept urmare, curiozitatea m-a indemnat sa ascult si eu cele zece track-uri nou – noute care se regasesc pe cel de-al 8-lea material solo al brasovenilor care dintotdeauna mi s-au parut verisorii timisorenilor de la Genius. Tin sa precizez din start, ca observatia fanului Hi – Q „pescuita“ de pe net nu este deloc reala. Din simplul fapt ca cei trei muzicieni n-au fost deloc in pana de idei. Acestea sunt aceleasi ca-n trecut, cat despre „stil“ e aceeasi ciorba creata pentru a fi servita posesorilor de urechi care rezoneaza cu texte simplute si aranjamente muzicale asijderea.
Probabil ca cei care au fredonat vreodata la vreo cumetrie „Gasca mea nu poate sa stea /Linistita nici o clipa/Hai si tu daca simti asa/Vino-n gasca mea“ vor regasi si pe aici destule motive de bucurie. E genul acela de muzica inventat pentru urechile „fast – listening“, care poarta numele de pop si care contribuie din plin la banalizarea tot mai accentuata a artei de orice fel din zilele noastre. N-au inventat ei chestia asta si din nefericire, exista o sumedenie de alte trupe care activeaza in acest domeniu „si mai si“, dar aceasta constatare nu scuza defel mijloacele prin care muzicienii isi prezinta „marfa“.


Daca e sa citez dintr-un interviu acordat de Hi – Q, discul asta , aparut dupa cinci ani de pauza, „reprezinta exact directia pe care mergem noi acuma, e un experiment, e un disc sincer si speram ca acesta sa aduca o bucurie, o emotie, un zambet“. Ei bine, partea cu zambetul probabil ca au reusit-o, chiar daca acesta nu e neaparat de bun augur. Prima „fila” a discului se vrea a fi un statement de intentie (Mai fa o “Gasca mea”/Mai zi-o tot asa/Mai zi o “Razna”, iar?/Hai ca exagerezi, clar!/Ma-ntreaba lumea/De ce suna altcumva acum?/Sunt altcumva, ii spun…/Sunt altcineva, poate mai bun“) botezat Strada Mea. Exista aici si referiri surprinzatoare pentru o trupa care odinioara canta despre „cum sa o luam razna“, in speta se face referire la conceptul “Fuck War, Make Love” si chiar si la revolta muncitorilor din Brasov din 1979. 

Primul single al albumului, melodia aceea cu „Oooh O sa am o viata mai misto de-acum incolo/Oooh, O sa-mi vad de drum si fara tine SOLO“, e un reggae care se recomanda a fi unul din cele mai comestibile momente ale acestui „Cand zambesti“, in ciuda textului ei insipid (Deci nu-ti sta parul iar/Nu mai tipa macar/Nu-mi spune ca sunt beat/Vad ca te-ai cam ingrasat/Si chiar de ziua mea/Ai vrut sa-ti iau ceva/Ti-am cumparat papuci/La mami sa te duci“). Piesa care da titlul albumului traseaza directia pop – rock a la Voltaj a acestui material, chestie care devine cat se poate de pregnanta in Loto. Prea multe surprize nu se regasesc aici, totul curge „lin” si previzibil: „O zi“ are parte de o instrumentatie care aduce pe alocuri a Melanie C (I turn to you), iar la capitolul balade „Soare“ se vrea fi o melodie creata pentru a aprinde brichete la concerte. Fara indoiala, usoara directie pop – rock pe care au apucat-o muzicienii se prea poate sa indeparteze niste posesori de urechi neobisnuite cu riff-urile de chitara (a se citi si devoratorii de muzica comerciala romaneasca), dar nu le va aduce noi adepti din zona acelora obisnuiti cu acestea. Simplul fapt ca aranjamentele de pe Cand zambesti nu se aliniaza trendului romanesc din materie de pop, nu e suficient ca un album sa fie interesant....Dincolo de personalitatile lor simpatice, cei de la Hi – Q nu reusesc sa scape nici de aceasta data din zona muzicii banale suta la suta.